Ministrul Bode anunță stabilirea câștigătorilor pentru două loturi pe Autostrada Nordului, un lot fiind contestat
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că s-au stabilit câștigătorii licitației de proiectare pentru două loturi din Autostrada Nordului Baia Mare - Suceava, un lot însă fiind contestat.
Ministrul a explicat vineri, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, că pentru fiecare lot au fost trei oferte și în maximum 10 zile se vor semna contractele pentru două loturi.
"Au fost trei oferte pentru fiecare tronson în parte, aceste oferte au fost analizate, s-a stabilit câștigătorul și pentru lotul II și lotul III și anume Bistrița - Vatra Dornei, Vatra Dornei - Suceva. Nu au fost contestații, undeva în maxim o săptămână, 10 zile vom semna contractul cu antreprenorul desemnat câștigător pentru a realiza documentația. Termen 18 luni pentru a o preda. Imediat ce predă documentația, scoatem la licitație execuția. Finanțarea, așa cum am spus, noi o propunem a fi realizată din fonduri europene", a declarat Bode.
Potrivit acestuia, lotul I Baia Mare - Bistrița a fost contestat, urmând ca acest contract să fie semnat anul viitor.
"Din păcate, pentru lotul I, cel care ne impactează pe noi și ne interesează cel mai mult, este înregistrată o contestație. După ce se va încheia perioada de răspuns, mai întâi la CNSC, vedem dacă merge mai departe la Curtea de Apel cel care a făcut contestație, la începutul anului vrem să semnăm contractul de documentație și pentru lotul I. De altfel, cea mai avansată porțiune din tot ce înseamnă Autostrada Nordului este drumul de legătură dintre varianta ocolitoare (a municipiului Satu Mare - n.r.) și ieșirea spre Oar (frontiera cu Ungaria - n.r.). Acolo am semnat ordinul de începere și am convingerea că se vor respecta termenele", a mai spus Bode. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Comentarii:
Adauga Comentariu