17:46
Comentarii Adauga Comentariu

Seism în Marea Egee/ MAE: Până la acest moment nu au fost comunicate informații privind români afectați

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, până la acest moment, autoritățile turce, respectiv autoritățile elene nu au notificat misiunile diplomatice sau consulare ale României în cele două state cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate de seismul de vineri, iar la nivelul misiunilor țării noastre nu au fost primite solicitări de asistență consulară.

În contextul situației generate de seismul produs în cursul zilei de vineri în Marea Egee, Ambasada României la Ankara, Consulatul General al României la Izmir și Ambasada României la Atena au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, precizează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Turcia pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ankara: +90 312 4477940, al Consulatului General al României la Izmir: +90 232 4650579 și ale Consulatului General al României la Istanbul: +90 212 3583541, +90 212 3580516, +90 212 3583537, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de urgență, sau la numerele de telefon de urgență ale acestora: Ambasada României la Ankara: +90 532 3181726, Consulatul General al României la Izmir: +90 530 4150077 și Consulatul General al României la Istanbul: +90 533 5420695.

Cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Elene pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de urgență, sau la numărul de telefon de urgență al ambasadei: +30 6978996222.

"Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în Republica Turcia și în Republica Elenă sunt în dialog cu autoritățile locale din cele două state, fiind pregătite să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de către autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19", subliniază MAE. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA: Donald Trump a ales să-l grațieze pe curcanul Corn în ceremonia anuală prilejuită de Ziua Recunoștinței

Europa își trimite elevii la școală. Unitățile de învățământ din România s-au mutat în mediul online din 9 noiembrie

Cine te protejează? În perioada de carantină declanșată de coronavirus, actele de violență în familie au crescut

Drumarii prostesează: Ne vom da îmbolnăviți de Covid dacă Guvernul nu ne mărește salariile

Dan Barna: Serviciile ar trebui să colecteze informații, nu să le utilizeze în mod direct

Germania reduce prezența militară într-o provincie din Afganistan

Siria: Media de stat anunță noi atacuri israeliene în sudul țării și în apropiere de Damasc

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Nicușor Dan: Ca să testezi două milioane de oameni costă 100 milioane de euro, pe care nu-i avem

Andreea Berecleanu a câștigat procesul cu Radu Banciu și B1 TV: despăgubiri de 15.000 de lei și scuze publice

ISĂRESCU CIOCLUL Economiei Românești lovește din nou CU SATÂRUL însângerând creșterea economiei și pe oamenii cu rate la bănci.Cioclul de la BNR MĂREȘTE pentru a doua oară într-o lună dobânda de referință. Dobânda era deja cea mai mare din lumea civilizată

Ramona Bădescu, fără sutien, la brațul iubitului. Toți i-au văzut sfârcurile prin rochie | FOTO

RINOCERII DIN GEORGIA NE SPUN "CĂ NU SE POT VERIFICA SEMNĂTURILE". FOXNEWS trecut în tabăra progresistă ne explică că "NU SE POATE" CE SE POATE.

CORUPȚIE LA FMI. Șefa FMI, Christine Lagarde va fi judecată în Franța în legătură cu acordarea a 400 de milioane de euro de la stat lui Bernard Tapie pe vremea când era Ministru de Finanțe. UNDE-S DEONTOLOGII de la noi să-i ceară DEMISIA?

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Primele imagini cu bătaia celebrului "Box", cel mai periculos locotenent al lui Nuţu Cămătaru VIDEO

Soros l-a bătut pe Putin în Republica Moldova. Soroșista Maia Sandu a ajuns președinte în locul rusofilului Igor Dodon.

"MAREA RESETARE" - Noul Plan al Rețelei Globalisto-Progresiste pentru Instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. Ce zice BILDERBERGUL Klaus Schwab, fondatorul și șeful Forumului Economic Mondial

Procurorii CSM au prelungit cu 2 luni delegarea lui Licu în funcția șef al Parchetului General

CEARTĂ pe Facebook între fosta şi actuala soţie unui deputat PSD. IMAGINEA de la care a pornit scandalul

INSULA IUBIRII. Scene explicite de SEX. Protagonişti: Loredana şi Sorin FOTO

Elevii vor urmări filme porno la şcoală: Metoda "banana şi castravetele" nu dă rezultate

Indicele Robor la trei luni a scăzut la 3,25%

Legea Vaccinării cu Forța revine în Forță. Nu-i lași să-ți vaccineze CU FORȚA copilul nu-l mai primesc la şcoală. Ministerul Sănătății: Proiectul legii vaccinării, în dezbatere publică. Nici o diferență între Guvernul SOROS-CIOLOȘ și Guvernul PSD-GRINDEANU

Pandemia de Coronavirus: 1-aprilie 2020

Ion Cristoiu: Demisia lui Marcel Ciolacu este urmarea unui blat cu Ludovic Orban, cu PNL

Imagini de INFARCT. Vica Blochina, GOALĂ pe pat FOTO

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

Fetiţă de 13 ani, violată şi supusă la perversiuni de un puşti de 15 ani. Se cer daune de 250.000 de euro

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX

Victimele represiunii comuniste in Romania

Gnohere, răspuns tranșant pentru Rednic, după ce "Puriul" l-a pus să-și ceară scuze!

Securistoidul Vasile Dâncu și pseudo-democratia noii Securități

Denise Rifai, în vizorul CNA după prestațiile de senzație din emisiunea electorală de la Realitatea TV VIDEO

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Tăriceanu: "Când eşti condamnat pentru cum ai obţinut nişte case, ai o problemă că n-ai restituit cei 300.000 de lei, pe care i-ai încasat necuvenit, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii, vii şi să dai lecţii Parlamentului sau altora?"

Tânără de la casa de copii, violată de un educator: bărbatul o abuza în fiecare seară

Ajutoare sociale. Cum se modifică şi ce înseamnă venitul minim de incluziune. Cine riscă să piardă banii de la stat

Acapararea resurselor la Certej - hărţi în premieră. Este același acord infam încheiat între statul român și Gabriel Resources, care a inclus și Roșia Montană. Acordul inițial semat de Nicolae Stanca, directorul actual al Eldorado Gold în România

De ce maghiarii au ajuns sa-si declare falsa propria lor Cronica care vorbeste ca Ardealul era condus de Gelu - Dux Blachorum in jurul anului 900 la venirea ungurilor in Ardeal

Doinița Oancea s-a transformat într-o divă gotică. Schimbare radicală făcută de vedetă | FOTO

O biată ninsoare de 10 cm i-a terminat pe cocoșeii galici. Haos în Paris. O biată ninsoare de 10 cm căzută din ultimele zile a dus la închiderea temporară a Turnului Eiffel și a creat blocaje în trafic. FOTO

Reorganizări la Tarom: doi oameni cheie în operațiunile companiei "vor înceta colaborarea cu Tarom". Operatorul a pierdut 70% din trafic în 9 luni

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

Institutul Elie Wiesel cere autorităţilor să ia măsuri privind interzicerea organizaţiilor şi faptelor cu caracter fascist. "Există nume de străzi şi de organizații care au nume de fasciști şi de legionari"

Bunesa Oana Marica l-a băgat "în probe" pe un celebru fotbalist. Ultima combinaţie din viaţa de noapte a Capitalei

Cea mai nouă dietă te ajută să slabeşti instant. Ce trebuie să mănânci ca să dai jos zece kilograme, în 14 zile

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

ONG-ul "Calea Europeană" condus de ONG-istul Dan Cărbunaru instigă la Cenzură împotrava Fluierul.ro. Îl anunțăm pe acest individ pe nume Dan Cărbunaru că îi vom face plângere penală.

Ce face Nesimțitul Johannis la 120 de morți pe zi.

În loc sa testeze și să carantineze ...nesimțitul cinic pe nume Iohannis Werner Klaus ne vorbește cum "organizează" el vaccinarea cu vaccinul care nu există...

Sticluța vindecătoare cu suc din coji de fructe l-a adus pe cercetătorul Dan Vodnar în semifinala unui concurs organizat de Comisia Europeană

Elena Gheorghe, GOALĂ ÎN PLAYBOY! Hm, sună bine! Ar face-o sau nu? Iată ce A RĂSPUNS!

FERMA VEDETELOR. Miss România, surprinsă cu sfârcul la vedere FOTO

FOTO | Hackerii i-au furat lui Nicole Scherzinger mai multe fotografii nud. Au apărut inclusiv imagini din vacanța ei cu Grigor Dimitrov


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 93, afisate in 2 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI