23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Patriarhul României dă de pământ cu gașca ateilor neomarxiști Werner și Orban și cu toată rețeaua lor progresisto-globalistă care a interzis pelerinajele religioase: "Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit"

”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai bolșevismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora”.

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.



Patriarhul, de Sf. Dimitrie: Dumnezeu lucrează delicat prin sfinții săi, dar „nu se lasă batjocorit”!

27.10.2020

În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru îndreptarea oamenilor.

Patriarhul României a subliniat că „lucrarea Împărăției lui Dumnezeu în lume se vede în mod deosebit prin viețuirea sfinților, prin credința lor dreaptă și viețuirea lor curată, potrivit voii lui Dumnezeu. De aceea, psalmistul a putut spune, profetic ‹Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!›”.

„Ceea ce vedem în viața Sfântului Dimitrie cel Nou este exact modul de lucrare al Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta. Împărăția lui Dumnezeu nu este izbitoare, nu frapează, nu face zgomot, ea vine tainic în sufletul omului”.

Părintele Patriarh a explicat că poarta de intrare a Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta este inima fiecărui om, de aceea sfinții cuvioși au practicat cel mai mult rugăciunea inimii („Doamne Iisuse…”).

„Acești sfinți cuvioși, de Dumnezeu purtători – cum îi numește calendarul sau cărțile noastre de slujbe, sunt receptaculele cele mai sensibile ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume”.

„Această Împărăție vine tainic, nu forțează libertatea omului, nu intimidează, nu sperie, ci este o prezență blândă, smerită. De aceea, Mântutorul Iisus Hristos spune că ‹Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru›”.

Cât de delicat și sensibil a fost Sfântul Dimitrie

Vorbind despre viața Sfântului Dimitrie, care a fost păstor de oi și de vite, Patriarhul a adus în atenție o întâmplare ce arată delicatețea și sensibilitatea cuviosului:

„Se spune că a fost atât de sensibil și de milos încât odată, când din greșeală a călcat cu piciorul un cuib de pasăre și a strivit un pui, s-a autopedepsit: timp de trei ani nu s-a mai încălțat. A mers desculț…”.

„El trăia mult în natură. A înțeles că cerul și pământul sunt creația lui Dumnezeu și casa lui Dumnezeu pentru oameni și de aceea considera că toate făpturile sunt iubite de Dumnezeu care le menține în existență”.

Minunile Sfântului Dimitrie

Preafericirea Sa a evidențiat faptul că deși în timpul vieții a fost necunoscut, după moarte Sfântul Dimitrie a fost foarte cinstit pentru că a ajutat mulțime de oameni prin minunile sale.

Moaștele sfântului au fost aduse în țara noastră în timpul Războiului ruso-turc, în 1774.

„De atunci și până acum, moaștele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie și de pace, de mângâiere și de binecuvântare pentru locuitorii orașului și pentru toți cei care au venit să-l cinstească aici”, a spus Patriarhul.

„Minunile sale erau izvorâte din iubire milostivă față de oamenii aflați în suferință. De pildă, în anul 1814, în vremea domnitorului Ioan-Vodă Caragea orașul București a fost cuprins de o puternică epidemie de ciumă. Atunci, moaștele sfântului au fost scoase din biserică, a fost înconjurat orașul cu aceste moaște și, începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă victime”.

„În anul 1827, în vremea domnitorului Grigorie Ghica al 4-lea a fost o secetă îndelungată și foametea amenința orașul și împrejurimile. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Racla sa a fost scoasă în procesiune și, ca urmare, Dumnezeu a dăruit ploaie din belșug”, a amintit Părintele Patriarh.

„În 1831, orașul București a rămas aproape pustiu din cauza molimei, sau epidemiei de holeră. În 15 septembrie 1831, de asemenea, moaștele au fost scoase la Câmpia Filaret – Parcul Carol de astăzi, unde Generalul Pavel Kiseleff (…) a organizat o mare procesiune religioasă. Sfântul a fost purtat de clerici pe această câmpie Filaret, astfel încât, prin rugăciunile adresate lui, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede, în cele din urmă încetând molima”.

”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora”.

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.

Liturghia de marți a fost punctul central al pelerinajului de Sf. Dimitrie desfășurat în acest an în condiții speciale. Au slujit alături de Patriarh doar cei trei episcopi vicari din București, câțiva preoți și diaconi.

Au putut participa doar credincioși din municipiul București. Aproximativ 200 de persoane au putut lua parte la slujbă în spațiul special amenajat conform măsurilor sanitare de siguranță. În jur de 30.000 de persoane au reușit să aducă cinstire sfintelor moaște.

Pe lângă cinstitele moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfinților Dimitrie, Nectarie, Constantin și Elena – au fost aduse în acest an și moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

Foto credit: Basilica.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După Ziarul "Adevărul" Cine-l critică pe SOROS e un Individ Foarte, Foarte Rău: "E plătit de Vântu și de Voiculescu, spală bani negri, e anti-maghiar, e anti-semit, e cu Securitatea lui Ceaușescu, e de la PSD, PRU sau de-al lui Marian Munteanu"

"Găsește-ți bucuria: visul unui câine". Ultimul spot publicitar al Microsoft aduce în prim plan atenția pe care trebuie să o acordăm patrupedului în prag de sărbători

Adolf Hitler este un consilier municipal în Namibia

OPINIE | Nu sînt doar "pioneri" și "uteciști": cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt, pe moștenitorii Securității. În frunte cu Coldea.

Cei mai ciudați pantofi din lume! Designerii se întrec în creații unice pentru a fi originali

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CORONAVIRUS 4 decembrie. Situația COVID-19 pe județe. Bucureștiul a raportat aproape 1.000 de infectări. Județele care au înregistrat cele mai multe cazuri noi. LISTA completă

Strategia Națională de Vaccinare. Unde se face vaccinul anti-COVID-19, cine sunt primii imunizați

Medic de la cel mai mare spital din sud-estul României, mort din cauza Covid

CNSAS: Colaborator al Securității, candidat Pro România pentru un mandat de deputat în Teleorman

Britney Spears a lansat o nouă piesă de ziua ei

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 decembrie

VIDEO Arafat: Cetățenii cu drept de vot au libertate de circulație, în ziua alegerilor, până la ora 1,00 noaptea

Ce se alege de România! Guvernul promite 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres în 10 ani. România a construit, în medie 60 de km pe an. Care sunt explicațiile

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Spania a înregistrat primul caz de reinfectare cu COVID-19, care transmite virusul mai departe

Cum se va desfășura vaccinarea în România. Medic: "Este o provocare pentru că o astfel de campanie nu s-a mai întâmplat vreodată"

Coronavirus: Guvernul bulgar a aprobat planul de vaccinare gratuită și voluntară a populației

Administrația Trump depune plângere împotriva Facebook, acuzată că îi "discriminează" pe americani la angajare

HOROSCOP 4 decembrie | Anumite zodii sunt asaltate azi din toate părțile. Doar una face față cu brio asediului

,,Ochii pe mine!" Cântărețul Mihai Biță: ,,Stând strâmb și judecând drept, am găsit România mai bine decât am lăsat-o" / Loredana Dobrea, una dintre fondatoarele proiectului ,,Înapoi acasă": ,,Este foarte greu să convingi pe cineva să revină"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Programele școlare pentru disciplinele din învățământul special au fost aprobate

VIDEO Orban: Vom adopta în ședința de Guvern hotărârea care va permite redeschiderea piețelor

VIDEO Coronavirus/ Orban: Capacitatea de testare este de 54.000 - 55.000 de teste; dacă există cerere, se poate face

Cum afli la ce secție de votare ești arondat pentru alegerile parlamentare 2020

Pfizer spune că încă nu știe dacă cineva care a primit vaccinul anti Covid-19 mai poate transmite virusul

Ministrul Educației a aprobat programele școlare pentru disciplinele din învățământul special

12 persoane au fost reținute după perchezițiile din județele Brașov, Iași și Harghita

DNA: Fostul șef al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov și managerul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc - reținuți

UE este pregătită să sancționeze Turcia din cauza "actelor unilaterale și a retoricii ostile"

INSP: Niciun caz nou de gripă săptămâna trecută; număr mai mic de infecții respiratorii acute

Parlamentare2020/Ciolacu: Nu consider oportună o eventuală suspendare a președintelui României

COMENTARIU Adrian Onciu | Cine pe cine șantajează în războiul Uniunea Europeană vs Ungaria și Polonia?

Biden le va cere americanilor să poarte măști în primele 100 de zile din mandatul său

Ion Cristoiu: Să vedeți cît de plin de el va fi Klaus Iohannis dacă PNL cîștigă parlamentarele de duminică!

CITATUL ZILEI

O nouă invenție: snowbike-ul electric. Are o autonomie de 10km și costă peste 2000 de dolari

O comună din România va începe testarea în masă a locuitorilor pentru coronavirus

SUA: Directorul de comunicare al Casei Albe a demisionat

Baschet: NBA - Anthony Davis a semnat un nou contract cu Lakers, în valoare de 190 milioane dolari

Câștigătorul Global Teacher Prize 2020 este un profesor din India. Ranjit Disale a împărțit marele premiu de un milion de dolari cu ceilalți finaliști

SUA: Democrații din Camera Reprezentanților au ales primul președinte afro-american al Comisiei pentru politică externă

Coronavirus: Campania de vaccinare din Marea Britanie va începe pe 8 decembrie

Constanța: CJSU a aprobat extinderea cu 14 zile a carantinei zonale pentru municipiul reședință de județ

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Jurnalul celei mai "k&?Ș@#f*t campanii electorale de după '89

Rusia se pregătește de vaccinarea în masă. Medicii și profesorii sunt primii care primesc dozele de Sputnik V

DNA: Robot cumpărat la preț umflat și mită de 20.000 euro, în dosarul corupției din spitale. Fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a fost reținut

(P) Trezește-te fresh pe saltelele AUPING

Încă cinci alerte de măști neconforme pe piață ale României, validate de forurile europene

Galați: Un medic primar oftalmolog a decedat de COVID-19 la Spitalul Județean

Amânarea Jocurilor Olimpice 2020 va costa Japonia 2,8 miliarde dolari

Coronavirus/ Ilfov: Carantina în Berceni și Clinceni - prelungită cu 7 zile

Președintele României nu a ezitat în ultima zi de campanie electorală: "E bine că PNL e pe primul loc"

În Sectorul 4 s-au redeschis piețele la interior. Vânzătorii și-au pregătit marfa de la prima oră

VIDEO Clotilde Armand - proiect de reorganizare a Primăriei Sectorului 1: Am găsit o situație de criză gravă; avem un deficit abisal

Un lord al drogurilor a reușit să se ascundă 35 de ani de autorități sub o identitate falsă. Howard Farley a utilizat buletinul unui bebeluș mort

METEO. ANM a emis vineri prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai mari decât cele normale

Afacerea măștilor. Fostul director Unifarm ar fi făcut un prejudiciu de 3,6 milioane de lei

Dr. Ovidiu Gîrbovan: Incidentul de la SCJ Mureș nu a afectat personalul medical sau pacienții, pagubele fiind minore


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 664, afisate in 12 pagini.



ieri 06:51 CITATUL ZILEI