15:02
Comentarii Adauga Comentariu

Coronavirus: Papa îi critică pe cei care ascultă de companiile farmaceutice și nu de personalul sanitar în actuala pandemie

Papa Francisc a criticat faptul că pentru a vindeca pandemia de coronavirus țările ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de personalul sanitar, care se află "în prima linie în spitale, sau în taberele de refugiați", relatează miercuri EFE.

În cadrul Audienței Generale de miercuri, papa a denunțat că de multe ori societățile prioritizează interesele economice în fața celor sociale.

"Se ascultă mai mult de marile companii financiare decât de oameni sau de cei care se mișcă în economia reală. Se ascultă mai mult de companiile multinaționale decât de mișcările sociale. Se ascultă mai mult de cei puternici decât de cei slabi", a denunțat papa.

Potrivit papei, "pentru a ieși cu bine din actuala criză, care este sanitară dar și socială, politică și economică", toți membrii societății trebuie să-și asume o parte din "responsabilitate", astfel încât să nu fie nimeni marginalizat, exclus sau ignorat.

Sfântul părinte a lăudat faptul că în actuala criză a coronavirusului multe state au încercat să ajute "persoanele, familiile și activitățile economice" care s-au aflat și încă se află în dificultate" prin adoptarea unor "intervenții adecvate".

Dar, potrivit lui, pentru a ieși din criză trebuie să se acorde prioritate "principiului subsidiarității", și colaborării constante dintre stat și popor și viceversa.

A reamintit că în timpul izolării generale s-au născut gesturi spontane, precum aplauzele pentru medici ca semn de încurajare și a cerut ca aceste aplauze să se îndrepte acum spre "fiecare membru al corpului social pentru contribuția sa valoroasă, oricât de mică".

Criza sanitară provocată de COVID-19 poate fi oportunitatea de a clădi "un viitor în care dimensiunea locală și globală să se îmbogățească reciproc, unde frumusețea și splendoarea grupurilor mici să înflorească", în care să existe un mai mare angajament față de cei nevoiași", a subliniat papa.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 2, afisate in 1 pagina.

ieri 06:25 CITATUL ZILEI