12:09
Comentarii Adauga Comentariu

Dua Lipa nu își amână lansarea albumului deoarece ''muzica este lucrul de care avem nevoie''

Dua Lipa a afirmat că, deși a luat în considerare această posibilitate, nu va amâna lansarea albumului din cauza epidemiei de COVID-19, deoarece ''muzica este lucrul de care avem nevoie'' în acest moment, informează Press Association.

Intitulat ''Future Nostalgia'', cel de-a doilea album al cântăreței britanice după albumul de debut din 2017 care îi poartă numele, va fi lansat vineri.

Cântăreața britanică a mărturisit, în timpul unei emisiuni din seria Bright Minded, realizată de Miley Cyrus pe Instagram, că lansarea unui album i se pare ''înfricoșătoare'' în contextul actual.

"Ne aflăm într-o perioadă foarte derutantă și câteodată îngrijorătoare, pentru că niciunul dintre noi nu poate ști cât de mult va dura", a spus cântăreața.

"În ceea ce mă privește, am reflectat dacă ar fi bine să-l lansez sau să îl amân pentru o altă perioadă".

"Am simțit că sunt multe de spus în acest al doilea album și nu am vrut să las presiunea să mă afecteze, așa că am vrut să fac un album care să mă facă să dansez și să să mă distrez și să-mi distrag mintea de la celelalte".

''Deși e înspăimântător să lansez un album în aceste momente simt totodată că poate muzica e lucrul de care avem nevoie și e bine să faci oamenii pur și simplu să se distreze și să se simtă bine''.

"Sper să vă ajute să uitați de ceea ce se întâmplă afară și să vă ofere un moment de fericire", a mai spus cântăreața.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ciocoii vechi și noi. Cadrele medicale infectate la Suceava stau și câte 30 pe secție, șeful CJ Gheorghe Flutur e „într-o rezervă cu duș”

GCS anunță încă 4 decese; numărul total înregistrat urcă la 34

ROMÂNIA 28-Martie Ziua 15-a: MINCIUNI. CA LA NOI LA NIMENI: În plină explozie a Epidemiei SCAD din nou - de data asta cu 40% - numărul de cazuri zilnice raportate de guvernul securistoido-progresist Lodovic-Werner

GCS: Numărul celor decedați a urcat la 37; ultimele trei victime sunt din județul Ialomița

Coronavirus: Italia va distribui bonuri alimentare persoanelor defavorizate

Cum a făcut Hong Kong-ul ca să nu li se infecteze spitalele

Coronavirus: Olanda retrage sute de mii de măști defecte importate din China

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Un bebeluș, sub un an, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Studiu alarmant: Febra nu este semnul distinctiv al debutului infecției cu COVID-19

Chirurg de la Spitalul Suceava cere verificarea deceselor ce au avut drept cauză insuficiența respiratorie, din ultimele două săptămâni

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

Muhuleț: Arhiva BEC pe 2009 e la AEP; buletinele nule și listele pentru verificarea votului multilplu - topite

Cum arată Oana, fosta soţie a lui Kamara, la videochat. Ce program are la serviciu FOTO

GOSPODAR FĂRĂ PERECHE. Scene XXX între Ion şi Ionela. Fermierul este călărit în faţa camerelor fără nici o jenă VIDEO

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

UNDE MAI E INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI ??? CSM: "Judecătorii şi procurorii pot fi masoni". Ce justiție mai e aceea când un judecător MASON judecă un "FRATE MASON"? Conflictul de INTERESE E EVIDENT.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

România se apropie de scenariul 4. Nelu Tătaru: Vrem să-i ducem la domiciliu pe cei cu simptomatologie ușoară și medie. Angajările să se facă fără concurs

ROMÂNIA 27-Martie ZIUA-14: Dacă trendul se menține vom ajunge la peste 40.000 de infectați și la peste 3800 de morți până pe 15 aprilie. ÎNTĂRIȚI LA SÂNGE IZOLAREA LA DOMICILIU - OPRIȚI TOATE ACTIVITĂȚILE NEVITALE - ALTFEL VA FI JALE

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Locuitorii provinciei Hubei s-au alăturat forțelor de poliție din Hubei pentru a lupta cu poliția din provincia vecină Jiangxi - care a instituit un bloc rutier pe podul râului Yangtze pentru a împiedica oamenii din Hubei să se întoarcă la muncă.

Alba: Bărbat de 43 de ani, decedat într-un accident rutier, la Bucerdea Vinoasă

Un bărbat cu noul COVID-19, în stare gravă la ATI a intrat în contact cu 20 de cadre medicale până la testare

Fotbal: Carantina pentru coronavirus i-a adus lui Andrei Șevcenko amintiri despre Cernobîl

REMEMBER. Fostul locţiitor al şefului Direcţiei de Contraspionaj, Filip Teodorescu : "În 1989-1990, la Revoluție, erau 29.000 de agenti ruși în România. Confruntările de la Târgu-Mureș din martie 1990, au fost pregătite de Serviciile Secrete Maghiare".

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

După Vaccinarea cu Forța, Grădinița cu Forța. O nouă porcărie PROGRESISTĂ implementată de slugile din România ale Rețelei Progresiste Mondiale. Ca să nu mai stea cu părinții şi bunicii lor GRĂDINIȚĂ DEVINE OBLIGATORIE pentru cei foarte mici.

Jaful secolului: 40 de suluri de hârtie igienică, furate din Castelul Kapfenburg

"California și New York vor ajunge ca Italia!". Anunțul ingrijorător al primarului din Los Angeles

O NOUĂ BLASFEMIE PROGRESISTĂ. Un modelul playboy, şi-a bătut joc de Iisus la Vatican pozând goală pe stradă cu sânii şi organele genitale la vedere în Piața Sf. Petru din Roma, cu o cruce de lemn în spate

Profit.ro: Dosarul penal Apa Nova al DNA mușamalizat în România din 2015, a ajuns la Washington. SUA ancheteaza Veolia pentru posibila incalcare a legilor americane la Bucuresti

Nouă turiști, ntre care 3 copii, salvați de jandarmi după ce au rămas blocați cu mașinile n Bucegi

JOIA VIP: Si tu esti om-Kitsch. Hai la Muzeul kitschului. E si cu manelisti, pitzipoance. Isus cersetor si un Boca la WC. delirVIDEO ​

Drama "My Secret Terrius", de pe Netflix, care a prezis coronavirusul, devine a cincea cea mai urmărită producție din Marea Britanie

Bădălău a confundat Consiliul Uniunii Europene cu Consiliul European / Ministrul Economiei a anunțat fabricarea unei arme de asalt n colaborare cu Beretta

Corina Crețu: Candidez pentru alegerile PE din partea Pro Romnia / Decizia este o delimitare clară de actuala conducere a PSD

Știrile ProTV Mesajul unui miner revoltat pentru premierul Dăncilă: Suntem praf, coană Viorica

Izolare? Peste un milion de francezi din Ile-de-France au părăsit regiunea Paris într-o săptămână fugind din regiunea pariziană de frica Coronavirusului și împrăștiind virusul în tot restul Franței

Codrin Ștefănescu: Iohannis insistă să demonstreze ct de stupidă e abordarea de la Cotroceni

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus. Bill Gates cere ca SUA să oprească complet funcționarea socială și economică pentru ca țara să se salveze de dezastru. Lodovic, de ce ții mă bugetarii și muncitorii nevitali la serviciu degeaba? Ca să propage infecția în toată România?

Fotbal: Stadionul Wembley, iluminat în culorile Italiei, în semn de omagiu pentru victimele pandemiei de coronavirus

Marea Britanie a scăpat după trei ani de chin din progresista UE, noua închisoare a popoarelor. UE a doua URSS. Brexit-ul, ''nu e sfârșitul, ci începutul'' unei noi pagini a istoriei britanice - a declarat primul ministru, Boris Johnson

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Papa și colaboratorii săi apropiați nu au coronavirus (Vatican)

Novak Djokovic donează un milion de euro spitalelor din Serbia

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Primul magazin online pentru copii care introduce plata prin Bitcoin

FOTO: Angel Correa s-a ras în cap în semn de solidaritate față de mama sa, care suferă de cancer

Atletism/Coronavirus: Iranianul Ehsan Hadadi, fost vicecampion olimpic, pozitiv la coronavirus

Încă patru decese din cauza coronavirusului în România. Bilanțul ajunge la 34

Un bucureștean recalcitrant a fost încătușat și amendat pentru că a refuzat să prezinte documentele cu care a ieșit din casă

Imnul Național, pe străzile din Târgu Mureș pentru asigurarea cetățenilor că forțele de ordine sunt alături de ei

Olt: Șase bărbați din Balș sancționați cu 30.000 de lei după ce s-au filmat deplasându-se împreună

Franța a comandat un miliard de măști din China

SMART NIGHT FEVER - Seară de club la tine acasă

Coronavirus: Franța va cumpăra peste un miliard de măști; numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 2.314

CEREM NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE. Peste 10 000 de semnături în 4 săptămâni. Decebal catre popor - "Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit."


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 86, afisate in 2 pagini.



ieri 06:02 CITATUL ZILEI