11:14
Comentarii Adauga Comentariu

Bistrița-Năsăud: Polițiștii izolați la domiciliu după ce au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID-19, rezultate negative la testare

Cei doi polițiști bistrițeni care s-au autoizolat la domiciliu după ce au intrat în contact cu prima persoană din județul Botoșani diagnosticată cu COVID-19 au primit rezultate negative în urma testării, a informat, joi, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Bărbatul din Botoșani a fost implicat, pe 14 martie, într-un accident rutier ușor petrecut pe raza municipiului Bistrița, în timp ce se deplasa cu autoturismul într-un convoi însoțit de polițiști și jandarmi, după revenirea în țară din Italia.

Atât șoferul, cât și polițiștii care au intervenit la fața locului erau echipați corespunzător, purtau mănuși și măști de protecție.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că alte 13 persoane au primit rezultate negative în urma testării pentru COVID-19.

Conform informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, numărul persoanelor din județ aflate în carantină, la această dată, este de 168 (față de miercuri, au intrat alte 36, iar 18 persoane au ieșit din carantină), iar numărul persoanelor izolate la domiciliu este de 2.641, cu 424 mai multe decât în ziua precedentă. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ciocoii vechi și noi. Cadrele medicale infectate la Suceava stau și câte 30 pe secție, șeful CJ Gheorghe Flutur e „într-o rezervă cu duș”

Cum a făcut Hong Kong-ul ca să nu li se infecteze spitalele

GCS: Numărul celor decedați a urcat la 37; ultimele trei victime sunt din județul Ialomița

Un bebeluș, sub un an, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

GCS anunță încă 4 decese; numărul total înregistrat urcă la 34

Coronavirus: Olanda retrage sute de mii de măști defecte importate din China

Inginerie genetică? Geneticienii au constatat că ARN-ul din Noul Coronavirus care codifică modul periculos de ușor -- prin care virusul pătrunde în celulele umane -- este foarte asemănător cu cel al virusului HIV -- care aparține unei alte specii...

ROMÂNIA 28-Martie Ziua 15-a: MINCIUNI. CA LA NOI LA NIMENI: În plină explozie a Epidemiei SCAD din nou - de data asta cu 40% - numărul de cazuri zilnice raportate de guvernul securistoido-progresist Lodovic-Werner

Studiu alarmant: Febra nu este semnul distinctiv al debutului infecției cu COVID-19

Coronavirus: Italia va distribui bonuri alimentare persoanelor defavorizate

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Hochei/Coronavorus: NHL - Un al doilea jucător de la Colorado Avalanche, testat pozitiv

Coreea de Nord a tras "un proiectil neidentificat" (Yonhap)

MALAEZIA. ONG-urile lui SOROS investigate pentru implicarea în viața politică. Vice Prim-Ministru: "Îngrijorarea nu e cu privire la cine și de ce finanțează aceste organizații ci este în legătură cu implicarea unor părți externe pe scena politică a țării"

Chirurg de la Spitalul Suceava cere verificarea deceselor ce au avut drept cauză insuficiența respiratorie, din ultimele două săptămâni

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Unde scrie în MIORIȚA că BACII au ales să-l omoare "pe cel moldovan" "ca să-i fure oile"? NICĂIERI. "Ultima Oră": În varianta din Maramureş ciobanul e jertfit "între țăpuşte" exact așa cum ne spune Herodot. De ce? Pentru că "lui gre lege i-o picat"...

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Ce vă spuneam? Soroşiştii din Guvern sunt de acord cu răpirea copiilor familiei Bodnariu: Ministrul Protecției Sociale: "Nu știu dacă despre duritate este vorba. Eu aș numi mai degrabă disciplină, să știți, nu neapărat duritate. O rigoare și o disciplină”

Catrinel Menghia, topless. S-a pozat fără sutien

Subiectele zilei:De ce ramane Cazinoul din Constanta o ruina;De ce se opun americanii gazoductului rusesc Nord Stream 2;Teatrul de vara de la Bucuresti

GOSPODAR FĂRĂ PERECHE. Scene XXX între Ion şi Ionela. Fermierul este călărit în faţa camerelor fără nici o jenă VIDEO

Fotbal: Carantina pentru coronavirus i-a adus lui Andrei Șevcenko amintiri despre Cernobîl

O fostă gimnastă din Ploieşti a devenit regina site-urilor porno. Poze incendiare cu vedeta XXX

SMART NIGHT FEVER - Seară de club la tine acasă

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Fete de 12 ani, ”testate” de interlopi înainte de a fi trimise la prostituţie

Roxana Vaşniuc, agresată sexual în timp ce filma o reclamă la banane FOTO

Acesta este MOTIVUL pentru care Răzvan Fodor şi Catrinel Menghia s-au DESPĂRŢIT

ROMÂNIA 27-Martie ZIUA-14: Dacă trendul se menține vom ajunge la peste 40.000 de infectați și la peste 3800 de morți până pe 15 aprilie. ÎNTĂRIȚI LA SÂNGE IZOLAREA LA DOMICILIU - OPRIȚI TOATE ACTIVITĂȚILE NEVITALE - ALTFEL VA FI JALE

Coronavirus - China a Oprit Pandemia: A doua zi fără noi cazuri interne în China. "China este pregătită să conlucreze cu restul țărilor lumii ca să oprească răspândirea virusului" (președintele Xi)

Coronavirus. Bill Gates cere ca SUA să oprească complet funcționarea socială și economică pentru ca țara să se salveze de dezastru. Lodovic, de ce ții mă bugetarii și muncitorii nevitali la serviciu degeaba? Ca să propage infecția în toată România?

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

Muhuleț: Arhiva BEC pe 2009 e la AEP; buletinele nule și listele pentru verificarea votului multilplu - topite

Cum arată Oana, fosta soţie a lui Kamara, la videochat. Ce program are la serviciu FOTO

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

Ce demență! Doi tineri au încins o partidă de SEX în fața unei biserici! | VIDEO

Inconștiența a doi tembeli Lodovic și Werner ne poate costa foarte multe Vieți. Ordonanța Militară 2 face doar "recomandări" cu privire la izolarea oamenilor la Domiciliu în loc să ia Decizii. Mii de oameni s-au plimbat prin parcuri și pe alei.

O vedetă din România, celebră pe site-uri porno. Cum a ajuns cântăreaţa star în mediul virtual

Gândurile lui Cristoiu: Ar putea să fie o lecție cumplită pentru lumea modernă că democrația nu este ceva vital/ Nu mai e nicio diferență între regimurile dictatoriale și cele democratice

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Izolare? Peste un milion de francezi din Ile-de-France au părăsit regiunea Paris într-o săptămână fugind din regiunea pariziană de frica Coronavirusului și împrăștiind virusul în tot restul Franței

În timp ce progresista și soroșista UE nu mișcă un deget - China ajută masiv Spania. Achiziție URIAȘĂ de materiale medicale în Spania aduse din China. LECȚIE pentru Guvernul progresist al României care a lăsat țara în pielea goală în fața Epidemiei

Imnul Național, pe străzile din Târgu Mureș pentru asigurarea cetățenilor că forțele de ordine sunt alături de ei

Orban a negociat cu Ponta. "Discuțiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul. Nici vorbă de așa ceva"

REȚEAUA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ A CÂȘTIGAT ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN ROMÂNIA: Conform EXIT POLL-urilor publicate pe internet progesistul Iohannis a câștigat.al doilea mandat

SCANDAL MARE în SHOWBIZ. Mara Bănică, atac dur la Mihaela Rădulescu. "Hai sictir la faza asta......"

Un bucureștean recalcitrant a fost încătușat și amendat pentru că a refuzat să prezinte documentele cu care a ieșit din casă

UNDE MAI E INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI ??? CSM: "Judecătorii şi procurorii pot fi masoni". Ce justiție mai e aceea când un judecător MASON judecă un "FRATE MASON"? Conflictul de INTERESE E EVIDENT.

România se apropie de scenariul 4. Nelu Tătaru: Vrem să-i ducem la domiciliu pe cei cu simptomatologie ușoară și medie. Angajările să se facă fără concurs

Alba: Bărbat de 43 de ani, decedat într-un accident rutier, la Bucerdea Vinoasă

Locuitorii provinciei Hubei s-au alăturat forțelor de poliție din Hubei pentru a lupta cu poliția din provincia vecină Jiangxi - care a instituit un bloc rutier pe podul râului Yangtze pentru a împiedica oamenii din Hubei să se întoarcă la muncă.

Un bărbat cu noul COVID-19, în stare gravă la ATI a intrat în contact cu 20 de cadre medicale până la testare

REMEMBER. Fostul locţiitor al şefului Direcţiei de Contraspionaj, Filip Teodorescu : "În 1989-1990, la Revoluție, erau 29.000 de agenti ruși în România. Confruntările de la Târgu-Mureș din martie 1990, au fost pregătite de Serviciile Secrete Maghiare".

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

După Vaccinarea cu Forța, Grădinița cu Forța. O nouă porcărie PROGRESISTĂ implementată de slugile din România ale Rețelei Progresiste Mondiale. Ca să nu mai stea cu părinții şi bunicii lor GRĂDINIȚĂ DEVINE OBLIGATORIE pentru cei foarte mici.

Jaful secolului: 40 de suluri de hârtie igienică, furate din Castelul Kapfenburg

"California și New York vor ajunge ca Italia!". Anunțul ingrijorător al primarului din Los Angeles

După ce Costache a propus TESTAREA ÎN MASĂ a populației - pentru a salva ce se mai poate salva - securistoizii ce controlează numărul de infectați - s-au speriat că pierd controlul - și l-au demis peste noapte


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 123, afisate in 3 pagini.



ieri 06:02 CITATUL ZILEI