06:06
Comentarii Adauga Comentariu

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 februarie

Ortodoxe
Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior

Greco-catolice
Sf. ap. Onisim

Romano-catolice
Sf. Claudiu de la Colombiere, pr.


Sfântul Apostol Onisim este pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 februarie.

A fost unul dintre ucenicii Sfântului Apostol Pavel și a fost botezat de acesta.

Înainte însă de a ajunge la Roma și de a fi botezat, Sfântul Onisim a fost sclav în Colose, Frigia, la unul din demnitarii acestei cetăți, pe nume Filimon, care era creștin. Filimon era episcop și făcea parte din grupul celor 70 de sfinți apostoli.

Sfântul Onisim, pentru că făcuse o greșeală și se temea de pedeapsă, a fugit de la stăpânul său și s-a dus la Roma. Aici a fost botezat de Sfântul Apostol Pavel și a devenit mesager al său, ducând de la Roma la Colose, o scrisoare care se află cuprinsă în Noul Testament sub titlul "Epistolă către Filimon".

În scrisoare, printre altele, Sfântul Pavel îl roagă pe Filimon să-l primească pe Onisim nu ca pe un rob, ci ca pe un frate iubit și ca pe însuși Pavel: "Pentru dragoste, îți fac mai degrabă o rugăminte. Așa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum și pus în lanțuri pentru Iisus Hristos, te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos, pentru aceasta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea; primește-l" (Ep. Fm 1, 9, 10, 11, 12).

Sfântul Onisim a fost pus în libertate de stăpânul său și s-a întors la Roma, unde a slujit sfinților apostoli, până la sfârșitul lor. Apoi a plecat din Roma și a străbătut multe cetăți și țări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra.

În cel din urmă a ocupat scaunul episcopal din Efes, după Sfântul Timotei și după Sfântul Ioan Evanghelistul. A fost ucis în timpul împăratului roman Traian (98-117) pentru mărturisirea credinței creștine. (sursa: vol. "Viețile Sfinților") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cerere pentru Autoritățile din România: Opriți și închideți orice activitate nevitală din România. Peste 3 săptămâni va fi prea târziu...

OMS a actualizat gradul de risc al răspândirii coronavirusului la cel mai înalt nivel

VIDEO: Grecia și Bulgaria întăresc paza la frontiera cu Turcia, după ce sute de refugiați sirieni au ajuns la punctele de trecere

VIDEO: Violențe înaintea începerii galei César 2020. Oamenii au strigat "Polanski, violator, cinematografia, vinovată, publicul, complice"

Donald Trump a numit un nou director permanent al Serviciilor Naționale de Informații ale SUA

Prima țară din lume care oferă, începând de azi, transport public gratuit

Australia confirmă 25 de cazuri de coronavirus. Câți oameni s-ar fi vindecat deja

Tenis de masă: Șapte jucători, calificați în câte două finale de dublu la Naționale

CESAR 2020 - "Les Miserables", premiul Publicului

Testele pentru coronavirus ale celor trei români internați în Republica Dominicană sunt negative

CESAR 2020: Roschdy Zem, cel mai bun actor

Siria: Merkel condamnă ''atacurile brutale'' împotriva forțelor turce

Trump le cere afganilor ''să profite de șansa păcii''

Bilanțul epidemiei Covid-19 a ajuns la 21 de morți în Italia. Aproximativ 820 de oameni au fost infectați

CESAR 2020: ''Les Miserables'', cel mai bun film

CESAR 2020: Cea de-a 45-a ediție a început la Salle Pleyel din Paris

Trump a numit un ales republican contestat la conducerea serviciilor naționale de informații

Epidemia Covid-19: Un nou caz de origine necunoscută a fost depistat în SUA

Pakistan: Cel puțin 14 morți într-o coliziune dintre un tren și un autobuz

Curs valutar BNR 28 februarie 2020

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

César 2020: "Les Misérables", desemnat cel mai bun film. Premiile câștigate de "J'accuse", filmul controversatului regizor Roman Polanski

Fotbal: Eintracht Frankfurt s-a calificat în optimile Europa League

Gorj: Toți contacții direcți cu o persoană infectată cu COVID-19, în carantină la domiciliu; persoanele din Prigoria rămân în locuință

CITATUL ZILEI

HOROSCOP 29 FEBRUARIE 2020: Zodiile de Pământ se bucură de un tonus fizic și mental de invidiat

VIDEO: Roman Polanski, boicotat la César 2020. Mai multe actrițe au părăsit sala după ce a câștigat "Cel mai bun regizor"

Alba: 16 turiști, aflați în trei vehicule, înzăpeziți pe un drum forestier

Hochei: Sport Club Miercurea Ciuc și ACSH Gheorgheni au obținut victorii în sferturile Erste Liga

Coreea de Sud a anunțat cele mai multe cazuri de coronavirus înregistrate într-o singură zi. Sunt de ordinul sutelor

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

ROMÂNIA EPIDEMIA DE CORONAVIRUS: 3 INFECTAȚI CU CORONAVIRUS, 47 de persoane în carantină, 8.356 - monitorizate la domiciliu 28.02.2020 15:00

LIVE Italia. 21 morți, 821 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 12 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Marcel Vela: Dezavuez ferm afirmațiile prefectului de Bihor / Declarația care a atras reacția fermă a ministrului de Interne

NE VINDEM TARA SI LA POLONEZI. O companie poloneza a cumparat producatorul apei minerale Bucovina. Vanzatorii? Fratii lui Omar Hayssam care au luat-o de la Stat pe nimic.

România a ajuns la statutul de COLONIE în care AMbasadorii Străini INTERVIN cum vor mușchii lor. Gelu Diaconu continuă seria dezvăluirilor: "Nu există mare corporație străină care să fie în litigiu cu statul și să nu fi venit cu ambasadori la mine"

Interviul integral. "Gândurile lui Cristoiu": Am tot mai multe semnale că PSD nu îl va respinge pe Florin Cîțu. Ar fi o lovitură fatală

In timp ce Iohannis si-a triplat salariul si si-a marit bugetul presedintiei cu 40%. PENTRU GUVERNUL CIOLOS/SOROS CEI MAI SARACI ROMANI POT SA CRAPE NU LI SE DA NIMIC IN PLUS LA SALAR. Dragu: Salariul minim NU crește de la 1 ianuarie la 1.200 lei

Mortalitatea Gripei Sezoniere e MAI MICĂ de 0.1%. ActiveNews continuă să MINTĂ și să DEZINFORMEZE că mortalitatea gripei e de 2.4%. La DEZINFORMAREA masivă participă din păcate "medici"

Codrin Ștefănescu și alte 15 persoane, într-un dosar de constituire de grup infracțional și șantaj -surse

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 227 infectați, 3 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Coronavirus: În Italia, numărul persoanelor infectate a ajuns la 821, iar cel al deceselor la 21

Greta Thunberg a fost primită ca un star rock de 30.000 de elevi și studenți din Bristol

60 la sută din zborurile din Craiova spre Italia vor fi anulate. Oamenii renunță de teama coronavirusului

LIVE. Coreea de Sud unul din Focarele Pandemiei Mondiale. 13 morți, 2337 de îmbolnăviri. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Numeroase vehicule, incendiate în parcarea unei gări din Paris / Zeci de persoane au fost reținute

În fine s-a făcut dreptate. Donald Trump a dat afară de la Casa Albă presa progresistă cea mai isterică care-l înjură zilnic de 2 ani: CNN, Politico, Buzzfeed, NewYork Times, etc...

MASONERIE. Conform casetelor lui Robert Turcescu - Niels Schnecker - Este Mason Gradul 33 - Mare Comandor pentru Republica Moldova. Soția lui Niels Schnecker, Iulia Scnecker este consilier economic al Ambasadei României din Spania

Melania Medeleanu are părul lung și nu se mai tunde. Explicația gestului e sfâșietoare, te lasă fără cuvinte

Băsescu: Cine vrea să primească să primească, cine i-a chemat să-i primească. Și doamna Merkel are aici problemele domniei sale, pentru că anunțul public: să vină sirienii,refugiații în Germania a fost un anunț catastrofal din punct de vedere al efectelor

Premieră: Embolizare prostatică, realizată pentru prima dată într-un spital public din România, în Mureș

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Fundația Clinton recunoaște că a primit bani din Qatar când Hillary Clinton era secretar de stat fără a informa Departamentul de Stat despre acest lucru

Vremea în weekend. Luni, termometrele vor indica 19 grade Celsius

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Profilul votantilor la parlamentare realizat de IRES: vezi cum au votat romanii in functie de varsta, educatie, statutul ocupational sau localitati

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Episodul 1. Fostul șef al US Secret Service – pentru Europa de Est, Darren White, o acuză pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi că face Poliție Politică. "Oamenii anchetați de DNA sunt ținte politice". Anchetele "de regulă sunt represalii cu ținte politice"

Trei români suspectați de infectare cu virusul Covid-19, în carantină în Republica Dominicană

Ion Țiriac spune că Simona Halep va lipsi o lună din cauza unei accidentări


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 550, afisate in 10 pagini.



ieri 06:39 CITATUL ZILEI