12:04
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Patricia Țig s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda)

Jucătoarea română de tenis Patricia Țig s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 275.000 de dolari, după ce a trecut de chinezoaica Saisai Zheng, a patra favorită, cu 6-4, 6-2.

Țig (25 ani, 105 WTA) a obținut victoria după o oră și 40 de minute, la capătul unui meci cu multe greșeli de ambele părți. Românca a comis 7 duble greșeli în această partidă, în care Zheng (26 ani, 36 WTA) a beneficiat de 12 mingi de break, însă nu a fructificat decât 2.

Țig, finalistă anul trecut la București, a fost condusă în primul set cu 3-1 și 4-2, dar a reușit să se impună cu 6-4, după patru ghemuri consecutive. În actul secund, Țig a condus cu 2-0, a fost egalată, 2-2, dar a reușit apoi o nouă serie de patru ghemuri, învingând cu 6-2.

Patricia Țig și-a asigurat un cec de 11.600 dolari și 110 puncte WTA.

Adversara româncei din penultimul ac va fi poloneza Magda Linette (28 ani, 42 WTA), a cincea favorită, sau chinezoaica Xiyu Wang (18 ani, 134 WTA).

''A trebuit să ne adaptăm la condițiile dificile de joc. Din fericire am avut ocazia să mă antrenez înaintea sezonului în condiții de vânt, așa că m-am simțit ceva mai pregătită'', a declarat Țig după meci.

Românca a comentat și revenirea sa în top 100 mondial după acest turneu: ''Sunt foarte fericită că revin în top 100, la doar câteva luni după ce am revenit în urma nașterii fetiței mele, mă bucur să împart această bucurie cu soțul și antrenorul meu (Răzvan Sabău, n. red.)''.AGERPRES (A, AS-autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Descoperire uluitoare făcută de Fluierul.ro. Tulpinile periculoase de Coronavirus au apărut în țările unde au fost testate Vaccinurile anti-COVID

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

În timp de idioții de la noi vor din nou să deschidă școlile că să infecteze populația masiv, Experți ne spun că: În trei luni, 60% din cazurile de Covid-19 din București vor fi cu tulpina mortală din Marea Britanie

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Israelul modifică planurile militare pentru contracararea programului nuclear iranian

Proprietarii de animale de companie își pot vaccina câinii și pisicile împotriva coronavirusului

Baschet masculin: Eugen Ilie, noul antrenor al echipei CSA Steaua

Senatul SUA confirmă numirea lui Antony Blinken în funcția de secretar de Stat

Coronavirus: Suficiente doze pentru a vaccina 300 de milioane de americani până la sfârșitul verii (înalt responsabil)

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Fotbal: Germanul Thomas Tuchel, numit în postul de antrenor al echipei Chelsea Londra (oficial)

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

MB: Carantină în hoteluri pentru britanicii care revin din 30 de țări cu risc ridicat

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

DOUĂ ROMÂNCE învaţă să facă VIDEOCHAT: Arată-i, fă, o tâță! VIDEO EXPLICIT

Hochei: O nouă victorie pentru CS Gheorgheni HC în Campionatul Național

CFR: Circulație feroviară suspendată din cauza ninsorilor și vântului. Rutele anulate

O nouă victorie românească în FIBA Europe Cup - CSM Oradea a învins Besiktas

România, "pregătită pentru intrarea în Schengen". Convorbire telefonică între Florin Cîțu și omologul olandez, Mark Rutte

Vâlcea: Premieră la Teatrul Municipal "Ariel" cu spectacolul "Take, Ianke și și Cadîr"

O adolescentă de 16 ani, dată în urmărire naţională

Comisia Europeană a aprobat vânzarea unei inimi artificiale. Ea va intra pe piață la jumătatea anului 2021

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Cluj: Prelungire a restricțiilor pentru restaurante, cluburi, săli de spectacole și jocuri de noroc în municipiul reședință

Antony Bilken a devenit oficial secretarul de stat al cabinetului Biden

Coronavirus: Sanofi va produce vaccinul Pfizer/BioNTech

FC Voluntari și Universitatea Craiova "au semnat" a doua remiză a etapei

Alexia, fiica Andreei Esca face senzație la plajă. Ce costum de baie a ales

Profesoara de franceză din Timiș și iubitul elev și-au făcut selfie în pat. Inspectoratul școlar a deschis o anchetă

Mihai Eminescu: „Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli. Alungaţi turma acestor netrebnici!

Progresista UE supărată că Marea Britanie nu o consideră "o țară" ci doar exact ceea ce este "o organizație" #postBrexit: UE deplânge refuzul ''inamical'' al Londrei de a-i recunoaște ambasadorul

VIDEO - New York. 19 martie 2016. Confruntări între Prostestarii Violenți din ONG-urile lui Soros care au mers să protesteze împotriva lui Donald Trump și Poliție

Semnalul internetului este întrerupt pe Coasta de Est a SUA din cauza unei defecțiuni

O grecoaică devine prima femeie secretar general al APCE

Nicușor Dan: Am asigurat echipa de handbal feminin de la CSM București de stabilitate financiară în 2021

Puerto Rico declară stare de urgență privind violența asupra femeilor. Statistica alarmantă în țară

A murit dramaturgul suedez Lars Noren

Fotbal feminin: Teodora Meluță de la Olimpia Cluj s-a transferat în Elveția

Șefii CSM au discutat cu experții Comisiei Europene despre MCV și lupta împotriva corupției

COMENTARIU Lelia Munteanu: Vor reuși rabinii ultra-ortodocși să oprească violențele de stradă?

Banii și coronavirusul: Unul din doi români nu crede că plata cash contribuie la răspândirea SARS-CoV-2

Fotbal - Liga I: FC Voluntari - Universitatea Craiova 1-1

VIDEO ISUBIF: Incendiu ce a cuprins o casă și două autoturisme, pe Strada Petroșani din București

Anca Dragu, despre impozitul zero pe salariul minim. În cât timp ar putea deveni acest scenariu realitate

Joseph Biden a discutat prin telefon cu Vladimir Putin

Fine dining, doar în weekend. Proprietarul unui restaurant din Brașov se plânge că frigul distruge calitatea preparatelor

VIDEO Asul din mâneca industriei haute couture. Dior pune pe masă cărțile de tarot într-un film spectaculos

Coronavirus: Regatul Unit, prima țară europeană care depășește 100.000 de morți

VIDEO SUA: Senatul respinge o încercare a unui congresman republican de a împiedica procesul lui Trump

VIDEO Brașov: O tragicomedie de Dinev - noua premieră a Teatrului Dramatic, online, la sfârșitul lunii

Coronavirus: Irlanda prelungește al treilea lockdown și instituie carantină obligatorie

ANAF derulează, în 2021, proiectul pilot privind stimularea conformării voluntare a persoanelor fizice

Cum a descoperit o actriţă de filme porno că vrea să intre în lumea XXX. "Făceam amor cu un tip într-un cort destul de transparent..."

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Top 3 cele mai perverse femei în dormitor, în funcţie de zodie. Tac şi fac

Constantin Popescu ''destructurează'' emoțiile în filmul ''Pororoca'' din competiția Festivalului de la San Sebastian

Blacklist lansează single-ul de debut cu Carla's Dreams "Tequila" VIDEO

Steven Seagal, noua țintă a acuzațiilor de hărțuire sexuală: ce propuneri făcea și înregistrarea în care actorul e surprins jignind mai multe jurnaliste

SEX TAPE cu Beyonce de România, mama copilului lui Nicolae Guţă FOTO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 221, afisate in 4 pagini.



ieri 06:23 CITATUL ZILEI