Tenis: Turneul de la Roland Garros, singura competiție pe zgură pentru Roger Federer în 2020
Roger Federer va avea o singură apariție pe zgură în acest sezon, la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, a anunțat agentul tenismanului elvețian, citat de agenția Reuters.
Campionul din Țara Cantoanelor a sărit peste sezonul pe zgură în 2017 și 2018, iar anul trecut a participat la doar două competiții pe această suprafață, înainte de sosi la Paris pentru a lua parte la Internaționalele Franței.
Au existat speculații conform cărora Federer va include turneele Masters 1.000 de la Madrid și Roma, ambele pe zgură, însă agentul său, Tony Godsick, a precizat că acest lucru nu se va întâmpla.
"După cum arată programul său, el intenționează să joace doar la Roland Garros", a declarat Godsick.
În vârstă de 38 ani, Federer a tăiat din calendarul său mai multe turnee în ultimii ani, cu scopul de a-și menaja corpul și a-și prelungi cât mai mult cariera.
Spre deosebire de marii săi rivali, spaniolul Rafael Nadal și sârbul Novak Djokovic, jucătorul elvețian, deținătorul recordului de titluri de Mare Șlem (20), a optat să nu participe la ediția inaugurală a competiției pe echipe ATP Cup, desfășurată în Australia, preferând să petreacă mai mult timp alături de familia sa, înainte de a începe al 22-lea său sezon în circuitul profesionist.
El a venit luna trecută la Australian Open fără să dispute niciun meci oficial de la Turneul Campionilor, desfășurat în noiembrie la Londra, însă a reușit totuși să ajungă până în semifinale la Melbourne, unde s-a înclinat în fața viitorului campion, Novak Djokovic.AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu