15:49
Comentarii Adauga Comentariu

Dâmbovița: Doctor ginecolog de la Spitalul Județean Târgoviște, prins când lua mită pentru a face o cezariană

Un doctor pensionar cu contract de prestări servicii la Spitalul Județean Târgoviște a fost prins în flagrant când lua mită pentru a face o cezariană, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Camelia Matei.

Flagrantul a avut loc miercuri, iar medicul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi trimis în instanță cu propunere de arestare preventivă.

Familia pacientei a fost cea care a reclamat faptul că doctorul a cerut bani pentru a face cezariana. Surse din anchetă susțin că doctorul a cerut inițial 1.750 de lei și a fost prins primind 1.400 de lei.

Procurorii cercetează în continuare faptele, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru luare de mită.

În legătură cu acest subiect a scris joi, pe Facebook, și deputatul USR Emanuel Ungureanu.

"Medicul i-a pretins bani soțului, șpaga trebuia dată după intervenție și a fost împărțită ulterior între ginecolog, anestezist și o asistentă de la sală. Medicii și asistentele din spital au reacționat prompt împotriva victimei șpăgarilor, colegial, frumos, nu? Citiți cu atenție mesajul celui care a avut curajul să denunțe faptul că i s-au pretins bani pentru ca soția să nască în condiții bune. '(...) este o problemă foarte gravă din punctul meu de vedere cu soția mea la spital, de dimineață la ora 6,30 o asistentă și nu prea voia să îi facă tratamentul pe motiv că 'l-a aranjat pe doctor', iar acum 30 de minute a venit un domn doctor ginecolog Tomescu, a întrebat-o dacă ea e .... iar când a ieșit din salon a înjurat-o de toate alea'", spune Ungureanu, care precizează că l-a sfătuit pe cel care i-a scris să îl denunțe pe doctor la DGA. AGERPRES / (A - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cerere pentru Autoritățile din România: Opriți și închideți orice activitate nevitală din România. Peste 3 săptămâni va fi prea târziu...

Episodul 1. Fostul șef al US Secret Service – pentru Europa de Est, Darren White, o acuză pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi că face Poliție Politică. "Oamenii anchetați de DNA sunt ținte politice". Anchetele "de regulă sunt represalii cu ținte politice"

În timp ce la noi Securistoizii de Servicii de tip Cercel, Rafila, Dan Andronic ne spun că nu e nimic grav și că e mai periculoasă gripa, OMS a actualizat gradul de risc al răspândirii coronavirusului la cel mai înalt nivel

Noul Coronavirus are o mortalitate de 21 de ori mai mare decât Gripa Sezonieră. Securistoizii de Servicii continuă să vă dezinformeze că e mai puțin periculos decât gripa.

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2924 morți 85227 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș lovește Italia, Germania, Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

LIVE Italia. 21 morți, 889 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 8 zile. 12 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Interviul integral. "Gândurile lui Cristoiu": Am tot mai multe semnale că PSD nu îl va respinge pe Florin Cîțu. Ar fi o lovitură fatală

Australia confirmă 25 de cazuri de coronavirus. Câți oameni s-ar fi vindecat deja

Acest bărbat a mâncat doar hrană pentru câini timp de o lună, iar câteva schimbări drastice s-au produs în corpul lui | FOTO, VIDEO

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 239 infectați, 5 morți. Încă 5 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

ROMÂNIA EPIDEMIA DE CORONAVIRUS: 3 INFECTAȚI CU CORONAVIRUS, 47 de persoane în carantină, 8.356 - monitorizate la domiciliu 28.02.2020 15:00

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coreea de Sud a anunțat cele mai multe cazuri de coronavirus înregistrate într-o singură zi. Sunt de ordinul sutelor

Testele pentru coronavirus ale celor trei români internați în Republica Dominicană sunt negative

Prima țară din lume care oferă, începând de azi, transport public gratuit

VIDEO: Grecia și Bulgaria întăresc paza la frontiera cu Turcia, după ce sute de refugiați sirieni au ajuns la punctele de trecere

Recordul stabilit de Gabriela Szabo la proba de 5.000 de metri a fost doborât după 21 de ani

Moneda virtuală care se întărește de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

Bilanțul epidemiei Covid-19 a ajuns la 21 de morți în Italia. Aproximativ 820 de oameni au fost infectați

VIDEO: Violențe înaintea începerii galei César 2020. Oamenii au strigat "Polanski, violator, cinematografia, vinovată, publicul, complice"

Donald Trump a numit un nou director permanent al Serviciilor Naționale de Informații ale SUA

Cei mai bogați oameni ai planetei au pierdut o sumă echivalentă cu de două ori PIB-ul României în ultima săptămână

LIVE. Coreea de Sud. 3150 de infectați, 17 morți. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Trump a numit un ales republican contestat la conducerea serviciilor naționale de informații

Tenis de masă: Șapte jucători, calificați în câte două finale de dublu la Naționale

CESAR 2020 - "Les Miserables", premiul Publicului

CESAR 2020: Roschdy Zem, cel mai bun actor

HOROSCOP 29 FEBRUARIE 2020: Zodiile de Pământ se bucură de un tonus fizic și mental de invidiat

Un stat european a decis întreruperea campionatului de fotbal din cauza coronavirusului

Timiș: Femeia internată cu coronavirus se simte bine și nu mai are febră, potrivit medicilor

Un oficial din Indonezia riscă sancțiuni după ce a făcut o declarație bizară despre cum pot rămâne femeile însărcinate în piscine

BREAKING Sorina Pintea a fost reținută de procurorii DNA

Epidemia Covid-19: Un nou caz de origine necunoscută a fost depistat în SUA

Curs valutar BNR 28 februarie 2020

Pakistan: Cel puțin 14 morți într-o coliziune dintre un tren și un autobuz

VIDEO: Roman Polanski, boicotat la César 2020. Mai multe actrițe au părăsit sala după ce a câștigat "Cel mai bun regizor"

Siria: Merkel condamnă ''atacurile brutale'' împotriva forțelor turce

Trump le cere afganilor ''să profite de șansa păcii''

CESAR 2020: ''Les Miserables'', cel mai bun film

CESAR 2020: Cea de-a 45-a ediție a început la Salle Pleyel din Paris

Persoanele care au intrat în contact cu tânărul din Gorj, infectat cu noul coronavirus, vor sta în carantină la domiciliu

Alba: Bărbat și femeie, întorși din Italia - în carantină

Românii izolați în Republica Dominicană sunt testați pentru a se verifica dacă au coronavirus

Sorina Pintea a fost adusă la sediul central al DNA. Fostul ministru este audiat de procurori

Un angajat Google din Europa a fost diagnosticat cu noul virus COVID-19

Migranți: Grecia promite că va împiedica trecerile frauduloase de frontieră dinspre Turcia

Gorj: Toți contacții direcți cu o persoană infectată cu COVID-19, în carantină la domiciliu; persoanele din Prigoria rămân în locuință

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

CITATUL ZILEI

Vremea în weekend. Luni, termometrele vor indica 19 grade Celsius

Alexandru Rafila: Un an este un orizont rezonabil pentru crearea unui vaccin pentru coronavirus

WADA a anulat simpozionul din luna martie de la Lausanne din cauza coronavirusului

PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală. Lista punctelor în care se va interveni

GALERIE FOTO: Gabriela Firea a publicat primele imagini cu autobuzele hibrid care vor circula în București din aprilie

Fostul ministru al Săntății, Sorina Pintea - audiată la sediul central al DNA (surse)

În 2020, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecți și cum se calculează

Cercetătorii belgieni au creat "unt" din insecte, un aliment prietenos cu mediul | GALERIE FOTO

Au venit rezultatele analizelor pentru angajații firmei din Craiova de la care a închiriat mașina italianul cu coronavirus

Meciurile de calificare la EURO 2020 ar putea fi afectate de COVID-19. Partida România - Islanda este programată pe 26 martie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 749, afisate in 13 pagini.



ieri 06:39 CITATUL ZILEI