Marcel Vela: Un ofițer BCCO 's-a apropiat prea mult de infractori'; va fi sesizat Parchetul
Un ofițer de poliție de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), care apare în mai multe poze și filmări cu membrii unor grupări de interlopi, a fost scos din activitate și i-a fost retras accesul la informații clasificate, urmând să fie sesizat Parchetul, a anunțat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o conferință de presă.
"Un ofițer de la Combaterea criminalității organizate, despre care aveam date și suspiciuni că s-a apropiat mult prea mult de infractori, și nu în sensul de a-i prinde, ci de a-i sprijini, a fost pus la dispoziția unității, i-a fost retras accesul la informații clasificate și va fi sesizat Parchetul", a declarat Marcel Vela.
El a arătat că aceste măsuri au fost luate pentru a elimina orice posibilitate ca acest ofițer de poliție să poată afecta în orice fel activitățile Poliției.
"Am luat măsurile administrative care se impun la acest moment. Nu tolerez asemenea comportamente. Nu accept ca cei care trebuie să acționeze împotriva criminalității, să elimine infracționalitatea să fraternizeze cu infractorii", a spus Vela.
El a menționat că, de la începutul mandatului, i-au fost semnalate mai multe astfel de cazuri, în care diverși polițiști fac lucruri "nu tocmai legale".
"Am dispus inițierea demersurilor pentru operaționalizarea unei linii telefonice de contact la sediul ministerului, prin care cetățenii să poată semnala orice tip de astfel de situații", a afirmat Vela.
Potrivit acestuia, ofițerul BCCO Robert Badea era monitorizat și exista o anchetă pe numele său dinaintea apariției unor filme pe YouTube, în care acesta apare alături de membri ai unor clanuri interlope. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu