13:40
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Halep, bucuroasă de calificarea în turul al doilea la Australian Open, după un meci ''dificil'' cu Brady

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a apreciat că a avut un meci ''dificil'' contra americancei Jennifer Brady, marți, la Melbourne, dar s-a arătat bucuroasă de calificarea în turul secund la Australian Open.

''Cu siguranță a fost un meci dificil. Știam, pentru că am jucat contra ei acum câteva luni și eram pregătită pentru un astfel de meci. Să mă aflu în turul al doilea este un sentiment foarte plăcut, să joc aici în Australia'', a declarat a patra favorită, citată de site-ul turneului.

''Cred că în setul al doilea mi-am găsit ritmul și a fost mai bine. Am încercat să o alerg mai mult, pentru că în primul set am stat doar într-un colț. Am fost mai puternică și serviciul a fost mai bun în setul secund'', a mai comentat Halep.

Simona Halep a vorbit și despre căzătura pe care a suferit-o, glumind pe seama acesteia, după ce a pățit un lucru similar și în 2018 la Melbourne în primul tur, iar apoi a jucat finala.

''Dacă îmi amintesc bine, în 2018 a fost la fel, poate voi putea repeta (finala). E prea departe acest lucru ca să mă gândesc la el acum. Mă doare un pic încheietura mâinii. Trebuie să mă odihnesc și să mă recuperez pentru turul al doilea'', a spus Halep despre accidentarea suferită la scorul de 5-5 în primul set.

Halep a învins-o pe americanca Jennifer Brady, cu 7-5 (5), 6-1. Cele două s-au mai întâlni o singură dată, anul trecut, la Toronto, Halep câștigând cu 4-6, 7-5, 7-6 (5) în turul al doilea.

Simona Halep și-a asigurat 128.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câștigătoarea dintre britanica Harriet Dart și japoneza Misaki Doi.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Scandalul "ANTENA 3 - ANAF" a fost facut INTENȚIONAT ca sa se acopere MOARTEA BEBELUȘILOR. MOR BEBELUȘI NEVINOVAȚI DIN CAUZA LOR, și voi nu vă dați seama că vor să ACOPERE ACEST LUCRU? Până când ne vom mai lăsa manipulați?

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

BRIT Awards 2020: Lista completă a câștigătorilor

Mihai Daraban (CCIR): Învățământul românesc a fost deteriorat din interior

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Ministrul Sănătății: În România nu avem niciun pacient cu coronavirus; capacitatea de diagnostic a fost extinsă

Ministrul Sănătății: S-a demarat achiziția pentru noi doze de vaccin împotriva gripei sezoniere

Gerea - înlocuit de la șefia ALDE București; copreședinți interimari - Varujan Vosganian și Claudiu Daniel Catana

Guță de la Washington ne dă indicații prețioase. Mesaj al ambasadorului SUA privind alegerile locale. Pe cine trebuie să voteze românii

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 1873 morți 73335 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Partidul Neamul Românesc critică aspru desemnarea lui Mihai Șora, agitatorul bolșevic al Anei Pauker însărcinat cu agitația bolșevică la țară, ca "cetățean de onoare al Bucureștiului"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Abia a împlinit 18 ani și este deja ofertată de 3 site-uri de filme porno. Vezi despre ce vedetă este vorba!

Culmea Nesimțirii Staliniste. Furioşi că a cerut Revocarea lui Kovesi, Soroşiştii vor să-i facă Dosar Penal şi să-l şi bage la închisoare pe Ministrul Toader ca pe vremea Anei Pauker pentru că "a publicat un document secret"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

CEREM NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE. Peste 7000 de semnaturi in 2 saptamani. Poet nebun ce vorbe mai indrugi de zici ca esti din neam ce nu se lasa cand am ajuns in tara noastra slugi si suntem cersetori la noi in tara

CSM București a prelungit contractul cu Cristina Neagu. Durata noii înțelegeri

Scandalul sexual din cursa pentru Primăria Parisului. Activistul rus Piotr Pavlenski și partenera sa au fost inculpați

Orban, despre un boicot al PSD la învestire: Noi avem mobilizarea făcută, suntem în discuții permanente

Turcia: Un nou mandat de arestare pe numele lui Osman Kavala (media)

Handbal feminin: Per Johansson revine la CSM București, dar ca antrenor secund

Dan Barna (USR): La momentul acesta trebuie schimbată și Constituția

CÂŢI BANI primeşte Roxana Vancea la Exatlon. Este O SUMĂ RECORD pentru SHOW

Este uriasa colonizare a Europei cu imigranti islamici un atac organizat impotriva popoarelor Europei? ONU: "Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi" George Soros: "În felul acesta, rasa albă va dispărea"

Siria: Ankara se declară nemulțumită de rezultatul discuțiilor cu Moscova privind Idleb

Viktor Orban al Ungariei a câștigat pentru a treia oară alegerile: conservator, populist, patriot şi gata să devină din nou PRIM Ministru pentru încă 4 ani spre disperarea UE-ului şi a Rețelei Progresisto-Soroşiste din care UE-ul face parte

La EXTREME: Un pește care "mânca rațe" a fost scos dintr-un lac, pentru siguranța publică

Vedete care au recunoscut ca sunt nimfomane. Cine este actorul care s-a culcat cu peste 5.000 de femei

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Tribunalul București va da luni prima sentință în cazul Colectiv. Procesul durează de trei ani

Cum ataca noul coronavirus plămânii

Măsuri drastice ale autorităților din Regiunea Hubei pentru a opri răspândirea Coronavirusului

Papa Francisc l-a primit în audiență pe premierul maltez Muscat, afectat de ancheta referitoare la jurnalista asasinată

Vă amintiți cum urla securistoidul Radu Tudor de la Antena 3 să-i lase să debarce? Au debarcat cu Coronavirus cu tot. Coronavirus - Cambodgia suspendă debarcarea pasagerilor de pe pachebotul acostat în portul său după detectarea unui caz

Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților se va întruni miercuri și joi în cazul Trump

Procuratura bulgară va ancheta toate privatizările de după căderea comunismului. Înființați și Votați Partidul Național-Creștin Conservator Român ca să facem și noi la fel.

VIDEO. Incendiu devastator la o fabrică din New Delhi: Cel puțin 43 de persoane au murit

De ce majoritatea îmbolnăviților sunt în China și mai ales în Wuhan, de ce mortalitatea e de 10 ori mai mare în Wuhan decât în restul Chinei și de ce 66% dintre infectați sunt bărbați? De ce boala afectează puțin copiii? Care e sursa Noului Coronavirus?

Partidul Social-Democrat menține coaliția guvernamentală cu Uniunea Creștin-Democrată, formațiunea Angelei Merkel

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 decembrie

Nominalizări Globurile de Aur 2020: lista completă

Astea sunt CELE MAI BUNE PROSTITUATE din Constanța. Ce s-a întâmplat cu ''FETIȚA' CEA MAI TARE din top i-a ENERVAT PE CLIENȚI

Gafa comisă de un polițist local. Cum a reușit agentul Pulbere să amendeze o altă societate decât cea vinovată. FOTO

Un cuplu din şase este afectat de infertilitate. Rata fertilităţii din România, sub media U.E

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Marea Britanie: Finanțarea publică a BBC ar trebui pusă sub semnul întrebării, susține Boris Johnson

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Filmele pe care nu trebuie să le ratezi în 2020: James Bond, supereroi și drame românești - VIDEO

Talentul neobișnuit al unui adolescent l-a plasat în Cartea Recordurilor. Este surprinzător cât de mult își poate căsca gura

MIROASE A CENZURĂ. Control Securistic al domeniilor .ro cerut de ANAF. Ministrul Comunicațiilor respingerea pe moment cererea ANAF. Se ştie că în ANAF e plin de securişti detaşați de la SRI.

Trei rachete trase din Fâșia Gaza spre Israel (armata)

Maramureș: Incendiu la Casa de Cultură a Sindicatelor Baia Mare; 34 de copii, autoevacuați

Franța: Incendiu la o rafinărie a companiei Total, pus sub control

Israelul ridică restricțiile privind Gaza

"Aria cercului", nelipsită din topul căutărilor pe Google în 2019

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid s-au calificat în sferturile Cupei României

Dublă crimă în Satu Mare | Două femei au fost ucise. Cine ar fi făptașii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 915, afisate in 16 pagini.



ieri 06:20 CITATUL ZILEI