05:51
Comentarii Adauga Comentariu

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 ianuarie

Ortodoxe
Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

Greco-catolice
Sf. cuv. Antonie cel Mare

Romano-catolice
Sf. Anton, abate


Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este sărbătorit de Biserică la 17 ianuarie.

Părinte al monahismului anahoretic așa cum este recunoscut, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 251, într-o familie bogată.

La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, a renunțat la avere și s-a făcut pustnic pe lângă părinții ce își aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alți 20 de ani a trăit în singurătate, în post și rugăciune.

Datorită harului și virtuților sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obște de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârșirea creștină.

Despre Sfântul Antonie se spune că era "Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul și nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morți și nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat și nu se schimba îndată în prietenie și iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul și, văzându-l, nu defăima îndată bogăția? Care monah, împuținându-se cu sufletul și alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare și mai sârguitor? Care tânăr venind în munte și privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări și nu iubea înțelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli și nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri și nu se alina cu cugetul?" (Viețile Sfinților).

Viața Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de patriarhul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut. (surse: vol. "Viețile Sfinților"; "Monahismul ortodox românesc", vol. I, Ed. Basilica, 2014) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Italia. 2 morți, 132 de persoane infectate și sute de suspecți de coronavirus în doar 24 de ore. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2461 morți 78773 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 145 infectați, 1 mort. Încă 2 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Rusia și Statele Unite se acuză reciproc cu privire la teoriile conspiraționiste privind noul coronavirus

NASA arată în imagini cum s-a topit zăpada din Antarctica în cea mai caldă zi din istorie

LIVE. Coreea de sud. 5 morți 602 de îmbolnăviri. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Penibilii de la Active News au dat prima știre despre Coronavirus după ce avem 2461 de morți si 78.000 de îmbolnăviri în lume și după ce 11 orașe italiene au intrat în carantină. Asta nu e presă măi penibillor asta e E DEZINFORMARE.

Baschet feminin: Sepsi SIC Sf Gheorghe își menține invincibilitatea în Liga Națională

CITATUL ZILEI

Coronavirus - Alte 97 de decese înregistrate în China (bilanț oficial)

Cutremur în Prahova. Magnitudinea înregistrată de seism

VIDEO: Momentul în care Mike Hughes încearcă să demonstreze că pământul e plat și moare într-un accident de rachetă

Simona Halep urcă în clasamentul istoric al constanței din tenis: 318 săptămâni consecutive în top 10 WTA

Samsung confirmă primul caz de coronavirus la o fabrică din Coreea de Sud, în apropiere de centrul celei mai mari epidemii de COVID-19 din țară

Giurgiu: O femeie și concubinul ei, cercetați după ce au înscenat furtul unei genți cu peste 114.000 lei

Avertizare METEO: Cod galben și portocaliu în cea mai mare parte a țării. Fenomenele anunțate de ANM

Numărul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns la 2.458 la nivel global

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Ministerul Sănătății: Românii care se întorc în țară din zonele italiene cu coronavirus vor fi puși în carantină timp de 14 zile

Incendiu la un fast food din Aeroportul Otopeni. Oamenii sunt evacuați

UPDATE ISUBIF: Incendiul de la Aeroportul Otopeni a fost stins; aproximativ 500 de persoane, evacuate

HOROSCOP 23 FEBRUARIE 2020: Patru zodii vor avea azi șansa unui nou început în plan sentimental sau financiar

Perioada de incubație a coronavirusului ar putea fi mai lungă decât s-a crezut inițial

Tăriceanu: ALDE nu va participa la votul de învestire a guvernului Orban II

Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că epidemia de coronavirus va încetini creșterea economică globală cu 0,1%

Simona Halep a fost inclusă de WTA pe lista "marilor evadări" din 2020

Mesajul lui Darren Cahill pentru Simona Halep, după titlul cucerit la Dubai. "Forța și caracterul tău au strălucit"

Box: Tyson Fury l-a învins pe Deontay Wilder și a cucerit centura 'greilor', versiunea WBC

Trei meciuri de fotbal din prima ligă italiană au fost amânate din cauza coronavirusului

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 februarie

Quentin Tarantino a devenit tată. Soția regizorului a născut un băiat

Un seism cu magnitudinea 5,7 s-a produs în zona de graniță dintre Turcia și Iran (EMSC)

Bernie Sanders, câștigător în Nevada în campania pentru desemnarea candidatului democrat la alegerile prezidențiale din SUA

Decizia radicală luată de Armani la Săptămâna Modei, de teama coronavirusului

Orașe din Italia, pustiite de coronavirus. Mărturiile românilor prinși în satele fantomă: Dacă a venit coronavirusul aici, garantat va veni și în România

Numărul morților din cauza coronavirusului a crescut în Iran. Cea mai recentă victimă, un bărbat aflat în Teheran

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Se prefigurează o luptă între Donald Trump și Bernie Sanders pentru Casa Albă. Democratul a câștigat alegerile primare din Nevada

DGPMB: Peste 260 de polițiști desfășoară o amplă acțiune de verificare în Târgul Vitan

Clotilde Armand a postat o poză cu Vasile Blaga care a blocat o bandă de circulație cu mașina personală | FOTO

ISUBIF: Aproximativ 300 de persoane evacuate în urma unui incendiu la un fast food din terminarul Plecări - Aeroportul Otopeni

Gândurile lui Cristoiu. Top 5 politicienii săptămânii: Orban ori n-are memorie, ori n-are logică

Doi tineri au murit după ce au intrat cu mașina în gardul unității militare din Bârlad

Prezentatoare de la noi, vedetă într-un film XXX: "După filmarea aia am vrut să mă omor"

Franța ia măsuri împotriva coronavirusului. Ministrul Sănătății Olivier Véran: E foarte probabil să apară alte cazuri

Bătaie generală într-un club din Botoșani, între rugbyști români și spanioli. Paza a intervenit cu spray lacrimogen

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2018. 111 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. O pată neagră în exploatarea țărănimii române de către arendaşii evrei, greci şi români şi a unei represiunii sângeroase a guvernului regelui Carol I

De ce nu îți mai e rușine că îți cade părul? Nu demult, reclamele TV nici măcăr nu îndrăzneau să pomenească de căderea părului

Loteria Română: 175.000 de lei în plus pentru tragerile speciale de Dragobete

Motivul sfâșietor pentru care un băiat de 12 ani a trebuit să-și abandoneze cățelușul. Povestea a devenit virală

Prognoză meteo actualizată pentru Capitală: ANM anunță vânt puternic și temperaturi ridicate pentru ziua de luni

Fotbal: Manchester City a câștigat derby-ul cu Leicester City, în Premier League

Neamț: Bărbat recuperat de salvamontiști după ce s-a rătăcit noaptea în zona abruptă a masivului Ceahlău

Horia Constantinescu demisionează azi din PSD. Fostul președinte al ANPC a aflat din presă despre o posibilă demitere dacă nu este "cuminte" - DOCUMENT

Un consilier al lui Trump: Nu am văzut niciun raport privind încercările Rusiei de a-l ajuta pe președinte să câștige alegerile

Handbal masculin: Dinamo București a câștigat în Portugalia în play-off-ul Ligii Campionilor

Dacă ești fericit la job, ești o minoritate. Peste 90% dintre angajații români se simt deprimați și triști

Criza COVID-19: "Măsuri extraordinare" pentru controlarea coronavirusului în Italia. 79 de oameni au fost infectați. OMS: Nu toate cazurile par să aibă legătură cu călătoriile în China

LOTO, LOTO 6/49, duminică 23 februarie 2020. Numerele câștigătoare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 576, afisate in 10 pagini.



ieri 06:32 CITATUL ZILEI