Fotbal: Ernesto Valverde, amenințat cu demiterea din postul de antrenor, a condus antrenamentul Barcelonei
Ernesto Valverde, antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, căzut în dizgrație și vizat de zvonuri de concediere, s-a prezentat așa cum era stabilit la reluarea antrenamentelor grupării catalane și a condus ședința de pregătire de luni în mod normal, a anunțat presa spaniolă, citată de AFP.
Ernesto Valverde a sosit la club cu trei ore înainte de debutul antrenamentului prevăzut la baza sportivă Joan Gamper, centrul de antrenament al catalanilor, conform presei spaniole.
Tehnicianul a condus apoi antrenamentul Barcelonei, primul după trei zile de repaus acordate jucătorilor la întoarcerea din Arabia Saudită, unde echipa "blaugrana" a fost eliminată în semifinalele Supercupei Spaniei de Atletico Madrid (2-3).
Valverde (55 ani) și-ar putea pierde postul după reuniunea ordinară a consiliului de administrație ("junta directiva") al clubului FC Barcelona, prevăzut pentru luni după-amiază.
Conform jurnalului sportiv catalan El Mundo Deportivo, conducerea Barcelonei s-a reunit în noaptea de duminică spre luni pentru a lua în discuție viitorul lui Valverde, iar acesta ar urma să se întâlnească cu președintele Josep Maria Bartomeu chiar înaintea reuniunii consiliului de administrație.
Recent, presa a relatat că FC Barcelona se gândește la Xavi, fostul său mare fotbalist, pentru a-l înlocui pe Ernesto Valverde pe banca tehnică a echipei, în viitorul apropiat sau la finalul sezonului.
Doi șefi ai Barcei, directorul sportiv Eric Abidal și directorul general Oscar Grau, ar fi mers la Doha să discute cu Xavi Hernandez despre postul de antrenor al echipei blaugrana. Xavi, jucător de legendă al Barcei, antrenează acum echipa qatariană Al-Sadd.
Barcelona a fost învinsă cu 3-2 de Atletico Madrid în semifinalele Supercupei Spaniei, deși în minutul 81 conducea cu 2-1.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu