CCR amână pronunțarea pe sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu ca vicepreședinte al ANRE
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru joi decizia asupra sesizării USR privind numirea lui Marian Neacșu în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Potrivit unor surse, decizia de amânare a fost luată pentru că judecătorul Marian Enache a lipsit din motive medicale.
Pe 5 iulie, deputatul USR Cristina Prună anunța că a depus la CCR o sesizare cu privire la numirea lui Neacșu în funcția de vicepreședinte al ANRE.
"Profilul lui Marian Neacșu este incompatibil cu cerințele prevăzute de lege pentru această funcție, întrucât nu are vechimea și experiența care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de reglementare al ANRE, întrucât a primit o condamnare penală definitivă. Așteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speță. În plus, vom demara demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012, care a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind funcționarea ANRE, în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituții publice", explica, la acea dată, deputatul USR.
Parlamentul l-a validat pe 26 iunie pe Marian Neacșu în funcția de vicepreședinte al ANRE. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Comentarii:
Adauga Comentariu