15:16
Comentarii Adauga Comentariu

Rusia: 11 persoane condamnate la pedepse severe cu închisoarea pentru atentatul de la metroul din Sankt-Petersburg

Justiția rusă a condamnat marți 11 persoane la pedepse de la 19 ani de închisoare la închisoarea pe viață în legătură cu atentatul din 2017 de la metroul din Sankt Petersburg, soldat cu 15 morți, informează AFP.

Abror Azimov, considerat unul dintre organizatorii atacului care potrivit anchetatorilor a avut caracter islamist, a fost condamnat la închisoare pe viață, a precizat tribunalul militar din al doilea oraș ca mărime al Rusiei.

Alte zece persoane, acuzate de complicitate, în special pentru procurarea de arme, explozibili și documente false, au fost condamnate la pedepse între 19 și 28 de ani de închisoare.

Atentatul cu bombă de la 3 aprilie 2017 s-a soldat cu 15 morți și aproape 70 de răniți. Presupusul autor, Akbarjon Djalilov, un tânăr de 22 de ani originar din Kârgâzstan, a fost ucis în explozia survenită între două stații ale metroului din fosta capitală imperială.

Atentatul a fost revendicat de un grup relativ necunoscut asociat cu Al Qaida, "Batalionul imamului Shamil", a indicat centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE.

Niciul dintre presupușii complici nu și-a recunoscut vinovăția.

Singura femeie dintre cei 11 suspecți, Șohista Karimova, condamnată la 20 de ani de detenție, a strigat către judecători să o elibereze, din boxa de sticlă în care se aflau acuzații, a constatat o jurnalistă a AFP.

Unul dintre avocații apărării, Marat Saghitov, a susținut că apartamentul clienților săi a fost vizat de serviciul de securitate rus FSB "doar pentru că unul dintre locatari îl cunoștea pe kamikaze". "Nu există alte dovezi", a declarat avocatul.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Timișoara este condusă de...acțiuni listate la bursă! Dominic Fritz și-a făcut publică declarația de avere. Ce deține edilul orașului de pe Bega

SUA: Președintele Joe Biden a discutat telefonic cu premierul britanic Boris Johnson

Eveniment privat întrerupt de polițiști. Peste 50 de persoane au fost amendate într-un restaurant din Craiova

Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni

AstraZeneca reduce livrările către Europa în primul trimestru. Comisia Europeană a rezervat 400 de milioane de doze de vaccin

Portretul lui Navalnîi, proiectat pe ambasada Rusiei în Ucraina. Ce mesaj apare afișat alături de imaginea disidentului rus

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

CITATUL ZILEI

Messi și Neymar lipsesc din echipa anului la FIFA 21. Care sunt cei mai buni jucători desemnați de E.A. SPORTS

O campanie online condusă de victimele incestului a izbucnit în Franța. Totul a pornit de la acuzația conform căreia analistul politic Olivier Duhamel și-a abuzat fiul vitreg

Alegeri pentru funcția de primar într-o localitate din Caraș-Severin. Locuitorii din Moldova Nouă se pregătesc să iasă la vot

ULTIMUL CAP DIN ROMÂNIA. Nu şi-au vândut pământul la străini, nu şi-au distrus sistemele de irigații. Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi are in fiecare an profit de cel puțin un milion de euro

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Conflict între SUA și Rusia, după protestele pentru susținerea lui Navalnîi "America condamnă tacticile folosite împotriva protestarilor și jurnaliștilo.r." "Guvernul SUA trebuie să-și abordeze propriile probleme"

Ion Cristoiu: Unirea din 1859 n-ar fi fost posibilă dacă Imperiul Otoman n-ar fi trecut, tocmai atunci, prin dezastrul Reformelor impuse de Occident

Jackpot de 1 miliard de dolari. Cum a reușit un bărbat din SUA să pună mâna pe bani

SUA îndeamnă China să pună capăt presiunii pe care o exercită asupra Taiwanului

Şi-a desfăcut picioarele în văzul tuturor. ANDA ADAM, la plajă fără chiloţi FOTO

Un antrenor de fotbal din Scoția riscă să își piardă dreptul de a profesa din cauza cazierului. Ce a făcut bărbatul în trecut

Iubitul Deliei din "Da, mamă", scene de sex sălbatic FOTO

HOROSCOP 24 ianuarie. Lipsuri și piedici pentru aceste zodii. Trebuie să renunțe la ceva pentru a evolua

SUA cer Beijingului să nu mai pună presiune pe Taiwan, după o nouă incursiune a 12 avioane militare chineze:"Comportamentul Chinei față de Taiwan și alți vecini este îngrijorător"

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Greșeală în Italia. O importantă zonă din nordul țării a fost clasificată în "zona roșie" și închisă din greșeală timp de o săptămână

BOMBĂ. Maghiarii au făcut către Ambasadorul SUA o cerere expresă de Autonomie Teritorială pe Criterii Etnice. Ambasadorul le-a spus că STATELE UNITE au venit SPECIAL să se INFORMEZE și că Statele Unite sunt interesate de "SITUAȚIA DIN REGIUNE"

162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Slujbă cu încărcătură istorică în Dealul Mitropoliei. Unirea s-a înfăptuit în clădirea BOR

Nicușor Dan :"Am fost plătit cu 300 - 400 de euro de Fundația Soros ca să merg la o conferință". Numai cu 300-400 de euro, Nicușor? Dar cei peste 120.000 de euro luați doar în ultimul timp de la FDSC.ro, pușculița lui Soros și a Norvegienilor?

Coronavirus în România LIVE UPDATE 24 ianuarie. 1.016 de persoane internate la ATI. Bilanț complet COVID-19

Una dintre cele mai sexy mămici din showbiz s-a dezbrăcat. Imaginile XXX sunt interzise cardiacilor

Alexandru Ioan Cuza, politicianul cu charismă. Dacă ar fi să-l privim ca pe contemporanul nostru, iată ce fel de politician ar putea fi

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Iubita lui Mihai Bendeac, GOALĂ ÎN PAT. Roxana Vancea, imaginea cu care a încins Facebook-ul

Conor McGregor a fost făcut knock out de americanul Dustin Poirier. Primul meci al lui "The Notorious One" după un an

Ne iau drept SLUGI.Nesimțire MAXIMĂ din partea Komisarilor Sovietici de la Bruxelles Bilderbergul Timmermans și Progresistul-Globalist Juncker se răstesc pur și simplu la Parlamentul României cum de a îndrăznit să voteze în Parlament LEGILE JUSTIȚIEI

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Curtea Constituțională este cea care a cerut Fixarea Unui Prag al Prejudiciului Adus în cazul Abuzului în Serviciu constatând că în caz contrar s-ar trece direct la răspunderea penală trecând peste răspunderea disciplinară şi administrativă

Hochei: SC Miercurea Ciuc, învinsă în deplasare în Erste Liga

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - FC Viitorul 1-1

"Șamanul rus". La protestele din Rusia și-a făcut apariția și o personă costumată asemănător cu celebrul "Șaman QAnon"

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

Povestea emoționată a câinelui care și-a așteptat șase zile stăpânul în fața spitalului unde era internat

SUA vor aloca 4 miliarde de dolari pentru țări din America Centrală, anunță președintele Mexicului

Brașov: Jandarmii montani au îndepărtat un urs la Predeal și au aplicat mai multe sancțiuni la o cabană de pe Vârful Postăvarul

Senatul trebuie să sesizeze CCR pentru un CONFLICT între CCR și DNA-Parchet. Parchetul General MINTE ȘI DEZINFORMEAZĂ prin SCULA PROGRESISTĂ numită LAZĂR: "Curtea Constituțională nu a dezincriminat infracțiunea de abuz în serviciu".

Țara aflată pe primul loc în topul persoanelor vaccinate anti-Covid, a început campania de imunizare a adolescenților

A murit senatorul UDMR Verestoy Attila. A fost supranumit "Drujba lui Dumnezeu" pentru numărul mare de păduri pe care le-a tăiat în afacerile sale cu lemn.

Top 10 bancuri cu virgine. De ce rămân neprihănite, chiar și după zece ani de la căsătorie, soțiile de politicieni

MARIOARA ZĂVORANU, o viaţă de roman: abandonată în tren, două divorţuri, doi copii pierduţi

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Monica Bellucci a fost distinsă cu Premiul Donostia la Festivalul de Film de la San Sebastian (FOTO/VIDEO)

Viitorul Marii Britanii în pericol. Naționaliștii scoțieni pun bazele pentru al doilea referendum de independență

Precizările CNCAV despre decesul femeii din Bacău: "Nu are legătură cu vaccinarea"

Ce lenjerie sexy să porţi de Sfântul Valentin, în funcţie de zodie

WSJ: China cere trimiterea unui emisar în SUA, pentru depășirea tensiunilor / Ambasada Chinei neagă

Turiștii nu au unde să se încălzească după ce coboară de pe pârtie. Restaurantele rămân închise în Brașov și Poiana Brașov

Poza Zilei: Sebastian Ghita mananca covrigi in fata la DNA

Producătorii "Las Fierbinți" realizează un nou serial pentru Pro TV, cu actorii din "Mondenii"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 578, afisate in 10 pagini.



ieri 06:13 CITATUL ZILEI