15:03
Comentarii Adauga Comentariu

Satu Mare: Aparatură de peste două milioane de lei pentru Spitalul Carei

Patru noi aparate medicale performante, printre care un aparat Roentgen, au ajuns în dotarea Spitalului Municipal Carei, valoarea totală a investiției fiind de peste două milioane lei, potrivit unei informări făcută luni de primăria din localitate.

Potrivit sursei Aparatul Roentgen digital cu fluoroscopie a costat 1,96 milioane lei și va funcționa într-un spațiu din cadrul Policlinicii.

"Acest aparat Roentgen are două detectoare. Este un aparat foarte performant, cum puține există în țară în dotarea spitalelor municipale. Aparatul este în curs de autorizare la Comisia Națională de Control a Activităților Nucleare", a declarat managerul Elisabesta Raț.

A mai fost achiziționat un aparatul de ventilație în valoare de 152.000 lei, o trusă laparoscopică de 450.000 lei ce va fi utilizată în blocul operator.

"Este un aparat foarte performant, care are foarte multe accesorii și va permite un areal foarte mare de intervenții chirurgicale laparoscopice invazive. Gama de operații este de la cele simple, de turină să zicem așa, până la cele mai complexe, care implică rezecții diverse ale aparatului digestiv, diverse biopsii. Acum avem o rezoluție foarte bună la monitorul aparatului și putem vedea cele mai mici detalii în timpul operațiilor și putem face biopsii la nivelul diverselor organe abdominale. Se pot face multe lucruri și are și un sistem de fotografiere și înregistrare a operațiilor", a precizat șeful secției Chirurgi, dr. Ciprian Dragoș.

De asemenea, spitalul beneficiază de o stație sterilizare în valoare de 300.000 lei.

Fondurile provin de la Ministerul Sănătății și bugetul local.

Spitalul Municipal Carei urmează să mai primească în dotare un laringoscop pentru intubații dificile, cu care va fi dotat blocul operator, și un defibrilator performant pentru dotarea Compartimentului Cardiologie. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Breaking News. George Soros a investit masiv într-o firmă de biotehnologie și virusologie, WuXi PharmaTech Inc., ce are unul dintre laboratoarele sale de bioinginerie în ... Wuhan la Nr. 666, pe Gaoxin Ave

Kelemen Hunor : PNL nici nu va intra în București în turul doi, la alegerile locale. USR va câștiga

Cât de periculos este Coronavirusul din Wuhan? Foarte periculos. Ce este R 0 "numărul de reproducere" care ne arată cât de contagioasă e o boală. Care este Morbiditatea virusului?

Cine sunt deputații care s-au abținut de la votul pentru eliminarea pensiilor speciale

Turcan, referitor la achizițiile publice: Gândim o taxă de timbru pentru cei care vor să conteste un proiect

Netanyahu va cere duminică guvernului să aprobe anexarea unei părți din Cisiordania (responsabili)

Orientul Mijlociu: ONU afirmă că ține cont de frontierele din 1967

Emiratele Arabe Unite salută planul lui Trump, "important punct de pornire" pentru negocieri

Alte trei persoane din Germania au fost infectate cu noul coronavirus, potrivit autorităților

Kelemen Hunor, despre deficitul bugetar: Nimeni nu s-a gândit la 4,6%.Investițiile nu au fost făcute

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT. LA 30 DE ANI ESTE MILIONARĂ ÎN DOLARI PE BANII STATULUI. Acum este cap de listă pe lista PNL de la Constanță

CAND O SA VEDEM ASTA IN ROMANIA? Noul premier al Poloniei i-a zburat din functii pe sefii serviciilor secrete. Ministrul polonez de Externe: „ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei”

Marius Niculae a publicat o discuţie OBSCENĂ cu fosta iubită. ATENŢIE, LIMBAJ LICENŢIOS

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Cum a fost fraudat Referendumul din 2003 prin care s-a legiferat jaful resurselor naturale si vanzarea terenurilor la straini. Acest Referendum Trebuie Refăcut legat de Resursele Naturale şi de Vânzarea Terenurilor către Străini

Ce mai face Maria Cracana, actriţa XXX acuzată că a infectat jumătate din showbiz cu boli venerice FOTO

Anamaria Prodan, GOALĂ în PAT. Imaginea care face furori pe internet FOTO

ILIE Şerbănescu - Marea trădare colonială. Trecerea tuturor contribuțiilor pe spinarea angajaților.

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

INSULA IUBIRII 2015. SCENE PORNO în noul show de la ANTENA 1. Imaginile nu vor ajunge niciodată la TV VIDEO

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Cea mai nerușinată vedetă! ÎN SÂNII GOI și CU MÂNA LA "PĂSĂRICĂ", în plină stradă! Cum au reacționat trecătorii | FOTO

A mers la masaj erotic dar finalizarea i-a dat întreaga lume peste cap. Ce a păţit în camera obscură VIDEO

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Mesaje de Valentine's Day 2019. Cele mai frumoase declaraţii de dragoste cu care să-ţi surprinzi persoana iubită

Percheziţii la Romatsa. Ce documente au ridicat procurorii

Wuhan "Cad ca muștele". România adică UE nu face screening la aeroporturi. Spaimă Majoră că Virusul Ucigaș a ajuns în România. Un tânăr student în China care s-a întors la Bacău este suspect de coronavirus după ce de 8 zile se plimbă nestingherit prin țară

SCANDAL MARE în LUMEA MANELELOR. Tzancă Uraganul a făcut amor şi cu fiica lui Nicolae Guţă, şi cu soţia acestuia FOTO

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Cosmina Păsărin, mai sexy ca acum 14 ani când poza în Playboy FOTO

LIVE Coronavirus. 107 morți, 4474 de imbolnăviri. Virusul ucigas a intrat în Europa, în Germania și Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 38, afisate in 1 pagina.

ieri 06:50 CITATUL ZILEI