14:02
Comentarii Adauga Comentariu

ONU: Criza climatică și schimbările tehnologice ar putea conduce la ''inegalități severe în dezvoltarea umană''

Criza climatică și schimbările tehnologice ar putea modela "o nouă generație de inegalități severe în dezvoltarea umană", se arată într-un raport publicat luni de Organizația Națiunilor Unite (ONU), relatează dpa.

Ele reprezintă schimbări care, necontrolate, ar putea declanșa o "nouă mare divergență" în societate în genul celei întâlnite înainte de revoluția industrială, conform Raportului Dezvoltării Umane pe 2019.

Schimbările climatice și calamitățile "se desfășoară, exploatează și intensifică diferențele sociale și economice existente", se arată în raport.

"La fel cum decalajul în standardele de viață de bază se reduce...abilitățile de care oamenii vor avea nevoie să concureze în viitor au evoluat", a declarat Achim Steiner, șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), referindu-se la educație și tehnologie.

În țările cu o dezvoltare umană foarte mare, abonamentele la internet de mare viteză cresc de 15 ori mai rapid decât în țările cu un nivel scăzut de dezvoltare umană, conform PNUD. Proporția adulților cu studii superioare crește de șase ori mai repede.

Raportul, care urmează să fie publicat luni la Bogota, afirmă de asemenea că inegalitatea se află în spatele protestelor care se extind în întreaga lume, din Hong Kong până în Chile și Irak.

Argumentând că "inegalitatea poate avea soluții", PNUD stabilește în raport opțiuni politice pentru combaterea factorilor care conduc la inegalitate.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Breaking News. George Soros a investit masiv într-o firmă de biotehnologie și virusologie, WuXi PharmaTech Inc., ce are unul dintre laboratoarele sale de bioinginerie în ... Wuhan la Nr. 666, pe Gaoxin Ave

Cât de periculos este Coronavirusul din Wuhan? Foarte periculos. Ce este R 0 "numărul de reproducere" care ne arată cât de contagioasă e o boală. Care este Morbiditatea virusului?

Epidemia cu Noul Coronavirus. "Epidemia este un Demon și nu putem să-l lăsăm pe acest Demon să se ascundă. China va opri răspândirea Fiarei" - a declarat Președintele Chinei

LIVE Noul Coronavirus. 131 morți, 5537 de imbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Europa, în Germania și Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Pentru Turcia, planul Trump este "născut mort"

Kelemen Hunor : PNL nici nu va intra în București în turul doi, la alegerile locale. USR va câștiga

Turcan, referitor la achizițiile publice: Gândim o taxă de timbru pentru cei care vor să conteste un proiect

Planul lui Trump este "o propunere serioasă" (Londra)

Cine sunt deputații care s-au abținut de la votul pentru eliminarea pensiilor speciale

Kelemen Hunor, despre deficitul bugetar: Nimeni nu s-a gândit la 4,6%.Investițiile nu au fost făcute

Orientul Mijlociu: ONU afirmă că ține cont de frontierele din 1967

Netanyahu va cere duminică guvernului să aprobe anexarea unei părți din Cisiordania (responsabili)

Emiratele Arabe Unite salută planul lui Trump, "important punct de pornire" pentru negocieri

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

Alte trei persoane din Germania au fost infectate cu noul coronavirus, potrivit autorităților

Orientul Mijlociu: Numai o soluție "acceptabilă pentru cele două părți" poate conduce la pace (Berlin)

Wuhan "Cad ca muștele". România adică UE nu face screening la aeroporturi. Spaimă Majoră că Virusul Ucigaș a ajuns în România. Un tânăr student în China care s-a întors la Bacău este suspect de coronavirus după ce de 8 zile se plimbă nestingherit prin țară

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT. LA 30 DE ANI ESTE MILIONARĂ ÎN DOLARI PE BANII STATULUI. Acum este cap de listă pe lista PNL de la Constanță

CAND O SA VEDEM ASTA IN ROMANIA? Noul premier al Poloniei i-a zburat din functii pe sefii serviciilor secrete. Ministrul polonez de Externe: „ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei”

Marius Niculae a publicat o discuţie OBSCENĂ cu fosta iubită. ATENŢIE, LIMBAJ LICENŢIOS

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Cum a fost fraudat Referendumul din 2003 prin care s-a legiferat jaful resurselor naturale si vanzarea terenurilor la straini. Acest Referendum Trebuie Refăcut legat de Resursele Naturale şi de Vânzarea Terenurilor către Străini

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SCANDAL MARE în LUMEA MANELELOR. Tzancă Uraganul a făcut amor şi cu fiica lui Nicolae Guţă, şi cu soţia acestuia FOTO

Ce mai face Maria Cracana, actriţa XXX acuzată că a infectat jumătate din showbiz cu boli venerice FOTO

Anamaria Prodan, GOALĂ în PAT. Imaginea care face furori pe internet FOTO

ILIE Şerbănescu - Marea trădare colonială. Trecerea tuturor contribuțiilor pe spinarea angajaților.

Caz uluitor în Sibiu: O învățătoare nu a mai venit la cursuri din septembrie 2019. Motivul pentru care nimeni nu poate fi angajat în locul ei

INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au scăzut în noiembrie 2019 cu față de luna precedentă

VIDEO. Vlad Voiculescu și-a lansat candidatura la Primăria Capitalei: Firea conduce orașul pe contrasens

Un mare număr de români au probleme în a-și încălzi locuința

Descoperire neașteptată: Albinele care supraviețuiesc cu canabis

Cornel Nistorescu despre acțiunile lui Soros.Valul de proteste #Rezist din Romania are o legătură cu George Soros? Ieșirea lui Klaus Iohannis în geacă roșie împotriva guvernului reprezintă o rețetă germană, una de tip SRI sau de tip Soros și Open Society?

Ministrul Educației: Salariile profesorilor vor fi majorate anul acesta

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

INSULA IUBIRII 2015. SCENE PORNO în noul show de la ANTENA 1. Imaginile nu vor ajunge niciodată la TV VIDEO

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

A mers la masaj erotic dar finalizarea i-a dat întreaga lume peste cap. Ce a păţit în camera obscură VIDEO

Cea mai nerușinată vedetă! ÎN SÂNII GOI și CU MÂNA LA "PĂSĂRICĂ", în plină stradă! Cum au reacționat trecătorii | FOTO

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Mesaje de Valentine's Day 2019. Cele mai frumoase declaraţii de dragoste cu care să-ţi surprinzi persoana iubită

Percheziţii la Romatsa. Ce documente au ridicat procurorii

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Cosmina Păsărin, mai sexy ca acum 14 ani când poza în Playboy FOTO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 49, afisate in 1 pagina.

ieri 06:50 CITATUL ZILEI