11:55
Comentarii Adauga Comentariu

Focar de rujeolă în Samoa - Cel puțin 53 de morți, majoritatea copii

Cel puțin 53 de persoane, majoritatea copii, au murit în Samoa din cauza unui focar de rujeolă începând de luna trecută, în pofida instituirii stării de urgență, a declarat că guvernul acestei insule din Pacific, citat de DPA.

Potrivit celei mai recente actualizări, de luni dimineață, 3.728 de cazuri de rujeolă au fost raportate de la izbucnirea acestei boli infecțioase, a precizat Ministerul Sănătății.

Numărul deceselor a ajuns luni la 53, față de 20 raportate în urmă cu o săptămână. Dintre acestea, aproape toate (cu patru excepții) au fost înregistrate la copii de sub patru ani, a informat guvernul într-un comunicat postat pe social media.

Autoritățile au raportat cinci decese în ultimele 24 de ore și 198 de cazuri noi de sâmbătă.

De la jumătatea lunii noiembrie, guvernul a declarat starea de urgență și a închis școlile și o universitate. De asemenea, persoanele sub 19 ani nu au voie să participe la adunările publice.

Potrivit Radio Noua Zeelandă (RNZ), se crede că focarul de rujeolă din Pacific își are originea în Noua Zeelandă, însă în prezent el afectează mai multe țări, printre care Fiji și Tonga.

Samoa a fost statul cel mai puternic afectat de acest focar din cauza ratelor scăzute de vaccinare, în condițiile în care rata de vaccinare împotriva rujeolei variază de la 28 la 40%, potrivit UNICEF.

De la izbucnirea acestui focar, guvernul a cheltuit milioane de dolari pe o campanie de vaccinare în masă.

Începând din 20 noiembrie, peste 58.000 de persoane cu vârste cuprinse între șase luni și 60 de ani ani au fost vaccinate cu succes - reprezentând peste un sfert din
populația totală.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Bărbatul suspectat că a ucis două femei în județul Satu Mare, arestat preventiv

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

Mulți britanici au mers la vot împreună cu animalele lor de companie

Marcel Vela, despre eventualitatea demiterii lui Arafat: Voi lua o decizie după finalizarea auditului

Operațiunea de recuperare a cadavrelor de pe Insula Albă din Noua Zeelandă a început

Fotbal: Neil Lennon (Celtic Glasgow) - Felicitări CFR Cluj, merită să meargă mai departe

INCREDIBIL. CUTREMUR ÎN VRANCEA. Au prezis corect Cutremurul Din Vrancea cu un decalaj de o singura zi....Tot acum au prezis ca Urmeaza un cutremur mai mare de peste 5 grade pe scara Richter

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Ion Țiriac face o dezvăluire neașteptată. Ce mare club de fotbal din Europa i s-ar fi oferit "pe masă"

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis - VIDEO

Selly, un vlogger cunoscut din România, și-a avariat mașina de lux. Tânărul avea permis de puțin timp

Marcel Vela,după ce a citit raportul desecretizat al protestului din 10 august : Voi propune premierului schimbarea unor șefi ai Jandarmeriei

Baseball: Liga profesionistă nord-americană înlătură marijuana de pe lista substanțelor interzise

Suma câștigată de CFR Cluj din grupele Europa League, după ce a înregistrat 4 victorii

Rugby: Turneu din Hong Kong, anulat din cauza situației politice

Vlad Voiculescu critică proiectul Spitalului Metropolitan: "Firea vrea spitale de anii ‘70, după ce ne da căldură și apă caldă ca în anii ‘80"

Ședința Parlamentului în care Guvernul își angajează răspunderea pe trei proiecte de lege a început

INS: Producția industrială a scăzut cu 1,9% în primele 10 luni din 2019

Trupul neînsuflețit al lui Daniel Chiraș, locotenentul lui Nuțu Cămătaru, a ajuns țară

Tupeu incredibil al COMISARULUI PORNO. Vasile Ponea, care s-a fotografiat gol puşcă, îşi vrea funcţia înapoi

Criticul Alex Ștefănescu, Membru Fondator și șef în Consiliul director al Alianței Noastre a făcut o prezentare elogioasă și a scris prefața unei cărți PORNO și l-a lăudat pe autorul ei: Codin Maticiuc zis și Poponeț

O jurnalistă sportivă a primit o brățara de fitness, cadou de Crăciun, de la iubitul ei. Într-o dimineață i-a spus bărbatului: Ne despărțim!

Compania ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal

Tenis: Ana Bogdan, calificată în semifinalele turneului de la Dubai (ITF)

Tenis: Dominic Thiem a confirmat participarea în 2020 la turneul de la Barcelona, unde deține titlul

Israel: Netanyahu renunță la cele trei portofolii ministeriale de la 1 ianuarie, dar rămâne premier

Spectacolul ''Soții'' despre Elena și Nicolae Ceaușescu, în premieră absolută la Teatrul Odeon

CCR: Pronunțarea pe sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE - amânată; termen - 22 ianuarie

Frații lui Ceaușescu la Revoluție: "A venit Montanu, m-a dezechipat la piele, mi-a luat hainele militare. L-am văzut și pe Iliescu pe acolo" (I)

Fosta iubită a unui mare fotbalist român, în comă la spital, după ce a fost găsită pe liniile de cale ferată

Raluca Turcan: Amenințările cu moțiunea de cenzură venite din partea Opoziției nu ne fac să dăm înapoi

Cazul navei cu oi răsturnate în Portul Midia, fără precedent. Vasul, tot pe mare la 19 zile de la incident

Șeful Termoenergetica spune că unele condiții din contractele cu furnizorii, ce au stat la baza datoriei RADET, vor fi schimbate

Un fost ministru a lansat un nou partid la Cluj. Obiectivul: intrarea în Parlament în 2020

Fostă jucătoare de tenis, despre Halep: Dacă lăsăm la o parte Wimbledon, 2019 nu a fost un an tocmai bun pentru ea

Warner Bros a anunțat data la care filmul "Matrix 4" va fi lansat

Fotbal: Japonezul Takumi Minamino (Red Bull Salzburg), în vizorul antrenorului Juergen Klopp (Liverpool)

Trump o ironizează pe adolescenta activistă pentru mediu Greta Thunberg: "Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!"

Timiș: Muzeul Satului Bănățean a deschis sezonul colindelor și al obiceiurilor de iarnă

Botoșani: Un incendiu, urmat de explozia unei butelii de aragaz, a avut loc într-o gospodărie din Cucorăni

AEP: Peste 21 de milioane de lei - subvenții virate partidelor în prima decadă a lunii decembrie

O fostă învățătoare din Vaslui a fost condamnată în Italia pentru că a forțat o minoră să se prostitueze

Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon maro. Ce a descoperit când l-a spălat

Cinci antreprenori clujeni au primit burse pentru a-și deschide afaceri în SUA. Cine este în spatele proiectului

Anchetă într-un inspectorat județean, unde polițiștii au fost obligați să cumpere cătușele care trebuiau primite gratuit. Cât a cerut un agent pe o pereche

Ascultă SMART RADIO | Paul McCartney a înregistrat un album cu muzică de Crăciun, dar nu este pentru public

Industria germană vede lumina de la capătul tunelului. Experții spun cât timp va mai dura recesiunea

Avocatul din Iași care a ucis doi tineri într-un accident, eliberat condiționat. Cât a stat în închisoare

Gestul făcut de Banksy pentru oamenii străzii, după cea mai recentă lucrare de artă dezvăluită la Birmingham

Cum a fost făcut Gheorghe Dincă să cedeze după 60 de ore de audieri și "lupte": "Ori mor eu, ori mori matale!"

Probleme pentru Disney. Ar fi plagiat sloganul pentru promovarea filmului "Frozen 2"

Sute de oi au blocat traficul din centrul Alexandriei. Imaginile, virale pe rețelele de socializare. VIDEO

Ministerul Culturii cere oprirea vânzării manuscriselor lui Mircea Eliade. Casa de licitații Historic: Suntem la fel de preocupați

Alertă în Constanța: Un bărbat și-a omorât iubita în bătaie

Acțiunile Aramco continuă să crească. La cât este evaluată cea mai valoroasă companie listată din lume

Marcel Ciolacu anunță că PSD ar putea sesiza CCR pe asumarea răspunderii Guvernului Orban

Replica Rusiei în cazul execuției de la Berlin: Moscova expulzează doi diplomați germani

Incendiu la bordul portavionului Amiral Kuznețov: Cel puțin un muncitor dat dispărut

Germania denunță ca 'nejustificată' expulzarea de către Rusia a doi dintre diplomații săi

Deținuții de la Penitenciarul Mărgineni nu vor mai putea ascunde telefoane în... cavitățile corpului. Tehnologia cu care s-a dotat închisoarea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 302, afisate in 6 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI