17:15
Comentarii Adauga Comentariu

Orban: Consider necesară mai multă asumare la nivel instituțional și individual în chestiuni ce țin de drepturile copiilor

Premierul Ludovic Orban a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, în care a susținut că este "absolut necesară" mai multă asumare la nivel instituțional și individual în chestiuni care țin de viața și drepturile cetățenilor, inclusiv ale copiilor.

"Ca părinte și ca prim-ministru, deopotrivă, consider absolut necesară mai multă asumare la nivel instituțional și individual în chestiuni care țin de viața și drepturile cetățenilor, inclusiv ale copiilor - într-un cuvânt: un stat cu adevărat funcțional, cu instituții capabile să asigure aplicarea legii, să pedepsească și, mai ales, să prevină abuzurile de orice natură împotriva copiilor, neglijențele care curmă vieți nevinovate, să ia măsuri care să reducă rata nedorit de ridicată a mortalității infantile, abandonul școlar, riscul de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor. Accentul pe care Guvernul îl va pune pe eficientizarea administrației și pe dezvoltare economică poate asigura copiilor viitorul pe care fiecare părinte și-l dorește pentru ei", a afirmat Orban.

El a amintit că România a fost printre primele state care au ratificat Convenția cu privire la drepturile copiilor, adoptată în urmă cu 30 de ani de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

"Când vorbim despre copii și adolescenți, toți suntem de acord că trebuie să-i tratăm cu respect și că suntem datori să le asigurăm cele mai bune condiții pentru ca ei să crească frumos, în condiții de trai decente, să aibă acces nediscriminatoriu la sănătate și educație, să beneficieze de protecție specială în fața unor pericole la care pot fi expuși și cărora ei nu le pot face față. O societate în care copiii sunt sănătoși, educați și fericiți are perspective reale să se dezvolte în viitor", a subliniat prim-ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Revoluția din 1989 și teoria "Ialta-Malta". A fost o intervenție străină în revolta de la Timișoara? (Partea a II-a)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Gică Hagi: Generația de Aur e eliminată, e scoasă din fotbalul românesc

Franța, paralizată de o nouă zi de proteste. 1,5 milioane de oameni au protestat joi in țară

Cutremur de 3,4 s-a produs în zona seismică Vrancea

Donald Trump critică acțiunile forțelor de securitate iraniene împotriva protestatarilor

India: Patru suspecți de viol colectiv, împușcați mortal de poliție

GRECIA. Uniunea Europeană vrea să instaleze refugiați în casele private ale oamenilor. Mitropolitul grec al Tesalonicului se opune spunând că se încalcă dreptul la proprietate.

SUA intenționează să trimită între 5.000 și 7.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu (oficial american)

Vladimir Putin: Moscova vrea prelungirea Acordului Noul START privind armamentul nuclear

Noi temeri după ce producția industrială a Germaniei a scăzut în mod neașteptat în octombrie

Patru bărbați acuzați de viol în grup și crimă, uciși de poliție "în timpul reconstituirii". Localnicii au sărbătorit moartea lor cu focuri de artificii

Fratele lui Pablo Escobar a lansat un smartphone pliabil "Pablo Escobar Fold 1". Ținta antreprenorului, compania Apple: "(Apple) îi înșală pe oameni vânzându-le telefoane scumpe, care nu sunt bune de nimic" VIDEO

Accident teribil pe A1 | Un TIR, un microbuz și o mașină s-au ciocnit. Bilanț: Cinci victime au rămas încarcerate

CITATUL ZILEI

Compania spațială S7 va reloca platforma de lansare maritimă în Rusia

Canada: Instanța a refuzat revizuirea deciziei de revocare a cetățăniei în cazul unui fost colaborator nazist

Panică la metrou din cauza fumului dens din vagoane: Călătorii au deschis geamurile și au apăsat butonul de panică

Nini Săpunaru - numit la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul; Costel Barbu - secretar general adjunct al Guvernului

Cauza intoxicării de la ferma de pui din Bihor. Opt angajate au ajuns la spital

Nicolae Bănicioiu, la Parchetul General în dosarul Colectiv. Fostul ministru al Sănătății, așteptat de câteva victime

Cancelarul german vizitează lagărul de la Auschwitz și va dona 60 de milioane de euro Fundației Auschwitz-Birkenau

Secretarul de Stat american Mike Pompeo efectuază prima vizită oficială în Maroc

Se deschide Târgul de Sfântul Nicolae de la Muzeul Țăranului

Prezidențiale americane: Democratul John Kerry îl susține pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă

Vaslui: Polițist reținut pentru favorizarea infractorului, după ce a încercat să intervină pentru un coleg arestat preventiv

PSD Cluj îi trimite lui Orban un pachet cu un deodorant, mai multe conserve și 100 de lei: Am aflat cu îngrijorare cu cât trăiește

Zeci de urși polari au "invadat" un sat din Rusia. Cum explică experții fenomenul tot mai des

Avertizare meteo: Cod galben de ceață și chiciură în 10 județe. Care sunt zonele vizate

Phenianul reia atacurile verbale la adresa lui Trump: Se confruntă cu recidiva senilității

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 decembrie

Nuclear: Putin dorește să reînnoiască rapid tratatul New START cu SUA

VIDEO. Primul trailer pentru "Mulan" este lăudat de fanii din toată lumea, mai puțin în Hong Kong. De ce a fost cerută boicotarea filmului

Handbal feminin: Victorie și calificare incredibilă a României în grupele principale ale Campionatului Mondial

Decizie la Strasbourg în privința penitenciarelor din România: Emiterea rezoluției critice, amânată

1 decembrie, Ziua Națională a României - Decebal către popor: "Cei ce se luptă murmurând..." - VIDEO

USR a pierdut procesul intentat Gabrielei Firea

Fotbal: Un tricou al lui Pele, vândut la licitație cu 30.000 de euro

Medic: De când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, anumiți doctori ocolesc bolnavii / Reacția unui alt doctor

O persoană decedată și alte șase încarcerate în urma unui accident pe autostrada A1 Arad-Timișoara

Grav accident în Argeș: Patru tineri au fost răniți, după ce șoferul unei mașini a adormit la volan

Legea pentru abilitarea de a emite ordonanțe, la ședința de astăzi a Guvernului. Cabinetul Orban și-ar putea asuma pentru prima oară răspunderea pe abrogarea unei măsuri luate de PSD

Postmodern Jukebox concertează la Sala Palatului

Donald Tusk consideră că Brexit este printre "cele mai spectaculoase greșeli" din istoria UE

Cel puțin 11 persoane au murit în urma unei explozii cauzate de o scurgere de gaze în Iran

Președintele mexican susține că a avut o "întrevedere bună" cu procurorul general al SUA

Gigantul petrolier Aramco, 25,6 miliarde de $ în cadrul ofertei sale publice inițiale, cea mai mare din istorie

ANAF: Sesiuni de asistență a contribuabililor, în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020

Beijingul ia măsuri împotriva diplomaților americani

PROGANDA IN ZIARUL ADEVARUL PENTRU NICUSOR DAN CARE SE VREA PRIMARUL BUCURESTIULUI. Adevarul "Viața lui Nicușor Dan. Unde a studiat și cu ce realizări se mândrește" Adevarul a uitat sa va spuna cine anume il sponsorizeaza. Aflati acum.

Game of Thrones și Stranger Things sunt istorie. Care este cel mai cerut serial din lume

Cântărețul R Kelly, acuzat de mită pentru căsătoria cu Aaliyah, când aceasta avea doar 15 ani

Moscova și Ankara lucrează la un nou contract de rachete sol-aer S-400

Ludovic Orban, o nouă întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Analiza pe ministere continuă

VIDEO | Orașul Sydney, amenințat de un incendiu de vegetație masiv: 300.000 de hectare, devastate de flăcări

Fifor avertizează: Românii care vor lucra part-time vor avea o pensie sub nivelul minim garantat

Șefi ai Poliției Bistrița, acuzați de corupție, condamnați după ce au intervenit pentru nesancționarea unor contravenții

Metrorex: În trenul de pe Magistrala 1 a existat o degajare de praf provenită din lucrările de la stația Eroilor

Diana Păun (Președinție): Rezistența antimicrobiană - o deficiență majoră în sistemul sanitar românesc

Ministrul Oros: Medicamentele nu trebuie să fie considerate mărfuri; ele nu se comercializează, se prescriu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1865, afisate in 32 pagini.



ieri 06:27 CITATUL ZILEI