12:37
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Educației, despre simularea EN la clasa a VII-a: Acești elevi au noi programe și trebuie să știe la ce să se aștepte

Noul ministru al Educației și Cercetării, Monica Anisie, a precizat joi că este corect ca elevii de clasa a VII-a să susțină simularea la Evaluarea Națională, pentru că aceștia au noi programe și ca atare trebuie să știe la ce anume să se aștepte.

"Pe 1 noiembrie, au fost publicate deja modele de subiecte pe site-ul CNEE (n.r.- Centrului Național de Evaluare și Examinare). Corect ar fi să realizăm această simulare pentru că acești elevi au noi programe și ca atare trebuie să știe la ce anume să se aștepte. (...) Îmi doresc să realizez prin consultare publică, să iau cea mai bună decizie, pentru că așa este corect, să se realizeze o evaluare pe competențe, nu ca până acum, dar pentru aceasta trebuie să se realizeze și o predare-învățare în sensul construcției competențelor cheie. Nu mi se pare corect să îi evaluăm după ceea ce nu s-a realizat până acum", a afirmat Anisie.

Aceasta și-a preluat joi oficial mandatul de ministru al Educației. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneș, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Erdogan consideră ''inacceptabile'' comentariile făcute de Macron privind NATO

Suceava: Patru răniți în accident pe DN 17, la Câmpulung Moldovenesc; unul dintre șoferi a fugit de la locul faptei

Timpul de așteptare la PTF Giurgiu este de 150 de minute după ce sistemul de cântărire s-a defectat

Deputatul Cătălin Rădulescu, scandal în Capitală, când a fost oprit după ce a trecut pe roșu: "Politicienii în campanie nu trebuie să oprească la semafor" - VIDEO

Handbal masculin: Dinamo a rămas neînvinsă în Liga Campionilor, după egalul cu IFK Kristianstad

Donald Tusk: După Brexit, Marea Britanie va deveni un jucător de ligă secundă

Jihadul Islamic pune condiții Israelului pentru încetarea focului în Fâșia Gaza

Ministrul Economiei: Termoenegetica "va fi noul RADET, dar cu aceleași probleme"

Baschet masculin: CSM CSU Oradea, calificată în faza următoare a FIBA Europe Cup

INCREDIBIL. ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Cum a fost plănuită Unirea Țărilor Române încă înainte ca Mihai Viteazul să ajungă pe tronul Țării Românești.

ULTIMA MIZERIE A GUVERNULUI PROGRESIST CIOLOȘ. SPITALE PRIVATE DIN BANII PUBLICI. Privatizarea Sănătății începe prin construirea unor Spitale Private din Banii Statului. Ele vor fi conduse 30 de ani de Privați dar plătite din banii noștri ai tuturor...

Producătorii CONFIRMĂ: Tiruri întregi cu marfă EXPIRATĂ din alte țări sunt aduse în România. Producători "Un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări?"

#Prezidențiale 2019/Dăncilă: Aștept să se facă lumină și să aflăm adevărul în legătură cu evenimentele din 10 august

Andreea Antonescu, dezvăluiri intime: Sex în avion şi amor nebun cu cătuşe

Ludovic Orban: Termoenergetica, pe care și noi am susținut-o, nici până acum nu a fost licențiată

Măsurile Halucinante ale lui Cioloş ca "să creeze locuri de muncă". Le dă la şomeri 500 de lei bacşiş dacă-şi găsesc singuri un loc de muncă. Cioloș: "Am aprobat măsuri pentru crearea de locuri de muncă". Singura Salvare: Fondul Național al României

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

Denisa Răducu trece prin momente grele: "Cancerul i-a fost descoperit târziu, acum e în tot corpul"

Daniela Gyorfi regretă pictorialul din Playboy. Cine i-a spus să POZEZE

Eleve minore, sex cu un angajat al şcolii pentru bani şi ţigări. Violatorul a fost lăsat în libertate

1989. Șeful Securității:"Guvernul FSN era dominat de două categorii: cei cu legături cu KGB și evrei. Evreii au fost implicați în evenimente. Nu doar cei implicați direct, Brucan, Brateș, Stark, care au jucat un rol activ, ci și cei care au rămas în umbră"

Cosmina Păsărin, mai sexy ca acum 14 ani când poza în Playboy FOTO

Scene incendiare cu fiica lui Adrian Minune. Carmen Simionescu s-a sărutat cu o altă femeie în club FOTO

Klaus Iohannis a spus în câte vacanțe a fost în cei cinci ani de când este președinte

Ludovic Orban acuză PSD de fake news și manipulare pe subiectul "casca" lui Klaus Iohannis. Imaginea, distribuită și de Firea

Buzău: Dosar penal pentru pornografie infantilă, instrumentat de DIICOT, în care sunt implicate eleve de 12 ani

Răspunsul dat de președinte când a fost întrebat dacă Arafat trebuie menținut în funcție: Premierul și echipa vor face o analiză

Incendiu de pădure izbucnit în Brașov de la o mașină care a luat foc

#Prezidențiale 2019/Dăncilă: Președintele a încălcat Constituția; a cerut desființarea unui partid; e o atitudine extremistă

Trump: Relațiile cu Erdogan sunt bune; armistițiul din Siria rezistă

Trump și Erdogan consideră inacceptabile afirmațiile lui Emmanuel Macron despre NATO

Marius Baciu, prima declarație după ce a fost ridicat de mascați: M-a reclamat un părinte de la fosta echipă

Olguța Vasilescu: Mandatul de consilier al premierului a încetat odată cu cel al Vioricăi Dăncilă

Accident mortal pe DN65: Două persoane au murit, după ce o mașină și un TIR s-au ciocnit

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

O PARTIDĂ ÎN TREI LA ȘCOALĂ! UN PUȘTAN A FĂCUT SEX CU DOUĂ DINTRE PROFESOARELE SALE, și apoi s-a LĂUDAT CU PERFORMANȚA SA

Chile: Sute de răniți, peste 1.000 de persoane arestate în protestele violente

Graziela Vâjială: Mirela Lavric riscă între doi și patru ani de suspendare

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Imagini interzise cu ISTERICA DE LA TV. Ce face Adela Lupşe acum FOTO

Fotbal: Președintele FIFA va efectua vizite în Honduras și El Salvador

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Constanța: Percheziții domiciliare la Topalu, soldate cu reținerea a patru suspecți de contrabandă și braconaj piscicol

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Trafic restricționat vineri în zona Arenei Naționale, din cauza meciului dintre România și Suedia

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

Filme porno pentru minori la Vaslui: "Îi măsura cucul la toaletă"

Top metode de succes pentru masturbare la femei

Cu fotografiile astea a făcut istorie! A existat o vreme când Sanda Ladoși își permitea să pozeze goală

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

O adolescentă de 18 ani s-a sinucis, după ce iubitul ei ar fi supus-o la agresiuni

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 54, afisate in 1 pagina.