11:27
Comentarii Adauga Comentariu

Marea Britanie: Ședință extraordinară consacrată acordului cu privire la Brexit

Parlamentul britanic s-a reunit sâmbătă pentru o ședință extraordinară consacrată acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prima ședință organizată într-o sâmbătă după cea consacrată războiului din Malvine, acum 37 de ani, transmit AFP și Reuters.

Legislatorii britanici urmează să supună la vot noul acord anunțat in extremis joi de Londra și Bruxelles, iar rezultatul se prevede a fi extrem de strâns.

Dacă textul este aprobat de deputați, executivul va prezenta de luni un proiect de lege destinat să-l pună în aplicare, au indicat serviciile premierului Boris Johnson.

Guvernul conservatorilor nu mai dispune decât de 288 de aleși, în condițiile în care are nevoie de o majoritate de 320 de voturi în Camera Comunelor, care a respins de trei ori acordul de Brexit obținut anterior de premierul Theresa May, determinând-o să demisioneze.

Partidele din opoziție au avertizat deja că vor vota împotriva acordului lui Johnson. În special partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al executivului în parlament, este împotriva compromisului, care ar afecta potrivit lui integritatea Regatului Unit, prevăzând un tratament diferit pentru Irlanda de Nord. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Măi Soros, dă, mă, nesimțitule, căldură oamenilor în Bucuresti. De mai bine de o lună de zile, noul primar PNL-USR, Nicușor Dan, ține sute de mii de bucureșteni într-un frig groaznic

Eminescu despre Basarabia: "Astăzi e dar timpul ca să întărim în români, credința în trăinicia poporului român. Rusia voiește să ia Basarabia cu orice preț: noi nu primim nici un preț. Primind un preț, am vinde și noi nu vindem nimic!"

Președintele Iranului acuză Israelul de asasinarea directorului programului nuclear al țării: "Asta arată disperarea dușmanilor noștri și profunzimea urii lor"

Belgienii adoptă un set strict de reguli în perioada sărbătorilor de Crăciun. Unele restricții pot părea bizare

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Un nou monolit metalic a apărut în SUA, după dispariția celui din România

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis vorbește de la pupitrul prezidențial așezat în mijlocul drumului!

VIDEO Orban, privind recomandarea Comisiei Europene: Slujbele în România se pot desfășura, respectând măsurile de protecție sanitară

Judecătorul Bogdan Mateescu - noul președinte al CSM; procurorul Florin Deac - vicepreședinte

CSAT aprobă strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România

Klaus Iohannis, atenționat de judecătoarea Gabriela Baltag în ședința plenului CSM. Reacția președintelui

Uniunea Europeană: Statele membre au adoptat o declarație privind combatere a antisemitismului

Record of deaths associated with the new coronavirus in the last 24 hours, in Romania

FĂURITORII UNIRII – DESTINE ÎN COMUNISM / Ionel Pop, secretarul Adunării de la Alba Iulia, a fost întemnițat cinci ani, fără să fie condamnat

Ciolacu spune că Iohannis a mers la Bacău să taie panglica la o investiție făcută de PSD

Descoperire spectaculoasă: Mii de desene care înfățișează uriașele animale ale epocii glaciare au fost găsite în pădurea amazoniană

VIDEO Iohannis: Strategia de vaccinare, aprobată în CSAT

"MAREA RESETARE" - Noul Plan al Rețelei Globalisto-Progresiste pentru Instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. Ce zice BILDERBERGUL Klaus Schwab, fondatorul și șeful Forumului Economic Mondial

Marius Tucă Show. Invitați Catinca Tăbăcaru, Ion Cristoiu și George Simion, joi, 3 decembrie, de la ora 17.55, la Aleph News

Coronavirus în România LIVE UPDATE 3 decembrie. Record de decese. Cazurile de infectare cu SARS – CoV – 2, în creștere față de zilele anterioare. Nou bilanț actualizat Covid-19

Calitatea aerului: Comisia Europeană presează Franța să respecte verdictul justiției europene

Un tronson al autostrăzii A10 Sebeș-Turda a fost deschis circulației

Armata americană mizează pe tehnologie. Au investit peste 60 de milioade de dolari într-un program special de cercetare

SUA: Șeful Statului Major confirmă continuarea retragerii trupelor din Afganistan

CITATUL ZILEI

Doi campioni mondiali investesc într-o afacere cu plante de cannabis

Coronavirus: SUA raportează un număr record de peste 100.000 de persoane spitalizate și peste 2.700 de decese în 24 de ore

Acropola din Atena inaugurează un nou ascensor pentru persoanele cu dizabilități

Florin Deac - candidatul Secției pentru procurori la funcția de vicepreședinte al CSM (surse)

Coronavirus: Ungaria raportează 182 de decese, cel mai ridicat bilanț zilnic de până acum

Trump a publicat un video de 46 de minute în care spune din nou că alegerile au fost fraudate

Explozie puternică în Avonmouth, Marea Britanie. 10 ambulanțe și 6 echipaje de pompieri au sosit la fața locului. Mai multe victime au fost raportate

Compania Google a fost dată în judecată de foștii angajați

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov acuză membrii vestici ai OSCE de "atitudine arogantă"

Alege Dragostea. Descoperă primul magazin din lume dedicat problemelor umanitare

Coronavirus: Peste 1 miliard de persoane ar putea trăi în sărăcie extremă până în 2030 din cauza pandemiei (ONU)

Scurtarea săptămânii de lucru, experimentată în Noua Zeelandă. Unilever reduce programul la patru zile

VIDEO. Primele imagini cu Chang'e 5. Misiunea chineză care a colectat primele mostre de pe lună din ultimii peste 40 de ani

Cum se votează în zonele carantinate. Este nevoie de declarație pe propria răspundere în ziua votului? Răspunsul lui Raed Arafat

NYT: Joe Biden nu intenționează să îl înlocuiască pe directorul FBI Christopher Wray

O platformă online ajută studenții să economisească timp în căutarea unui intership plătit. StudentPath te ajută să faci primul pas în carieră

Mai multe persoane grav rănite în urma unei explozii la un depozit din sud-vestul Angliei

Coronavirus în România LIVE UPDATE 3 decembrie. Rata de pozitivare este de 31%: din 15.701 teste, 4.916 sunt pozitive

Percheziții DNA la patru instituții publice

Judecătorul Bogdan Mateescu, ales președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (fișă biografică)

Record de persoanelor internate cu COVID-19 în SUA, după vacanța de Ziua Recunoștinței. Peste 20.000 de persoane sunt la terapie intensivă

Economia Chinei a crescut în noiembrie cu cel mai bun ritm din 2010

,,Ochii pe mine!" Cristian Diaconescu, prim-vicepreședinte PMP: ,,O singură chestiune este exclusă: alianța cu partidul social democrat!" / ,,Dacă aduci un tâmpit în cine știe ce funcție, spui că ai politizat. Nu, domnule, e ticăloșie cap-coadă!"

Marca unui as: Roger Federer și-a recuperat în instanță logo-ul personal, după un proces de durată cu Nike

A murit fostul președinte francez Valery Giscard d'Estaing unul dintre arhitecții Uniunii Europene

Israelul înregistrează peste 1.500 de cazuri de coronavirus într-o zi, pentru prima dată în ultimele săptămâni

VIDEO Vela: Deficit de personal în MAI; am demarat procedurile de concurs pentru încadrarea a 2.073 de ofițeri

"Ochii pe mine! ", cu Vlad Craioveanu – invitați la Aleph News – Mihai Păun, directorul Festivalului Electric Castle și cântărețul Mihai Biță

Cristiano Ronaldo, 750 de goluri marcate. Doar Pele, Romario și Igor Biscan l-au întrecut pe portughez

Coronavirus 3 decembrie: Situația cazurilor COVID-19 pe județe. Peste 750 de cazuri în Capitală. În 21 de județe s-au înregistrat peste 100 de infectări în ultimele 24 de ore. Lista completă

Japonia intenționează să interzică vânzările de automobile noi pe benzină până la jumătatea anului 2030

Judecătorul Bogdan Mateescu a fost ales președinte al CSM

Plângerea unui francez privind gestionarea epidemiei de COVID-19 de către stat a fost respinsă de CEDO

METEO. ANM a emis un Cod galben de vânt și ceață în trei județe ale țării

INS: În octombrie, numărul turiștilor străini a scăzut cu 65% față de aceași lună din 2019


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1097, afisate in 19 pagini.



ieri 06:27 CITATUL ZILEI