12:23
Comentarii Adauga Comentariu

Buzău: Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr - zeci de artiști, la porțile afirmării

Teatrul "George Ciprian" din Buzău organizează, în perioada 19-25 octombrie, cea de-a șaptea ediție a Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, la care participă zeci de tineri actori, regizori și scenografi din București, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

Potrivit directorului Teatrului "George Ciprian", Gina Chivulescu, "Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr își propune să scoată în evidență noua generație de artiști de teatru, fie că vorbim de actori, regizori sau scenografi, care bat la porțile afirmării".

"Festivalul a devenit tradiție, de la bun început s-a creat ideea de a realiza o punte de legătură între generațiile de artiști, actori, regizori sau scenografi care nu prea au intrări în teatrele de repertoriu, deși sunt foarte talentați", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Teatrului "George Ciprian".

Sursa citată a mai declarat că în acest moment asistăm la o schimbare de generație.

"Primele șase ediții ne-au confirmat că asistăm la o schimbare de generație, de aceea considerăm că acest festival constituie o rampă de lansare pentru tinerele talente", a spus Gina Chivulescu.

Cea de-a șaptea ediție a festivalului programează spectacole pentru toate categoriile de vârstă, de la povești celebre până la spectacole de coregrafie, spectacolele fiind realizate de studenți de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" București, sub îndrumarea profesorilor de actorie sau regie, dar și producții de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești, Teatrul "Anton Pann" Râmnicu Vâlcea și din mediul independent. AGERPRES/(A,AS-autor: Dorin Ivan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis

Premierul Orban, despre cazul din Timișoara: Proprietarii au contractat firma care a făcut dezinsecția

Palestinienii critică decizia SUA privind schimbarea poziționării față de legalitatea coloniilor israeliene din Cisiordania

Cel puțin 24 de militari și alți 17 rebeli au murit în urma unui atac din nordul statului Mali

Iran: Statele Unite anunță încetarea derogării acordate uzinei nucleare de la Fordo

Bruxellesul reiterează poziția Uniunii Europene privind statutul ilegal al coloniilor israeliene din Cisiordania

HOROSCOP 19 noiembrie 2019: Zodiile care astăzi au parte de bucurii neașteptate în plan profesional

Ludovic Orban, despre cazul din Harghita: Ursul a zăcut pe drum pentru că autoritățile nu și-au făcut datoria

Orban: Creșterea economică nu cred că va depăși cu mult 4%

Iordania avertizează asupra consecințelor periculoase ale schimbării poziției SUA față de coloniile din Cisiordania

Uniunea Europeană: Acord convenit asupra bugetului Uniunii pe 2020, cu o creștere a fondurilor destinate combaterii încălzirii globale

Washingtonul își exprimă îngrijorarea față de actele de violență din Hong Kong și face apel la respectarea libertăților individuale

Israelul răspunde anunțului făcut de americani privind scoaterea din ilegalitate a coloniilor israeliene, solicitând suveranitatea asupra teritoriilor

Fotbal: Cosmin Contra a lăsat să se înțeleagă că renunță la funcția de selecționer al echipei naționale

Uniunea Europeană reafirmă caracterul ilegal al coloniilor israeliene din Cisiordania

Siria: Turcia acuză faptul că SUA și Rusia nu și-au respectat angajamentele

Încă un bloc din Timișoara evacuat, după ce într-un apartament s-a făcut deratizare de către aceeași firmă folosită în imobilul în care trei persoane au murit

Moscova returnează Ucrainei navele confiscate în urmă cu un an, în contextul întrevederii dintre Putin și Zelenski

Rezidențiat 2019: Înscrierile pentru examenul de rezidențiat se încheie marți

Beijingul susține că doar Adunarea Națională Populară se poate pronunța asupra Constituției regiunii Hong Kong

CITATUL ZILEI

Rebelii hutti au capturat, în sudul Mării Roșii, două nave aparținând Coreei de Sud și una, Arabiei Saudite

Iordania avertizează asupa consecințelor pe care decizia Statelor Unite față de terioriile israeliene le poate determina

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 noiembrie

Începe Săptămâna Filmului Turcesc

MAI MULTI IMIGRANTI FURIOSI AU ATACAT PIETONI IN CENTRUL TIMISOAREI

Cel puțin 12 persoane au murit în Iran în cele trei zile consecutive de protest

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

„Vrem turism, nu bombe” Miting de protest împotriva venirii refugiaţilor, duminică 3 aprilie, la Vama Veche

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

Deziluzia Hawking. Hawking una din marile mitologii şi minciuni progresiste: "Hawking e un mare fizician". Serios? Doar că nimeni nu poate să spună ce a descoperit.

Grupuri de manifestanti de la mitingul din 3 Nov.au aruncat cu pietre in Biserici. Mai ales, la Patriarhie grupuri manioase de tineri au aruncat cu pietre in Biserica de la Patriarhie si au scandat lozinci impotriva Bisericii Ortodoxe si a Patriarhului

Spania îl va extrăda în SUA pe fostul șef al informațiilor militare din Venezuela

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

ALO CIOLOȘ, SE-AUDE? DĂ REPEDE O ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ. Zilnic populația țării e otrăvită cu fel de fel de mizerii importate. Producătorii români cer ca toate produsele din carne importate să fie însoţite de câte un certificat de calitate

2007 - Situatia principalelor ONG-uri ce formau asa-zisa "Societate Civila". Dana Gârbovan membru principal în ONG SoJust, ONG care-i avea printre membri ei Dumbravă și Danileț, ONG prin care MACOVEI a declanșat așa zisa luptă împotriva corupției

Administrația Donald Trump modifică poziția SUA față de coloniile israeliene

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

#Prezidențiale2019/Dăncilă spune că a dat meditații la matematică pe vremea când era profesoară: Niciodată nu am cerut bani

#Prezidențiale2019/Dăncilă, întrebată dacă merge sau nu la dezbaterea lui Iohannis: Vom analiza; luăm în calcul ambele variante

Irina Loghin îşi mărită fiica. Irinuca s-a mai iubit cu Ionuţ Dolănescu şi cu un medic FOTO

Fabrica de instrumente muzicale de la Reghin, cea mai mare în Europa, a aniversat 65 de ani de la fabricarea primei viori (FOTO)

Ungaria. Viktor Orban organizează un REFERENDUM pentru a INTERZICE planul de RELOCALIZARE a migranţilor care ajung în Europa. La noi Constituția Interzice deja Strămutările de Populații Străine dar Iohannis și Cioloș-Soroș o încalcă.

Adela Cojan, noul președinte al CNAS, după ce Vasile Ciurchea a fost eliberat din funcție de Ludovic Orban

Ilie Șerbănescu - Cățelușul bosniac și Șenila Germană. Imensa, inimaginabila demagogie cu care actualii stăpâni ai economiei mondiale, în timp ce vorbesc de democrație, corectitudine politică și dezvoltare, îi calcă în picioare pe sclavii lor

L-a cunoscut pe Tinder şi a mers la el acasă. Drama trăită de tânără după ce a intrat în apartament VIDEO

Rețeaua Progresisto-soroşistă în acțiune. Progresistul Cioloş îl va sprijini tovărăşeşte pe progresistul Iohannis. Cioloș: Domnul președinte Iohannis știe că poate conta pe susținerea mea

Metrorex marchează marți 40 de ani de la punerea în circulație cu călători a primului tronson de metrou Semănătoarea - Timpuri Noi

Scandalul apei calde și căldurii din cele două spitale din București. Ministerul Sănătății solicită Primăriei să rezolve urgent problemele

Nicole Cherry face dezvăluiri intime: "Plăcerea mea vinovată este..."

Hazard, despre antrenorul lui Chelsea: Lampard poate ajunge cel mai bun din lume

Ciolacu, despre cazul de la Timișoara: Incredibil! Asta e România normală?

Consiliul Concurenței: Companiile petroliere așteaptă decizia OMV Petrom pentru a modifica prețul carburanților

Marcel Ciolacu, despre tragedia din Timișoara: PNL nu își asumă. E incredibil. Asta e România normală?

Analiștii cred că leul va continua să piardă teren față de euro, pe termen mediu și lung. Consilier al guvernatorului BNR: Visătorii în stele nu s-au împuținat nici anul acesta

Pedeapsă redusă pentru un violator care și-a abuzat sexual fiica de doar 13 ani

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

Profesorul universitar Ioan Scurtu îi desființează pe Lucian Boia și Neagu Djuvara - “În România s-a dezvoltat un foarte puternic şi agresiv curent antinaţional”

PSD susține candidatura lui Vălean în Parlamentul European. Dăncilă: "Vorbim despre un român. Nu vom face ceea ce a făcut PNL"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 557, afisate in 10 pagini.



ieri 05:54 CITATUL ZILEI