17:27
Comentarii Adauga Comentariu

Peste o treime dintre vârstnicii României se află în risc de sărăcie (Monitorul Social)

Peste o treime (36,7%) dintre vârstnicii României (populația de peste 65 de ani) se află în risc de sărăcie, adică aveau venituri sub 60% din mediana națională, iar din acest punct de vedere, situația este la cele mai grave cote din 2009 și până acum, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Potrivit infograficului referitor la riscul de sărăcie al categoriilor vulnerabile din România, femeile sunt afectate în mod disproporționat, probabilitatea ca o femeie vârstnică să fie în risc de sărăcie fiind mai mult decât dublă prin comparație cu a bărbaților.

În 2018, 43,4% din totalul femeilor de peste 65 de ani se aflau în risc de sărăcie, față de 19% în cazul bărbaților de peste 65 de ani, arată sursa citată.

"Între 2009 și 2018 riscul de sărăcie în rândul bărbaților vârstnici din țară a rămas aproape identic (17,8% respectiv 18,8%). În același interval de timp, riscul de sărăcie în rândul femeilor vârstnice, deja mult mai mare decât în cazul bărbaților, a crescut semnificativ ajungând să afecteze 43,4% dintre ele", arată sursa citată.

Sursa datelor folosite în infografic este Eurostat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA: Președintele ales Joe Biden și-a scrântit glezna

Donald Trump: "Cine arde steagul național: Un an de închisoare sau Pierderea Cetățeniei" Reamintim că internaționalistul progresist Cioloş s-a opus adoptării unei legi similare în România încălcând Constituția

Fotbal: ȚSKA Sofia, a treia victorie consecutivă în campionatul Bulgariei

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

"Dance Monkey" de la Tones and I devine cea mai căutată melodie pe Shazam din toate timpurile

Fotbal: Fostul internațional senegalez Papa Bouba Diop a decedat la vârsta de 42 de ani

Prahova: Scandal la SJU, provocat de rudele unui pacient; o ambulanță a fost avariată de o piatră aruncată

#alegeriSUA: Președintele ales Joe Biden numește o echipă de comunicare exclusiv feminină

Volei feminin: CSM Târgoviște a învins campioana CSM Volei Alba Blaj în Divizia A1

Orban: Creșterea pensiilor, fundamentată în realitatea economică. Vom modifica legea

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Asasinarea șefului nuclear iranian a fost comisă de 62 de agenți secreți

Party privat, într-un restaurant din Capitală. Participanții, amendați. Patronul, dus la poliție pentru audieri

Scandal în fața Spitalului Județean Ploiești. Un tânăr a aruncat cu o piatră într-o ambulanță

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Eveniment privat la restaurant cu 26 de persoane, oprit de polițiști - s-au aplicat amenzi în valoare totală de 13.000 de lei

#alegeriSUA Comitatele din Winskonsin au încheiat renumărarea voturilor, avantajul lui Biden reconfirmat

Fotbal: CFR Cluj, eliminată de Poli Iași din Cupa României

Record de căldură în Sydney. S-a înregistrat cea mai călduroasă noapte de noiembrie din istorie

Fotbal: Mitriță a marcat pentru Al Ahli, în Arabia Saudită

Baschet/Coronavirus: Fostul jucător și antrenor Silviu Rotaru s-a stins la vârsta de 71 de ani

Cod galben de ninsori în 7 județe plus București. Direcțiile regionale, mobilizate în zonele afectate de ninsori

Melania Trump, memorii de la Casa Albă

Nicoleta Luciu a apărut cu sânii goi la TV FOTO

Deputatul USR Claudiu Nasui, despre proiectul de buget pentru 2017: "Ar trebui să avem o demisie"

Biden o numește pe Jen Psaki drept secretarul de stat responsabil cu presa de la Casa Albă

ASTRA-DINAMO LIVE VIDEO DIGI SPORT. LIGA 1, în această seară se decid echipele calificate în play-off

Nu mai există cai sălbatici pe Pământ. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor, care ne arată că am trăit în confuzie

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Turneul Campioanelor, tragerea la sorți: ȘTIM GRUPA Simonei Halep

VIDEO Spania: Mii de manifestanți din sistemul de sănătate publică au protestat la Madrid

Neamț: Peste 100 de pomi de Crăciun, fără documente legale de proveniență sau transport, descoperiți de polițiști

Orban: Avem cu peste 5.000 de cazuri mai puține decât săptămâna trecută

Box: România și-a asigurat a zecea medalie la Europenele de cadeți din Bulgaria

Grindeanu: PSD va fi reprezentat la ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf de Robert Cazanciuc

Fostul internațional român Viorel Turcu a murit la vârsta de 60 de ani

Auto-F1: Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Bahrainului

Ultima săptămână înainte de alegerile generale 2020. Decizie a BEC în privința bolnavilor de Covid-19

DSP Ilfov a făcut o eroare la calculul incidenței Covid-19 și a raportat o valoare mai mică

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

"Dezbrăcatul" Codruţ Keghes, travestit la Balul mascat veneţian

Ana Mocanu şi Loredana Chivu, un Halloween păcătos. Imagini demne de filmele XXX VIDEO

WTA Dubai: Elina Svitolina, campioana pentru a doua oara consecutiv (6-4, 6-0 cu Daria Kasatkina)

Site-uri populare de videochat, compromise. Datele a milioane de modele și clienți au fost dezvăluite

Parlamentare2020/ Iurișniți: USR PLUS propune școala ''de la 8 la 5''

Tensiuni în Balcani, între Serbia și Muntenegru, pe fondul unor dispute privind suveranitatea

Medicul lui Maradona este "acuzat de neglijență". Poliția caută probe la casa și clina lui Leopoldo Luque

S-a speriat Unealta Progresistă că se va face de râs. Procurorul general, Augustin Lazăr, a renunțat la procesul împotriva Guvernului pe Ordonanța 13

Scandal pe avere între Sandra Romain şi fostul său soţ. Paul Popescu îşi vrea partea din averea de 5 milioane de euro

DOCUMENTAR: 125 de ani de la nașterea poetului Ion Pillat

Demi Moore a dezvăluit cine este bărbatul care a violat-o când avea doar 15 ani. Demi Moore "Cum este să știi că mama ta te-a vândut pentru 500 de dolari"

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Aplicaţia care-ţi arată cu ce vedetă semeni. Vezi şi tu a cui sosie eşti

O adolescentă de 16 ani, dată în urmărire naţională

UE-ul dă cărțile pe față. Germania susține în mod direct dezintegrarea Marii Britanii. "Scoția independentă este binevenită rapid în Uniunea Europeană" - a declarat Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag

Adelina Pestriţu, însărcinată. Liviu Vârciu, primele declaraţii: Doar un copil o poate linişti

Loredana Groza: "Cele mai dificile momente au fost când..."

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE poze cu FANTOME. Oamenii de ştiinţă nu au explicaţii cum au apărut FOTO

Alina Puşcaş are probleme mari cu SILICOANELE


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 585, afisate in 10 pagini.



ieri 06:16 CITATUL ZILEI