14:06
Comentarii Adauga Comentariu

Ponta: Înțeleg că PSD votează guvernul PNL; în condițiile astea vom sprijini proiectele bune pentru țară

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că, în condițiile în care PSD va vota în Parlament pentru un guvern PNL, parlamentarii din partidul pe care îl conduce vor sprijini "proiectele bune pentru țară".

"Eu am înțeles, în primul rând, că PSD va vota acest guvern sau că dacă nu îl votează oficial au promis prin diverși interpuși, doamna Dăncilă a promis că o să dea 30-40 de voturi să treacă guvernul. Așa a promis Cosmin Gușă, că a vorbit cu Dăncilă și rezolvă pentru PNL. În condițiile astea, noi, cei de la Pro România, rămânem cum am fost și până acum, în sensul de a sprijini proiectele bune pentru țară, de a încerca să cerem profesionalism în actul de guvernare și practic suntem singurii care vom reprezenta cu adevărat zona de centru - stânga, alegătorii social-democrați, pentru că e clar că Dăncilă i-a vândut", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă Pro România va susține un guvern PNL.

El a adăugat că "baronii PSD" speră ca în felul acesta să își păstreze oamenii în funcții și să "nu îi dea PNL afară".

Întrebat care sunt relațiile sale cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, Ponta a răspuns: "Foarte bune. Ne vedem și azi, vorbim tot timpul, mâncăm sarmale, dacă trebuie, dar în același timp cu domnul Tăriceanu am stabilit doar două lucruri și amândoi ne-am ținut - să-l susținem pe Mircea Diaconu și îl susținem și să dăm jos Guvernul Dăncilă și l-am dat jos. (...) De la început am anunțat chestia asta (că vor avea și poziții diferite - n.r.) și e normal, până la urmă domnul Tăriceanu e liberal, va merge cu liberalii, eu sunt social - democrat și o să țin cu social - democrații. Nu cu liderii PSD, că nu ai cu cine, dar nu-i nicio supărare aici, dimpotrivă, e o înțelegere absolut în regulă", a afirmat Ponta. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 94.000 de români au votat la secțiile din diaspora până la ora 23:00

SUA au impus sancțiuni ministrului Comunicațiilor din Iran pentru "cenzurarea accesului la Internet" în timpul protestelor

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

LIVE VIDEO Protest masiv la Timisoara, mii de oameni impotriva legilor PSD

KLAUS IOHANNIS 5 ANI DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova

Baschet masculin: Dinamo a urcat provizoriu pe podiumul Ligii Naționale

Mihai Călin, la un pas să-l ia la bătaie pe Claudiu Bleonț. Pentru un câine

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

Laura Cosoi, iubire cu un fost ministru în filmul "Cel ales". VIDEO

Viața de roman a celei mai excentrice prințese din Moldova. Cum a murit Adela Kogălniceanu, răpusă de pasiunea pentru bijuterii

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

Încă un MINCINOS AL PROPAGANDEI SOROȘISTE. Judecătorul clujean Cristi Danileț: "Decizia CCR de interpretare nu scoate din legislație abuzul în serviciu"

Orban: Costurile pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva au crescut la 250 de milioane de euro. Este ceva de noaptea minții!

Hochei: Victorii pentru SC Miercurea Ciuc și Corona Brașov, în Erste Liga

Un fost ofițer CIA a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei

Tenis: Gabriela Talabă, victorie remarcabilă în fața americancei Danielle Collins, la Naples (ITF)

Șapte căi prin care Trump a recuperat cultura Americii

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Pătraru: "Marele RAHAT pe care l-a făcut Iohannis în mijlocul Democrației" Ciutacu: " 'Ziariștii' chemați de Iohannis vor fi înaintați în grad de 1 Decembrie". S.R.Stănescu "A fost o Rușine și o Mascaradă. Conferințele lui Putin cu presa sunt mai pe bune"

Proiectul privind organizarea și funcționarea MEC, în dezbatere publică; instituția ar urma să aibă maxim de 770 de posturi

LIVE VIDEO. Dăncilă îl trolează pe Iohannis: Liderul PSD îl așteaptă pe președinte la Parlament, cu un pupitru în spatele căruia scrie numele său

Prețul petrolului se menține la maximele ultimelor două luni

#Prezidențiale2019/ Teleorman: Aproape 340.000 de buletine de vot distribuite către secțiile de votare pentru turul al II-lea

Orban: Pe PNDL s-au acumulat facturi de peste 5 miliarde de lei care trebuie plătite

Erdogan l-a acuzat DIRECT pe Generalul American Joe Votel, liderul forțelor militare americane din Orientul Mijlociu că "s-a implicat în Lovitura de Stat și că a luat partea puciștilor" SUA reiterează că nu au avut niciun amestec în puciul ratat din Turcia

Statele UE acceptă ca noua Comisie Europeană să fie învestită fără comisar britanic

Au trebuit să moară bebeluși ca să vedem nesimțirea lui Iohannis. Deşi de 14 zile avem zeci de bebeluși grav bolnavi dintre care trei au murit, Iohannis nu a binevoit nici măcar 5 minute să treacă să-i vadă. În schimb s-a întâlnit cu ONG-iştii lui Soros

"Steagul rușinii": Video-ul cu protestatarii francezi ai "Vestelor Galbene" care rup steagul progresistei UE, a devenit viral

#Prezidențiale2019/ Dăncilă - scrisoare deschisă: Îl chem pe Iohannis la dezbatere în această seară la Parlament

VIDEO | Vulpea filmată în București a fost capturată

Nepotul cu bâzdâc, în vârstă de 9 ani, și-a ucis bunica pentru că nu l-a lăsat la calculator

Bianca Rus, imagini XXX din sala de sport. Vezi cum s-a îmbrăcat pentru a trage de fiare

UE a doua URSS. Se elimia cuvintele el şi ea bărbat şi femeie din limbajul oficial al UE

PERFORMANȚĂ! Potaissa Turda a câștigat Cupa Challenge la handbal masculin! România încheie sezonul în cupele europene cu două trofee și un Final Four în Liga Campionilor

Prajitura fantezie

Fotbal - Liga I: CFR Cluj - Chindia Târgoviște 4-0

BOMBA ZILEI: Ministrul Muncii al Turciei, Suleyman Soylu: "State Unite s-au aflat în spatele Loviturii de Stat"...."Afirmațiile că SUA au fost implicate în puci sunt false și dăunătoare" a declarat John Kerry către omologul său turc.

Un bărbat care avea asupra sa un cuțit cu lama de 30 de centimetri - imobilizat de polițiști în zona Unirii

SUA: Donald Trump anunță că va face tandem cu Mike Pence la alegerile prezidențiale din 2020

Rețeta perfectă pentru o pastă de pește delicioasă, gustarea potrivită și la o masă rapidă, și la o cină festivă

Prima reacție a lui Darren Cahill după eliminarea Simonei Halep de la US Open:" Ea știe care sunt problemele. Trebuie să renunțe la asta!". Și noi știm că singura problemă a Simonei e că îl are antrenor pe acest impostor numit Cahill

Cum arată, de fapt, în realitate ,,Aspirina'' din ,,Las Fierbinţi''

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

Chef Sorin Bontea primește un cadou neașteptat de la Giani Kiriță

Vot diaspora, alegeri prezidențiale 2019 turul doi. Peste 50.000 de români din străinătate au votat până la ora 18.00


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 46, afisate in 1 pagina.

ieri 06:31 CITATUL ZILEI