10:54
Comentarii Adauga Comentariu

Dăncilă: Dacă PNL nu vrea să taie pensiile și salariile, să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor

Dacă liberalii nu vor să taie pensiile și salariile, atunci să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor, a declarat președintele social-democraților, Viorica Dăncilă, sâmbătă, cu ocazia evenimentului de lansare a candidaturii la Președinția României.

"Dacă, într-adevăr, nu vor să taie pensiile și salariile, să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor și atunci le vom acorda credibilitate. (...) Dacă semnează, vom susține. Noi nu vrem ca țara să stea în instabilitate. Așa cum am spus, vreau să vină un nou guvern cât mai repede, să fie desemnat cât mai repede un premier, să își formeze Cabinetul, pentru că pentru mine, pentru PSD este important în primul rând ce se întâmplă în această țară", a arătat ea într-o declarație de presă susținută în debutul evenimentului, care are loc la Romexpo, București.

Întrebată de ce s-a pronunțat împotriva colaborării cu Pro România, a replicat: "Pentru că întotdeauna au trădat".

Precizările au fost făcute după ce președintele Klaus Iohannis și liderul PNL, Ludovic Orban, au dat asigurări că nu vor fi tăiate pensiile și salariile. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Statele Unite condamnă utilizarea forței letale și restricțiile impuse internetului de către autoritățile din Iran

Tenis: Stefanos Tsitsipas a câștigat Turneul Campionilor

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Coreea de Nord realizează exerciții militare aeriene, sfidând Statele Unite și Coreea de Sud

Partidul Democrat din Statele Unite răspunde criticilor primite din partea lui Barack Obama

Iran: Washingtonul condamnă recurgerea la forță împotriva manifestanților

Partidul Democrat, învingător la guvernarea statului Louisiana, în detrimentul Partidului Republican

Judo: U-CSM Dinamo Cluj-Napoca, clasată pe locul al treilea în Liga Campionilor

Regatul Unit: Conservatorii au un avans de 14 puncte procentuale față de laburiști (sondaj)

Mihaela Rădulescu, din nou în ipostaze indecente. Felix a imortalizat-o pe vedetă dezbrăcată FOTO

Cine este Laura Bretan, câștigătoarea Românii au talent. Vocea uluitoare care a cucerit și America. "Nu știu ce mă face specială, încă mă cred copil" VIDEO

Oare cine a organizat de fapt tentativa de lovitură de stat din Turcia? Daily Sabah - Un telefon secret între Puciști și Ambasada SUA

Guvernul de la Ottawa a anunțat eliberarea unui canadian răpit în Afganistan în urmă cu 5 ani

LOTERIA SARBATORILOR DE PASTE 2017: LISTA CASTIGATORI taloane galbene şi taloane roşii

"Pleacă oile la munte" - la fluier...și în varianta originală

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Dăncilă a reacționat la declarația lui Macron potrivit căreia NATO e în "moarte cerebrală"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Sondaj alegeri locale Piteşti: Tudor Pendiuc ex-PSD 20%, Bulf PMP 19.5%

Preşedintele Emmanuel Macron, suspectat că vrea să îngrădească libera exprimare

Emilia Ghinescu, primele declarații după accidentul în care a fost implicată. "Nu aveam de unde să știu"

Octavia Geamănu ne-a dezvăluit cum i s-a schimbat viața de când s-a măritat cu Marian Ionescu: «Locuim mai mult prin hoteluri»

O elevă, spulberată pe şosea în faţa unor cămine studenţeşti din Cluj

Incendiu puternic la Clubul Bamboo din Capitală, care ars în întregime. 38 de persoane au fost rănite. Bamboo a ars ca o torţă, acoperişul s-a prăbuşit

Clădirea Universității Politehnice din Hong Kong, sub controlul forțelor de poliție

GENERAȚIA TÂNĂRĂ ANUNȚĂ MITINGURI DE PROPORȚII: Lovim in inima Sistemului; Următorul Miting 21 Dec; #Protest National in Bucuresti

Ultima fiţă a piţipoancelor: fotografii în poziţii indecente. Imaginile desfrâului GALERIE FOTO

Președintele Braziliei respinge pomana lui Macron. Brazilia nu are nevoie de banii Bilderbergului Macron şi a rețelei progresiste mondiale. Bolsonaro îi mai cere Bilderbergului Macron ''să-și retragă insultele la adresa lui''

Baschet feminin: România, învinsă in extremis de Cehia, în preliminariile Campionatului European

Pozele cu Ileana Badiu dezbrăcată "rup" internetul

Deputat al comunității evreiești din România: Nu concep asimilarea președintelui României cu unii din cei mai odioși criminali din istorie

O ursoaică a murit după ce a fost lovită de mașină, în județul Sibiu. Anunțul făcut de poliție

O româncă care face videochat, plătită regeşte de un client. Nu bănuieşti vreodată ce fetiş avea bărbatul FOTO

Dimash, kazahul cu voce de soprană, își încearcă norocul în cinematografia chineză

Donald Trump pare să îl apere pe rivalul politic Joseph Biden de ofensele Coreei de Nord

BARBARA ISASI, castigator TE CUNOSC DE UNDEVA 2018

Handbal masculin: Dinamo, calificată în optimile Cupei României

Care sunt punctele forte ale fiecărei zodii în timpul sexului: ce te face de neuitat în ochii partenerului

CRIZA IMIGRANŢILOR. Iohannis, poti lua lectii de demnitate ! Slovacia REFUZĂ să aplice planul UE de repartizare a refugiaţilor. Premierul Robert Fico: "Atât timp cât voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi aplicate pe teritoriul slovac"

O româncă de 19 ani, desemnată cel mai bun model din lume

Proiect: Magazinele, localurile care vând băuturi alcoolice minorilor riscă amenzi până la 6.000 lei

Joacă în filme porno ca să-şi crească cei 8 copii. "Copiii sunt niste animale care îmi provoacă silă şi pe care îi urăsc"

Grefieră din Cluj, poze indecente pe Facebook

Președintele PNL Botoșani - înregistrat de radar conducând cu 105 km/h în localitate; polițiștii i-au reținut permisul (surse)

Dosar Microsoft. Vanessa Youness ar fi cerut un milion euro pentru intervenţia pe lângă Emil Boc. Reacţia fostului premier

Studiu: Stenturile și operațiile de bypass oferă beneficii limitate pentru bolnavii de inimă

POVESTE ADEVĂRATĂ. Ea este NIMFOMANA care face sex de 10 ori pe zi. Ce i-a declanşat dependenţa de sex FOTO

"Greaua Moștenire lăsată de PSD-ul lui Liviu Dragnea" - creșteri importante aproape la toți indicatorii economici și mai ales o creștere semnificativă a nivelului de trai al românilor

Viorica de la Clejani, despre filmele porno. "Recunosc. Când vezi acolo ditamai.... care femeie nu...."

CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu ! - Petitie initiata de Fluierul.ro

Bogdan Niculescu Duvăz a murit sâmbătă, la vârsta de aproape 70 de ani

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Claudia Pavel, ex Cream, aşa cum n-ai mai văzut-o până acum. Extrem de sexy, în lenjerie intimă şi cu sânii la vedere

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

Andreea Mantea, BĂTUTĂ de Cristi Mitrea. "Mă lovea chiar dacă eram însărcinată"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Adevărul.ro - "Harta Salariilor Nete din România"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Australian, acuzat că a declanșat un incendiu devastator încercând șă-și protejeze cultura de cannabis

Ministerul Economiei va fi reorganizat. Câți secretari de stat va avea


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 149, afisate in 3 pagini.



ieri 06:51 CITATUL ZILEI