21:36
Comentarii Adauga Comentariu

Meleșcanu către Tăriceanu: A uitat că a fost ales de două ori președinte al Senatului propus și susținut de PSD

Teodor Meleșcanu îi transmite liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, să nu uite că și el a fost ales în funcția de președinte al Senatului la propunerea și cu susținerea PSD.

"Cu multă îngrijorare mă uit la declarațiile publice ale colegului meu de partid domnul Tăriceanu, care îmi reproșează că am fost ales de colegii mei senatori la propunerea PSD. Domnia sa a uitat că a fost ales de două ori în funcția de președinte al Senatului României propus și susținut de PSD! Atunci a declarat că va promova valorile, drepturile și libertățile individuale. Azi, dorește ilegal și neconstituțional să sancționeze un ales al poporului (...)? Dragă Călin, nu știu ce să cred? Ți-ai schimbat valorile sau ai uitat cum ai fost ales și ce ai declarat?", a scris Meleșcanu miercuri pe contul său de Facebook.

Președintele Senatului îi adresează lui Tăriceanu și două întrebări referitoare la proiectul ALDE.

"Care este proiectul ALDE? (spune câteva cuvinte despre acesta poporului și membrilor ALDE care te-au ales). În cazul în care acest proiect ar exista și membrii ALDE n-ar fi de acord, vei da afară partidul din partid?", a mai scris Teodor Meleșcanu. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Partidul România Mare a sesizat ANI pentru apartenența ILEGALĂ a lui KLAUS IOHANNIS în timpul Mandatului Prezidențial la organizația "European Council of Foreign Relations" organizație condusă de Bilderbergul Carl Bildt și sponsorizată de GEORGE SOROS

AFLAM CA BEKE CEL CU PETARDELE ERA "opozant politic". România, acuzată în Parlamentul European de arestarea lui Beke Istvan: "Profită de teama populației pentru a-și închide opozanții politici"

George Soros confirmă pactul secret germano-turc: "Merkel s-a oferit să transporte anual în Europa pe calea aerului 200.000-300.000 de refugiați sirieni.". Viktor Orban vorbea de 400.000-500.000. Merkel vorbește de "benevolii" care-i vor primi.

Protest anti-măști cu sute de persoane în Piața Universității

CITATUL ZILEI

Mii de oameni au iesit în stradă în Thailanda cerând reforme care să reducă puterile monarhiei: "Jos feudalismul, să trăiască poporul"

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Cum a scăpat Dej de rivalii lui, ajutat de un sifilis netratat și un cancer la sîn

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Tenis: Rafael Nadal, eliminat în sferturile de finală la turneul de la Roma (ATP)

Un pachet care conținea o otravă mortală i-a fost trimis lui Donald Trump

Washingtonul reinstituie unilateral sancțiunile ONU asupra Iranului, în ciuda opoziției membrilor Consiliului de Securitate al ONU

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 septembrie

Mugurel Isarescu - de la Securitatea lui Ceausescu la instruirea in SUA in 1990 si la numirea imediat dupa aceasta instruire ca sef al Bancii Nationale a Romaniei "pe viata"

Trump spune că înlocuitoarea lui Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă va fi o femeie. Cine sunt cadidatele cu cele mai mari șamse

Timiș: Doi români, cercetați pentru trafic de migranți

Cum arată Oana, fosta soţie a lui Kamara, la videochat. Ce program are la serviciu FOTO

Loredana Chivu, IMAGINI HOT! A mai pozat sexy, dar acum a spart orice barieră! FOTO

Prima victimă umană a unui atac cibernetic. O femeie a murit în timpul unui atac asupra Spitalului Universitar din Dusseldorf

Romanian Design Week aduce schimbarea. Designerii și arhitecții s-au adaptat pandemiei.

Nava umanitară germană Alan Kurdi a salvat peste 100 de migranți din Marea Mediterană

Dupa scoaterea Latinei din Școli și după ce au redus orele de Română, Tehnocrații lui Soroş nenorocesc şi predarea istoriei. Revolta profesorilor de istorie a plecat de la Neamț: "Am ajuns la pragul de jos al demnității naționale"

BATAIE DE JOC! INCREDIBIL! Membru PNL despre Avram Iancu | “Un criminal, descreierat!”. Despre românii care-l apără pe Iancu: “Mari dobitoci!”. Despre revoluționarii lui Avram Iancu: “Proștii ăia de țărani români!”

CORONAVIRUS: Amenzi de până la 10.000 de lire pentru cei ce încalcă autoizolare în Anglia

Grefiera judecătoarei Curții Supreme a SUA: "Să lucrez cu Ginsburg a fost un vis împlinit"

Legea Anti-Oierit facuta Impotriva Ciobanilor, a Oilor si a Cainilor Ciobanesti a fost generata de "Asociatia Vanatorilor si Pescarilor din Romania", unde ii regasim pe Mugur Isarescu si pe Florin Iordache si Kelemen Attila

Prezentatoare de la noi, vedetă într-un film XXX: "După filmarea aia am vrut să mă omor"

Este jocul momentului! Sigur ai auzit de el, dar l-ai încercat?

S-a păstrat virgină până în noaptea nunţii! Când soţul s-a dezbracat în faţa ei, a început spectacolul

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

Bianca Mihalache reprezintă România în competiția de frumusețe internațională Miss Europe World 2015

Ciclism: Italianul Diego Ulissi a câștigat Turul Luxemburgului

Tătaru: Astăzi voi merge să evaluez personal situația la spitalul modular COVID-19 de la Iași

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce-i lipsește României

Orban anunță că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor și stimulente pentru profesori: "Nu sunt posibile aceste creșteri de cheltuieli"

Ministrul Sănătății din Marea Britanie: Este posibil al doilea blocaj național

Bursa de la București a pierdut 2,4 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Băsescu: PNL - USR-PLUS, pe punctul de a pierde alegerile în Capitală: Barna și Orban l-au plimbat pe Nicușor Dan ca pe urs în târg, cu un carton de gât

O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Jack Edward Larson

Paranoia "legionară" a lui Ion Cristoiu continuă. Piticul se crede Căpitan și ne explică ce-ar fi făcut Căpitanul în locul lui Marian Munteanu. Concluzia Piticului Căpitan e că Zelea Codreanu l-ar fi lăsat pe Turcescu să candideze

Rusia a raportat peste 6.000 de cazuri de Covid pentru a doua zi consecutivă

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

Rusia denunță declarația unilaterală a SUA privind reintroducerea sancțiunilor ONU împotriva Iranului

Coronavirus: Numărul infecțiilor detectate în India a juns la 5,4 milioane

Biserica abației mânăstirii benedictine din Tholey, redeschisă cu vitralii realizate de pictorul Gerhard Richter

Fotbal: AS Roma, ținută în șah de Hellas Verona la debutul în noua ediție din Serie A

Donald Trump și-a dat acordul pentru ca TikTok să continue să opereze în SUA

Tenis: Karolina Pliskova, deținătoarea titlului, calificată în semifinale la Roma (WTA)

Ion Cristoiu: Traseism nu înseamnă simpla trecere dintr-un partid într-altul

Coronavirus: Doar unul din zece oameni va putea fi protejat de COVID-19 în primul an de utilizare a vaccinului. Specialist: Unele restricții vor fi necesare și în anii următori

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Donald Trump arată cu degetul către Uniunea Europeană: ”Bruxelles-ul e un dezastru. Avem o mare problemă. Terorismul radicalismului islamic este problema. Uitați-vă la Germania, uitați-vă la Suedia, uitați-vă la Bruxelles. Aceste locuri sunt un dezastru!"

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Strigăte de dincolo de Covid! Sute de români au nevoie urgentă de transplant


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 428, afisate in 8 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI