19:43
Comentarii Adauga Comentariu

NATO afirmă că avioanele ruse ce escortau aeronava ministrului Șoigu și au fost interceptate nu aveau un plan de zbor

Avioanele militare ruse, care escortau marți deasupra Mării Baltice avionul la bordul căruia se afla ministrul rus al apărării Serghei Șoigu și de care s-au apropiat avioane ale NATO, zburau cu transponderele închise și fără un plan de zbor, iar unul dintre acestea a efectuat o manevră nesigură, a transmis miercuri Alianța.

''Un avion TU-214 rus, escortat de două avioane de luptă ruse SU-27, a fost identificat deasupra Mării Baltice în apropierea spațiului aerian al NATO în primele ore ale după-amiezii din 13 august'', explică într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Alianței, Oana Lungescu.

Ea a confirmat că avionul TU-214 ''avea un plan de zbor valid'', nu însă și ''cele două SU-27, care îl escortau fără un plan de zbor, cu transponderele închise și nu comunicau cu controlul traficului aerian''.

Prin urmare, conform procedurilor, două avioane ale misiunii de patrulare ale NATO din zona Mării Baltice au fost trimise să le identifice. Acestea ''au verificat avioanele de la o distanță sigură, dar unul dintre cele două avioane de luptă ruse a efectuat o manevră nesigură, plasându-se pe traiectoria de zbor a unuia dintre avioanele NATO'', se mai menționează în comunicatul ce reafirmă că Alianța nu avea ''informații oficiale despre cine era la bordul avionului TU-214''.

Potrivit unui corespondent al agenției ruse TASS, aflat la bordul aeronavei ministrului Serghei Șoigu, un avion F-18 al NATO a încercat să se apropie de acesta deasupra apelor internaționale ale Mării Baltice, iar apoi aeronava aliată a fost forțată de avioanele de luptă SU-27 ale Rusiei să se îndepărteze.

Ministrul Șoigu participase în Kaliningrad, între altele, la o ceremonie de inaugurare a construcției unei viitoare sucursale a Academiei Navale Nahimov, scrie TASS.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Spectacol în Liga Campionilor! Bayern și Barcelona au făcut scor cu adversarele pentru a se întâlni în sferturile de finală ale competiției

Un nou divorţ în showbiz: Paula Chirilă se separă de soţul ei

Legătura dintre Magistrala Albastră și Prusia. Proiectul căii navigabile care s-a născut în 1837 a demarat pe vremea lui Dej și s-a finalizat în timpul lui Ceaușescu

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 august: 19,7 milioane de cazuri la nivel global

BREAKING NEWS Italia extinde obligația de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România și Bulgaria până la 7 septembrie

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Andreea Mantea a făcut marele anunţ. "Mă mărit. Îmi doresc o rochie stil prinţesă ..." FOTO

Ciclism: Polonezul Kaczmarek a câștigat Turul Ținutului Secuiesc; Serghei Țvetcov, clasat al doilea

Trafic rutier restricționat în județele Harghita și Covasna, duminică

CITATUL ZILEI

Rusia: Protestele antiguvernamentale continuă în Habarovsk

O mare metropolă europeană impune obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise. Unde s-a implementat o astfel de restricție

INTERVIU VIDEO Medeea Marinescu, de la actorie la jazz

SUA: Președintele Trump a semnat patru ordine executive destinate sprijinirii americanilor afectați de criză

Fotbal: FC Barcelona, calificată în sferturile Ligii Campionilor, după 3-1 cu Napoli

"Cazul Bricheta" la nemți. Leipzig cere rejucarea meciului cu Osnabruck, din Cupa Germaniei, întrerupt după ce arbitrul a fost lovit de de un spectator

Transformare ŞOCANTĂ pentru OANA LIS. Este incredibil cum arată ACUM

Ion Cristoiu: Se anunță o nouă Afacere Microsoft!

Va câștiga și anul acesta alegerile din Belarus? Președintele Lukașenko se confruntă cu cel mai dur test

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Twitter își manifestă interesul pentru a cumpăra TikTok

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 august. SUA a depășit pragul de 5 milioane de cazuri/ 52.006 de decese în Mexic

Simptomul pe care mulți l-au ignorat. Ce pățesc oamenii care s-au vindecat de Covid-19: Medicul mi-a spus că organismul trece printr-un proces de deces

Infotrafic: restricții de circulație pe A1 din cauza lucrărilor

Explozia din Beirut: Liderii lumii organizează un summit pentru ajutorarea Libanului

GALERIE FOTO | Proteste violente în Liban. Un polițist a murit, 238 de persoane au fost rănite

Roboțelul Mirai le poate preda copiiilor din clasă, dar și celor care învață online

Fiica lui Robin Williams condamnă distribuirea pe Twitter de către Eric Trump a unui videoclip viral cu tatăl ei

Afganistan: SUA anunță reducerea trupelor sale la mai puțin de 5.000 de militari

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Gabi Torje s-a combinat cu cea mai SEXY BLOGGERIŢĂ din România FOTO

Membru de opoziție din Belarus reținut cu o zi înainte de alegerile prezidențiale

Americanii implicați în lovitura de stat din Venezuela au fost condamnați la 20 de ani de închisoare

HOROSCOP 9 AUGUST: Berbecii, Racii și alte două zodii, încolțite din toate părțile. Ce li se întâmplă

O mai ştiţi pe Copănika, eleva bătăuşă din Brăila? Ce face acum. Atenţie, IMAGINI ŞOCANTE!

Președintele Zelenski susține neamestecul Ucrainei în afacerile interne ale SUA, mai ales în perioada electorală

Statele Unite ale Americii înregistrează un număr record de cazuri de coronavirus. Americanii au depășit borna de 5 milioane de persoane infectate

Bravo, ai stil. Una dintre noile concurente s-a pozat cu sânii la vedere şi a fost părăsită de Revelion

COŞMARUL cântăreţei Emilia Ghinescu. "Mi-au spus că ar putea fi cancer...."

TikTok vrea să dea în judecată administrația Trump pentru interzicerea aplicației în Statele Unite

Coronavirus LIVE UPDATE România 9 august. S-a depășit pragul de 60.000 de cazuri. 2.659 de persoane au decedat

Italia extinde obligația de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România și Bulgaria până la 7 septembrie

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cum va fi vremea în București. Câte zile va mai ploua

FBI infirmă informațiile potrivit cărora un server lui Clinton ar fi fost accesat ilegal de China

Larisa, fosta iubita a lui Ogica, complet goala, la plaja! S-a pozat si a aratat tot; Gimnasta porno, procuror DNA. Fosta sportiva Floarea Leonida face glume cu procurorii anticoruptie; Cum arata Paula Seling nemachiata, la 36 de ani

GCS/Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus: București - 221; Argeș - 91

Soţia lui Kamara, Oana, în lacrimi la tv. "Am făcut sex cu acel bărbat, apoi am făcut sex şi cu...." FOTO

Germania: Doar 9% din populație susține protestele împotriva măsurilor guvernamentale de combatere a COVID-19 (sondaj)

Israel: Protestatarii cer demisia lui Netanyahu, acuzându-l de corupție și gestionarea necorespunzătoare a crizei coronavirusului

Aproape 200 de magistraţi, scrisoare deschisă către ministrul Justiţiei, prin care îşi exprimă susţinerea faţă de Augustin Lazăr

ONG-urile vor fi luate la PURICAT. Dragnea: "Să se facă o analiză a tuturor organizațiilor neguvernamentale declarate de utilitate publică"

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

De peste 24 de ore pompierii botoșăneni intervin la un incendiu ce a cuprins un depozit de furaje

Încă o încercare a autorului masacrului din Deva: Beniamin Laichici, condamnat după cinci crime, a cerut eliberarea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 295, afisate in 5 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI