10:02
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Djokovic și Federer, calificați în optimile de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Statele Unite), dotat cu premii în valoare de 6 milioane de dolari, învingându-l în două seturi, 7-5, 6-1, pe americanul Sam Querrey.

Djokovic, care a disputat marți primul său meci după finala de la Wimbledon, câștigată dramatic luna trecută în fața elvețianului Roger Federer, și-a luat cu această ocazie revanșa în fața lui Querrey, după eșecul suferit în ultimul lor duel, desfășurat în urmă cu trei ani chiar la turneul londonez de Mare Șlem

Sârbul, principalul favorit și campionul en titre de la Cincinnati, îl va avea ca adversar în turul următor pe spaniolul Pablo Carreno Busta, care a salvat o minge de meci în partida cu americanul John Isner, cap de serie numărul 15, de care a dispus în trei seturi: 6-4, 6-7 (1/7), 7-6 (8/6).

Într-un alt meci din turul al doilea programat marți, elvețianul Roger Federer, numărul 3 pe lista favoriților, a trecut în două seturi, 6-3, 6-4, de argentinianul Juan Ignacio Londero.

Federer, deținătorul recordului de titluri cucerite la Cincinnati (7), îl va înfrunta în optimi pe câștigătorul întâlnirii dintre compatriotul său Stan Wawrinka și rusul Andrei Rublev. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Spectacol în Liga Campionilor! Bayern și Barcelona au făcut scor cu adversarele pentru a se întâlni în sferturile de finală ale competiției

Legătura dintre Magistrala Albastră și Prusia. Proiectul căii navigabile care s-a născut în 1837 a demarat pe vremea lui Dej și s-a finalizat în timpul lui Ceaușescu

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 august: 19,7 milioane de cazuri la nivel global

BREAKING NEWS Italia extinde obligația de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România și Bulgaria până la 7 septembrie

Andreea Mantea a făcut marele anunţ. "Mă mărit. Îmi doresc o rochie stil prinţesă ..." FOTO

Ciclism: Polonezul Kaczmarek a câștigat Turul Ținutului Secuiesc; Serghei Țvetcov, clasat al doilea

Trafic rutier restricționat în județele Harghita și Covasna, duminică

CITATUL ZILEI

Rusia: Protestele antiguvernamentale continuă în Habarovsk

O mare metropolă europeană impune obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise. Unde s-a implementat o astfel de restricție

INTERVIU VIDEO Medeea Marinescu, de la actorie la jazz

SUA: Președintele Trump a semnat patru ordine executive destinate sprijinirii americanilor afectați de criză

Fotbal: FC Barcelona, calificată în sferturile Ligii Campionilor, după 3-1 cu Napoli

"Cazul Bricheta" la nemți. Leipzig cere rejucarea meciului cu Osnabruck, din Cupa Germaniei, întrerupt după ce arbitrul a fost lovit de de un spectator

Transformare ŞOCANTĂ pentru OANA LIS. Este incredibil cum arată ACUM

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 august. SUA a depășit pragul de 5 milioane de cazuri/ 52.006 de decese în Mexic

Un nou divorţ în showbiz: Paula Chirilă se separă de soţul ei

Simptomul pe care mulți l-au ignorat. Ce pățesc oamenii care s-au vindecat de Covid-19: Medicul mi-a spus că organismul trece printr-un proces de deces

Infotrafic: restricții de circulație pe A1 din cauza lucrărilor

Explozia din Beirut: Liderii lumii organizează un summit pentru ajutorarea Libanului

GALERIE FOTO | Proteste violente în Liban. Un polițist a murit, 238 de persoane au fost rănite

Roboțelul Mirai le poate preda copiiilor din clasă, dar și celor care învață online

Fiica lui Robin Williams condamnă distribuirea pe Twitter de către Eric Trump a unui videoclip viral cu tatăl ei

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Afganistan: SUA anunță reducerea trupelor sale la mai puțin de 5.000 de militari

Gabi Torje s-a combinat cu cea mai SEXY BLOGGERIŢĂ din România FOTO

HOROSCOP 9 AUGUST: Berbecii, Racii și alte două zodii, încolțite din toate părțile. Ce li se întâmplă

Membru de opoziție din Belarus reținut cu o zi înainte de alegerile prezidențiale

Americanii implicați în lovitura de stat din Venezuela au fost condamnați la 20 de ani de închisoare

O mai ştiţi pe Copănika, eleva bătăuşă din Brăila? Ce face acum. Atenţie, IMAGINI ŞOCANTE!

Președintele Zelenski susține neamestecul Ucrainei în afacerile interne ale SUA, mai ales în perioada electorală

Statele Unite ale Americii înregistrează un număr record de cazuri de coronavirus. Americanii au depășit borna de 5 milioane de persoane infectate

Bravo, ai stil. Una dintre noile concurente s-a pozat cu sânii la vedere şi a fost părăsită de Revelion

COŞMARUL cântăreţei Emilia Ghinescu. "Mi-au spus că ar putea fi cancer...."

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

TikTok vrea să dea în judecată administrația Trump pentru interzicerea aplicației în Statele Unite

Coronavirus LIVE UPDATE România 9 august. S-a depășit pragul de 60.000 de cazuri. 2.659 de persoane au decedat

Italia extinde obligația de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România și Bulgaria până la 7 septembrie

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Cum va fi vremea în București. Câte zile va mai ploua

FBI infirmă informațiile potrivit cărora un server lui Clinton ar fi fost accesat ilegal de China

Larisa, fosta iubita a lui Ogica, complet goala, la plaja! S-a pozat si a aratat tot; Gimnasta porno, procuror DNA. Fosta sportiva Floarea Leonida face glume cu procurorii anticoruptie; Cum arata Paula Seling nemachiata, la 36 de ani

GCS/Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus: București - 221; Argeș - 91

Soţia lui Kamara, Oana, în lacrimi la tv. "Am făcut sex cu acel bărbat, apoi am făcut sex şi cu...." FOTO

Germania: Doar 9% din populație susține protestele împotriva măsurilor guvernamentale de combatere a COVID-19 (sondaj)

Israel: Protestatarii cer demisia lui Netanyahu, acuzându-l de corupție și gestionarea necorespunzătoare a crizei coronavirusului

Aproape 200 de magistraţi, scrisoare deschisă către ministrul Justiţiei, prin care îşi exprimă susţinerea faţă de Augustin Lazăr

ONG-urile vor fi luate la PURICAT. Dragnea: "Să se facă o analiză a tuturor organizațiilor neguvernamentale declarate de utilitate publică"

Criza migranţilor: Preşedintele Cehiei "Ţara noastră se opune oricăror primiri de migranţi pe teritoriul ceh. Ţara noastră nu îşi poate permite să rişte să se producă atacuri teroriste cum au fost cele comise în Franţa sau Germania"

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Autocisternă încărcată cu zeci de tone de motorină, răsturnată în Vaslui. Pompierii au intervenit pentru oprirea scurgerii de combustibil

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Twitter își manifestă interesul pentru a cumpăra TikTok

Ion Cristoiu: Se anunță o nouă Afacere Microsoft!

Românii au cheltuit 1,2 miliarde de euro pe pantofi anul trecut


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 274, afisate in 5 pagini.



ieri 05:13 CITATUL ZILEI