18:24
Comentarii Adauga Comentariu

Barna susține că două milioane de elevi au de suferit în urma rectificării bugetare

Președintele USR, Dan Barna, a afirmat luni că două milioane de elevi au de suferit în urma rectificării bugetare anunțată de către premierul Viorica Dăncilă, prin renunțarea la programul "Merg la școală".

"Premierul a anunțat, astăzi, în ședința de Guvern, că taie 1 miliard de lei în total, iar programul 'Merg la școală' a fost eliminat complet. Este vorba despre tichetele pe care le-ar fi obținut elevii din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional pentru cumpărarea rechizitelor necesare. Cine are de suferit în urma deciziei premierului? Peste 2 milioane de elevi. Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație. O societate sănătoasă, cu cetățeni egali și liberi se construiește, înainte de toate, prin accesul la educație al cetățenilor. Iar România este departe de acest ideal cu PSD la guvernare și impostorii lor analfabeți funcțional în funcții publice", a scris Barna pe Facebook.

El a precizat că rezultatul guvernării se vede în migrația masivă a românilor.

"Rezultatul guvernării vechii clase politice se vede peste tot în jurul nostru prin migrația masivă a românilor. Probabil, majoritatea dintre noi avem prieteni, membri ai familiei sau cunoștințe care pleacă din țară pentru că nu mai au încredere că se pot dezvolta într-o țară condusă de incompetenți și condamnați penal. În viitoarea guvernare USR PLUS, reforma și investiția în educație vor ocupa un loc primordial", a arătat Barna. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ion Cristoiu: Televiziunea care-i dezvăluie pe mulți miniștri așa cum sînt: Neghiobi de sus pînă jos

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

2.500 de credincioși la mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Gurile de canal...

Ronnie O'Sullivan, de neoprit în drumul spre al 6-lea titlu mondial

Ministerul Educației primește fonduri suplimentare de 200 de milioane de lei la rectificarea bugetară

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

Simona Halep o poate întâlni pe Irina Begu în semifinale la Praga

Începe drumul spre Mondial pentru naționala României

Androidul tău e mai vulnerabil decât crezi

Bebeluș născut fără creier și craniu, după ce mama lui nu a făcut investigațiile specifice din sarcină. Medic: multe gravide se tem de virus și nu vin la medic

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

Brexit: Boris Johnson compară UE cu Hitler

Mesaje de Sfânta Maria. Cele mai frumoase urări pentru rudele și prietenii care serbează ziua onomastică pe 15 august

EXIT-POLL. ORA 22:00. REZULTATE EXIT-POLL IRES - date culese până la ora 21:00 PSD 45.3%. Antena 3: Exit-Poll Curs-Avangarde PSD Marele Câștigător cu 45.2%

CITATUL ZILEI

Barcelona schimbă tot după eșecul cu Bayern

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Coronavirus în România LIVE UPDATE 15 august. Starea de alertă, prelungită din nou în România

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

Adormirea Maicii Domnului, cinstită de ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare

Unul dintre efectele pozitive ale COVID-19: Criminalitatea a scăzut considerabil în Africa de Sud după izbucnirea pandemiei

Unic și irepetabil: Barcelona a fost călcată în picioare de Bayern cu 8-2

Fotbal: Cristian Ganea a semnat pentru Aris Salonic

Referendum 2018. Gigi Becali, la vot: "Scopul lor e să-l batjocorească pe Hristos, nu să se căsătorească"

Cod galben de averse și vijelii în peste trei sferturi din țară, până duminică dimineața

WSJ: Coliziune între nave militare din Turcia și Grecia, în estul Mării Mediterane

Botoșani: O familie cu trei copii a rămas fără casă după un incendiu

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Bistrița: Un bărbat a murit și alte 4 persoane, între care 3 copii, au fost rănite într-un accident

METEO: 33 de județe intră sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii și grindină

Teste COVID-19 cu surprize: Un rezultat pozitiv și două negative, la doar câteva ore distanță. Două persoane din grup nici nu se testaseră

SEX ORAL în văzul tuturor. O vedeta de la noi, surprinsă în timpul unei scene XXX, în centrul Bucureştiului

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

Guvern: Taxele pentru eliberarea și schimbarea pașapoartelor sau a permiselor auto - online

Consiliul de Securitate al ONU a respins prelungirea embargoului privind armele în Iran

UE nu acceptă rezultatele alegerilor din Belarus și anunță sancțiuni

HOROSCOP 15 AUGUST: Uranus retrogradează prin Taur. Zodiile Fixe, obligate să se adapteze

Vița de Vie, una dintre puținele trupe care au avut concerte live după pandemie

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 15 august: Belgia include alte 14 județe din România în "zona roșie" COVID-19

Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție al SUA care viza prelungirea embargoului privind armele în Iran

FOTO EXCLUSIV/ Roxana Blagu (ex-Trident) și-a dezgolit formele pe o plajă din Mexic. Așa s-a prezentat în fața socrilor

Cum isi bate joc OMV-ul de romani. In SUA 1 litru de benzina la pompa e sub 2,18 lei. In Romania e de 2.5 ori mai mare. Pretul petrolului a scazut de 2.38 ori in ultimii 2 ani. OMV-ul si ceilalti care vand benzina in Romania fac superprofituri uriase

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. "Am început să mă masturbez. Ai mei m-au surprins de câteva ori"

Proces în cazul Hariri: Hezbollah nu va recunoaște verdictul TSL (Nasrallah)

Handbal feminin: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, învinsă clar în primul meci din Cehia

ONU a lansat un apel la colectarea a 565 de milioane de dolari pentru Liban

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Știrista Pro TV Andreea Marinescu s-a căsătorit pentru a doua oară: primele imagini de la ceremonie

Bistrița-Năsăud: Accident cu un mort și patru răniți, dintre care trei sunt copii, pe DN 17

EXCLUSIV: Ion Cristoiu: PSD, dacă nu trece prin reformă, dispare!/ M. Tucă : Uitați de PSD, va deveni o amintire tristă"

Ciolacu răspunde acuzațiilor lui Zuckerman: Problema combaterii traficului de persoane, "prea serioasă pentru a fi tratată politic"

Tenis: Meciul Irinei Begu din sferturile turneului de la Praga, întrerupt de ploaie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 325, afisate in 6 pagini.



ieri 17:42 Puie MSD!
ieri 05:33 CITATUL ZILEI