16:32
Comentarii Adauga Comentariu

Tulcea: Patru minori, arestați preventiv 30 de zile pentru săvârșirea a 25 furturi și 5 tâlhării

Patru minori din Tulcea au fost arestați preventiv marți, pentru 30 de zile, fiind acuzați de săvârșirea a 25 furturi și 5 tâlhării, potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Tulcea.

Cei patru, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, sunt acuzați că, de la începutul anului 2019 și până în prezent, ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele aflate la parterul blocurilor și societăți comerciale situate pe raza municipiului Tulcea și ar fi deposedat prin violență mai multe persoane de diferite bunuri - bani, bijuterii și telefoane mobile.

Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 40.000 de lei, din care 40% a fost recuperat și predat persoanelor vătămate.

Pe numele minorilor a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat.

Minorii au fost reținuți luni, în baza unei ordonanțe de reținere, pentru o perioadă de 24 de ore, iar marți Judecătoria Tulcea a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES/(AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

METEO #azi 18 septembrie 2019: Vreme rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei/ Zonele în care sunt prognozate ploi

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic/ Cum a pornit conflictul

Israel: Netanyahu nu cedează și cere formarea unui "guvern sionist puternic"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 septembrie

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Prețul gazelor românești a ajuns în august la un nivel dublu față de cel de pe piețele internaționale

CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele și munițiile

Venezuela: Punerea în libertate a vicepreședintelui parlamentului

CCR discută sesizarea privind un posibil conflict între Guvern și Președinție

Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Israel în ianuarie 2020

Shinzo Abe va avea o întâlnire oficială cu Hassan Rouhani

La Valetta acceptă 90 de migranți salvați în apele malteze

SUA îl dau în judecată pe Edward Snowden deoarece cartea sa, ''Permanent Record'', încalcă acorduri de confidențialitate

HOROSCOP 18 septembrie 2019: O zi plină de vești bune pentru zodiile de Pământ

Ședință CCR, miercuri. Părțile implicate în conflictul Guvern-Președinție vor susține opiniile

Aviația militară belgiană a interceptat patru avioane rusești deasupra Mării Baltice

Israel: Gantz lansează un apel la formarea unui guvern de uniune națională

Regele Arabiei Saudite transmite că regatul său este capabil să răspundă atacurilor

CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Alina Gorghiu – din cearșafurile liberale pe culmile PNL - Alina Gorghiu a fost aleasă președinte PNL susținută de Klaus Iohannis

CITATUL ZILEI

Tânăra militantă pentru apărarea mediului Greta Thunberg a fost primită de Barack Obama

Coface lansează cea de-a XI-a ediție a publicației TOP 500 CEE

BCR lansează, miercuri, o platformă digitală dedicată creditelor ipotecare

CCR discută, miercuri, sesizarea PNL- USR pe legea ce sporește atribuțiile Poliției și Jandarmeriei

Jacinda Ardern va avea o întâlnire oficială cu Donald Trump

Caz cumplit la Sanatoriul Moroieni. Un pacient a murit, după ce s-a aruncat de la etaj

Președintele TATA, Bogdan Drăghici, acuzat că ar fi violat și agresat sexual un minor, a fost scos din arest pentru percheziția informatică

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema"140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Română"

CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu ca vicepreședinte al ANRE

Un deputat PSD cere ca Ana Birchall să fie DEMISĂ din Guvern sau exclusă din partid

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Doina Cornea, glasul disidenței anticomuniste, transmis printr-o păpușă (Partea a III-a)

Jurgen Klopp, antrenor Liverpool: Napoli poate câștiga Liga Campionilor

Tatăl cântăreței Britney Spears a scăpat de acuzația că și-ar fi agresat unul dintre nepoți

Senatul dezbate, miercuri, proiectul lui Teodorovici pentru modificarea programului "Prima Casă"

Fotbal: Răzvan Lucescu, în semifinalele Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal

Reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat. Anunțul Nuclearelectrica

CEDO condamnă Rusia la plata a peste 100.000 de euro despăgubiri pentru patru școli în limba română din Transnistria

Senatul discută în plen, miercuri, proiectul lui Teodorovici privind impozitarea pensiilor speciale

Ministrul Teodorovici: Cei care se ocupă de contrabanda cu tutun au motiv de teamă, intră în vigoare trasabilitatea

Riscul unui Brexit fără acord rămâne real, avertizează Jean-Claude Juncker

Medic din Cluj, cercetat de DNA: Ar fi luat mită de la zeci de persoane pentru a le ajuta să obțină pensie de handicap

Tulcea: Telefonul verde și comisariatele de control din Deltă funcționează non-stop

DNA: Medic din Cluj, cercetat pentru luare de mită

Judecata dosarului fostului trezorier PSD Mircea Drăghici poate începe. Înalta Curte a constatat legalitatea rechizitoriului

Cazul Caracal. Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă

Conflictul Guvern - Președinție, dezbătut în ședința CCR. Premierul a reclamat refuzul lui Iohannis de a numi miniștrii interimari

Spania va organiza noi alegeri generale pentru a patra oară în patru ani. Anunțul premierului interimar Pedro Sanchez

Fotbal: Liga Campionilor - Liverpool 'nu a avut o prestație rea' la Napoli, în ciuda înfrângerii, crede Klopp

Botoșani: Prefectul Dan Șlincu, lucrători ai Biroului Vamal Stânca-Costești și jandarmi au donat sânge

Dosarul maimuței găsite în Sectorul 5 al Capitalei: Au loc percheziții la casa lui Nuțu Cămătaru/ Polițiștii au găsit alte două maimuțe și o cămilă | VIDEO

Social-democrații se reunesc în CEx, miercuri, după ce dimineață are loc ședința CCR pe conflictul Guvern-Președinție

ANM: Cod galben de vânt puternic în județele Caraș-Severin și Hunedoara

Tenis: Tsonga a debutat cu dreptul la turneul de la Metz (ATP)

Cazul mașinii de Poștă jefuite în Balș: Patru bărbați au fost reținuți, printre care și poștașul, care ar fi fost implicat în tâlhărie

ȘTIRILE OREI 09.00 | 18 septembrie 2019

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat miercuri dimineața pentru lucrări de remediere la un parametru de proces

Un roman care se citește pe nerăsuflate, în ciuda dimensiunilor sale. O carte pe zi: "Alb letal", de Robert Galbraith

O persoană rănită, în urma unui accident produs pe DN66, în Hunedoara


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 666, afisate in 12 pagini.