11:41
Comentarii Adauga Comentariu

Nicu Vlad (FRH): Organizarea Naționalelor U17 la Târgu Mureș ne ajută să reînviem halterele pe plan local

Președintele Federației Române de Haltere (FRH), Nicu Vlad, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că organizarea Campionatelor Naționale rezervate sportivilor sub 17 ani (juniori II) la Târgu Mureș va ajuta la "reînvierea" acestui sport pe plan local.

Orașul Târgu Mureș găzduiește în perioada 16-19 iulie Campionatele Naționale de juniori II U17 (masculin și feminin), după 32 de ani de la ultimul concurs de haltere organizat în calendarul competițional al federației.

"Mă bucură extraordinar de mult faptul că Târgu Mureș găzduiește din nou o competiție de haltere. Naționalele Under 17 ne ajută să reînviem halterele pe plan local, pentru că de la Târgu Mureș au venit sportivi foarte valoroși, unul dintre ei fiind Radu Gelu, vicecampion olimpic la Los Angeles. Sunt convins că la aceste Naționale vor veni mulți copii în tribunele Sălii Polivalente, iar unii dintre ei își vor dori să practice halterele. Este o șansă pentru noi de a promova haltere în acest oraș și în zonă. Iar pe viitor, în funcție și de cum va decurge această competiție, putem aduce la Târgu Mureș competiții din ce în ce mai importante, inclusiv de seniori", a afirmat Nicu Vlad.

Acesta a menționat că pe plan local s-a înființat de curând Asociația Club Sportiv Haltere Târgu Mureș. "Oamenii de pe plan local și-au dat mâna și au înființat acest club de haltere care sunt sigur că pe viitor va da mulți sportivi valoroși. Pentru că în trecut clubul de la Târgu Mureș a fost unul de elită în halterele românești", a precizat președintele FRH.

Campionatele Naționale de juniori II U17 (masculin și feminin) încep, marți, la Sala Polivalentă din Târgu Mureș, la competiție urmând să participe peste 140 de sportivi, 62 de fete și 85 de băieți, legitimați la 24 de structuri afiliate.
AGERPRES (A-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

VIDEO Un membru al clanului Barcsa s-a plimbat pe cal prin fața IPJ Mureș

Digi 24: O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Economia de piață liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: "Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea prosperității și securității naționale".

Marea Britanie și Germania critică decizia Franței privind blocarea Acordului Mercosur

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coreea de Nord: Kim Jong Un a supervizat testarea unui 'lansator de rachete multiplu'' (ACTC)

Donald Tusk: Este greu să ne imagină că UE va ratifica Acordul Mercorsur în situația actuală

Siria: Apărarea antiaeriană a lansat atacuri asupra unor ''rachete israeliene'' în apropiere de Damasc (media)

Rusia a testat două rachete lansate de pe submarine în Marea Barents

Prima infracțiune comisă în spațiu? Ce acuzații sunt aduse unui astronaut de pe Stația Spațială

Digi 24: VIDEO Ronan Keating, la Cerbul de Aur 2019: Nu mi-a fost atât de frică în viața mea, dar aveți o țară foarte frumoasă

​VIDEO Magda Linette a câștigat turneul Bronx Open, după ce a venit din calificări

Donald Tusk: Sunt mai multe motive pentru care Rusia nu se poate întoarce în G7

Box feminin: Steluța Duță, calificată în sferturi la Europenele din Spania

Spania - Fostul rege Juan Carlos I a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord

Cântărețul Eddie Money, diagnosticat cu cancer în fază terminală / VIDEO

Digisport: Simona Halep US Open | Dezvăluirea Simonei despre persoana care o inspiră cel mai mult: "Acum suntem prietene!"

G4Media: Mircea Diaconu își va anunța duminică intenția de candida ca independent la președinție / El ar urma să fie susținut de Pro România și ALDE - surse

​VIDEO Napoli, victorioasă pe terenul Fiorentinei, scor 4-3

Tenis: Hubert Hurkacz, învingător în turneul ATP de la Winston-Salem

GALERIE FOTO Coreea de Nord a testat un "lansator de rachete multiplu super-mare"

Boris Johnson îi va transmite lui Donald Trump că trebuie să se retragă din războiul comercial

Liderii G7 l-au mandatat pe Emmanuel Macron să transmită un mesaj Iranului

Ministerul Sănătății va implementa cu bani de la UE o serie de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare

Aproximativ o mie de turiști au fost evacuați în insula Samos din Grecia din cauza incendiilor

Loteria Română: Report de peste trei milioane de euro la Joker

Un jurnalist a fost găsit mort într-un oraș din Mexic/ El a publicat mai multe anchete legate de autoritățile locale

​CE Volei feminin: România a obținut prima sa victorie (3-1 cu Ungaria)

Polonezul Hubert Hurkacz a câștigat turneul de la Winston-Salem, primul din carieră

Auto - WRC: Ott Tanak, la un pas de victorie în Raliul Germaniei

Polițiștii au depistat, de la începutul lunii august, peste 1.000 de autovehicule care făceau transport neautorizat de persoane

Tenis: Turneul WTA de la New York - Magda Linette a cucerit primul titlu din cariera sa

Ce legi vor discuta aleșii în sesiune extraordinară: De la recursul compensatoriu la OUG 114

Spania se opune unei blocări a acordului comercial de liber schimb UE-Mercosur

Aviația israeliană a atacat ținte în Siria pentru a împiedica un atac al dronelor iraniene (armată)

Dan Barna, atac la adresa lui Klaus Iohannis pe tema autostrăzii în Moldova: Președintele nu cară găleți cu asfalt

Tenis: Mergea și Begemann au pierdut în semifinale la Aquila (challenger)

Theodor Paleologu: După un președinte jucător și unul spectator, e nevoie de un președinte învățător

Camera Deputatilor: Iordache, în topul celor mai activi parlamentari, cu 2.264 de luări de cuvânt în plen. Bănicioiu a fost auzit doar la depunerea jurământului

IGPR: Peste 1.000 de autovehicule, depistate de polițiști în timp ce transportau persoane ilegal

Liniștea din Senat: Mihai Goțiu de la USR a avut 773 luări de cuvânt în plen/ Care sunt cei mai inactivi senatori

Peste 430.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore/ Care au fost cele mai tranzitate vămi

Grecia - Sute de turiști de pe insula Samos, evacuați din cauza unui incendiu de pădure

Hong Kong: Poliția a operat 29 de arestări după violențele din Kowloon

Trump denunță 'știrile false și dezgustătoare' privind tensiunile de la summitul G7

Gândurile lui Cristoiu. Top 5 politicieni ai săptămânii: Rareș Bogdan este rujul de buze al PNL / VIDEO

Donald Trump și Emmanuel Macron au luat prânzul împreună înainte de începerea summitului G7

Ea este FEMEIA care ÎȘI OFERĂ VAGINUL oricui îi cere | VIDEO 18+

Autoritățile franceze au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Donald Trump ia în considerare posibilitatea de a-l invita pe Vladimir Putin la viitorul summit G7

Kevin Anderson nu va participa la US Open / Paolo Lorenzi îi ia locul

​VIDEO Steagul "București EURO 2020" a aterizat pe Aeroportul Băneasa

Kim Jong-un a supervizat testarea unui "lansator de rachete multiplu"/ Dictatorul spune că țara sa este nevoită să dezvolte arme de acest tip

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 august

Două drone israeliene au căzut la Beirut, dintre care una a explodat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 710, afisate in 12 pagini.



ieri 05:00 CITATUL ZILEI