18:35
Comentarii Adauga Comentariu

Robert Negoiță: Banii pe primele trei luni vor fi recuperați la rectificarea bugetară

Banii care nu au fost alocați pe primele trei luni ale acestui an vor fi recuperați la rectificarea bugetară de luna viitoare, a declarat, miercuri, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, după întâlnirea edililor de municipii cu premierul la Palatul Victoria.

"Banii pe primele trei luni ale anului vor fi recuperați la rectificarea de luna viitoare sau când va fi rectificarea bugetară. Ăsta este cel mai important aspect și avem și angajamentul doamnei prim-ministru că vor da un comunicat de presă în acest sens. De asemenea, avem angajamentul doamnei prim-ministru referitor la efectele Ordonanței 114, care a făcut ca contractele noastre pe partea de investiții să crească. A zis că vor analiza modalitatea de a ne compensa în vreun fel această problemă care se reflectă tot în buget. (...) Atunci când s-a discutat pentru primării despre (alocarea a - n.r.) 60% din impozitul pe venit, s-a discutat pentru tot anul 2019. Cu toate acestea, una am discutat și nu s-a întâmplat chiar așa, dar, repet, vreau să îi mulțumim și pe această cale că s-au angajat și eu am speranța că vor respecta de data asta ce s-au angajat, că vom primi banii înapoi. În discuția cu noi, doamna prim-ministru s-a angajat că ni se vor da sumele înapoi", a spus Negoiță.

Premierul și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, au avut săptămâna trecută o altă întâlnire cu primarii din Capitală. Atunci, Robert Negoiță anunța că s-a ajuns la concluzia că sumele de care primăriile "au fost vitregite" vor fi restituite la rectificarea bugetară.

El a mai spus la acel moment că, atât timp cât cotele alocate autorităților locale au fost atât de modificate în ultimii ani, a insistat ca acestea să fie trecute nu doar în Legea bugetului, ci în Legea finanțelor publice locale - Legea 273 sau în Codul finanțelor publice locale. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Alegeri prezidențiale în Polonia. Duda declară victoria, însă adversarul său așteaptă rezultatele finale

Meci cu patru goluri la Napoli. AC Milan pleacă cu o remiză, după ce a fost condusă după pauză

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Statul american Florida a înregistrat numărul record de cazuri noi de Covid-19 pe o singură zi. Guvernatorul DeSantis nu a impus obligativitatea purtării măștii

Coronavirus în România LIVE UPDATE 13 iulie. 32.535 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în România / 1.884 de decese

Organizația Mondială a Sănătății a raportat o creștere zilnică accentuată a cazurilor de coronavirus la nivel global. Numărul a crescut alarmant cu peste 230.000 în ultimele 24h

HOROSCOP 13 IULIE: Piedici pentru zodiile Cardinale. Risc de conflicte și pagube

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - FCSB 2-1, în play-off

Un microbuz a intrat într-un cap de pod, în Bistrița. Trei persoane au fost rănite

SUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

Africa de Sud vrea să interzică comercializarea alcoolului pentru a combate COVID-19

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

COMENTARIU Marius Oprea: Ce se întîmplă cînd un articol de presă din 2017 este "rescris" de CNSAS în 2020? Ni se servește o ciorbă veche de trei ani!

Isărescu a mutat aproape toată REZERVA DE AUR A ROMÂNIEI ÎN AFARA ȚĂRII. Rezervele BNR, valute și aur, NU sunt depozitate în țară. Croitoru (BNR):"În mare parte aurul se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine"

LEGEA DRAGNEA-CIOLOȘ-BIRIȘ lovește nu numai în Salariați dar și în Românii din afara sistemului salarial care vor plăti contribuții duble. DRAGNEA-BIRIȘ aplică MODELUL ultraliberal american pentru privatizarea asigurărilor de sănătate.

Zece milioane de copii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată la școală din cauza pandemiei de coronavirus. Abandonul școlar crește în rândul celor care provin din mediile defavorizate

Ţânţarul TIGRU, care transmite virusul ZIKA, a fos FOTOGRAFIAT în Bucureşti. Adrian Ionel, directorul Institutului Cantacuzino - a confirmat că ţânţarul-tigru a fost identificat în parcurile din Bucureşti încă din 2015

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

Vladimir Tismăneanu sare şi el la gâtul lui Marian Munteanu. Sunt acolo semnele "fascismului românesc: primordialist, exclusivist, xenofob, intolerant, oracular, exaltat"

Ziarul Gândul dezvăluie Garnizoana de SRI-işti şi alți ofițeri din Servicii care au rămas "la guvernare" alături de Grindeanu. Cine sunt toți oamenii lui Grindeanu rămaşi la Guvernare în Guvernul Fantomă. Plin de SRI-işti şi UDMR-işti

Nepotul lui Elvis Presley a murit. Avea doar 27 de ani

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

FCSB - Lazio 1-0. Inzaghi contestă victoria: "Am avut ghinion! Dacă jucăm la fel în retur, ne calificăm". Becali: "Cred în calificare! Luaţi ocaziile, vedeţi cine a avut ocazii mai mari. A fost şansă, bun, dar luaţi jocul"

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 13 iulie. Florida a raportat 15.000 de cazuri într-o zi / Bulgaria redeschide cluburile de noapte

Republica Moldova: Igor Dodon varful de lance al politicii pro-ruse din Republica Moldova. Dodon "Romania sa fie un stat federal format din patru parti: Moldoveni (Moldova de Vest), Maghiari (Ţinutul Secuiesc), Romi şi Români"

Prima ieșire a duceselor de Cambridge și Sussex împreună cu toți copiii, la un meci de polo | FOTO

FOTO/ Daniela Crudu a trecut la munca de jos. A spălat mașini în Grecia

Fotbaliștii și suporterii Universității Craiova au făcut spectacol după meciul cu FCSB

ISTORIE. REMEMBER 22 DECEMBRIE 1989. Cum a ajuns NUCLEUL COMINTERNIST BOLȘEVIC DUR care a controlat PSD-ul și parțial România timp de 70 de ani - să facă azi pe Patrioții Români....

Un român va interpreta rolul lui Viktor Orban într-un film despre Angela Merkel, aflat în pregătire

Roxana Vancea, imaginea cu care a încins Facebook-ul

​Sorin Dumitrascu, fost director ANP: Protestele se pot extinde in alte penitenciare daca trusturile finantate de detinuti continua aceste actiuni/ De ce amnistia si gratierea nu este o solutie

NE-A SALVAT VIKTOR ORBAN. Ungaria a blocat transferul direct de refugiați din Turcia în țările Uniunii Europene, în timp ce Cioloş a fost de acord. NUMAI CĂ MERKEL a declarat că se va baza pe țările BENEVOLE şi Iohannis pare a fi unul dintre benevoli

LIVE Gândurile lui Cristoiu, în direct, joi de la ora 19.00/ Moderator: Monica Mihai/ Invitat: analistul politic Ion Cristoiu

CITATUL ZILEI

SOROS FINANȚEAZĂ RISE PROJECT

Producătorii străini de energie verde vor ca populația României să le dea şi mai multe MILIARDE DE EURO pe GRATIS

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Pensiile românilor vor depinde de companii străine. Doar apariția "Fondului Național de Investiții" - fond Suveran de Stat ne mai poate salva.

Cum și-a omorât Suedia cetățenii nevrând să introducă Izolarea la Domiciliu. Și cum au lansat Fake-News-ul - cu "Modelul de Succes Suedez" - Hotnews și alte gargare progresiste ale Sistemului ce vor să redeschidă "economia" cu mii de infectați

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Dupa ce l-au forțat în urmă cu 2 ani să demisioneze din funcția de director, acum, speculând o glumă, mafia ong-istă din licee și din universități încearcă epurarea celui mai bun profesor de matematică din liceul Tudor Vianu

Teodorovici, despre sistemul de sănătate: Ceea ce lipsește este calitatea umană. Echipamente nou-nouțe zac prin magaziile unor spitale

Lloyd Blankfein, președinte și CEO al băncii Goldman Sachs, participant în 2007 la reuniunea Grupului Bilderberg a declarat că atacuri lui Bernie Sanders asupra clasei miliardarilor legate de banii primiți de Hillary Clinton "au un potențial periculos"

Comunicat DNA Halucinant despre santajul la adresa sefei CSM : DNA-ul califica anumite fapte ca fiind "fapte imaginare" desi numai judecatorul poate decide acest lucru. In plus DNA-ul considera ca "poti santaja" cu "fapte imaginare".

">

Mai multe ambarcațiuni iraniene au "hărțuit" un tanc petrolier britanic în Golful Persic

Cu ce substanță s-a dopat Maria Sharapova și de credem că i-a furat, Simonei Halep, titlul la Roland Garros. Meldonium: atunci când un medicament este deturnat ca să devină o substanță folosită de sportivi pentru a se dopa

CNSAS a dat şi un Comunicat în legătură cu Marian Munteanu. Turnătorul care a continuat să MINTĂ a fost şi şi-a consultat Dosarul de Informator în 2009 şi a fost invitat de CNSAS în iulie 2016 să vadă şi microfilmul dar nu s-a dus

Americanii se uită la conservatorii de la FoxNews românii la progresiştii de la CNN. Cum sunt prostiți românii de firmele de cablu şi forțați să se uite doar la televiziunile internaționale progresiste: CNN, Euronews, BBC World News ba chiar şi la chinezi.

PROPAGANDA PROGRESISTĂ CONTINUĂ. Fost director al CIA: "Trump este Agent Rus". Păi, de ce nu l-ai prins fraiere când erai în funcție? Acuma te-ai prins cînd ești FOST CIA? Să-ți ia salariu înapoi că ai fost incompetent.

Polonia/alegeri: Președintele în exercițiu, Andrzej Duda, ușor avans față de contracandidatul Rafal Trzaskowski (sondaj la urne)

Viktor Orban: "Ungaria și Polonia luptă în comun să-și apere patriile creștine", în timp ce România progresistului Iohannis a ajuns preşul cu care se şterge pe picioare progresista Merkel şi federaliştii progresişti de la UE

După Cioloș vine și rândul Ministrului de Externe să se prezinte la ordin la Berlin. MAE: Lazăr Comănescu va efectua marți o vizită în Germania. Singura urgență pentru Germania este relocarea imigranților în alte țări

FRANȚA. Un preşedinte un guvern socialist care şi-au bătut joc de cetățenii țării lor. Popularitatea lui Francois Hollande, la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Popularitatea primului-ministru Manuel Valls în cădere liberă

Spania: Coaliția "Uniți Putem", aceeaşi făcătură progresist-neobolşevică ca "Uniți Salvăm" de la noi, a depăşit în sondaje Partidul Socialist. Socialiștii nu vor sprijini nici PP, nici pe Pablo Iglesias (liderul PSOE)

Janos Lazar: UE intenționează să distribuie până la 120.000 de migranți în Ungaria. Iohannis tu câți și acceptat dacă Ungaria vorbește de 120.000? 200.000 sau câți?

Bătaie de joc la Bruxelles împotriva Statelor Naționale. Federaliştii progresişti de la Bruxelles l-au ales pe Donald Tusk un om nesusținut de propria lui țară, ca şef al Consiliului European. Pe cine reprezintă Tusk internaționaliştilor?

Dezvaluirile lui Mitica Dragomir: "Mircea Sandu: 'Băi Gică, mi-a spus Bănicioiu că nu mai poate să meargă cu tine prin alte județe, că-l va lua în curând de la sport' "

">

Scrisoare deschisă a părinților de la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos către poporul român cel dreptcredincios, având ca temă mișcările stradale și revolta împotriva decăderii societății românești


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3237, afisate in 54 pagini.



ieri 05:11 CITATUL ZILEI