09:05
Comentarii Adauga Comentariu

Experimentul mandatarilor, "micii capitaliști" din comerțul României și spaima de îmbogățire (1967-1969)

Recent am redescoperit un document din arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român privind experimentul mandatarilor. Studiile inițiate în primăvara anului 1967 au fost analizate de autoritățile comuniste de la București la 28 iunie 1967, într-o ședință a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Apoi, Ilie Verdeț a semnat la 4 august 1967 „Hotărârea nr. 1827 a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România privind aplicarea în mod experimental a unor măsuri de îmbunătățire a activității de restaurante și hoteluri”.

Foarte interesant de remarcat este faptul că Ilie Verdeț a semnat documentul respectiv în calitate de adjunct al lui Ion Gheorghe Maurer și înlocuitor legal al acestuia. Nu cunoaștem până în prezent motivele pentru care prim-ministrul Maurer l-a lăsat pe Verdeț să își asume răspunderea pentru o măsură atât de radicală în comerțul interior al României, care punea sub semnul întrebării chiar ideologia comunistă privind modul de administrare a bunurilor statului și rolul negativ pe care îl puteau avea persoanele particulare într-o asemenea acțiune (expresia utilizată în epocă de miniștrii comuniști fiind „contravine principiilor de echitate socială”).

Începând din anul 1948, autoritățile comuniste de la București au încercat prin măsuri administrative și confiscări arbitrare și abuzive să blocheze orice fel de activitate particulară care putea genera o acumulare primitivă de capital și, implicit, invidia membrilor clasei muncitoare care, teoretic, se aflau la putere în România. Dictatura proletariatului – așa cum le plăcea politicienilor de la București să clameze de la tribuna partidului unic – reprezenta singura opțiune capabilă să aducă progresul în România și orice fel de abatere de la dogmele comuniste trebuia pedepsită aspru. În acest sens, principalele mijloace de producție au fost naționalizate la 11 iunie 1948 (întreprinderi industriale, bănci, societăți de asigurări, mine și societăți de transport). Administrația statului s-a extins apoi în domeniul cinematografelor și al caselor de sănătate (noiembrie 1948), în unitățile spitalicești, farmacii și la depozitele de medicamente (2 aprilie 1949) și asupra întreprinderilor chimice și a unităților sociale și de cultură particulare din întreaga țară.

Naționalizările efectuate în etape de liderii comuniști din România și confiscările abuzive de bunuri particulare nu au condus la miracolul îmbogățirii, așteptat de clasa muncitoare și de cei care au ieșit din pușcării după 23 august 1944 și au fost năimiți de sovietici pentru a conduce România. Eșecul economic era previzibil și, în mod deloc surprinzător, politicienii de la București au ajuns și ei la aceeași concluzie după circa 20 de ani: capitaliștii se aflau în continuare pe marginea prăpastiei, în timp ce comuniștii pășeau victorios înaintea capitaliștilor, în hăul din care clamau victoria lor ideologică.

Pentru a redresa situația gravă care exista în domeniul comerțului interior, autoritățile comuniste de la București au renunțat la ideea de a deține controlul asupra tuturor mijloacelor de producție din țară și au permis, începând din august 1967, ca diferite persoane particulare să se ocupe direct de administrarea unor restaurante, bodegi, bufete, cofetării și a altor unități similare pe care Ministerul Comerțului Interior și Oficiul Național de Turism nu reușeau să le facă rentabile. Acele persoane erau numite angajați-mandatari și trebuiau să provină din rândurile salariaților care aveau încheiat un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată la întreprinderea de stat care deținea unitatea oferită pentru administrare cu mandat.

În sinteza economică justificativă pe care au primit-o membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., pentru a fi discutată la ședința din 28 iunie 1967, s-a precizat astfel: „În orașe sunt circa 2500 unități mici și mijlocii, unele dintre acestea fiind situate în altă localitate decât cea în care se află sediul întreprinderii sau cooperativei tutelare. Buna funcționare a unor astfel de unități depinde în mare măsură de gradul de inițiativă de care dispun, precum și de cointeresarea conducătorilor în funcție de rezultatele economico-financiare ce se obțin.

Într-adevăr, administrarea în sistemul actual al acestor unități îl pune pe șeful de unitate în situația de a primi de la organizație alimentele, băuturile, listele preparatelor, prețurile de desfacere etc. și de a respecta numeroase reglementări. Ca urmare, în toate unitățile se servesc cam aceleași mâncăruri și băuturi, iar lucrătorii au o comportare care lasă de dorit.

În scopul înlăturării neajunsurilor de mai sus, se propune trecerea treptată a unităților din categoria celor arătate, în administrarea unui angajat mandatar sau unui colectiv de comandatari. [...]

Drepturile principale ale mandatarului vor fi următoarele:

a) are calitatea de angajat cu toate drepturile conferite de legile în vigoare angajaților (la asigurări sociale, pensie, ajutoare de boală, de maternitate etc.). Aceste drepturi vor fi stabilite pe baza unui salariu de calcul prevăzut în contract, chiar dacă câștigul efectiv va fi mai mare sau mai mic. Cotele de asigurări sociale, de pensii etc. se percep la salariul de calcul;

b) retribuirea muncii se va face din câștigul net realizat, după ce au fost plătite toate obligațiile bănești către organizația socialistă, contractantă sau către alte persoane fizice sau juridice.

În cazul comandatarilor, câștigul net se împarte între ei după înțelegerea convenită, sau proporțional cu salariul de calcul;

c) mandatarul sau comandatarii pot fi ajutați în muncă de membrii de familie și rude apropiate; împărțirea câștigurilor se face potrivit înțelegerii dintre ei. Rudele și membrii de familie care muncesc ocazional în unitate nu au calitatea de angajat și nici drepturile care decurg din aceasta. [...]

d) mandatarul se poate aproviziona prin organizația comercială contractantă la prețul cu amănuntul minus rabatul comercial. Mărfurile se pot livra cu plata imediată sau pe credit, stabilită în cadrul unui plafon, urmând a fi plătite în termenele prevăzute în contract;

- mandatarul poate folosi produse din gospodăria proprie;

- de asemenea se poate aproviziona și din alte surse, la prețuri de învoială, de la ferme de stat sau cooperative agricole de producție, de la membrii cooperatori, producători individuali și de pe piața țărănească, cu excepția băuturilor alcoolice;

- mandatarul poate desface și unele produse nealimentare specificate în contract, cum sunt: produse de artizanat, cosmetice, țigări etc.;

d) prețurile de desfacere la preparatele de bucătărie și celelalte mărfuri comercializate prin unitate vor fi formate astfel:

- la un număr restrâns de preparate culinare și produse de bufet de consum obișnuit, se vor practica prețurile stabilite de către organizația socialistă contractantă, prin corelare cu prețurile din unitățile similare ca tip și categorie; aceste prețuri sunt considerate plafon, mandatarul putând vinde și cu prețuri mai mici;

- la celelalte preparate și produse de bufet și la băuturile nealcoolice, în scopul stimulării inițiativei pentru diversificarea sortimentului și asigurarea operativității în formarea prețurilor, mandatarul va stabili singur prețurile;

- pentru băuturile alcoolice se vor practica prețurile stabilite de Ministerul Comerțului Interior pentru categoria de localuri în care a fost încadrată unitatea respectivă;

- la produsele nealimentare, aprovizionate din fond centralizat, se vor practica prețurile de stat cu amănuntul, iar la cele provenite din cumpărări directe, acestea vor fi stabilite de mandatar” (i).

Specialiștii români care au conceput acel model economic și au lucrat pentru elaborarea documentului respectiv estimau că „sistemul preconizat ar urma să se introducă în anul 1967 în aproximativ 200 de unități în comerțul de stat și circa 100 în rețeaua cooperației de consum” (ii).

Acel experiment economic a început în august 1967 și rezultatele înregistrate au determinat guvernul de la București să aprobe la sfârșitul acelui an extinderea sistemului de conducere cu mandat la alte 700 unități din comerțul interior și 400 unități din rețeaua cooperației de consum. (iii)

În aceeași perioadă, autoritățile comuniste de la București constau că „în R.D. Germană, în anul 1966 existau 9600 unități comerciale în comision (inclusiv cele cu participarea statului) și 5800 unități comerciale particulare. În semestrul I/1968, ponderea desfacerilor unităților particulare în R.D. Germană a reprezentat 21% din totalul desfacerilor prin comerțul cu amănuntul, inclusiv alimentația publică; în R.P. Polonă ponderea comerțului particular a reprezentat, în aceeași perioadă, 1,2%, iar în R.P. Ungară 0,8%. În anul 1966 în R.P. Polonă funcționau 920 unități comerciale particulare, iar în R.P. Ungară numărul acestora era de 310 unități” (iv). Toate aceste date statistice au fost găsite de economiștii români în „Anuarul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc – 1967”, „Buletinul informativ al C.A.E.R.” (semestrul I/1968) și în anuarele statistice ale R.D.G., R.P. Polone și R.P. Ungare din anul 1967.

Pentru cititorii de astăzi, asemenea detalii ar putea fi considerate nesemnificative, însă pentru un cetățean polonez care a început să fabrice și să vândă chit pentru geamuri în acei ani, având în același timp grijă de cei doi angajați ai săi, lucrurile stau cu totul altfel. Afacerea respectivă a luat avânt în ultima parte a Războiului Rece și a încetat la sfârșitul anilor ’90 deoarece pe piața poloneză a apărut siliconul, iar numărul de sere de legume deținute de cetățenii polonezi a început să scadă semnificativ – în final fiind afectată cererea de chit pentru geamuri.

În aceeași ordine de idei, vicepreședintele Consiliului de Miniștri János Fazekaș a afirmat la reuniunea din 4 februarie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. că „în R.D.G. 30% din comerț este comerț particular, iar în Ungaria 80% din bufetele alimentare de la sate sunt cu mandatari. Față de ce avem noi alții au mult mai mult” (v).

Revenind la cazul României, autoritățile comuniste de la București au recunoscut în luna ianuarie 1969 că vânzările realizate de mandatarii români în anul 1968 au reprezentat „14,4% din totalul desfacerilor în sectorul de alimentație publică și 1,9% din totalul desfacerilor prin comerțul socialist” (vi). În același timp, Ion Pățan (ministrul Comerțului Interior) și Virgil Pîrvu (ministrul Finanțelor) au subliniat la 23 ianuarie 1969, într-un document comun pe care l-au semnat și l-au trimis lui Ion Gheorghe Maurer, faptul că „unii mandatari depășesc cu mult volumul desfacerii prevăzute în contract – în funcție de care plătesc suma globală datorată întreprinderii – și, ca urmare, acumulările aferente plusului de desfacere rămân mandatarului ca venit, care nu se impozitează sub nici o formă. Exemple de acest fel s-au constatat la unitățile: „Vârful cu Dor”, „Aluniș”, „Dealul Zorilor”, „Hipodrom”, „Bucov” și „Parc Bucov” din orașul Ploiești, unde mărfurile ridicate de mandatari în lunile martie și aprilie 1968 din depozitele organizației depășesc cu peste 100% desfacerile ce le-au fost stabilite.

La acestea se mai adaugă și desfacerile realizate din aprovizionarea făcută direct de pe piață sau din gospodăria proprie, al căror volum nu se poate determina din lipsă de evidență.

Prin depășirea desfacerii în aceste două luni, mandatarii respectivi au realizat, în acest timp, un venit peste cel datorat întreprinderii de circa 60 mii lei care n-a fost impus sub nici o formă.

În plus, există tendința din partea mandatarilor de a-și spori veniturile și pe alte căi, cum ar fi:

- vânzarea cu precădere a unor produse și preparate cu prețuri mari;

- fabricarea de sortimente în ateliere proprii (prăjituri, înghețată, citronadă etc.), situație neluată în calcul la stabilirea obligațiilor contractuale, ceea ce duce la micșorarea acumulărilor realizate de întreprindere și la obținerea de venituri suplimentare din partea mandatarilor, care pe lângă realizarea rabatului nu plătesc impozitul aferent pe circulația mărfurilor.

De exemplu, în urma unui control efectuat de trusturile de cofetării și răcoritoare 1 și 2 din București, la sesizarea organelor Ministerului Finanțelor, 70 mandatari au fost obligați să plătească impozitul pe circulația mărfurilor în sumă de 230 mii lei.

Mandatarul cofetăriei din cadrul Cooperativei de consum din comuna Ghiroda, județul Timiș, și-a procurat utilajul necesar fabricării înghețatei pe care l-a instalat în afara sediului unității, desfăcând zilnic circa 100 kg înghețată atât prin unitate cât și prin tonete cu angajații săi. Precizăm că impozitul pe circulația mărfurilor la înghețată este de 10%, iar la băuturi răcoritoare de 15%. În aceste condiții mandatarul respectiv într-o singură lună, numai la înghețată, s-a sustras de la plata unui impozit de circa 6 mii lei.

În aceste condiții impozitarea veniturilor mandatarilor numai la nivelul salariului tarifar de încadrare – ca urmare a calității de angajat așa cum se prevede în reglementarea actuală – nu are în vedere veniturile efectiv realizate și contravine principiilor de echitate socială(subl.n.)” (vii).

Se cuvine să facem trei precizări pentru a înțelege mai ușor detaliile menționate de Ion Pățan (ministrul Comerțului Interior) și Virgil Pîrvu (ministrul Finanțelor) în documentul pe care l-au semnat. Un autoturism sovietic „GAZ M21 Volga” putea fi cumpărat în anii ’60 și de persoane particulare române, prin Casa de Economii și Consemnațiuni – unde trebuiau depuși 70.000 lei (circa 6000 dolari), o sumă foarte mare la acea vreme. În anul 1968 autoturismul „Dacia 1100” („Renault 8”, asamblat din părți componente și piese franțuzești la uzina de la Colibași) se vindea cu 55.000 lei, iar un automobil cehoslovac „Skoda 1000 MB” nou putea fi cumpărat cu 50.000 lei.

A doua precizare se referă la rezultatele economice obținute de mandatari, în general. Ambii miniștri au recunoscut în documentul pe care l-au trimis prim-ministrului Ion Gheorghe Maurer că „se observă în general o îmbunătățire a serviciului prin creșterea atenției și solicitudinii față de consumatori și stăruința de a produce preparate culinare și de cofetărie mai variate, în vederea satisfacerii cât mai depline a cerințelor. De exemplu: unitatea „Parc” din Cluj asigură un meniu pensiune de 7,25 lei în local (față de 9,5 lei practicat în restaurantele pensiune) și de 9,25 lei livrat la domiciliu; braseria „Horia” din aceeași localitate servește zilnic clienților săi, în cea mai mare parte studenți, circa 15-20 sortimente preparate calde. În multe unități ca: birturile „Macedoneanul” și „Plosca Plină”, bodega „Calul Bălan” din Timișoara; bufetele „Tîrnave” și „Brădet” din orașul Sibiu; restaurantul „Filiași” – gară (județul Dolj); bufetul „Gugești” (județul Vrancea) etc., s-a intensificat desfacerea preparatelor din producția proprie atât la mâncăruri cât și la minuturi spre deosebire de perioada anterioară când aceste unități desfăceau astfel de produse în cantități mici, pondere mare având băuturile;

- s-a realizat o creștere substanțială a acumulărilor, obținându-se în aceste unități o rentabilitate medie anuală mai mare față de cea realizată pe total sector în alimentația publică. În sistemul Ministerului Comerțului Interior, rentabilitatea medie a unităților date în mandat este de 7,7% față de 4,5% pe total sector, iar în cooperația de consum rentabilitatea este de 8,55% față de 5,99%.

La unitățile de alimentație publică, ce inițial lucrau cu pierderi sau cu beneficii reduse, s-a prevăzut realizarea unor beneficii însemnate, stabilite prin contractele încheiate la darea în mandat, ca de exemplu [...]

Din cele arătate, rezultă că măsura de administrare a unor unități prin angajați-mandatari a permis, pe lângă adaptarea mai elastică la cerințele consumatorilor, să se obțină rezultate mai bune atât în diversificarea profilului rețelei cât și în creșterea rentabilității unităților.

Aceste rezultate se datoresc îndeosebi cointeresării sporite a angajaților-mandatari și creșterii operativității în aprovizionarea unităților” (viii).

Am redat un fragment mai mare din documentul respectiv deoarece acei miniștri nu s-au gândit probabil niciodată că va fi publicat la un moment dat în România sau într-o altă țară. Asemenea detalii nu pot fi puse la îndoială întrucât nu era nimeni interesat să mintă într-un raport oficial și să fie, ulterior, arestat de organele de represiune pentru inducere în eroare a autorităților statului. Frica exista în continuare, așa cum se manifesta din plin și invidia față de capra vecinului, care ar fi fost mai grasă. Și aici ajungem la problema principală a sistemului mandatarilor: capacitatea acestora de a face profitabile niște unități economice care produceau pierderi sau aveau profituri reduse atunci când se aflau în administrarea statului a generat o problemă majoră la vârful piramidei statului.

Invidia era prezentă la nivelul înalt al nomenclaturii și, de exemplu, Ștefan Voitec a întrebat la reuniunea din 4 februarie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. cum este posibil ca un mandatar care avea 27 de ani să dețină un autoturism vest-german „Ford Taunus” în valoare de 140.000 de lei. (ix) La rândul său, Dumitru Popescu a afirmat că „astă vară roșiile care costau 5 lei la piață la ei se vindeau cu 20 lei kg. Aici nu era vorba de prelucrarea materiei prime, de activitate proprie, ci pur și simplu de transportul de la piață la magazin și au luat de 4 ori prețul. Fenomenul acesta este mai larg și se aplică și la alte categorii de alimente” (x).

Simion Bughici, președinte al CENTROCOOP, a fost mai ponderat în aprecierile la adresa mandatarilor și a declarat la ședința din 4 februarie 1969 astfel: „Eu vreau să vedem cum s-a discutat această problemă. Ea a fost foarte mult frământată, s-a tot spus: ce facem cu deservirea populației că în unele unități deservirea este proastă, că nu există interes ș.a.m.d.

S-a găsit această formă. Eu trebuie să spun că la început a fost o rezistență la aparatul ministerului că spunea că nu ne băgăm în această chestiune. Pe urmă au fost rețineri și la cei care trebuie să fie puși mandatari, și ei spuneau: nu ne băgăm în această chestiune. Între timp lucrurile s-au lămurit.

Eu trebuie să spun că într-o serie de unități, și îmi pare rău că sunt aici tovarăși care au constatat și în presă s-a vorbit despre acest lucru, unde s-a spus «sus cu mandatarii», ca apoi să strige «jos cu mandatarii».

S-au făcut unele lucruri bune într-o serie de unități care au fost predate mandatarilor și pregătirea sortimentelor și deservirea s-au îmbunătățit și oamenii veneau și consumau la aceste unități. Noi nu i-am mobilizat să vină, veneau singuri. Eu am mâncat în luna iulie (1968, probabil – nota P. Opriș), când familia a fost plecată 2 săptămâni, la unitatea unui mandatar, am stat acolo la masă cu fel de fel de oameni. I-am întrebat de ce mănâncă acolo pentru că este mai scump, mi-au spus că chiar dacă dă 1 leu și jumătate mai mult nu contează, pentru că îi place cum este pregătită mâncarea și cum este servit acolo. La o unitate din Râșnov am întâlnit foarte mulți consumatori din Brașov, de ce veneau, pentru că mandatarul se pricepea foarte bine să facă mititei. L-am întrebat cum procedează, mi-a spus că el se scoală la 1 jumătate sau la 2 noaptea și atunci se apucă să prepare carnea pentru mititei. Știa cum să-i facă și erau buni și avea clienți mulți.

Sigur tovarăși, atunci așa s-a prevăzut să stabilim un beneficiu serios care să fie vărsat de către mandatari întreprinderii comerciale și ceea ce rămâne după ce și-a achitat toate obligațiile să-i rămână lui. Așa s-a gândit atunci (în iunie 1967 – nota P. Opriș). A apărut că între timp unii ne-au păcălit pe noi, alții s-au păcălit pe ei. Au fost unii care au avut sarcini mari de beneficii și au spus că nu pot să le îndeplinească și au rugat să li se ia contractul, li s-a luat. [...]

Eu cred că este bine ca tovarășii să se pronunțe. Sunt o serie întreagă de chestiuni care trebuie puse la punct. De lichidat, dacă e vorba, noi putem să lichidăm această instituție în 24 de ore (subl.n.)” (xi).

Problema îmbogățirii – sesizată de politicienii comuniști români la cele 1900 unități economice încredințate mandatarilor și care funcționau la sfârșitul anului 1968 în România (xii) – a fost analizată și criticată de Emil Bodnăraș la aceeași ședință din 4 februarie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Fiind nemulțumit de faptul că mandatarii nu împărțeau cu statul beneficiile pe care le obțineau peste nivel stabilit în contractele încheiate cu întreprinderile socialiste și, mai mult decât atât, mandatarii angajau chiar și 25-30 de lucrători în anumite perioade ale anului, Emil Bodnăraș a răbufnit, reproșându-i ministrului Ion Pățan: „Ați făcut mici capitaliști!” (xiii).

Foarte atent la aspectele ideologice, fostul ofițer român și spion al U.R.S.S. a insistat pentru menținerea purității comuniste a statului român, astfel: „Comitetul Executiv [al C.C. al P.C.R.] nu vorbește de lucrători, ci de membrii familiei și de rude apropiate. Dv. (ministrul Ion Pățan – nota P. Opriș) operați cu un termen pe care o practică l-a consacrat și îl considerați consolidat din punct de vedere politic, ideologic și economic și mergem înainte cu salariații. Rudele și membrii de familie care lucrează 8 ore pot deveni comandatari și capătă calitatea de angajat pe baza contractului încheiat cu organizația socialistă. [...] Dar am pus și o anumită concepție. La baza acestei instituții am spus să lucreze membrii de familie, rude apropiate cât și 2-3 oameni, dar tot pe bază de mandatar și nu de salariat. Instituția aceasta nu este pe baze capitaliste (subl.n.)” (xiv).

Nicolae Ceaușescu a sprijinit ideea lui Emil Bodnăraș și i-a spus ministrului Ion Pățan că „în hotărârea Comitetului Executiv nu scrie nicăieri că mandatarii sau comandatarii au dreptul să angajeze salariați, pentru că atunci s-ar fi spus clar” (xv).

Deoarece Ion Pățan a afirmat că problema alcătuirii prețurilor doar de către mandatari fusese analizată deja de conducerea partidului și nu a intervenit pentru plafonarea acestora, Emil Bodnăraș i-a reproșat sec: „Dumneavoastră nu trebuie să operați cu anonimatul, să spuneți că s-a hotărât la conducere, dar cine este la conducere, tovarășul Ceaușescu, Prezidiul Permanent, Comitetul Executiv. Consider că nu trebuie să se vorbească cu anonimatul (sic!)” (xvi). Concret, Emil Bodnăraș dorea ca Ion Pățan să-și asume răspunderea pentru greșeala referitoare la neplafonarea de către stat a prețurilor la produsele vândute de mandatari și să nu-i învinuiască pe liderii P.C.R. pentru faptul că erau incompetenți – aceștia nefiind în stare să înțeleagă în vara anului 1967 efectele propriilor decizii privind crearea sistemului mandatarilor în economia românească.

Nicolae Ceaușescu a fost de partea lui Emil Bodnăraș și a solicitat imediat documentele ședinței din 28 iunie 1967 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Deschizând stenograma acelei reuniuni, liderul suprem al P.C.R. a spus: „Mi s-au adus documentele ședinței Comitetului Executiv. Eu văd că discuțiile la Comitetul Executiv au fost foarte scurte. În stenogramă se spune: «Să încercăm această formă, să vedem ce iese, cred că nu va ieși rău. Să se facă o hotărâre în care să se spună că se trece la experimentarea acestor unități. Să se facă o hotărâre scurtă, care să prevadă toate aceste lucruri, pentru că astfel nu se poate acționa, suntem un stat organizat și trebuie să facem o hotărâre, pentru ca omul să știe pe ce bază face acest lucru». Aceasta a fost toată concluzia la Comitetul Executiv, eu nu am spus un cuvânt mai mult (subl.n.)” (xvii).

Între timp, Ion Pățan recunoscuse faptul că a apărut o abatere de la intențiile liderilor P.C.R. „pentru că câștigurile [mandatarilor] pe care le-au realizat au fost mult mai bune decât cele pe care le-ar fi realizat ca salariați. Noi am luat măsuri ca să se revină la normal, că n-au ce căuta lăcătuși, ingineri, tot felul de specialiști în această treabă. Adevăratele câștiguri pe care le au aceștia noi nu le cunoaștem. Noi știm ce marfă au primit și de aici rezultă că ei câștigă de la 2000 lei la 12.000 lei pe mandatar. În cazul că se vor aproba propunerile noastre, acest câștig va fi plafonat la 3000 lei” (xviii).

În concluzie, niște oameni simpli au obținut rezultate economice pe care liderii P.C.R. nici nu le visau și, aceiași politicieni s-au gândit că, prin veniturile obținute, mandatarii nu respectau principiile de echitate socială – îmbogățirea fiind considerată o problemă majoră, care ținea de dogmele partidului unic. Și astfel, mandatarii și capra lor cea grasă (fără carnet de partid, dar cu știință de carte și fler economic) au fost sacrificați pe altarul „Codului principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste” – inițiat oficial în iulie 1971 și adoptat în unanimitate la Congresul al XI-lea al P.C.R. (21-24 noiembrie 1974). A face bani mulți din activități economice în timpul comunismului putea fi considerat un act reprobabil atâta timp cât profitul final nu ajungea în întregime la statul condus de niște politicieni incapabili să acționeze în mod eficient pentru dezvoltarea economiei naționale.

Câteva idei interesante despre asemenea probleme pot fi regăsite și în volumul „Aspecte ale economiei românești în timpul Războiului Rece (1946-1991)” – care a apărut recent la Editura Trei, în cadrul colecției „Contributors”. Lansarea oficială va avea loc joi, 20 iunie 2019, la librăria Modul Cărturești (strada Academiei nr. 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București). Cartea va fi prezentată de Bogdan Murgescu (istoric, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, președinte al Societății de Științe Istorice din România), dr. Vasile Buga (istoric, cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului), Dumitru Lăcătușu (doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) și de autorul volumului.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

​Campionatele Mondiale de Scrimă: Șase români, calificați pe tablourile principale de la Budapesta

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SUA: Pentagonul are, temporar, un nou șef interimar

Peste o saptamana intra in vigoare noile conditii de acordare a scutirii pe venitul din salariile programatorilor. Vezi in text conditiile in care se acorda scutirea

Ziarul Gândul dezvăluie Garnizoana de SRI-işti şi alți ofițeri din Servicii care au rămas "la guvernare" alături de Grindeanu. Cine sunt toți oamenii lui Grindeanu rămaşi la Guvernare în Guvernul Fantomă. Plin de SRI-işti şi UDMR-işti

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

Clubul Sportiv Universitar "Știința" din Constanța va purta numele Simonei Halep

Senator PNL, despre liderul ALDE: Se pare că PSD e mai realist decât visătorul de Tăriceanu

Benjamin Netanyahu: Unii lideri europeni "nu se trezesc" până când Iranul nu va ataca nuclear Europa

Un responsabil Hamas a cerut palestinienilor să "ucidă evrei" "peste tot în lume"

Kovesi, chemată din nou la Parlament pentru seara în care se aștepta rezultatul alegerilor din 2009, la locuința ministrului de interne Gabriel Oprea. Fifor invocă o decizie care permite audierea sa

Aproape 20 de milioane de cereri de bilete pentru EURO 2020

Fotbal: Antrenorul Daniel Pancu a semnat un contract valabil trei ani cu FC Rapid

Presa liberă e cea mai bună apărare în fața atacurilor informatice, afirmă secretarul general al NATO

Migrația, printre discuțiile lui Meleșcanu la Consiliului Afaceri Externe. Întrevedere și cu omologul din Republica Moldova

​Liga 1: Dinamo București, umilită la Ovidiu - 5-0 pentru Viitorul

Afacerile în România: 0,2% din firme realizează 50% din veniturile tuturor firmelor

CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea privind obligativitatea prezentării la comisiile de anchetă. Kovesi va trebui să vină la audierile Comisiei "Alegeri 2009"

Donald Trump i-a zdrobit din nou pe Democrații Progresişti. În 4 curse electorale din 4 state diferite candidații republicani susținuți de Trump au câștigat în fața democraților

Atenționare de călătorie MAE: Republica Elenă - ploi torențiale și furtuni

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

Viitorul - Dinamo 5-0, în prima etapă din Liga 1

Gabi Iancu, Viitorul: Sunt foarte fericit că am început foarte bine

Cătălin Straton, Dinamo: E numai vina noastră, conducerea nu are nicio vină

Fotbal - Liga I: FC Viitorul a surclasat-o pe Dinamo cu 5-0, într-un meci perturbat de incidente

Netanyahu îndeamnă Uniunea Europeană să nu salveze acordul asupra programului nuclear al Iranului

Deputatul Liviu Pleşoianu îl acuză pe Victor Ponta că e teleghidat de Binom şi că tot ce face în ultima vreme e la ordinul Binomului. Pleşoianu: Diferența dintre mine şi Ponta? "Om, nu Binom."

Convergența în agricultură, obiectiv solicitat de PPE candidatei la șefia CE Ursula von der Leyen

Imagini interzise cu ISTERICA DE LA TV. Ce face Adela Lupşe acum FOTO


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 30, afisate in 1 pagina.

ieri 05:19 CITATUL ZILEI