02:41
Comentarii Adauga Comentariu

Venezuela: Adunarea Constituantă își prelungește mandatul până la sfârșitul lui 2020

Adunarea Constituantă din Venezuela, alcătuit în întregime din susținători ai președintelui socialist Nicolas Maduro, a anunțat că și-a prelungit mandatul până la sfârșitul lui 2020, relatează AFP.

Constituanta "stabilește funcționarea Adunării Constituante (...) cel puțin până la 31 decembrie 2020", potrivit decretului citit de președintele acesteia, Diosdado Cabello. Măsura a fost adoptată în unanimitate. Decretele sale sunt aplicabile imediat.

Acest organ legislativ, instalat în august 2017, a fost la originea apelului pentru redactarea unei noi Constituții până în august 2019. Deocamdată însă nu a fost făcut public niciun proiect legislativ. Constituanta este dotată cu prerogative extinse și înlocuiește în realitate parlamentul, singurul organism controlat de opoziție și al cărui președinte este Juan Guaido.

Pentru a ocoli parlamentul, puterea a organizat alegeri în august 2017 pentru a alege o Adunarea Constituantă compusă numai din susținători ai președintelui Maduro, opoziția boicotând acest scrutin.

După instalarea la 5 august 2017, Constituanta a început prin destituirea procurorului general Luisa Ortega, o fostă fidelă care i-a întors spatele lui Maduro denunțând încălcarea ordinii constituționale.

În aceste zile, Constituanta a ridicat imunitatea a 14 deputați ai opoziției care vor fi aduși în fața justiției pentru trădare. Ei sunt acuzați că au sprijinit apelul la rebeliune militară lansat de Juan Guaido, fără succes, la 30 aprilie.

Printre aceștia se află Edgar Zambrano, vicepreședinte al Adunării Naționale, arestat săptămâna trecută și transferat într-o închisoare militară.

În Venezuela, președintele Maduro și deputatul de centru dreapta Juan Guaido sunt implicați într-o dispută politică de peste patru luni. La 23 ianuarie, Guaido, la conducerea parlamentului, s-au autoproclamat președinte interimar. El a fost recunoscut de peste 50 de țări, printre care Statele Unite.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Dragoste  Allison Howarts   2019-05-21 - 17:24

    Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895 1) vrăji vrăji 2) vrăji pierdute 3) Vrăjile divorțului 4) Vrăjile căsătoriei 5) Vraja de legare. 6) vrăji de rupere 7) Înlăturați un iubit trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie 9) doresc să-ți satisfacă iubitul Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă ogagakunta@gmail.com


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Marea Britanie și Germania critică decizia Franței privind blocarea Acordului Mercosur

Rusia a testat două rachete lansate de pe submarine în Marea Barents

Donald Tusk: Este greu să ne imagină că UE va ratifica Acordul Mercorsur în situația actuală

Aviația israeliană a atacat ținte în Siria pentru a împiedica un atac al dronelor iraniene (armată)

Siria: Apărarea antiaeriană a lansat atacuri asupra unor ''rachete israeliene'' în apropiere de Damasc (media)

Ea este FEMEIA care ÎȘI OFERĂ VAGINUL oricui îi cere | VIDEO 18+

Coreea de Nord: Kim Jong Un a supervizat testarea unui 'lansator de rachete multiplu'' (ACTC)

Autoritățile franceze au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Volei feminin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul European 2019, 3-1 cu Ungaria

Marea Britanie trimite o altă navă de război pentru a spori prezența în Golf

Gimnastică ritmică: Denisa Mailat, calificată în două finale la World Challenge Cup de la Cluj-Napoca

ERUPȚIA unui vulcan, surprinsă de un turist. Înregistrarea a devenit virală pe Internet - VIDEO

Fotbal: Slavia Praga, victorie la scor în campionatul Cehiei

Cea mai ciudată partidă de sex, doi tineri au ales să facă dragoste pe statuia unei oi. Lumea e scandalizată VIDEO

TESTUL cu chibrituri: Tu reuşeşti să rezolvi problema celor două pătrate?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu: Meritam să dăm cel puțin opt goluri

Român condamnat în Austria pentru jefuirea unei batrâne. Dar unde sunt cele 20 de kilograme de aur?

Fotbal - Liga I: CFR Cluj - FC Botoșani 4-1

Dintre plăcerile vinovate ale Biancăi. "Îmi doresc un bărbat de 45 de ani care să iubească şi copiii"

Aplicaţia care-ţi arată cu ce vedetă semeni. Vezi şi tu a cui sosie eşti

Accidente cu chiloţi la Cannes. Diane Kruger a arătat publicului ce nimeni nu se aştepta să vadă

Donald Trump și Emmanuel Macron au luat prânzul împreună înainte de începerea summitului G7

Donald Tusk: Sunt mai multe motive pentru care Rusia nu se poate întoarce în G7

Marele trofeu Cerbul de Aur 2019, câștigat de italianca Eliza G

Germania: Mii de persoane au dansat pe străzile din Berlin în numele toleranței

VIDEO Sperma, atacată de sistemul imunitar feminin

Economia de piață liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: "Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea prosperității și securității naționale".

Încă o hotărâre neconstituțională. Proiect de lege: Casa Regală primește Palatul Elisabeta pe 99 ani și bani din buget, plus o administrație a Casei Regale finanțată de la Buget de 20 de persoane.

Cum a fost retrocedat Muntele Retezat catre o familie de cetateni austrieci de nationalitate maghiara.

Încă o DEZINFORMARE a soroșiștilor de la Adevărul: Secretele bătăliei lui Mihai Viteazul pentru Unirea Principatelor, ascunsă de manualele de istorie. Măcelul a umplut gropile comune - dezvăluirea unui istoric

Boris Johnson îi va transmite lui Donald Trump că trebuie să se retragă din războiul comercial

Vânzarea Țării continuă....Britanicii încep exploatarea la mina de unde rușii ne-au luat cel mai bogat zăcământ de uraniu

Spania se opune unei blocări a acordului comercial de liber schimb UE-Mercosur

Politist bucurestean, trimis in judecata de DNA pentru ca ar fi cerut 4.000 de euro de o persoana aflata in arest pentru camata

Mureș: Minoră de 10 ani, dusă la spital accidentată după ce s-ar fi rupt scaunul unui carusel

Fotbal: Rapid - ASU Poli Timișoara, 1-0, Liga a II-a

​VIDEO Real Madrid vs Real Valladolid 1-1 / Guardiola îi "fură" două puncte lui Zidane

Real Madrid – Valladolid 1-1, în a doua etapă din LaLiga

​Digi24: Cum se vede România, la 30 de ani după Revoluție, într-un reportaj Deutsche Welle

Ciclism: A început cea de-a 74-a ediție a Turului Spaniei

Fotbal: Campionatul Germaniei - Victorie categorică în deplasare pentru Bayern Munchen

Fotbal: Liverpool - Arsenal 3-1, în derby-ul etapei a treia din Premier League

Fotbal: Real Madrid, ținută în șah pe teren propriu de Valladolid

VIDEO Schalke 04 vs Bayern Munchen 0-3 / Hat-trick pentru Lewandowski

Dăncilă mulțumește colegilor din PSD după Congres: Am arătat tuturor cât suntem de uniți

Liverpool – Arsenal 3-1, în etapa a treia din Premier League

VIDEO Liverpool vs Arsenal 3-1 / "Dublă" pentru Salah

​Liga 1: CFR Cluj vs FC Botoșani 4-1 / Echipa lui Dan Petrescu revine pe primul loc

Franța: Poliția a folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor anti-G7

Postul tv Russia Today a confundat Noua Zeelandă cu Japonia

Mihail Neamțu anunță că se retrage din cursa internă a PMP pentru prezidențiale în favoarea lui Theodor Paleologu

Platformele de ridicat mașini, scoase deja pe străzile Capitalei

Mihail Neamțu anunță că se retrage din cursa internă a PMP pentru prezidențiale în favoarea lui Theodor Paleologu

Incident GRAV într-o comună din Mureș: Fetiță de 10 ani, rănită după ce a căzut din carusel

Kaiac-canoe: Victor Mihalachi și Cătălin Chirilă, calificați la JO 2020


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 178, afisate in 3 pagini.



ieri 05:00 CITATUL ZILEI