18:15
Comentarii Adauga Comentariu

[P] VIDEO INTERVIU Siegfried Mureșan: Mâncăm astăzi produse mai sigure decât am mâncat înainte de apartenența noastră la UE/ Negocierea proastă a guvernului Dăncilă permite continuarea dublului standard

Siegfried Mureșan, europarlamentar și candidat pe lista PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai, a vorbit într-un interviu acordat HotNews.ro despre alegerile din 26 mai, despre importanța votului la referendum, despre avantajele pe care le poate aduce PNL din Parlamentul European pentru tineri și fermieri, dar și despre atacurile constante ale lui Liviu Dragnea împotriva occidentalilor și cum tocmai negocierile proaste purtate de guvernul Dăncilă permit portițe pentru continuarea dublului standard pe care liderul PSD îl acuză.

Despre alegeri
  • Noi dorim ca oamenii să vină la alegeri.
  • Toată campania electorală a PNL fost centrată pe un contact direct, cât mai amplu cu cetățenii. Chiar din perioada de precampanie noi am organizat întâlniri regionale în care ne-am întâlnit cu susținătorii, cu membrii, cu prieteni ai PNL, veniți mereu din mai multe județe. Am început la Timișoara la finalul lunii martie, am mers la Cluj, apoi la Brașov, la Constața, la Iași. Și am avut și întâlniri mai mici la Piatra Neamț, la Suceava, la Galați, la Oradea.
  • Întreaga noastră campanie electorală a fost gândită pe un contact cât mai direct și cât mai intens cu oamenii. Nouă nu este teamă de oameni, mergem între ei. Ați văzut, nu avem nevoie de jandarmi în discuțiile cu oamenii.
  • Ne dorim ca oamenii să vină la vot. Îi chemăm la vot și îi rugăm să voteze și la Referedum. Este foarte important să se realizeze acest proiect și să voteze, evident, "da", ambelor întrebări ale președintelui.
  • De doi ani și jumătate guvernele PSD-ALDE încearcă să slăbească justiția și au zero legitimitate democratică pentru aceste demersuri.
  • PSD-ul ne tot spune că au fost aleși data trecută, însă ei au fost aleși să guverneze țara, nu să o ruineze, nu să ruineze reputația internațională, nu să ruineze economia țării, justiția și instituțiile țării. În plus, nu au spus nimic oamenilor înainte de ultimele alegeri despre intențiile lor de a slăbii justiția, de a da amnistie, grațiere.
  • De aceea considerăm că au zero legitimitate democratică pentru aceste măsuri. Nu le-au spus oamenilor, oamenii nu i-au votat pentru aceste măsuri și de aceea demersul președintelui României, de a chema poprul la vot și de a exprima pe tema justiției, este un demers nu doar legitim, ci și necesar. Eu voi merge la vot și voi vota "da" la ambele întrebări.
De ce sa voteze oamenii PNL
  • Vă spun sincer că suntem umăr la umăr în sondaje cu PSD-ul și PNL este singurul partid care poate bate PSD-ul la alegerile din 26 mai. Și acesta este primul motiv pentru care oamenii, care s-au săturat de PSD, ar trebui să voteze PNL.
  • Eu bat țara în lung și în lat și peste tot în România, de la Bârlad la Timișoara, de la Oradea la Suceava, oamenii spun "scăpați-ne de ciuma roșie, scăpați-ne de Liviu Dragnea". Iar singurul partid care poate bate PSD-ul pe 26 mai suntem noi, PNL.
  • Dacă noi luam un vot în plus față de PSD la aceste alegeri, atunci va fi neliniște în PSD, atunci lideri ai PSD vor merge la Liviu Dragnea și vor spune "domnule Dragnea, înțelegem că nu vrei să mergi la închisoare, dar nu vrem să mergem noi cu partidul la 10%". Ca atare, posibilitatea ca acest guvern să piardă majoritatea în Parlament, ca Liviu Dragnea să piardă controlul său nociv asupra PSD-ului, este mult mai mare dacă noi reușim să îi batem la aceste alegeri.
  • Singurul partid românesc care contează în momentul de față pe plan european este PNL. Singurul partid care poate aduce beneficii concrete pentru români pe plan european este PNL. Noi suntem un partid cunoscut, credibil, apreciat la nivel eurpean.
  • Ați văzut că în urmă cu două săptămâni, la summitul de la Sibiu, a avut loc și summitul Partidului Popular European, unde președintele PNL, Ludovic Orban, a stat în primul rând al liderilor europeni, alături de președintele României Klaus Iohannis. Asta în timp ce PSD și ALDE nu au existat în peisaj. Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut la Sibiu întâlniri cu 8 președinți de stat și prim-miniștri, plus întâlniri cu președinții celor trei instituții ale UE prezente: Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană.
  • Au fost la Sibiu și opt prim-miniștri ai ALDE. Niciunul din ei nu i-au dus dorul lui Tăriceanu, niciunul din ei nu a întrebat de Tăriceanu sau nu s-au întâlnit cu un reprezentant al ALDE România. Au fost la Sibiu și cinci prim-miniștri socialiști, niciunul din ei nu s-a întâlnit nici cu președintele PSD, Liviu Dragnea, nici cu prim-ministrul provenit din PSD, Viorica Dăncilă.
  • Suntem partidul care la aceste alegeri a prezentat, de departe, cel mai bun program politic. L-am prezentat la începutul săptămânii trecute. Avem un program politic care este pro-european, realist și care este concret. Vorbim oamenilor de avantajele aparteneței la UE, respingem orice atac la adresa parcusului eurpean al României. Oricine dorește să afecteze parcusului eurpean al României este un dușman politic pentru noi, pentru PNL. Este un program realist, tot ce am scris acolo poate fi obținut, iar noi europarlamentarii PNL știm exact cum să obținem aceste lucruri, inclusiv datorită afilierii noastre la PPE, cea mai puternică familie de partide politice la nivel european. Este un program concret, cu beneficii clare, concrete, pentru mai multe categorii sociale, profesionale din România.
Importața votului la Referendum
  • Cred că modul în care președintele României a pus întrebările este un mod foarte bun, în sensul în care, dacă oamenii ies la vot și votează "da" la Referendum, e clar că oamenii au spus "da" interzicerii de ordonanțe de urgență, oamenii au spus clar nu vrem amnistie și nu vrem grațiere. Da, vrem o justiție puternică, fără a amnistie și grațiere pentru fapte de corupție.
  • Votul dat de oameni va fi o linie roșie trasată actualului guvern și oricărui guvern viitor. Linia roșie va fi foarte clară și se va putea vedea extrem de ușor care sunt politicienii care ies din acea linie roșie.
  • Întrebările nu sunt puse în felul în care să ceară guvernului să ia anumite măsuri, căci atunci guvernul s-ar putea scuza mereu, ar putea da vina pe greaua moștenire, "domne, am vrut, dar nu s-a putut".
  • Întrebările sunt puse extrem de bine, încât oamenii vor spune clar politcienilor "nu vrem aministie, nu vrem grațiere, nu vrem OUG-uri pe justiție", iar dacă politicienii vor ieși din mandatul poporului cred că vor trebui să dea seamă la următoarele alegeri.
Despre feedback-ul primit de la cetățeni în campanie
  • Vă spun sincer următorul lucru. Oamenii spun peste tot exact cum v-am spus mai devreme "scăpați-ne de ciuma roșie, scăpați-ne de Liviu Dragnea". Vedem o favorabilitate extrem de ridicată pentru PNL și trebuie să fiu cinstit cu dvs., diferite categorii de electorat apreciază diferiți candidați ai PNL din lista noastră. Faptul că suntem un partid mare, că avem pe listă oameni care indiferent de locurile unde au fost la nivelul PE, la nivelul ministerelor pe care le-au condus, la nivelul primăriilor pe care le-au condus, au făcut lucruri extraordinare pentru oameni și cetățenii știu acest lucru.
  • Oamenii știu că primarul municipiului Alba Iulia este campion la absorția de fonduri europene, peste 300 de milioane de euro fonduri europene atrase de Alba Iulia în ultimii ani, inclusiv pentru renovarea și modernizarea cetății Alba Carolina. Una dintre prioritățile Partidului Național Liberal în Parlamentul European va fi simplificarea absorbției, simplificarea regulilor la absorbția de fonduri europene și experiența primarilor.
  • Mircea Hava de la Alba-Iulia, Gheorghe Falcă de la Arad, care au absorbit fonduri europene și se regăsesc pe lista noastră, acest lucru va fi extrem de valoros. Oamenii reacționează foarte bine la Partidul Național Liberal în ansamblu. Încrederea în președintele Iohannis este, de asemenea, ridicată. Și diferiți candidați de-ai noștri reușesc să atragă diferite categorii de electorat.
Despre protestatarii de la Topoloveni care au fost duși la secție
  • Este inacceptabil și nu încape discuție aici. Se încearcă intimidarea milioanelor de români care nu mai acordă susținere acestui guvern. Se încearcă intimidare, se încearcă amenințare, iar ministrul de Interne nu doar că tolerează acest comportament al Jandarmeriei, al Poliției, ci este evident că este complice la toate aceste intervenții nejustificate. Erau protestatari pașnici.
  • Eu sunt din Hunedoara de loc și în urmă cu două săptămâni premierul Viorica Dancila a venit în orașul meu, a venit cu elicopterul. A coborât din elicopter, a mers în centrul orașului. I s-a cerut demisia, i s-au arătat pancarte cu #nimic și a fost huiduită. A plecat în 10 minute. S-a dus la elicopter și a părăsit orașul, la fel cum am înțeles că s-a întâmplat și în Maramureș, la Baia-Mare parcă, în weekend.
  • PSD-ul fuge de oameni. Oamenii sunt extrem de supărați, oamenii sunt extrem de furioși și sper că se vor manifesta la vot. De doi ani jumate suntem în stradă datorită acestui Guvern și vă spun sincer că în ziua alegerilor puterea este la cetățean și cetățeanul trebuie să fie conștient de importanșa votului și de aceea singura mea rugăminte la oameni este să vină la vot pe 26 mai și să nu mai voteze oamenii politici care au folosit puterea după bunul lor plac în ultimii ani.
Despre dublul standard acuzat de Liviu Dragnea și despre retorica împotriva multinaționalelor
  • Retorica domnului Dragnea nu are nimic în comun cu realitatea. De când România a aderat la Uniunea Europeană, standardele de protecție a mediului în România sunt mult mai bune (datorită apartenenței noastre la UE) decât au fost înainte. Standardele legate de produsele alimentare în Uniunea Europeană sunt mai precise, mai înalte decât oriunde altundeva în lume.
  • Mâncăm astăzi produse mai sigure decât am mâncat înainte de apartenența noastră la Uniunea Europeană. 

  • Să va spun un lucru: Uniunea Europeană a observat în ultimii doi ani de zile că sunt oameni politici care atacă Europa, atacă construcția europeană, atacă valorile europene, atacă justiția, atacă statul de drept: Victor Orban în Ungaria, polonezii lui Kaczyński, Dragnea și Tăriceanu în România.
  • Liviu Dragnea și PSD propun modelul Congo, Madagascar, Erdogan din Turcia sau Putin din Federația Rusă. Și Uniunea Europeană a înțeles că dușmanilor din afara Uniunii Europene li se adaugă și dușmani din interior. Și Liviu Dragnea este unul dintre ei. 

  • De când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007, am plătit 17 miliarde de euro în bugetul Uniunii Europene. În aceeași perioadă, de la 1 ianuarie 2007 până astăzi, am reușit să absorbim 52 de miliarde de euro fonduri europene. Am plătit 17, am primit 52. Am primit cu 35 de miliarde mai mult decât am plătit, am primit de 3 ori mai mulți bani decât am plătit.
  • Oricând Liviu Dragnea va ieși la televizor și vă va spune că Uniunea Europeană ne vrea răul, ne plătim contribuția, dar nu reușim să absorbim banii, ieșim pe minus, suntem tratați rău… oamenii trebuie să știe care este adevărul și să-i spună lui Liviu Dragnea “Stai jos, nota 4! Vorbești prostii. Iată cât am plătit, iată cât am primit." 

  • Niciun europarlamentar al Partidului Social Democrat n-au obținut nimic pentru România în ultimii 5 ani de zile în Parlamentul European, în timp ce eu am condus negocierile din partea Parlamentului European sau din partea celui mai mare grup politic al Partidului Popular European pe 44 de inițiative legislative; în 5 ani de zile, Viorica Dancila (9 ani de europarlamentare) s-a ocupat de un singur dosar care viza modificarea unor metode de raportare statistică la niște fonduri europene pe agricultură. Nimic cu beneficiu concret pentru oameni. 

  • Prioritatea PSD lor a fost doar apărarea infractorului Liviu Dragnea. Au încercat să convingă Europa că Liviu Dragnea este om cinstit și au eșuat. 

  • Ei (n.red. PSD) pretind că apără drepturile românilor în Europa și că vor lupta împotriva dublului standard în Europa. Realitatea este următoarea: în Uniunea Europeană, producători privați au vândut în ultimii ani de zile produse sub aceeași etichetă, de aceeași marcă și de calități diferite în state membre diferite ale Uniunii Europene. Acest lucru nu este în regulă. De-ndată ce Uniunea Europeană a realizat că această problemă există, Comisia Europeană a propus legislația pentru a îngrădi și a elimina complet acest dublu standard. Din păcate, această legislație a trebuit negociată de președinția actuală a Consiliului Uniunii Europene și anume de guvernul Dăncilă. Și au negociat această legislație prost, astfel încât au permis portițe pentru continuarea dublului standard și de aceea, când a fost supusă la vot această lege în Parlamentul European, noi, europarlamentarii Partidului Național Liberal am votat împotriva acestei inițiative legislative fiindcă permite continuarea dublului standard.
  • Când îl veți auzi pe Liviu Dragnea spunând că va lupta cu dublul standard, va apăra drepturile consumatorilor români în Uniunea Europeană, va trebui să-i spuneți: “Păi această luptă s-a dus deja, lupta s-a încheiat, domnule Dragnea. Dumneavoastră ați fost pe teren, ați negociat prost pentru România, ați negociat prost pentru poporul român și ați pierdut această luptă". Nici vorba să facă ceva în viitor, căci n-au făcut nimic nici în trecut pentru a evita dublul standard.
Ce alianțe are în vedere PPE pentru formarea majorității în Parlamentul European?
  • Toate sondajele pe care le-am văzut la nivel european indică faptul că Partidul Popular European va câștiga aceste alegeri europarlamentare, vom continua să conducem Uniunea Europeană.
  • Socialiștii europeni vor suferi pierderi masive la aceste alegeri deoarece nu au soluții la problemele oamenilor. În urmă cu 5 ani în Germania au obținut 27%. Acum sunt la 14-15% în sondaje. În Italia au scăzut de la 41% la 18% în sondaje. În Franța sunt la 6%, în Polonia la 7%. Stau rău în marile țări europene de unde vor pierde foarte mulți europarlamentari.
  • În momentul de față, Partidul Popular European și socialiștii europeni dețin o majoritate absolută în Parlamentul European. Pe toate sondajele pe care le-am văzut, Partidul Popular European și socialiștii europeni nu vor mai deține o majoritate absolută în viitorul Parlament, din cauza slăbiciunii socialiștilor. Înseamnă că în viitorul Parlament European va trebui să formăm o coaliție dintr-o familie de 3 partide politice, 2 nu vor mai fi suficiente. Vom reuși să formăm această coaliție, va fi o coaliție pro europeană. Poate negocierile pentru formarea coaliției vor dura un pic mai mult de data aceasta față de data trecută. Vom forma această coaliție cu orice grupuri pro-europene: cu social democrații, poate cu verzii și trebuie să vedem ce are de gând Emanuel Macron în noul Parlament, cum se va reorganiza grupul ALDE, ce reorganizări vor avea loc la nivelul grupurilor mici.
  • Vă spun foarte clar nu vom forma nicio coaliție cu partide extremiste, cu partide eurosceptice.
Despre mandatul de europarlamentar, bilanțul celor 5 ani și ce poate face din Parlamentul European pentru tineri
  • Tinerii sunt principalii beneficiari ai procesului de integrare europeană.
  • Tinerii pot călători astăzi liber în UE.
  • Tinerii pot alege unde să studieze, unde să lucreze în Uniunea Europeană. Experiența internațională în altă țara europeană le dă mai multe șanse în viață fiindcă statisticile arată că 65% din angajatori apreciază experiența internațională a tinerilor. Ai o șansă în plus de a-ți găsi un loc de muncă mai bun nu doar în străinătate ci chiar și aici, acasă.
  • Eu în Parlamentul European m-am implicat pentru extinderea programelor de mobilitate pentru tineret. În anul 2018, an în care am fost negociator șef pentru întreg bugetul Uniunii Europene, am reușit creșterea cu 15% a fondurilor europene acordate pentru burse Erasmus pentru tinerii studenți. Am crescut bugetul pentru burse Erasmus de la 2 miliarde de euro la 2.3 miliarde euro.
  • Partidul Național Liberal își propune în viitor următorul lucru: ne propunem creșterea numărului de burse Erasmus pentru studenții români de la 8000 anul trecut la 20.000 în anul 2021.
  • Am discutat deja această propunere cu europarlamentari din alte țări și avem susținere.
  • Cel de-al doilea proiect la care țin foarte mult este programul prin care fiecare tânăr european care împlinește 18 ani poate primi gratuit de la UE un bilet de tren cu care să călătorească nelimitat timp de 30 de zile în toată Uniunea Europeană. Este un program pe care eu l-am introdus între prioritățile Parlamentului European în anul 2018, eu l-am inclus în bugetul Uniunii Europene.
  • Programul a fost lansat anul trecut și deja 1100 de tineri români au beneficiat de pe urma lui. Datorită succesului de anul trecut, programul a fost extins și vom reuși să acordăm bilete pentru 1500-1600 de tineri români. Programul va deveni permanent începând cu 2021. Ne propunem ca în perioada 2021-2027 40.000 de tineri români să beneficieze de acest program.
Despre PPE în următorul Parlament European. Avantaje pentru fermieri, infrastructură, România
  • Partidul Popular European care este familia de partide politice căreia îi aparținem noi, Partidul Național Liberal, este principalul apărător al României în Parlamentul European. La începutul anului au venit la Ateneu, la festivitatea de deschidere a președinției române a Uniunii Europene o serie de lideri europeni. Au vorbit frumos despre România, au vorbit frumos despre poporul român, au apărat poporul român și toți oamenii cinstiți din România, au vorbit în limba română, au citiat din Mircea Eliade, din Nichita Stănescu, din Andrei Pleșu și ne-au spus cu subiect și predicat “Aparati valorile europene și apărați statul de drept" Asta ne-au spus Donald Tusk, președintele Consiliului European din PPE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, tot din PPE, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, tot reprezentant al Partidului Popular European.
  • Săptămâna trecută la Sibiu, Donald Tusk a spus “Ne-am îndrăgostit de Sibiu".
  • Partidul Popular European este principalul apărător al României în Parlamentul European și este vehiculul prin care noi, Partidul Național Liberal, vom continua să obținem lucruri pentru România.
  • Despre fermieri: Popularii europeni sunt singura familie politică care apără dreptul fermierilor. Socialiștii au alte gânduri, grupul ALDE au alte gânduri, verzii au avut alte gânduri. Partidul Național Liberal își propune pentru fermieri creșterea subventiei la hectare pentru fiecare fermier român până la nivelul mediu al subventiei din celelalte țări europene.
  • Ne propunem lansarea a două programe europene: Prima Fermă și Prima Seră. Pentru ca fiecare cetățean european, inclusiv român, care dorește să își deschidă o fermă să poată primi un ajutor nerambursabil de la UE de până la 100.000 euro. Cred că vor beneficia mulți români, în special tineri și români din diasporă, cărora le vom oferi un motiv în plus să se întoarcă în România.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Marea Britanie. Cine a mai rămas în cursa pentru a deveni liderul Partidului Conservator și Prim-Ministru al Marii Britanii. Fluierul.ro îl susține pe Boris Johnson și speră ca acesta să devină Primul-Ministru al Marii Britanii

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România va fi listată la Bursa de la București la finele lunii iunie

Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii. Care a fost cauza incidentului | VIDEO

Bancul zilei: Superioritatea blondelor

Digi 24 Mărturii cutremurătoare: Vânzarea sașilor, sursă de valută în comunism. Cât a scos statul și unde sunt banii?

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Mark Zuckerberg, apariţie şocantă pe coperta revistei Wired. Patronul Facebook este bătut măr FOTO

VIDEO Sute de romi, evacuați cu forța dintr-un sat rusesc, după bătăi generalizate cu ceilalți localnici și incendieri de case

Faze tari: Jobul cu un salariu de 5.000$ pe săptămână. Ce trebuie să faci pentru acești bani; Un IT-ist a creat o aplicație care îi răspunde automat la mesaje primite de la iubită

Presa maghiară: Scrisoarea premierului Viktor Orbán nu a convins "consiliul înțelepților"

​Subiectele zilei: Pe urmele lui Niculae Moromete, la Evaluarea Națională: În Siliștea Gumești, nuielușa de gutui nu avea răbdare cu elevii; De ce nu mai vrea nimeni să conducă România

Viorica Dăncilă, după ce Legea pensiilor a fost respinsă de Senat: De la 1 septembrie, pensionarii vor avea majorarea punctului de pensie și vom trece legea prin Camera Deputaților

Accident în care a fost implicat un microbuz, în județul Tulcea: Patru oameni au fost răniți

Firma de mindfulness a soției lui Cioloș, care susține introducerea practicii în școli, și-a majorat de 63 de ori profitul

CITATUL ZILEI

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Donald Trump și-a lansat oficial candidatura pentru prezidențialele din 2020

N-ai prea dori să-ți vezi copilul ajuns bucătar ori asistent social pentru persoane vârstnice? Un laureat al Nobelului pentru economie îți recomandă să nu iei încă decizia

LIVE BLOG | Tragerea la sorți pentru Turul II preliminar din Liga Campionilor începe la 14:00. Cu cine se poate duela CFR Cluj, dacă va trece de Astana

BREAKING NEWS Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis. Victorie zdrobitoare a fostului mare jucător

ONU denunță ''discursurile pline de ură, tot mai virulente''

Da, vin și transferurile după EURO! Un agent portughez a rămas mut după meciul tricolorilor U21. Numele surpriză luat pus la microscop: "Joacă extraordinar"

Ghiveci inteligent, inventat de un licean: Udă singur florile cu apa din umiditatea aerului | FOTO

La CES, ca la teatru. Piesa: "O comedie cu Ordonanțe"

Acuzații grave: O atletă hermafrodită susține că a fost subiectul unor experimente

ȘTIRILE OREI 09.00 | 19 iunie 2019

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie

Viorica Dăncilă i-a felicitat pe băieții lui Rădoi după victoria cu 4-1 în fața Croației! Oamenii i-au râs în față: "Ei ne fac mândri, tu ne-ai făcut de râsul planetei"

Business report: Companiile publice, raiul angajaților la stat. FMI denunță salariile prea mari; Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini

Tragedie în Capitală: Un tânăr de 25 de ani, care a intrat în râul Dâmbovița să salveze un minor, a murit | FOTO, VIDEO

"The Secret Life of Pets 2/ Singuri acasă 2", pe primul loc în box office-ul românesc de weekend | VIDEO

Pușcaș le-a dat "headshoot" de la primul meci. Europa se înclină în fața lunetistului: ce scrie L'Equipe după România - Croația 4-1

Timiș: Microbuz cu șapte persoane, implicat într-un accident feroviar

Copa America 2019 | Programul complet, rezultatele și situația din grupe. Brazilia s-a făcut de râs cu Venezuela!

Liderul opoziției din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, ar urma să susțină organizarea unui al doilea referendum privind Brexit

Fotbal - Copa America 2019: Peru - Bolivia 3-1

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Temperatură record, 63 de grade Celsius, în Kuwait: Cinci persoane au murit din cauza caniculei

Legea pensiilor, respinsă de Senat. Ministrul Muncii: ​"Vom avea majoritate la Camera Deputaților"

​O nouă avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara / În Capitală, vreme călduroasă în continuare, cu 31-32 de grade, dar și vijelii

Soroșismul a învins masiv în marile orașe din România.."Internaționala prin ei ne-o făuresc..."

Ecaterina Andronescu, mesaj pentru elevii care i-au cerut subiectele la Evaluarea Națională: Nu am cum să fac lucrul acesta și nici nu-l voi face niciodată | VIDEO

Patriarhul Daniel, mesaj de sprijun pentru elevii care susțin examene: Vor aduce o confirmare a muncii voastre

Complicata relație a românilor cu produsele agricole. 7 din 10 spun că sunt scumpe și că nu au încredere în producători. Tot 70% sunt cei care se feresc ca de foc să devină agricultori. Alt mit: 4 clase sunt suficiente ca să faci agricultură!

Schimbare masivă în Liga 1! Cum va arăta campionatul din sezonul 2019/2020

FITS: Cel mai bun dansator de flamenco din lume a impresionat publicul la Sibiu

​Klaus Iohannis, declarație de presă, la ora 15:00

INTERDICȚIE pentru jurnaliștii "nesimțiți" la Comisia privind declarația pe situația din Republica Moldova. Ședința, amânată din lipsă de cvorum

România U21 la EURO 2019. Tricolorii au scăpat de omul care "proteja" apărarea Angliei. Cartonaș roșu pentru un jucător de la Leicester care a avut o intrare ca la "județ"!

Michel Platini a fost eliberat

Selecționerul Croației, cuvinte de laudă pentru naționala României: "Dovedise deja în calificări că se poate bate de la egal la egal cu oricine"

CCIB organizează conferința ''Excelența în afaceri. Modelul EFQM - soluție pentru creșterea competitivității''


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1354, afisate in 23 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI