13:22
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de de 3.452.538 dolari, după ce germanca Julia Goerges a abandonat la scorul de 6-4, 3-6, 4-4.

Goerges (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a renunțat să mai joace după două ore și 35 de minute, din cauza unei accidentări la inghinali. Germanca a primit îngrijiri medicale la 4-3, 0-30 în decisiv, revenind de la vestiare cu un bandaj la coapsă, a pierdut cele două puncte jucate pe serviciul său și ghemul, arătând dificultăți la deplasare, după care a abandonat.

Buzărnescu (31 ani, 29 WTA) a dominat primul set, în care a condus cu 3-1, a fost egalată, 3-3, iar apoi s-a desprins la 5-3, încheind cu 6-4. Goerges a controlat actul al doilea, a avut 4-0, Buzărnescu s-a apropiat la 4-2, dar germanca a câștigat cu 6-3. În decisiv, Goerges a condus cu 2-0 și 3-1, Buzărnescu a revenit și a egalat, dar apoi și-a pierdut serviciul (3-4), revenind cu un break pe fondul accidentării adversarei (4-4).

Goerges o învinsese pe Buzărnescu în ambele meciuri jucate la senioare, în 2009 la București (ITF, 100.000 dolari), și în 2018 în optimi la Doha. Buzărnescu avea totuși o victorie în meciurile directe, în 2005, la turneul de junioare de la Casablanca.

Buzărnescu și-a asigurat un cec de 29.866 euro și 105 puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe japoneza Naomi Osaka (21 ani), numărul unu mondial, care a eliminat-o joi pe Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 6-3, 6-3. Buzărnescu și Osaka s-au întâlnit o singură dată, anul trecut, în sferturi la Nottingham, nipona impunându-se cu 6-4, 6-1.
 AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Bărbat filmat în timp ce "pescuia", în mijlocul unei străzi inundate din București. Cum au reacționat șoferii din trafic | VIDEO

Fotbal: Hagi spune că Gheorghe Popescu va fi președinte la FC Viitorul

Europarlamentare 2019: Prezența la vot la ora 08.00 a fost de 1,33 %

Venezuela: Reluarea discuțiilor mediate de Norvegia, săptămâna viitoare (Oslo)

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 mai

Donald Trump nu este deranjat de activitatea balistică a Coreei de Nord

Javad Zarif: Mobilizarea trupelor americane în Orientul Mijlociu reprezintă un pericol pentru pacea internațională

Irlandezii au aprobat cu o majoritate zdrobitoare liberalizarea divorțului

#europarlamentare2019/ AGERPRES transmite informații în timp real privind prezența la vot

Cutremur în Marea Neagră. În ultima săptămână, au avut loc cinci cutremure în România

CITATUL ZILEI

România VOTEAZĂ. Ziua alegerilor pentru Parlamentul European și referendumului pe justiție. Tot ce trebuie să știi despre VOTUL de duminică, 26 mai

FLUIERUL A AVUT DREPTATE. BEBELUȘII S-AU ÎMBOLNĂVIT DE LA VACCINURI. Corpul de control al Guvernului a sesizat Parchetul în cazul copiilor cu SHU. "La 17 bebelușilor îmbolnăviți le fuseseră administrate anterior vaccinul hexavalent şi alte vaccinuri"

Kovesi, la vot: Am votat pentru justiție și pentru cinste

Europarlamentare 2019 | Partidul Brexit este preferat în alegerile din Marea Britanie, potrivit sondajelor

Tenis: Alexander Zverev a câștigat turneul de la Geneva (ATP)

CUTREMUR în județul Buzău. Ce magnitudine a avut

Hochei: Finlanda - Canada, în finala Campionatului Mondial 2019

Vizita în Egipt a șefului Consiliului militar de tranziție din Sudan

Donald Trump spune că are în continuare încredere în Kim Jong Un

Guvernul și opoziția din Venezuela vor organiza o nouă rundă de negocieri

Ce i-a lipsit lui Eric să umple mai multe trofee cu lacrimi. Florin Caramavrov scrie despre "brazilianul cu curul mare"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Compania Vice Media a primit 250 de milioane de dolari de la George Soros și alți miliardari progresişti. Nesimțiții de la Vice.ro înjurau la greu ziarele conservatoare din România şi când i-am întrebat mințeau spunând că ei nu sunt finanțați de SOROS

Hochei pe gheață: Finlanda vs Canada, finala Campionatului Mondial 2019

Alex Mitriță, omul meciului și gol superb pentru New York City. VIDEO | Comentatorul american l-a confundat pe român cu un brazilian: "Joga bonito!"

INCENDIU puternic într-un bloc din Reșița: O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite

Andrea Leadsom va intra în cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii -presă

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 mai

Peste 20 de state membre UE organizează alegeri pentru Parlamentul European duminică

Alegeri europarlamentare 2019 | Peste 1.100 de români din diaspora au votat până duminică la ora 7:00

Argentina: Fernandez și Kirchner promit reducerea sărăciei

Caraș-Severin: O persoană a decedat în urma unui incendiu la un bloc din Reșița

Alegeri europarlamentare 2019 și referendum. LIVE Ziua votului: Urnele se deschid la 7:00, primele rezultate exit-poll la 21:00

Nick Kyrgios s-a retras de la Roland Garros 2019, după ce a împroșcat cu noroi turneul în urmă cu doar o săptămână

Referendum 2019: 0,98%, prezența la vot la ora 08.00

#europarlamentare2019 Bistrița-Năsăud: BEJ, sesizat în legătură cu un președinte și un locțiitor de la secțiile de votare

#europarlamentare2019/ Mureș: Secția de votare din satul Torba, inundată cu o seară înaintea procesului electoral

Viitorul Constanța a câștigat Cupa României

Știrile ProTV: O moldoveancă a moștenit 3 milioane € de la italianul de care a avut grijă

Cioloș trage un semnal de alarmă cu privire la corectitudinea alegerilor: Delegații USR-PLUS nu au fost primiți la ședințe în mai multe secții de votare

Gheorghe Hagi, după ce echipa sa a câștigat Cupa României: Sper că l-am convins pe Gică Popescu să vină la Viitorul

Alegeri europarlamentare 2019 | Unde votează politicienii / Cioloș, la urne: "Va fi un vot semnal"

Imaginea zilei la Roland Garros: Suzanne Lenglen plină "ochi", înghesuială, antrenament - Nume de cod: Roger Federer

#europarlamentare2019 Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan: Am votat pentru viitorul copiilor noștri

Roland Garros 2019. Cele mai amuzante 5 reacții ale jucătorilor înainte de startul competiției: "Care ziceai că e planul C la mine?" versus "Deși eram de aceeași vârstă, în timp ce eu eram încă în scutece, ea era numărul unu"

#europarlamentare2019/Iași: Primarul Chirica și candidatul independent George Simion, primii votanți la o secție din municipiu

Alexander Zverev a câștigat turneul de la Geneva, după o finală perturbată de ploaie - Germanul a salvat două mingi de meci

Tudor Băluță se desparte de Viitorul după finala Cupei României! Ultimul discurs în România: "Am scris istorie pentru acest club"

LIVE BLOG Finala Cupei României | Astra - Viitorul se joacă ACUM! Ghiță, eroul echipei lui Hagi în finalul partidei

FC Viitorul a câștigat în premieră Cupa României (2-1 după prelungiri cu Astra Giurgiu)

Discurs superb al lui Eric, după golul care a decis finala Cupei României: "De 12 ani aștept asta. Eu n-am făcut nimic, băieții ăștia au alergat". Brazilianul a izbucnit în plâns

Alibec a marcat, dar a pierdut trofeul! Ce spune atacantul despre accidentare: "Așa pățesc mereu". Motivul pentru care banii n-au mai contat: "Joci pentru tine, pentru familia ta"

Cinci persoane au murit, în urma prăbușirii unui elicopter militar în Mexic

Scrimă: Mălina Călugăreanu, campioană națională la floretă

Cannes 2019 - Cineaștii Jean-Pierre și Luc Dardenne, recompesați cu premiul pentru regie

LIVE BLOG Finala Cupei României | Astra Giurgiu - Viitorul se joacă ACUM! Echipa lui Enache, în avantaj cu super-golul lui Alibec


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 234, afisate in 4 pagini.



ieri 05:02 CITATUL ZILEI