10:49
Comentarii Adauga Comentariu

Gabriel Oprea, audiat la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție

Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea s-a prezentat, joi, la sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), pentru a fi audiat, potrivit unor surse judiciare, în dosarul privind aducerea în țară a fostului director FNI Nicolae Popa.

La intrarea în sediul SIIJ, Gabriel Oprea a declarat că a fost chemat în calitate de martor, dar nu a dorit să spună despre ce dosar este vorba.

De altfel, Gabriel Oprea a mai fost audiat în acest dosar în luna martie.

La sediul SIIJ se află și Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, chemat să dea declarații în aceeași cauză.

În acest dosar, fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi este cercetată penal pentru abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiță. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupție. Ghiță susține că în anul 2011 Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în țară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internațional de arestare.

Procurorii SIIJ susțin că Laura Codruța Kovesi ar fi pretins și primit, în 2011, suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiță în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Jean-Claude Juncker: Naționalismul este o amenințare pentru Uniunea Europeană

Un angajat pentru manipularea bagajelor dansează spectaculos lângă un avion, chiar înainte de decolare. Întreaga scenă a fost filmată de pasageri | VIDEO

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

Europa la urne: votul, alianțele și harta țărilor în care coalițiile sunt mai puternice

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Statele Unite au mobilizat avioane multirol pentru interceptarea unor bombardiere ruse

O profesoară de geografie din Iași, prinsă de un elev pe un site porno. Reacția femeii când a fost întrebată dacă face videochat

Ministrul Răzvan Cuc: Proiectul de ordonanță ce reglementează serviciile de ride-sharing ar putea fi pus pe Transparență săptămâna viitoare

Producătorul de chipuri TSMC din Taiwan anunță că legătura comercială cu Huawei nu va fi afectată de SUA

#europarlamentare2019 Alegerile pentru viitorul Parlament European încep joi: britanicii și olandezii merg primii la urne

Oficial american: Administrația Trump ar urma să vândă arme Arabiei Saudite fără aprobarea Congresului

Au început pregătirile pentru protestul din timpul vizitei lui Donald Trump la Londra

HOROSCOP 23 mai 2019: Ce provocări vor întâmpina zodiile astăzi

Digisport: "Sorana Cîrstea, cel mai tare echipament de tenis din istorie". Cum a apărut la Nurnberg și ce a spus comentatorul

Meteo #azi 23 mai: Vremea va fi instabilă. Ploi torențiale / Cod portocaliu de inundații

CITATUL ZILEI

SUA: Pentagonul analizează o cerere de trimitere a 5.000 de trupe în Orientul Mijlociu

Premierul Autorității Palestiniene: Donald Trump poartă un război economic cu Autoritatea Palestiniană

Senator: Administrația Trump ar urma să vândă arme Arabiei Saudite fără aprobarea Congresului

SUA ia în considerare trimiterea a 5.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu -surse

​​Corporate Report: Netflix mai are 175 de zile ca să producă un miracol... sau este terminat!

Presa britanică: Theresa May va demisiona, vineri, din funcția de premier

Motivația lui Dan Nistor vine de acasă: "Pentru el muncesc, trebuie să îl cresc!" + Promisiunea pentru Cosmin Contra: "Îmi voi da viața pentru echipa națională"

Marea Britanie organizează joi alegeri europarlamentare

Profesorul Gelu Colceag a primit Diploma de Excelență din partea primarului general

NATO: Marea Britanie cere aliaților să combată mai bine atacurile cibernetice din partea Rusiei

Naționala masculină a României pierde un nou jucător. Una dintre revelațiile echipei Dinamo a ales să reprezinte Ungaria!

Bancul zilei: Experiența de neuitat a primului salt cu parașuta

Oficialii avertizează că Ebola se va extinde în Republica Democrată Congo dacă atacurile din zonă continuă

Un bărbat din Connecticut negociază predarea sa în funcție de numărul de like-uri primite pe Facebook

SUA: Cererea președintelui Trump ca Deutsche Bank să nu furnizeze Congresului informațiile solicitate a fost respinsă de tribunal

Filipine amenință că va trimite Canadei 69 de containere cu deșeuri

FC Barcelona: Ter Stegen va rata finala Cupei Spaniei cu Valencia

Tensiunile dintre SUA și Iran: America ia în considerare trimiterea a 5.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu

Percheziții în județele Bacău și Harghita, în dosarul privind acoperirea crucilor din Cimitirul Valea Uzului

Parlamentar criticat dur în timpul unui interviu televizat: "Ești un mincinos. Să-ți fie rușine" | VIDEO

Vânătoarea de elefanți va fi permisă din nou în Botswana

WTA Insider: Simona Halep, dominatoare pe zgură începând din 2014 - A adunat în total 11.094 puncte

Un cabinet stomatologic pentru persoanele cu dizabilități va fi deschis la Policlinica Baba Novac

OEP: Palestinienii anunță că nu vor participa la conferința de la Manama, organizată de SUA și Bahrein

Cele mai recente sondaje înaintea alegerilor europene, de la Austria la Italia / În Franța, Le Pen devansează lista lui Macron

Comandantul pescadorului turcesc care pescuia ilegal în Marea Neagră, arestat preventiv

Gazeta de Sud: Ziarist bruscat la evenimentul cu Liviu Dragnea din Dolj

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Theresa May și-ar putea anunța, vineri, demisia din funcția de lider al Guvernului de la Londra/ Editor politic BBC: Premierul "mai are 36 de ore"

Trupe de teatru din cinci orașe la Festivalul de Teatru OKaua

EXCLUSIV | S-a supărat Valeriu Iftime. "Nici nu e vinovat. Avea nevoie de jocurile astea ca de apă!"

Armata SUA va instala corturi la frontiera cu Mexicul

Evaluarea Națională la clasa a VI-a se încheie joi cu proba la Matematică și Științele naturii

SUA pune presiune pe Coreea de Sud pentru ca aceasta să renunțe la relațiile comerciale cu compania Huawei

RAPORT: 97% din cererile DNA pentru mandate de supraveghere, admise. Nu a existat un control al judecătorului

Fostul președinte german Horst Koehler se retrage din funcția de mediator ONU pentru Sahara Occidentală

ATP Geneva: Stanislas Wawrinka, eliminat în optimi de Damir Dzumhur

Ce le-a spus Constantin Ștefan jucătorilor în pauza finalei Dinamo – Constanța, când echipa lui avea deja un avans de 11 goluri

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 mai

Business report: Jucătorii imobiliari vorbesc despre o criză pentru care România nu este pregătită; Manager Clever: 40% de șoferi care lucrau pe aplicații au decis să se retragă; CEO-ul Electrica: Dacă nu consumați între 7 și 9 seara, nu vă dau niciun ban;

Vrancea: Bărbat găsit decedat pe marginea drumului, în urma unui accident rutier; șoferul era băut

DOZA DE CULTURĂ: ''Pluta Meduzei''


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 705, afisate in 12 pagini.



ieri 05:33 CITATUL ZILEI