14:11
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Sănătății spune că pentru pacienții cu epilepsie în urgență vor fi trimise echipaje ce cunosc patologia

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat marți că va fi introdus un nou protocol, astfel încât la solicitările făcute în urgență pentru pacienții cu epilepsie să fie trimise echipaje de la Salvare sau SMURD care cunosc această patologie.

"Când vorbim și despre adulți și despre copii, (...) am discutat despre posibilitatea introducerii unui protocol în urgență, la solicitarea părinților sau pacienților la Serviciul 112, astfel încât să fie trimise echipaje dedicate, adică echipaje care cunosc această patologie și știu să acorde primul ajutor. Acesta va fi primul lucru care va fi realizat. Se va discuta cât de repede în Comisia pentru medicină de urgență și Comisia de neurologie și va deveni obligatoriu la nivelul tuturor stațiilor de ambulanță și SMURD. Nu vor fi medici dedicați, specializați în epilepsie, ci acel protocol va trebui să fie însușit la nivelul fiecărei stații de salvare și SMURD", a precizat Pintea, prezentă la o conferință prilejuită de Ziua Mondială a Epilepsiei.

De asemenea, ministrul a declarat că vor fi introduse și molecule noi, unele dintre acestea pentru tratamentul epilepsiei.

"Sunt mai multe nevoi pe care Ministerul Sănătății le va rezolva în următoarea perioadă - prima este legată de introducerea medicamentelor noi, inovative, va exista posibilitatea să introducem mai multe molecule, nu doar pentru pacienții bolnavi cu epilepsie, ci pentru mai multe patologii. Apoi, vorbeam despre acel program pe care l-am înființat anul trecut în septembrie, legat de implantarea unor dispozitive pentru pacienții cu epilepsie dar care fizic nu a putut fi realizat, pentru că avem nevoie de dotările necesare Centrului de epilepsie din cadrul Spitalului Universitar. Anul acesta avem buget pentru dotări și pentru a organiza centrul acesta astfel încât să poată să rezolve din punct de vedere chirurgical problemele pacienților bolnavi cu epilepsie", a spus ministrul Sănătății. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

Cioloș poreclit fiul lui SOROS, saluta PACTUL Rusia-UE de la Chisinău care a impus Guvernul Ruso-UE al soroșistei Maia Sandu

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

Business report: Nivelul de trai în România rămâne printre cele mai scăzute din UE; Statul român se împrumută cu "efervescență". Va căuta repede bani și pe piețele externe; Șeful Renault România anunță “niște surori" pentru Duster

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie

Financial report Imobiliar: boom-ul post-criză se apropie de sfârșit. De ce controalele fiscale aduc tot mai puțini bani. Moartea nedreaptă a lui Mohamed Morsi demonstrează cât de mult a regresat Egiptul

Cel puțin 12 militari au fost uciși în urma unui atac al ISIS în Nigeria

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

CITATUL ZILEI

Utile: Cinci câini prietenoși cu cei mici. Și rase recomandate pentru copiii alergici; Apă plată vs apă minerală: care este mai sănătoasă și hidratează intens

SUA: O adolescentă din Alaska și-a ucis cea mai bună prietenă pentru 9 milioane de dolari

Faze tari: Un șofer băut a ieșit cu tancul de 36 de tone, pe stradă, într-un oraș din Polonia; Cel mai fierbinte trend de pe Instagram. Femeile dotate își folosesc sânii pe post de suport de pahar

Cel puțin 20 de migranți sunt dați dispăruți în largul coastelor Spaniei

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului se află în vizită în Venezuela

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Spania a solicitat Franței să îl extrădeze pe fostul lider al ETA, Josu Ternera

Autoturismele care trec astăzi podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu achită tariful de trecere

CSM dezbate joi cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la SIIJ până i se termină mandatul la CCR

HOROSCOP 20 iunie: Zodiile Cardinale vor avea parte de tensiuni pe plan profesional și sentimental

Profesor Harvard: ​Percepția oamenilor e foarte diferită de realitate. Sondajele arată că în Damemarca, bogații cred că vecinii lor sunt mai bogați decât sunt, iar cei săraci cred că vecinii lor sunt și mai săraci. Despre lupta cu populișmul

Președintele Chinei, Xi Jinping, se află într-o vizită oficială în Coreea de Nord

SUA: Noua desfășurare de forțe americane în Orientul Mijlociu include un batalion de rachete Patriot

Buzău: Incendiu la un apartament din municipiul reședință - o persoană decedată și alte 25 evacuate

AmCham prezintă, joi, rezultatele unui sondaj privind evoluția afacerilor în climatul investițional din România

Curtea Constituțională se reunește, joi, în prima ședință în noua componență

Ziua Mondială a Refugiatului, marcată pe 20 iunie, are ca temă în 2019 #StepWithRefugees

EXCLUSIV | Îl puteau lăsa olandezii pe Răzvan Marin la Euro? Răspunsul lui George Ogăraru

Jeremy Hunt își întețește atacurile la adresa lui Boris Johnson în pragul următorului vot

Meteo #azi 20 iunie: Vremea rămâne instabilă/ Regiunile în care sunt așteptate averse și vijelii

Subiectele zilei: O mamă a făcut ce nu a putut Ministerul Educației: Evaluarea Națională accesibilă pentru elevii cu dislexie; PSD joacă la două capete; Pașapoartele temporare eliberate în 3 zile se mai dau doar cu adeverință de la medic

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie

Ludovic Orban: Susținem mărirea pensiilor, dar în baza unui mecanism stabil

Rusia și UE și-au dat mâna pentru federalizarea bietei Basarabii. DW susține noul "tratat Ribbentrop-Molotov" de la Chișinău. DW "N-are rost să reciclăm veşnic explicaţii mono şi să tot cădem în reflexul blamării unilaterale a Rusiei lui Putin"

Un fost coleg de cameră îi face "portretul" lui George Pușcaș. Lucrează cu un psiholog și visul său secret este să joace în Anglia. Sfaturile care l-au ajutat să crească: "George, nu-ți schimba prietenii din copilărie! Restul sunt trecători"

China spune că fostul șef Interpol, pe care l-a arestat în toamna anului trecut, a recunoscut că a luat mită

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului se află în vizită în Venezuela

Plenul CSM are pe ordinea de zi, joi, validarea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției de anchetă

Cazul Khashoggi: Turcia solicită respectarea recomandărilor raportului ONU

​Bancul zilei: Un tip pretentios

Rebelii houthi din Yemen au anunțat că au lovit cu o rachetă o centrală electrică din Arabia Saudită

Ploaie torențială la Piatra Neamț. Mai multe persoane au fost evacuate, iar mai multe cartiere au rămas în beznă | VIDEO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

EXCLUSIV | Imagini de la înălțime cu stadionul Steaua. Bijuteria din Ghencea prinde formă. Au început lucrările și la Arcul de Triumf. FOTO&VIDEO

Evaluare Națională 2019: Absolvenții clasei a VIII-a susțin, joi, proba la Matematică

Primul bronz de vară: Oamenii ajung la spital cu arsuri solare. Sunt ignorate toate regulile pentru

INCENDIU într-un bloc din Buzău: O persoană a murit, iar alte două sunt rănite/ Zeci de oameni, evacuați

NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE, OPRIREA CONCESIONARILOR PE NIMIC SI OPRIREA VANZARII TERENURILOR LA STRAINI. CUM NE VOM ORGANIZA?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

webPR ​Concluziile conferinței de drept european "Noutăți în dreptul Uniunii Europene - ediția a VI-a"

Interviu cu Ionuț Rada

Fotbal: Columbia, prima echipă calificată în sferturi la Copa America 2019

O carte pe zi: "Noii industriași, creativii", coordonator Oana Nasui

S-a stabilit programul Ligii Naționale la handbal masculin

Fotbal: Argentina, în pragul eliminării de la Copa America 2019, după 1-1 cu Paraguay

Ambasadorul propus de Trump la ONU nu îi împărtășește punctul de vedere legat de chestiunea schimbării climatice

Trei derby-uri încă din prima etapă în Liga Națională de handbal masculin. Programul complet al turului

​DOCUMENT Noua variantă a proiectului pentru reglementarea Bolt, Uber și Clever

ȘTIRILE OREI 09.00

SUBIECTE EVALUARE MATEMATICĂ: Elevii clasei a VIII-a susțin proba la Matematică la Evaluare Națională 2019/


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 662, afisate in 12 pagini.



ieri 05:18 CITATUL ZILEI