09:49
Comentarii Adauga Comentariu

Congresul WeEuropeans din Parlamentul European-22 martie 2019

Vineri, 22 martie, a avut loc, la Parlamentul European din Bruxelles, un congres al cetățenilor europeni, care au propus idei de reînnoire a politicilor europene. La acest congres al europenilor au participat atât inițiatorii celor mai votate propuneri, dar și o parte dintre cei care au votat aceste idei și au fost selectați aleatoriu pentru a susține sau discuta în plen respectivele idei. La discuții au luat parte de asemenea, și o serie de politicieni, reprezentanți ai unor ONG-uri, precum și europarlamentari din actuala legislatură a Parlamentului European.

Adunarea ideilor cetățenilor europeni, organizarea votului online și organizarea congresului au fost realizate de o asociație ”We Europeans”, formată dintr-un ONG apolitic, numit Civico și Make.org. La această inițiativă au participat 1,7 milioane de europeni, au fost trimise, conform We Europeans, 30.000 de propuneri, votate de 11,3 de milioane de europeni.

Zece dintre cele mai votate propuneri au fost alese pentru a fi prezentate de către inițiatori și susținute de către așa numiți ”ambasadori” ai propunerilor, persoane care au profesional legătură cu esența subiectului. Aceste propuneri vor fi prezentate în luna mai, la SUMMIT-ul de la Sibiu al Consiliului UE.

  1. Prima propunere a fost susținută de Olanda și se referă la necesitatea construirii unui program de reciclare european. Materialele reciclabile trebuie să fie refolosite și să nu fie distruse.
  2. A doua propunere a venit din partea lui Alessandro (probabil un cetățean din Spania-din păcate nu s-a prezentat) și a fost una extrem de interesantă și de actualitate: Celor condamnați pentru fapte penale (de ex cei care au comis fraude penale) trebuie să le fie interzis să lucreze în sectorul public (în întreaga Uniune Europeană) sau să le fie interzisă candidatura pentru o funcție în Europa.
  3. Pădurile trebuie să fie protejate printr-un bun (bine organizat) sistem silvic și prin plantarea a noi copaci. Pentru fiecare copac tăiat trebuie să fie plantați alți cinci- propunerea a venit din partea Annei din Irlanda.
  4. A patra propunere este aceea a unui cetățean belgian: Este necesar ca să existe facilități de taxe pentru multinaționale, iar taxele efective trebuie introduse în țările unde se face profitul (profitul cel mai mare).
  5. Propunerea a cincea, a fost susținută de un cetățean român, un absolvent de medicină veterinară de la Cluj. Acesta a susținut că trebuie realizate investiții în cercetare și educație.
  6. Drepturi (egal) protejate în toate țările membre UE pentru toți cei care muncesc-propunere susținută de o doamnă din Grecia.
  7. Un cetățean din Suedia a promovat ideea necesității rearmonizării în domeniul restricțiilor de utilizare a produselor chimice, în special în industria alimentară.
  8. Birute din Lituania a susținut ideea unor proiecte de energie regenerabilă în orașe.
  9. Un cetățean din Spania își dorește ca să existe informații clare și transparente despre proiectele și deciziile europene.
  10. Ultimul proiect a fost promovat de o doamnă filolog din Bulgaria, care a vorbit despre necesitatea de a exista, la nivel UE, tratarea oricărui cetățean, posesor al unui card european de sănătate, în orice țară de la nivelul UE.

Iată așadar ce gândesc, cu ce se preocupă și ce anume vor europenii: o Europă puternică, o Europă ”verde”, o Europă transparentă, curată, fără corupție și fraudă, o Europă unde educația și cercetarea să aibă un loc important, unde drepturile muncitorilor și a tuturor pacienților să fie egal respectat în întreaga Europă. Cetățenii, în alocuțiunile lor, atât cei care au prezentat propunerile, cât și cei care și-au exprimat dorința de a fi ascultați în plen, au conturat, indirect, nevoia și ideea unei Europe unitare (de altfel, asta exprimă majoritatea celor zece propuneri).

În a doua parte a zilei, după-amiază, s-a discutat cu reprezentanți ai unor ONG-uri, cu europarlamentari, cu membrii unor comisii parlamentare.

Politicienii au fost plăcut surprinși de inițiativă și de participarea cetățenilor europeni la construirea Europei, au promis că vor continua astfel de chestionări, dar vor să inițieze și un dialog real cu cetățenii europeni, argumentând (cu ce altceva dacă nu) cu definiția ”democrației”. S-a vorbit și despre statul de drept, despre principiile democrației și despre drepturile omului, trei aspecte esențiale care delimitează Europa de alte țări sau zone ale lumii.

Recunosc că am și eu răfuielile mele cu Uniunea Europeană, ca mulți alții, dar nu cred că ne putem permite să trăim în afara valorilor europene. Suntem toți diferiți, dar în același timp similari. Ceea ce ne lipsește la nivel european, ne lipsește și la nivel național: respectul pentru celălalt, acceptarea individualității omului de lângă tine.

Politic însă, așa cum consideră și această asociație, Europa nu-și mai permite să mai neglijeze vocile cetățenilor ei. Am fost și eu tentată să cred că ar exista o conspirație electorală. Consimt că un pic de iz electoral există, dar mi-am amintit că rolul Consiliului UE este de a avea inițiative legislative, iar Consiliul nu se votează, ci doar membrii Parlamentului.

Retorica temerilor din societatea civilă românească am văzut-o la mulți dintre vorbitorii din PE de vineri. Teama unor cetățeni, conștienți de pericolele care se adună deasupra Europei, arată faptul că oameni simpli știu să se ferească de manipulări și sunt foarte realiști.

Ceea ce m-a contrariat este faptul că mulți studenți au ridicat problema necunoasterii rolului instituțiilor europene de către tineri din toate țările și au sugerat că ignoranța ar fi cauza manipulării la nivel european.

Atmosfera a fost extraordinară, oameni de toate vârstele și probabil de condiții sociale diferite, au gustat din experiența unei dezbateri destul de alerte și temporal limitată. Dar s-au împățit zâmbete, iar bucuria de a fi acolo, toți împreună, este greu de exprimat în cuvinte.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Marea Britanie. Cine a mai rămas în cursa pentru a deveni liderul Partidului Conservator și Prim-Ministru al Marii Britanii. Fluierul.ro îl susține pe Boris Johnson și speră ca acesta să devină Primul-Ministru al Marii Britanii

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România va fi listată la Bursa de la București la finele lunii iunie

Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii. Care a fost cauza incidentului | VIDEO

Bancul zilei: Superioritatea blondelor

Presa maghiară: Scrisoarea premierului Viktor Orbán nu a convins "consiliul înțelepților"

VIDEO Sute de romi, evacuați cu forța dintr-un sat rusesc, după bătăi generalizate cu ceilalți localnici și incendieri de case

Digi 24 Mărturii cutremurătoare: Vânzarea sașilor, sursă de valută în comunism. Cât a scos statul și unde sunt banii?

Faze tari: Jobul cu un salariu de 5.000$ pe săptămână. Ce trebuie să faci pentru acești bani; Un IT-ist a creat o aplicație care îi răspunde automat la mesaje primite de la iubită

Firma de mindfulness a soției lui Cioloș, care susține introducerea practicii în școli, și-a majorat de 63 de ori profitul

Accident în care a fost implicat un microbuz, în județul Tulcea: Patru oameni au fost răniți

​Subiectele zilei: Pe urmele lui Niculae Moromete, la Evaluarea Națională: În Siliștea Gumești, nuielușa de gutui nu avea răbdare cu elevii; De ce nu mai vrea nimeni să conducă România

Viorica Dăncilă, după ce Legea pensiilor a fost respinsă de Senat: De la 1 septembrie, pensionarii vor avea majorarea punctului de pensie și vom trece legea prin Camera Deputaților

ONU denunță ''discursurile pline de ură, tot mai virulente''

LIVE BLOG | Tragerea la sorți pentru Turul II preliminar din Liga Campionilor începe la 14:00. Cu cine se poate duela CFR Cluj, dacă va trece de Astana

N-ai prea dori să-ți vezi copilul ajuns bucătar ori asistent social pentru persoane vârstnice? Un laureat al Nobelului pentru economie îți recomandă să nu iei încă decizia

Donald Trump și-a lansat oficial candidatura pentru prezidențialele din 2020

BREAKING NEWS Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis. Victorie zdrobitoare a fostului mare jucător

Un album postum Miles Davis va fi lansat pe 6 septembrie

Acuzații grave: O atletă hermafrodită susține că a fost subiectul unor experimente

Fotbal - Copa America 2019: Peru - Bolivia 3-1

"The Secret Life of Pets 2/ Singuri acasă 2", pe primul loc în box office-ul românesc de weekend | VIDEO

Pușcaș le-a dat "headshoot" de la primul meci. Europa se înclină în fața lunetistului: ce scrie L'Equipe după România - Croația 4-1

Timiș: Microbuz cu șapte persoane, implicat într-un accident feroviar

Tragedie în Capitală: Un tânăr de 25 de ani, care a intrat în râul Dâmbovița să salveze un minor, a murit | FOTO, VIDEO

La CES, ca la teatru. Piesa: "O comedie cu Ordonanțe"

Copa America 2019 | Programul complet, rezultatele și situația din grupe. Brazilia s-a făcut de râs cu Venezuela!

Viorica Dăncilă i-a felicitat pe băieții lui Rădoi după victoria cu 4-1 în fața Croației! Oamenii i-au râs în față: "Ei ne fac mândri, tu ne-ai făcut de râsul planetei"

ȘTIRILE OREI 09.00 | 19 iunie 2019

Business report: Companiile publice, raiul angajaților la stat. FMI denunță salariile prea mari; Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie

CITATUL ZILEI

Liderul opoziției din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, ar urma să susțină organizarea unui al doilea referendum privind Brexit

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

​Klaus Iohannis, declarație de presă, la ora 15:00

Complicata relație a românilor cu produsele agricole. 7 din 10 spun că sunt scumpe și că nu au încredere în producători. Tot 70% sunt cei care se feresc ca de foc să devină agricultori. Alt mit: 4 clase sunt suficiente ca să faci agricultură!

Întârzierile și anulările zborurilor charter spre Egipt și Turcia au afectat 500 de români/ Ce drepturi au pasagerii

Giurgiu: Circulația pe DN 5, blocată în urma impactului între două TIR-uri; a fost solicitat elicopterul SMURD

Sorina Pintea: Anul acesta va intra în finanțare serviciul de telemedicină

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit după ce s-a electrocutat

INTERDICȚIE pentru jurnaliștii "nesimțiți" la Comisia privind declarația pe situația din Republica Moldova. Ședința, amânată din lipsă de cvorum

Neregului pe litoral: Hoteluri cu instalații electrice improvizate și stingătoare neverificate, amendate

Cutremur la Adidas! Compania-mamut a pierdut celebra marcă cu trei benzi paralele. Cum s-a ajuns aici

FITS: Cel mai bun dansator de flamenco din lume a impresionat publicul la Sibiu

Fotbal: Echipele SUA și Panama au debutat cu dreptul la Gold Cup 2019

Selecționerul Croației, cuvinte de laudă pentru naționala României: "Dovedise deja în calificări că se poate bate de la egal la egal cu oricine"

Stirile ProTV: Experiment cu o cameră cu termoviziune pe litoral. "Radiațiile ne bombardează pielea"

#ElectricRomânia, ziua 5: Audi e-tron e un vârf tehnologic, dar retrovizoarele digitale sunt de evitat

Femei din Știință care pun România pe harta cercetării internaționale

CUTREMURUL din Japonia: Cel puțin 21 de persoane au fost rănite

Digisport: Gafa făcută de L'Equipe, după România - Croația 4-1. Ce au putut scrie francezii în dreptul scorului

Patriarhul Daniel, mesaj de sprijun pentru elevii care susțin examene: Vor aduce o confirmare a muncii voastre

Schimbare masivă în Liga 1! Cum va arăta campionatul din sezonul 2019/2020

#Romania2019.eu/ Comisarul european Dimitris Avramopoulos: Foarte curând România va deveni membră a spațiului Schengen


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1210, afisate in 21 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI