08:39
Comentarii Adauga Comentariu

Secția pentru procurori a CSM va discuta situația delegărilor la Ministerul Public

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua în discuție, miercuri, o notă a Direcției resurse umane și organizare privind situația delegărilor la Ministerul Public.

Pe ordinea de zi a ședinței Secție pentru procurori, programată să înceapă la ora 10,30, se află și solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism privind interpretarea articolului VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului 92/2018.

Articolul prevede că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Noile reglementări din ordonanța de urgență impun o vechime de cel puțin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA și DIICOT. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

Voci Conservatoare. Ninel Peia adresează o Scrisoare Deschisă Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Cerem Ambasadei Rusiei de la București să înainteze Scrisoarea Deschisă, președintelui Rusiei și să ne trimită răspunsul ca să-l publicăm.

France Presse:Poliția Franceză, aflată sub comanda regimului Bilderbergului Macron, e acuzată că s-a dedat la violențe EXTREME împotriva "Vestelor Galbene". 15 oameni și-au pierdut OCHII, iar un împușcat în cap se află în comă

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

SUA: Donald Trump oferă un statut temporar unor imigranți în schimbul zidului

CM Handbal (m): Franța a nvins Spania; Victorii pentru Danemarca, Germania și Suedia (Rezultatele zilei)

Irlanda de Nord: Explozia unei posibile mașini capcană

NASA: Durata unei zile pe Saturn depășește cu puțin 10 ore și 30 de minute

Poziţii sexuale PERFECTE pentru bărbaţii cu PENIS MIC

A jucat într-un film XXX, dar era să leșine când și-a cunoscut partenerul. Cine era bărbatul cu care a făcut-o

Petra Kvitova s-a pus zid în fața tinerei Amanda Anisimova: este prima jucătoare ajunsă în sferturi, pe tabloul feminin. Ziua a 7-a de Australian Open: toate reperele

Un tânăr de 17 s-a dat drept medic ginecolog timp de o lună. Cu ce s-a ales după "inedita experienţă"

#Romania2019.eu/ Reuniunea COSAC începe duminică la București

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Hochei: România, surclasată de Estonia cu 9-1, la Campionatul Mondial Under-20

De ce este bine să pui ceapă pe tâlpi, înainte de somn

Ea a fost copilot în avionul morţii. Ultimele imagini cu frumoasa boliviancă, filmate înaintea decolării VIDEO

Gianina din Las Fierbinți, așa cum nu ai mai văzut-o. Cât de bine arată actrița Anca Dumitra

Petra Kvitova s-a pus zid în fața tinerei Amanda Anisimova: este prima jucătoare ajunsă în sferturi. Ziua a 7-a de Australian Open: toate reperele de la feminin

Cinci sirieni, puși sub acuzare n ancheta din Bulgaria privind finanțarea terorismului. Gruparea a trimis peste 25 de milioane de euro unor organizații teroriste

VIDEO Arsenal, victorie n derby-ul cu Chelsea (scor 2-0) - Lacazette și Koscielny au decis nvingătoarea

HOROSCOP 20 IANUARIE 2019. Sfârşit de săptămână favorabil întâlnirilor, se conturează o nouă relaţie

UK. Consiliul Municipal dă instrucțiuni către Școlile Publică de stat britanice, către cadrele didactice și personalul auxiliar: "Băieții pot avea menstruație ca și fetele. Acordați-le tot sprijină necesar"

Britanicii s-au prins că federalista UE urmăreşte dezmembrarea statelor naționale. Theresa May: Marea Britanie nu se va răzgândi în privința părăsirii Uniunii Europene. Părăsim UE, nu Europa"

Profil de parlamentar: Corneliu-Florin Buicu, deputat PSD Mureș

Cum arată vasul cu oi din România care a scufundat o navă militară rusească în Marea Neagră

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Progresiştii Soroşişti se toarnă între ei. Soroşistul Tolontan, cel care-i cântă ode şi linguşeli penibile mărețului Soros, e acuzat că a colaborat cu Securitatea şi că e agent SIE de către Guşă prietenul Popperianului Hellvig şi patron la Realitatea Tv

Incredibil cum arată, la 61 de ani, frumoasa actriță Ornella Muti

Vă mai amintiți de celera Ornella Muti? Cum arată actrița acum, la 63 de ani

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Ptremierul israelian cere României să urgenteze mutarea Ambasadei la Ierusalim

Baschet masculin: Campioana CSM CSU Oradea a câștigat dramatic la Craiova, în Liga Națională

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Tragedie în Dolj. Un bărbat a fost strivit de maşina pe care o repara

Aceste 5 zodii sunt CELE MAI AFECTATE de ECLIPSA TOTALĂ DE LUNA PLINĂ SÂNGERIE A LUPILOR

Un bărbat a intrat cu maşina în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail pe ZODII: DUMINICĂ 20 ianuarie 2019. Mesajul şi rugăciunea zilei

Top 3 cele mai perverse femei în dormitor, în funcţie de zodie. Tac şi fac

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

Se întâmplă lucruri ciudate în țările UE care se opun şi rezistă atacurilor rețelei progresiste a lui Soros. Prim-miniștri din Slovacia şi Slovenia au fost forțați să demisioneze, președintele Cehiei a câștigat la limită, presiuni pe Ungaria şi Polonia

CHEFI LA CUTITE 2017: O fostă concurentă "Insula Iubirii" concurează cu Gina Pistol pentru inima lui chef Scărlătescu

Stirile ProTV: ​Valul care umbrește Europa. Tot mai mulți europeni cred că evreii conduc lumea din umbră

Alina Sorescu, pusă la punct de soacră. Ce sarcini i-a dat

Madonna - poze cu sânii goi la 56 de ani

Emilia Iucinu, mărturisiri despre cancerul cu care se luptă de ani de zile. Cutremurător ce spune fosta iubită a jurnalistului Dumitru Tinu

Perversiuni sexuale tulburătoare din Antichitate. Sex în grup cu animale, grădini ale plăcerilor, monumente ale penisului și pâinea-dildo

Anda Adam, GOALĂ! Imaginea demnă de filmele XXX cu care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

COMPER ROMANA 2019. Subiecte romana Comper etapa I pentru fiecare clasă

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Noul atacant al FCSB a fost condamnat, în trecut, la închisoare cu suspendare! Ce a putut face după ce a băut țuică

Conflict Băsescu-Ponta. La mijloc autostrada Comarnic-Brașov. "Dacă cineva l-a blocat să construiască, acela se numește incompetența proprie"

Ponta: Băsescu a folosit DNA să blocheze construirea autostrăzii Comarnic-Brașov. Băsescu: Neputinciosul guraliv, blocat de incompetența proprie

Ungaria. Tamás Deutsch, europarlamentar maghiar: Liderii de la Bruxelles și rețeaua Soros încă mai doresc să forțeze migrația ilegală în masă către statele membre ale Uniunii Europene

Au tras o sperietură pe cinste. Trei turiști, între care un copil, rătăciți în munții Făgăraș, recuperați după mai bine de 12 ore

Hochei: Victorie la scor pentru CSM Galați, în Campionatul Național

Scrimă: CSA Steaua, medaliată cu bronz în Cupa Europei la spadă feminin

Poliția caută "doi indivizi periculoși" în cazul Tudor Simionov, românul ucis la Londra, în noaptea de Revelion

Panică la Craiova. Un bărbat a intrat cu mașina prin ușile spitalului de Urgență - FOTO

Franța a plecat ca din pușcă în grupele principale ale Campionatului Mondial, Spania este aproape eliminată din lupta pentru medalii. Suedia s-a distrat cu Tunisia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 418, afisate in 7 pagini.



ieri 05:59 CITATUL ZILEI