12:06
Comentarii Adauga Comentariu

Blaga: Ca europarlamentar în grupul PPE, aș putea contribui la multe lucruri bune pentru România, îndeosebi privind Schengen

Fostul copreședinte al PNL, Vasile Blaga, a declarat că ar putea contribui în calitate de europarlamentar în grupul PPE la "destule lucruri bune pentru România", afirmând că are "o anumită experiență".

"Eu cred că aș putea contribui în grupul PPE la destule lucruri bune pentru România din zona în care mă pricep, evident, în tot ceea ce înseamnă parcursul pe care l-am avut pe Schengen și nu cred, fără să mă laud, că sunt prea mulți oameni care și au conexiuni la Bruxelles cu cei cu care am negociat la momentul respectiv eliminarea clauzei de salvgardare, pentru că știți că am răspuns de ea. (...) Deci, am o anumită experiență, zic eu, partidul va hotărî mai departe, sigur", a declarat Vasile Blaga, joi, la Parlament, înainte de ședința Biroului Politic Național al PNL, întrebat de ce s-a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare.

Fiind întrebat de ce lideri importanți ai partidului, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Crin Antonescu, Alina Gorghiu, doresc să candideze la europarlamentare, Blaga a spus: "Asta nu înseamnă că nu poți ajuta partidul în permanență, eu știu că europarlamentari au susținut din greu și campania prezidențială și campania pentru alegerile generale, deci asta nu e nicio problemă".

"Pe de altă parte, eu cred că sunt oameni cu foarte multă experiență care pot spun multe lucruri la Bruxelles", a afirmat Blaga.

Fostul copreședinte PNL a punctat că politica de la Bruxelles devine "tot mai importantă", în contextul în care "euroscepticii câștigă teren în toată Europa".

"E nevoie de o susținere puternică pentru această construcție care este Uniunea Europeană, unde este locul nostru ", a mai spus Blaga.

Pe ordinea de zi a ședinței Biroului Politic Național figurează și pregătirea alegerilor europarlamentare. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Prima imagine cu Gina Alexandra, nora lui Liviu Dragnea, în ziua nunţii FOTO

Donald Trump: Menținerea a 200 de militari în Siria nu reprezintă o anulare a deciziei din decembrie

Tatăl acuzat că și-a violat fiica de 240 de ori, apărat chiar de victimă. Ce au decis judecătorii după schimbarea declarației

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Augustin Lazăr despre OUG 7/2019: Vom sesiza instituțiile care au abilitatea de a sesiza CCR

Donald Trump o propune pe Kelly Craft pentru funcția de ambasador SUA la ONU

Premiile Cesar 2019 - Cineastul Jacques Audiard, desemnat cel mai bun regizor

Scrutinul parlamentar din R.Moldova riscă să aibă un rezultat neclar,prelungind criza politică

Premiile Cesar 2019 - Alex Lutz, cel mai bun actor în rol principal

SUA: Un jandarm al internetului avertizează că au loc atacuri de mare amploare la nivel mondial

Gelul-minune care oprește hemoragia în 15 secunde

Au fost prinşi în timp ce făceau sex lângă Stadionul "Dan Păltinișanu" FOTO

Cel mai tare banc cu soacra. Mori de râs dacă nu-l ştii

Fault DUR asupra lui Ianis Hagi: "Nu mi-a cerut scuze, îmi râdea în față. Te apuci de fotbal la șase ani și la 20 îți rupe piciorul și te lași" | FOTO

ONU îndeamnă autoritățile venezuelene să nu recurgă la forță letală contra manifestanților

Frans Timmermans vrea consolidarea UE și cere protejarea statului de drept

Premiile Cesar 2019 - Robert Redford, premiat pentru întreaga carieră

Antonia dă din casă. Artista dezvăluie imagini din intimitate. Doar Velea a mai văzut-o aşa

Oficial american: Departamentul de Justiție nu va primi săptămâna viitoare raportul lui Mueller

Digi24: Cum răspunde noul ministru al Dezvoltării imaginilor cu noroaiele de la sate din reportajele TV

Donald Trump consideră că situația dintre India și Pakistan este "foarte periculoasă"

Premierul Dăncilă a discutat cu omologul maltez despre cooperarea economică n IT și turism

Gică Hagi: Mi se pare un pic exagerat să ai intenție să rupi piciorul unui fotbalist tnăr. Ianis a fost norocos

China consideră că ajutorul umanitar nu ar trebui "trimis forțat" în Venezuela

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

IOANA BLAJ, O GRAVIDĂ SEXY! Fostul SOȚ AL DIANEI DUMITRESCU, DUCU ION, este UN VIITOR TĂTIC MÂNDRU! FOTO

Venezuela: Juan Guaido afirmă că armata l-a ajutat să treacă granița în Columbia

Trump: Retragerea parțială a trupelor din Coreea de Sud "nu se află pe masă"

Premiile Cesar 2019 - "Shoplifters", desemnat cel mai bun film străin

Premiile Cesar 2019 - Lea Drucker, cea mai bună actriță în rol principal

Avocata Laura Vicol, trimisă în judecată

Fosta şefă a ANRP Ingrid Mocanu face plângere penală împotriva lui Kovesi în urma apariţiei înregistrărilor cu şefa DNA

Șah: Marea maestră Irina Bulmaga, locul 3 la Turneul din Dubai

5 AVANTAJE dacă te masturbezi ZILNIC

CE TRANFORMARE! CUM arată LORA ROȘCATĂ! Ție îți place cum îi șade?

Reducerea trupelor americane în Coreea de Sud nu se află pe agenda summitului Donald Trump-Kim Jong-un

Caru' cu vedete: Mihai Bendeac va fi tătic; Răzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg; Andreea Mantea a fost diagnostica cu cancer ovarian!

Zeci de mii de spectatori participă la concertul umanitar pentru Venezuela organizat de Richard Branson

Cazul fetiței care a murit după ce a căzut dintr-un microbuz: Șoferul, arestat preventiv

Pugilistul Bogdan Dinu va lupta din nou în Statele Unite. DATA meciului

Caru' cu Vedete: Ilie Nastase a fugit cu fosta sotie la Paris; Americanii n-au iertat-o nici acum pe Antonia; BRomania i-a suflat nora sefului de la Liga

Italienii au rămas uimiți după ce Budapesta i-a dat o lovitură usturătoare Bucureștiului: "Nici măcar Simona Halep nu a putut salva nimic. Este incredibil"

Patricia Kaas: Un spectacol care seamana cu mine, cea de acum

Un bărbat a făcut sex cu o minoră de 12 ani. Fetița este prietenă cu fiica agresorului din Brăila

Presupusa victimă a lui Cristian Pomohaci, declaraţii şocante. "A fost viol. Aveam 13 ani...." FOTO

Cindy Crawford a pozat goală la 51 de ani. FOTO

A vrut să pozeze artistic, dar a ieşit ceva demn de industria XXX. Rochia mult prea scurtă a trădat-o FOTO

IMAGINI ULUITOARE! Un zoofil din Dâmboviţa, prins în timp ce VIOLA găinile vecinei VIDEO

Ioana Șulea, cel mai bun sportiv din 2016 la Federația Română de Culturism și Fitness

IMAGINI INCREDIBILE în Sinaia. Gheaţa de sub zăpadă le-a dat bătăi de cap şoferilor VIDEO

Finlanda: Venitul de bază - bun pentru sănătate, dar fără efect n ceea ce privește găsirea unui loc de muncă (studiu)

SPUNE NU - VACCINĂRII OBLIGATORII. Legea Vaccinării Obligatorii - Încalcă Constituția României. Cele opt vaccinuri care vor fi obligatorii pentru inscrierea copiilor la gradinita/scoala. Scolile vor fi aspru amendate daca nu vor respecta legea

Bancul zilei: Onorabilul avocat

Rusia acuză SUA că plănuiește narmarea opoziției din Venezuela

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Actriţa româncă de filme pentru adulţi explică ce se întâmplă în spatele camerelor. "Mă sună vedete să facem amor în trei, cu iubitul"

Prostituție la un club de striptease din Brașov. Sex cu factură pentru consumația minimă

UPDATE Vrancea: Bărbatul găsit mort într-un autoturism ar fi fost împușcat după o urmărire (surse)

Dana Grbovan: OUG 7 reprezintă un regres față de legeile justiției votate n Parlament

Cuplul din California care și-a torturat cei 13 copii a pledat vinovat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 304, afisate in 6 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI