09:16
Comentarii Adauga Comentariu

Şefa ICCJ: Procurorii care vor lucra la secţia pentru anchetarea magistraţilor trebuie să fie independenţi

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a precizat marţi că nu s-a opus niciodată înfiinţării secţiei speciale care să ancheteze magistraţi, aceasta apreciind că procurorii care vor lucra în cadrul acestei structuri trebuie să fie independenţi,

"Noi ne-am sus punctele de vedere la momentul la care proiectul era în discuţie publică, iar pe mine personal, nu cred că m-aţi auzit vreodată opunându-mă creării unei asemenea secţii. Singura problemă pe care mi-o puneam eu era de organizare, dar probabil că lucrurile se vor organiza. S-a aprobat deja în cadrul CSM un regulament de organizare şi funcţionare a acestei secţii” a afirmat Cristina Tarcea marţi.

Întrebată ce calităţi ar trebui să aibă procurorii care vor activa în această secţie, Cristina Tarcea a răspuns că aceştia trebuie să fie „independenţi, bine pregătiţi profesional şi puternici”.

Ea a adăugat că şi în magistratură, ca de altfel în toate profesiile, sunt oameni foarte bine pregătiţi profesional şi oameni mai puţin pregătiţi profesional.

„În ceea ce priveşte independenţa, eu cred că una dintre premisele de la care pleacă reglementările constituţionale este şi independenţa. Am declarat-o public cu diferite ocazii că una dintre calităţile magistraţilor este independenţa” a mai spus Tarcea.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

Jocurile Olimpice de Tineret 2018: România a încheiat competiția cu opt medalii

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Caru' cu vedete: Kim Kardashian, goală complet n brațele unui bărbat! Fotografiile au ajuns pe internet; Cți bani iau vedetele din Romnia pentru concerte; Cleopatra Stratan, ipostază provocatoare la doar 16 ani! Imaginea care a strns mii de like-uri

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Utile:Consumă această bătutură n fiecare dimineață și vei scăpa de stres și oboseală; Campionii Europei la consum de zahăr. Denumirile sub care este ascuns n alimente; Ce să faci dacă ai cuticule uscate și crăpate;

Mii de imigranți au pătruns în Mexic spărgând un gard de la granița dintre Guatemala și Mexic

INCENDIU de amploare la Sibiu: Un depozit de uleiuri folosite și vopsea a luat foc | FOTO, VIDEO

Ilie Şerbănescu - "Iliberalismul“ – o dezgustătoare diversiune colonialistă

RK Nexe Steaua București, scor 28-23, n SEHA League la handbal masculin

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie

Arabia Saudită recunoaște că jurnalistul disident a decedat în consulatul din Istanbul

Arabia Saudită recunoaște că Jamal Khashoggi a fost ucis n consulatul din Istanbul

Incendiu la Mănăstirea Siliștea Gumești: Un bărbat a murit după ce focul a izbucnit într-un atelier de tâmplărie

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cțu (PNL): Coaliția de la guvernare a trimis la Bruxelles un document n care promite nghețarea salariilor bugetarilor

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Parlamentul macedonean aprobă schimbarea numelui țării

Parlamentul macedonean aprobă schimbarea numelui țării

Cazul Khashoggi: Washingtonul evocă o "gamă largă" de sancțiuni posibile contra Riadului

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Proiect de lege: Principalele televiziuni și radiouri, obligate să îndemne cetățenii să meargă la vot

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi "a murit în urma unei lupte" - presa saudită

#100 | 100 de ani în 100 de momente: În 1992, Michael Jackson a concertat în România

Cum să faci odorizant NATURAL de cameră cu bicarbonat de sodiu

​CM gimnastică: Delegația Romniei, formată din 12 sportivi, a plecat la Doha; Marian Drăgulescu face parte din lot

Tenerife, Londra și Barcelona, printre destinațiile pe care turiștii le preferă în luna noiembrie. Care sunt prețurile

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Motivul pentru care au renunțat total la PROTOCOL: Prințul Harry și Meghan, în picioarele goale în văzul lumii | VIDEO

De ce nu mai votează tinerii și pleacă din țară? Explicațiile Băncii Mondiale pentru un adevărat fenomen n Romnia: Sistemele de protecție socială nu mai sunt valabile

Rihanna ar fi refuzat să cnte la Super Bowl 2019 din solidaritate cu Colin Kaepernick

BREAKING: Statele Unite anunță că se retrag din Tratatul forțelor nucleare intermediare. Mesajul transmis Rusiei

PNL: Într-un document trimis Comisiei Europene PSD-ALDE promit înghețarea salariilor în 2019

Eugen Teodorovici, despre impozitarea nunților: ANAF trebuie să se schimbe în modul de a acționa

REPORTAJ: Prelucrarea lemnului, meșteșug învățat din tată în fiu, pe cale de dispariție în Apuseni | FOTO

Saudiții au recunoscut că Jamal Khashoggi a murit n consulat, dar susțin că a fost o luptă / Trump spune că varianta este credibilă

Atenționare de călătorie MAE: Regatul Spaniei, Comunitatea Andaluzia - Cod portocaliu de ploi și vânt în Malaga, sâmbătă

Migranți: O criză se profilează la frontiera americano-mexicană, avertizează Pompeo

Conflict DESCHIS în PSD. Mâna dreaptă a lui Dragnea anunță că va propune înlocuirea Gabrielei Firea de la București. Pe cine susține în locul ei

Horoscop zilnic SÂMBĂTĂ 20 OCTOMBRIE 2018. O zi pentru frecvenţa iubirii

Fost director MI6: Dovezile sugerează că prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Firea și-a atras o adversară redutabilă în PSD: Unii au ajuns prea repede în funcții importante

Turneul Campioanelor de la Singapore începe duminică/ Tot ce trebuie să știți despre ediția 2018 WTA Finals

Turcia deţine înregistrări cu momentele în care jurnalistul Jamal Khashoggi este torturat şi ucis. Acesta îşi activase iPhone-ul

Video Criză a imigranților n America. O coloană uriașă de oameni se ndreaptă din Honduras spre granița SUA

​EXCLUSIVBucureștiul riscă să rămnă fără marcaje rutiere. Tribunalul București a suspendat prima hotărre prin care un serviciu public a fost delegat către o companie municipală, proaspăt nființată de Gabriela Firea.

Wanda Ferragamo, decana celebrei case de modă italiene Salvatore Ferragamo, a murit la 96 de ani

​VIDEO, FOTO Un rege al geților sau un general macedonean? - Povestea uimitoare a unui mormnt ridicat acum 2.300 de ani n sudul Dobrogei

13 cazuri noi de rujeolă, confirmate în ultima săptămână

Sibiu: Peste 300 de pompieri au lichidat în 9 ore un incendiu la un depozit de deșeuri periculoase și nepericuloase

Restricții de trafic în Capitală în acest week-end pentru evenimente și marșuri. Care sunt zonele afectate și rutele adiacente

ANALIZĂ | Cât de importanți sunt străinii în Liga 1? Trei echipe sunt dependente de ei, dar contează puțin în lupta la titlu

CITATUL ZILEI

Restricții de circulație pentru camioane în Ungaria. Prima restricție, sâmbătă seara

MAE atenționează că Spania va fi astăzi sub cod portocaliu de ploi și vânt

Replici acide ntre doi lideri PSD. Bădulescu: ți pun ciorbă n cap! Ștefănescu: Se poartă ca un golan

Horoscop: Începe zodia SCORPIONULUI. Umbră, întuneric, mister, transformare. Cum îţi va fi viaţa o lună sub Scorpion?

Uganda ncepe lucrările pentru al 5-lea cel mai mare pod din Africa

O femeie din Rusia acuzată de interferență în alegerile de anul acesta din SUA

"Lăsați-l acolo unde e pe Dică"! Anghel Iordănescu a intervenit când a aflat că Gigi Becali negociază cu Olăroiu

ANDRA, APROAPE GOALĂ! Uite-o CU SÂNII LA VEDERE, înainte să îl cunoască pe Măruță | VIDEO INCENDIAR

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

VIDEO | Să râdem cu Ionuț Radu! Portarul lui Genoa a fost protagonistul unui moment amuzant. Nu i-a putut găsi trei calități lui Mirel Rădoi :)

Motivul pentru care Rihanna a REFUZAT să cânte la Super Bowl 2019, cel mai mare eveniment sportiv din SUA

Plăcintă cu carne de pui

Copiii salvați din peștera din Thailanda s-au antrenat alături de Zlatan Ibrahimovic și echipa Los Angeles Galaxy

Cioinac, în război cu fanii CFR-ului: "Trebuie să aplaudați, nu să înjurați! V-am făcut campioni" | FOTO

COD GALBEN emis de ANM, vremea se schimbă radical

Donald Trump consideră că explicația Arabiei Saudite este "credibilă". Este un prim pas mare

ALERTĂ ANM: Vremea se schimbă în acest sfârșit de săptămână

Copiii salvați din peștera din Thailanda s-au antrenat cu starul suedez Zlatan Ibrahimovic

VIDEO | Distracție la antrenamentele lui Atletico. Cum se relaxează Griezmann&Co. cu ajutorul unei... mese :)

Când e momentul să întrerupi alăptarea? Ce complicaţii pot apărea

Incendiu la un depozit de uleiuri şi vopsele din Sibiu. 200 de pompieri au intervenit toată noaptea, nu sunt victime

O femeie din Rusia acuzată de interferență în alegerile de anul acesta din SUA

VIDEO Sibiu: ​Incendiu masiv la un depozit de uleiuri și vopsea, au fost mobilizați peste 200 de pompieri. Localnicilor li s-a cerut să stea departe, din cauza fumului

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

Progresiştii Soroşişti îşi bat joc de legile României. Primul DOCUMENT OFICIAL ILEGAL legat de "egalitatea SOROŞISTĂ de GEN" din România. "Părinte 1" şi "Părinte 2" înlocuiesc MAMA şi TATA

S-a întors Dan Petrescu? CFR este lider după un corner, fără să impresioneze, ca în perioada "Bursucului"

Judo: România a încheiat Mondialele de juniori cu o medalie de bronz

Siria: 32 de civili au fost uciși în lovituri aeriene ale coaliției antijihadiste (OSDO)

Biletul zilei Pariuri1x2.ro: Investiţia de sâmbătă poate fi dublată de goluri şi cornere

Peste 20 de membri ai Adunării Parlamentare a CE cer anchetarea lui Vlcov și Pop, pentru acțiuni de discriminare a minorității germane

Membri din Consiliul Europei cer anchetarea lui Dariu Vâlcov și a lui Liviu Pop, pentru acțiuni de discriminare

BOMBĂ în SHOWBIZ. OANA LIS, prinsă în fapt: detalii incendiare din DORMITOR

Rednic taie în carne vie! I-a luat banderola de căpitan lui Nistor. Pe brațul cui a ajuns și ce schimbări pregătește "Puriul"

Fotbal: Alaves, lider provizoriu în campionatul Spaniei

CFR Cluj - Poli Iași 1-0, în etapa a 12-a a Ligii 1 Betano

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Floyd Mayweather nu a contactat UFC pentru un meci cu Khabib Nurmagomedov

Bundesliga: Eintracht Frankfurt, spectacol n fața Fortunei Dusseldorf, scor 7-1 / Luka Jovic (20 de ani) a nscris cinci goluri

Horoscop de weekend Oana Hanganu 20-21 octombrie 2018. Neptun retrograd aduce nostalgie

​Liga 1: CFR Cluj, liderul clasamentului/ Victorie la limită n fața Politehnicii Iași, scor 1-0 (Programul etapei)

Misterul unei neprezentări. "S-au cazat, au luat pachete de la hotel și nu au mai venit la meci". Rămâne Divizia A1 cu numai nouă echipe?

Ce trebuie să ştii despre sexul la menstruaţie

Un elicopter s-a prăbușit pe o navă a Marinei franceze

Arabia Saudită recunoaşte că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Tudor Șimon, fostul selecționer al naționalei României de minifotbal, e regele videochat-ului! Un jucător de națională e implicat în afacere

Patru beneficii ale consumului de miere

Numerologie data naşterii în săptămâna 22-28 octombrie 2018. Cum îţi merge în funcţie de când eşti născut

CFR Cluj - Poli Iaşi 1-0 în etapa a 12-a din Liga 1. VEZI CLASAMENTUL

NOU! Călăuzire zilnică zodii de la Arhanghelul Mihail - SÂMBĂTĂ 20 octombrie 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Stoican aruncă săgeți spre Gaz Metan: "Sunt niște oameni acolo care se cred stăpânii campionatului". Ce spune despre meciul cu CFR: "O echipă care s-a apărat cu toți jucătorii în propria jumătate"

Video Romnia, lovită de un val de aer polar. Ninsori n jumătate de țară

O studentă din Timișoara a provocat o explozie în cămin, în timp ce încerca să se epileze

Conceicao, reacție sinceră după meciul cu Poli Iași: "Uneori joci bine și pierzi, alteori joci prost și reușești să câștigi"

Judo: Romnia a ncheiat Mondialele de juniori cu o medalie de bronz

Tânără de 19 ani care conducea sub influenţa drogurilor, prinsă de poliţişti pe Splaiul Unirii din Capitală

ULTIMA ORĂ: Înlocuitor pentru Neymar! PSG s-a resemnat cu gândul că-l va pierde pe brazilian în 2019 și a pus ochii pe un campion mondial

Handbal masculin: Steaua, învinsă de RK Nexe, în SEHA League

Hochei: Trei victorii românești în Erste Liga

Macedonia: Parlamentul a votat în favoarea schimbării numelui țării

Cum să te opreşti din alăptat fără dureri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 822, afisate in 7 pagini.



ieri 20:02 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 05:07 CITATUL ZILEI