12:27
Comentarii Adauga Comentariu

Fifor, despre vizita programată în SUA: Voi merge cu mesajul că vom continua să ne îndeplinim obligațiile asumate

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunțat joi că în vizita pe care o are programată în Statele Unite ale Americii va transmite mesajul că România intenționează să-și îndeplinească toate obligațiile asumate în plan militar.

"Mesajul este unul cât se poate de clar, acela că România este un partener al Alianței Nord-Atlantice extrem de solid, de credibil. Voi merge cu un mesaj către partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, că vom continua să ne îndeplinim obligațiile asumate (...). Vom avea o agendă bogată, ne întâlnim cu secretarul Apărării, James Mattis, și sunt absolut convins că vor fi foarte multe lucruri importante pe care le vom discuta, le vom analiza", a declarat Fifor la Câmpulung Muscel, unde a participat la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor Batalionului 30 "Vulturii Carpaților".

Ministrul Apărării a adăugat că îl va invita pe omologul său american să viziteze România.

"Faptul că, iată, ne vedem a doua oară în formatul acesta, al unei vizite oficiale în Statele Unite, vorbește de la sine despre relația foarte bună pe care o avem cu partenerul nostru strategic. Vom reitera, totodată, invitația pentru secretarul apărării, James Mattis, de a ne vizita", a precizat Mihai Fifor.

Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, anunța la finalul lunii iulie, într-un interviu acordat publicației americane Politico, faptul că ministrul român al apărării, Mihai Fifor, va efectua o vizită în SUA în cursul lunii septembrie.

Conform lui Maior, ministrul Fifor se va întâlni cu secretarul apărării, James Mattis, cu care va discuta mai multe aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării, printre care oferta României de a găzdui un contingent militar american permanent la Baza aeriană "Mihail Kogălniceanu". AGERPRES/(A, AS - autor: George Onea, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

​Europa League: Chelsea, Arsenal, Napoli și Inter, calificate n optimi (Rezultatele complete ale serii)

Un bărbat amenință că își va da soția în judecată după ce aceasta a dezvăluit online cel mai mare secret al său

Un bărbat a scăpat de 3 ori de pedeapsa cu moartea pentru că era călăul prea obosit

Zeci de mii de persoane au participat la proteste organizate în Slovacia

Europa League, 16-imi | Sevilla, Arsenal, Inter, Napoli, Valencia, Villarreal, Slavia Praga și Chelsea merg în optimi. Chiricheș a jucat 55 de minute, Ivan 64, Băluță a fost rezervă în Genk - Sparta Praga. Toate echipele calificate

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

"Ai grijă!". VIDEO | Simona Halep a oferit un moment amuzant în meciul cu Bencic, care s-a viralizat rapid

ntr-un discurs anti-american, Putin anunță că misterioasa armă cu laser va intra n standby de alertă

Simona Halep are probleme medicale: "Așa am simțit, dar nu sunt scuze". Mesajul transmis la conferința de presă: "Visez la asta!"

Dubai e istorie, urmează o perioadă "de foc" pentru Simona Halep. Unde revine fostul lider mondial și mesajul la finalul aventurii în Emiratele Arabe Unite: "Acum mă gândesc doar la asta!"

Donald Trump și Tayyip Erdogan au discutat la telefon despre retragerea trupelor americane din Siria

Venezuela: Ajutorul american a ajuns în Curaçao

Pompeo avertizează că SUA nu vor putea colabora cu țările care folosesc tehnologia Huawei

Brazilia respinge orice risc de "fricțiuni" la granița cu Venezuela (președinția)

Pompeo: SUA nu vor împărtăși informații cu țările care folosesc tehnologia Huawei

Moment extrem de RAR, surprins cu telefonul: O confruntare violentă între un PITON și un ALIGATOR. Cine credeți că a învins?/ "Nu mă așteptam la acest final. Mă trec fiori reci când mă uit!" | VIDEO

LIVE SCORE Europa League | Arsenal a întors scorul pe Emirates și s-a calificat, Napoli, Sevilla, Valencia și Frankfurt merg la pas în optimi. Chiricheș a jucat 55 de minute, Ivan 64 de minute cu Inter, Băluță, rezervă în Genk - Slavia Praga

O intervenție militară americană în Venezuela "nu ar avea niciun sens" (vicepreședintele Braziliei)

Educația digitală, esențială pentru dezvoltarea industriei IT din Romnia

Benjamin Netanyahu și Vladimir Putin se vor întâlni la Moscova pe 27 februarie

A așteptat cinci ani ca să spună asta! Simona Halep s-a destăinuit: "Nimeni n-a avut parte de ce am avut eu în România, credeți-mă! Atunci a fost cel mai rău"

Muguruza a recidivat: încă o ieșire nervoasă la adresa antrenorului. "Nu îmi pasă, dar trebuie să faci ceva diferit". Dialogul dur între cei doi. VIDEO

"A pus-o la pământ pe Simona spre disperarea fanilor români din tribune". Ce scrie presa internațională despre meciul Bencic - Halep

Mexic: Furtul de carburanți a scăzut cu 72%, potrivit guvernului

​Utile: ​Dinți mai albi n doar 30 de zile, doar cu ingrediente naturale; Radioterapie - 5 lucruri pe care bolnavii de cancer trebuie să le știe; 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre cancerul ovarian

ȘTIRILE OREI 17.00

Autoritățile anunță verificări în cazul Pădurii Horia-Baciu, după tăierile masive de copaci din zonă

Sorina Pintea, după ce 3 oameni au murit la spitalul Marius Nasta, aflat n subordinea Ministerului Sănătății: Nu putem da vină pe bacterie că a ucis pacienții, nici vorbă

Irina Margareta Nistor, despre recordul stabilit de comedia "Oh, Ramona": Ceva absolut extraordinar

Al cincilea oraș din România în care serviciul Uber este accesibil

Avocatul Toni Neacșu: Nici nu vă dați seama ct fierbe sistemul judiciar / Guvernul și Coaliția de guvernare vor ieși n genunchi

Irina Begu s-a calificat în sferturi la Budapesta

Curs dedicat Revoluției Române, lansat în premieră națională de o universitate din Timișoara

Constanța: Aeronave prezentate elevilor de militari români și americani, prin programul "Școala Altfel la aeroport!"

ULTIMA ORĂ: Rapid transferă definitiv de la Dinamo! Mutarea anunțată azi de giuleșteni

Document Viziunea USR pe fiscalitate: Reducerea taxelor pe muncă, scutiri de impozit pe venit pentru salariul minim, reformă radicală a ANAF, tăierea pensiilor speciale

Hans Klemm: Nicio țară nu e imună la corupție, e foarte important să existe un efort civic larg n lupta anticorupție / Pentru a nvinge corupția, un guvern curat este foarte util

LIVE SCORE Europa League | Arsenal, scor de neprezentare cu BATE, Salzburg "zburdă" cu Brugge. Chiricheș a jucat 55 de minute pentru Napoli, Ivan e titular în returul cu Inter

Liderii alianței electorale ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu și Andrei Năstase, susțin că au fost otrăviți cu mercur

Traian Băsescu: N-am nicio îndoială că respingerea Olguței Vasilescu a fost un joc între Dragnea și Iohannis

UPDATE Constanța: Una dintre persoanele aflate în avionul prăbușit la Tuzla a murit

Ministrul Sănătății, despre infecțiile de la "Marius Nasta": Nu putem da vina pe bacterie că a ucis pacienții

Irina Begu merge ceas la Budapesta. Victorie ușoară în turul 2 și calificare în sferturi. Peste cine poate da în runda următoare

One Dead Following Plane Crash In Constanta County

Ambasadorul SUA în România: În lupta anticorupție este bine să ai un sistem judiciar independent și un Guvern curat

Gabriela Firea vrea să atribuie mai multe trasee de transport către societatea din orașul în care primar este soțul ei

Simona Halep poate pierde locul 2 în clasamentul WTA

Serviciul de Securitate din Ucraina acuză Rusia de ingerințe în procesul electoral

Volkswagen anunță intrarea în producție a modelului electric ID.

Șefii lui Atletico, răspuns "cu manta" pentru Ronaldo, după ce lusitanul s-a "războit" cu toată lumea la Madrid: "N-a câștigat Liga de cinci ori..."

​​DigiSport: Comentatorul de limbă franceză de la meciul Halep - Bencic, pus la zid. Ce ar fi zis, n timpul disputei

Premiile César 2019: Cea de-a 44-a gală are loc vineri seară, la Paris

Gică Hagi, cu chef de glume înainte de meciul cu Sepsi: "Aia trebuie, altfel mă ceartă nevasta" :)

"Înăuntru sunt un dezastru, nu știu ce să gândesc". Discursul Belindei Bencic la finalul victoriei cu Simona Halep

Cristina Neagu, încă un gest de susținere față de CSM București. Decizia luată cu câteva zile înaintea partidei cu Gyor din Liga Campionilor

O tânără a luat în derâdere Numele Domnului şi a împietrit timp de 4 luni cu icoana Sfantului Nicolae în braţe

Poroșenko consideră că o misiune ONU de menținere a păcii ar putea rezolva conflictul din Ucraina

Ștefan-Radu Oprea : Organizațiile care reprezintă industria susțin ultimele măsuri fiscale adoptate de Guvern

SUA anunță menținerea a 200 de soldați în Siria

Financial report Prima pagină a presei străine: Deficitul fiscal de 1 trilion de dolari al Europei. Rețeta sovietică a lui Erdogan. Nicio ieșire pentru May după convorbirile constructive


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 689, afisate in 12 pagini.



ieri 06:00 CITATUL ZILEI