11:08
Comentarii Adauga Comentariu

"Arhivele insecurității", tema Festivalului de Teatru ce începe joi la Piatra-Neamț

Festivalul de Teatru Piatra-Neamț începe joi, la Teatrul Tineretului, tema aleasă pentru această manifestare - "Arhivele insecurității" reprezentând "o formulă ironică, dar serioasă", care face trimitere la istoria festivalului ce a debutat în 1968, a declarat joi, într-o conferință de presă, managerul instituției de cultură, Gianina Cărbunariu.

"Tema festivalului încearcă să exprime tocmai fragilitatea relației teatru - timp - realitate", a mai spus reprezentanta Teatrului Tineretului.

Reprezentantul UNITER în cadrul festivalului, Doina Lupu, a apreciat că festivalul de la Piatra Neamț este un proiect de referință pentru lumea teatrală.

"Este un festival de referință pentru lumea teatrală din România. Este foarte important că în teatrul din Piatra-Neamț se vede ceea ce ar fi trebuit să se vadă în toate teatrele din România, adică să se ducă spre comunitate un dialog între public și teatru", a declarat Doina Lupu.

La această ediție a manifestării, a XXX-a, vor participa și companii de teatru din Franța, Italia și Portugalia.

Pe parcursul festivalului vor avea loc 31 de spectacole, 36 de reprezentații, 5 concerte, 3 ateliere, 3 lansări de publicații, un spectacol-lectură, o proiecție de film documentar, un juriu de liceeni, un colocviu și 25 de sesiuni de discuții cu publicul.

Programul le propune iubitorilor de teatru spectacole de dramaturgie contemporană care chestionează teme ale societății de azi, teatru documentar, spectacole realizate de regizori sub 30 de ani, dialogul cu alte spații culturale europene, proiecte artistice cu componentă educațională, evenimente interdisciplinare, spectacole pentru public tânăr și foarte tânăr. Spectacolele se vor desfășura atât la Piatra-Neamț, cât și la Tîrgu Neamț.

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț împlinește, anul acesta, 60 de ani de existență. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Nona Jalbă, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

De ce s-a prăbușit lanțul de restaurante al lui Jamie Oliver? Un răspuns este Brexit

Pe cine votăm duminică. Controversele din jurul candidaților propuși de partide la alegerile europarlamentare 2019

Autoritățile franceze iau în calcul ipoteza unui atac terorist în cazul exploziei de la Lyon

Malta, Letonia și Slovacia organizează sâmbătă alegeri europarlamentare

Astra Giurgiu - Viitorul, finala Cupei României se joacă astăzi. Ora meciului

Accident grav la Constanța: Cinci persoane au fost rănite după ce un taximetru a fost lovit de o altă mașină | FOTO

Votul. De ce ne pute? Și de ce ne intoxicăm tinerii - INC-O OPINIE PERSPEKTIVA

Marea Britanie: Cine va fi următorul premier?

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Indonezia a fost contestat în instanță

Încă o crimă în județul Galați, a doua în decurs de 24 de ore

FOTO VIDEO Venezuela: Cel puțin 29 de deținuți au murit în urma unei confruntări cu poliția / Rebeliunea a avut ca motiv supraaglomerarea centrelor de detenție

Formula 1, MP al Principatului Monaco: Minut de reculegere pentru Niki Lauda; Componenții echipei Mercedes vor purta banderole negre

Secție a unui spital gălățean, nefolosită de 5 ani, deși a fost complet modernizată / Manager: Nu se prezintă nimeni la concursul pentru medic anestezist

DigiSport: Reacția incredibilă a lui Gică Hagi, când a fost întrebat dacă merge la vot. VIDEO

Washingtonul invocă ''agresiunea iraniană'' într-o controversată vânzare de arme către Riad

Indonezia: Candidatul învins la prezidențiale face apel

Donald Trump ia în considerare grațierea unor militari americani acuzați de crime de război

CITATUL ZILEI

Campania electorală - la final

#europarlamentare2019 Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

#europarlamentare2019 Irlanda: Proeuropenii din Fine Gael învingători, Verzii câștigă la Dublin

Referendum și europarlamentare 2019. Câte buletine de vot primesc românii la urne

HOROSCOP de weekend, 25 - 26 mai 2019, cu Anca Martin: Zodiile care fi mai sensibile la sfârșitul acestei săptămâni

Dinamo se pregătește pentru noul sezon - Mircea Rednic: "Scoțianul Ziggy Gordon va semna astăzi"

O ambulanță care trebuia să ajungă la un pacient a rămas blocată în noroi în județul Vaslui / Ministrul Sănătății: Bărbatul murise cu câteva ore înainte

Sute de angajați ai Primăriei Bistrița, în proces cu autoritățile, din cauza salariilor

VIDEO Un viceprimar PSD din Giurgiu l-a amenințat cu sabia pe un politician ALDE

Simona Halep, despre votul la alegerile parlamentare de duminică. Românca plănuiește să se ducă într-o secție de vot la Paris, înainte de meciul de la Roland Garros

CUTREMUR major, resimțit la Tokyo, cu doar câteva ore înainte de vizita lui Donald Trump în Japonia

Digi24: Cel mai scump medicament de pe piață costă 2 milioane de dolari. Ce tratează

Meleșcanu a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

Tenis: Finală Iulia Putințeva - Tamara Zidansek la Nurnberg (WTA)

Iranul poate scufunda nave militare americane utilizând "arme secrete". Avertismentul unui general iranian

Financial Times: Demisia Theresei May riscă să conducă la producerea unui Brexit fără niciun acord

În campania pentru europarlamentare din Italia, temele europene au strălucit prin absență / Salvini, cu rozariul în mână, conduce în sondaje, M5S vrea mâncare sănătoasă iar Berlusconi apropierea UE de Rusia

Icoană considerată făcătoare de minuni, dusă la Iași pentru vizita Papei Francisc

Ministrul Mediului anunță că bugetul Programului Rabla 2019 a fost epuizat în 12 ore de la lansare

GUVERNUL PROGRESIST CIOLOȘ-SOROS. Grijă deosebită pentru imigranți, bătaie de joc pentru profesori, pensionari și bugetari. S-a lansat harta serviciilor naționale destinate imigranților. Pe baza hărții am aflat și județele unde vor fi trimiși imigranții

MEDIAFAX FOTO | Mascota oficială a Campionatului European de fotbal 2020 și Radu Mazare paraseste sediul ÎCCJ. Imaginile săptămânii 10 - 17 mai

Europarlamentare 2019. A treia zi a alegerilor pentru PE: Votează Letonia, Malta și Slovacia

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

Alegeri europene. Letonia, Slovacia și Malta își cheamă cetățenii la urne

Nici eu nu vreau să mor prost

Un nou cutremur în România. Seismul s-a produs în județul Buzău

UPDATE Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

Atletism: Maria Guadalupe Gonzalez face apel la TAS din cauza suspendării pentru dopaj

Donald Trump a aprobat o nouă vânzare de armament către Arabia Saudită

Atenție la postările pe Facebook, dacă vă căutați un job: Mesajele devin criteriu în decizia de recrutare pentru candidați

Salvați Copiii: Peste 5000 de minori au dispărut de acasă în ultimul an. Majoritatea,plecări voluntare

"Share Location": Unde poți să te distrezi în timpul liber. Weekendul 25-26 mai

Persoanele publice din detenție care ar putea vota duminică: De la Mazăre, până la Borcea sau Blejnar

Simona Halep s-a antrenat cu tribuna plină la Roland Garros! Cine i-a fost parteneră și cum s-a mișcat deținătoarea trofeului | VIDEO

Daniel Isăilă, salvare dramatică de la retrogradare! VIDEO | Al Hazem a încasat un gol în minutul 120+1. Ce s-a întâmplat la penalty-uri

Meleșcanu a promovat România pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

Vaslui: Autospecială chemată la o intervenție, împotmolită pe un un drum comunal din Delești; pacientul a decedat

Finala Cupei României: Astra Giurgiu vs FC Viitorul (20:00) / Ultima șansă pentru Astra de a juca în cupele europene


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 779, afisate in 13 pagini.



ieri 06:22 Cum vota bunicul
ieri 05:11 CITATUL ZILEI