13:05
Comentarii Adauga Comentariu

Malaezia: Fostul premier Najib Razak, arestat într-un scandal de corupție

Fostul prim-ministru malaezian Najib Razak a fost arestat miercuri și va fi pus sub acuzare în cadrul unei anchete în care este suspectat că și-a însușit 628 de milioane de dolari din fondul de stat malaezian pentru dezvoltare 1MDB, au anunțat autoritățile malaeziene, relatează AFP.

Comisia anticorupție din Malaezia a afirmat că a obținut reținerea lui Najib Razak în cadrul anchetei sale privind scandalul legat de fondul 1MDB și "transferarea a 628 milioane de dolari în contul său personal", potrivit unui comunicat.

Najib a suferit o înfrângere surprinzătoare în alegerile legislative de pe 9 mai în fața fostului său mentor, Mahathir Mohammad, în vârstă de 92 de ani, care l-a atacat fără întrerupere pe tema scandalului de corupție.

În săptămânile dinaintea alegerilor, autoritățile malaeziene au confiscat de la reședințele private ale lui Najib aproape 300 de milioane de dolari în bani lichizi, bijuterii, ceasuri, genți și alte articole de lux.

După ce a pierdut puterea, Najib Razak a fost reținut pentru scurt timp pentru acuzații de presupusă deturnare a circa 10 milioane de dolari de la societatea publică 1Malaysia Development Berhad (1MDB), creată de Najib la scurt timp după preluarea mandatului în 2009 și care acum are datorii în valoare de 10 miliarde de euro.

Arestarea sa de miercuri este însă legată direct de una dintre cele mai grave acuzații împotriva sa în acest scandal, și anume transferarea unor sume mari de bani în contul său bancar înainte de alegerile din 2013.

Najib Razak va fi adus joi în fața unui judecător și va fi inculpat în baza acestor acuzații, a anunțat comisia anticorupție. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

R.Moldova sfâșiată de un nou PACT "Ribentropp Molotov". La Chişinău au venit în cascadă Dmitri Kozak,trimisul lui Putin, autorul planului de federalizare al R.Moldova, komisarul-UE Hahn şi Bradley A. Freden, directorul pentru Europa de Est al Dep. de Stat

Alexandru Lăzescu despre noul pact RUSO-UE de impunere a voinței lor la Chișinău: "trebuie să fii naiv să-ți imaginezi că obiectul acestei impresionante desfășurări de forțe externe (UE-RUSIA-SUA) a fost exclusiv Vlad Plahotniuc"

O actriță americană a postat singură pozele nud cu care era șantajată de un hacker: "Du-te dracului, cu toată puterea pe care crezi că o ai asupra mea!"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Donald Trump îl numește un ''dezastru'' pe primarul Londrei, după violențele soldate cu morți din capitala britanică

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Soroșismul a învins masiv în marile orașe din România.."Internaționala prin ei ne-o făuresc..."

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Arabia Saudită acuză Iranul pentru atacurile din Golful Oman, dar nu dorește un război în regiune

Cioloș poreclit fiul lui SOROS, saluta PACTUL Rusia-UE de la Chisinău care a impus Guvernul Ruso-UE al soroșistei Maia Sandu

Militanții Al Shabaab au ucis 16 polițiști în Kenya și Somalia în urma unor atacuri cu bombă

15 iunie 1859 - 15 iunie 2016. "Nu e păcat? ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?" Poeziile neștiute ale lui Mihai Eminescu. Ultimele versuri au fost scrise cu doar o oră înainte de moarte și sunt răscolitoare

Drumul spectaculos, recent inaugurat, care poate concura cu Transalpina sau Transfăgărășan. Șoseaua a fost săpată în munte | VIDEO

"Și eu sunt Liviu Dragnea": Protest cu câteva zeci de persoane, în față la Cotroceni, pentru eliberarea fostului lider PSD

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CITATUL ZILEI

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Zidane "aruncă" încă un star în afara Madridului. Ultimul nume greu care pleacă de la Real

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Campionatul European de tineret începe astăzi. România participă la turneul final după 21 de ani/ Lotul COMPLET al naționalei

Gândurile lui Cristoiu. Topul politicienilor: Domnul Ponta a fost la Cotroceni și dădea din coadă. A fost o mare greșeală

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 iunie

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Viorica Dăncilă o felicită pe Maia Sandu și o invită să facă prima vizită externă la București, "cât mai curând posibil"

SEX-TAPE cu o JURNALISTĂ expulzată din Rusia, folosit pentru şantaj. Cine vrea TĂCEREA ziaristei DE INVESTIGAŢII

Accident teribil: O tânără a murit după ce mașina în care se afla a lovit un stâlp | FOTO

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

România U21 la Euro 2019 | "Dacă Real Madrid îl lasă pe Jovic, putea și Ajax să-l lase pe Răzvan Marin!" Olandezii, puși la zid

Arabia Saudită: Prințul moștenitor Mohammed bin Salman acuză Iranul de exploziile din Golful Omanului

Judecătorul Cristi Dănileț, după ce Curtea Constituțională din R. Moldova și-a anulat propriile hotărâri: "Din punct de vedere juridic, este ceva nemaiîntâlnit"

Cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, în regiunea Insulelor Kermadec, aparținând Noii Zeelande

INTERVIU | Lukacs Bole: "Selecționerul vostru a vrut să joc pentru naționala României". Becali l-a dorit la FCSB! În iarnă a avut o ofertă "de la o echipă de top din Liga 1, dar aveam doar 6-8 ore ca să mă decid"

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. Tradiții, superstiții și cine sunt, de fapt, Rusalcele, făpturile fantastice

Un mort și un rănit grav, în urma coliziunii frontale dintre două mașini, pe DN 7, în Vâlcea

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturi de 33 grade Celsius/ Posibile averse, vijelii și grindină spre seară

Viorica Dăncilă o felicită pe Maia Sandu pentru preluarea mandatului și o invită la București: E esențial să mențineți angajamentul european

Protest la Palatul Cotroceni. Manifestanții cer demisia lui Iohannis și eliberarea lui Liviu Dragnea | FOTO

Accident cu trei mașini pe Autostrada Soarelui: O persoană a fost rănită/ Traficul pe sensul către litoral, restricționat

VIDEO Copa America: Argentina, învinsă de Columbia, scor 2-0

Mai Nerușinaților, dacă știați pe 22 Octombrie ca vine Ciolos, Prim-Ministru, Si-a venit pe 11 Nov, Știați și c-o sa ardă aia de vii în Club pe 30 Oct? Si ca vor urma Mitinguri ca sa plece Ponta pe 4 Nov? Sau Cum?

Fotbal: Sergio Ramos s-a căsătorit cu o prezentatoare de televiziune

OFICIAL | Gabi Torje și Paul Papp, OUT de la Sivasspor! Unul dintre ei revine în Liga 1

Soluția împotriva căderii părului și perna care te scapă de dureri la un salon de invenții din România | FOTO

Prințul saudit bin Salman acuză Iranul de atacarea petrolierelor din Golful Oman: Nu dorim un război în regiune, dar nu vom ezita să reacționăm

Sivasspor a anunțat că s-a despărțit de Gabriel Torje și de Paul Papp

Polițist înjunghiat de mai multe ori în piept cu un cuțit de bucătărie, în Japonia

Naționala de rugby a României a învins Brazilia într-un meci test, scor 22-21

Copa America 2019 | O nouă dezamăgire pentru Messi? VIDEO | Argentina, record negativ stabilit în eșecul cu Columbia

Donald Trump, atac la primarul Londrei: Sadiq Khan este o rușine națională

Seria de accidente grave din minivacanța de Rusalii continuă: Două persoane au murit în accidente petrecute în Vâlcea și Sibiu

O profesoară de geografie din Iași, prinsă de un elev pe un site porno. Reacția femeii când a fost întrebată dacă face videochat

Andrei Năstase spune că vicepremierul rus Kozak i-a confirmat că Plahotniuc este dat în urmărire federală și va fi dat în urmărire internațională. Unde ar fi acum oligarhul moldovean

Digi 24: VIDEO Un medic a fost prins drogat, în Mamaia, la volanul unui bolid de lux

Ana Baniciu a pozat fără SUTIEN. "Am corpul unei femei şi emoţiile unui copil!" FOTO

Alertă în Prahova: Nouă urși au ajuns, în ultimele 24 de ore, în mai multe localități/ Jandarmii, chemați să îi îndepărteze

A treia plecare de la CFR Cluj! Jucătorul a confirmat despărțirea de echipa lui Dan Petrescu: "Nu a fost nicio problemă" Are deja patru oferte pe masă

Două persoane au murit după ce două avioane s-au ciocnit în timpul zborului în Noua Zeelandă | VIDEO

Copa America 2019 | Messi și discursul său de lider după înfrângerea dureroasă cu Columbia: "Ne va lua ceva timp..."


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1041, afisate in 18 pagini.



ieri 05:21 CITATUL ZILEI