19:10
Comentarii Adauga Comentariu

Liviu Dragnea ar dori schimbarea Vioricăi Dăncilă pentru a forţa o acţiune de suspendare a preşedintelui Iohannis - Surse

Președintele PSD, Liviu Dragnea, ar dori schimbarea premierului Viorica Dăncilă și i-ar putea cere demisia la următoarea ședință a Comitetului Executiv Național, pentru a forța în acest fel acțiunea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, au declarat surse din partid.

Acesta ar fi unul dintre scenariile luate în calcul la vârful partidului, prin care Dragnea ar încerca să repare imaginea executivului după violențele din 10 august și să mute atenția pe subiectul suspendării președintelui Iohannis, în contextul atmosferei tensionate din partid după scrisoarea în care fostul ministru al educației, Ecaterina Andronescu, i-a solicitat demisia liderului PSD, scrie G4media.ro.

Potrivit Constituției, în cazul unei eventuale demisii a premierului Dăncilă, președintele Klaus Iohannis este cel care numește primul ministru. Ar fi al treilea premier schimbat de PSD într-un an și jumătate de la câștigarea alegerilor și este greu de crezut că președintele Klaus Iohannis va numi un al patrulea premier propus de Liviu Dragnea.

De notat că liderul PSD, Liviu Dragnea, a pregătit terenul unei eventuale acțiuni de suspendare imediat după violențele din 10 august. Pe data de 11 august, Dragnea l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis într-o postare pe Facebook, că ”este sponsorul politic al violenței și al manifestărilor extremiste” și îl acuză că ”prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forțele de ordine, așezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare”. Dragnea mai scrie în postara de pe FB că ”declarația președintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorității statului și un îndemn la reluarea violențelor la protestul anunțat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual și înlocuirea lui cu „Guvernul său”.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

Un virus modificat genetic care ucide celulele canceroase și distruge și celulele ce le asigură locurile de ascundere a fost dezvoltat de oamenii de știință britanici. Virusul nu atacă celulele sănătoase.

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele

Corupție la vârful firmei franco-japoneze Renault-Nissan. Președintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în legătură cu acuzații de corupție. Să iasă Klemă și soroșiștii și să condamne corupția franco-japoneză. Pariu că vor tăcea chitic?

Nigel Farage îi avertizează pe români să nu se lase prostiți de neobolșevicii progresiști ce conduc UE-ul "Sunteţi pe punctul de a fi trataţi ca cetăţeni de rangul al doilea de această Uniune Europeană. Treziţi-vă!"

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Ilan Laufer, declarație de presă plină de confuzii: Sunt născut la maternitatea Polizu din părinți romni / Presa israeliană: Ilan Laufer s-a născut n Israel la Rishon Lezion și a emigrat n Romnia

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

VIDEO Scandal la Realitatea TV: Rareș Bogdan amenință că părăsește postul după ce Oreste și Oana Stănciulescu au fost interziși n platou / Oreste: Astăzi am fost interzis la Realitatea

Doru Ţuluş confirmă că preşedintele Klaus Iohannis a fost urmărit penal

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Cazul falsului Picasso: DIICOT n-a gustat gluma și a început urmărirea penală in rem în cauza privind tabloul găsit îngropat la Tulcea

Studiu The Guardian: Populismul este n ascensiune, afectnd sistemul politic din Europa

Băsescu: Declarația lui Ilan Laufer de la pupitrul cu nsemnele PSD, ngrozitoare. Opriți-vă!

Faze tari: Face o orgie sexuală cu 1.000 de persoane; Ce a pățit un american după ce și-a cumpărat un autobuz romnesc din Fetești și l-a transportat n New Jersey; Și-a lăsat soția pentru dădaca copiilor, n vrstă de 16 ani

Bolşevismul n-a murit, e UE-ul Travestit! REVOLTĂTOR! Rezoluția PE condamnă România pentru Referendumul pentru Căsătorie

Financial review Prima pagină a presei străine: Ghosn plănuia fuziunea Nissan-Renault. Unul din patru europeni susține populiștii. Turcia publică nregistrarea audio a uciderii lui Khashoggi. Obiectivul lui Macron privind șomajul e compromis.

Nissan nu scapă: Procurorii japonezi vor să pună sub acuzare și compania auto după arestarea lui Carlos Ghosn

Tribul izolat care ucide străinii ce debarcă pe insula sa. Ultima victimă: un american venit ntr-o excursie de aventură

Cercetătorii israelieni au dezvoltat o metodă de producere a organelor umane personalizate care să nu fie respinse de organism

​INTERVIU Sold-out n Italia pentru spectacolul de teatru Soții, despre cuplul Ceaușescu

Iranul califică drept "rușinoase" afirmațiile lui Donald Trump privind rolul Arabiei Saudite în cazul Khashoggi

Omul din umbra lui Donald Trump, interviu exclusiv la Romania TV

Utile: Dieta cu ouă funcționează. Cum arată meniul pe zile; Acest gest pe care l fac mulți oameni poate provoca pneumonie; Lipsa acestui mineral esențial poate duce și la atac de cord! Ce semne ne dă organismul

#REZIST – Procurorii DIICOT investigheaza cum au intrat în Romania peste 14.000.000 $ pentru a finanta grupari #rezist pro DNA, Iohannis. Pistele conduc la „portofel virtual” de pe BLOCKCHAIN, al ONG-ului Stefan Batory finantat de Soros

Miniștrii Lucian Șova și Paul Stănescu s-ar fi întâlnit cu interpuși ai președintelui Klaus Iohannis

Doina Gradea a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră. Îi va fi cerută demisia

Digi 24: Șeful CNCD explică procedura după acuzațiile lui Laufer. Ce trebuie să facă Iohannis

Iohannis, reacție la afirmațiile lui Laufer: Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică - iresponsabile

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci ghimbir în fiecare zi timp de o lună

The New York Times: Trump a vrut să ordone Departamentului Justiției din SUA să-i ancheteze pe Hillary Clinton și James Comey

​Caru cu vedete: Cum fac sex vedetele? Detalii uimitoare despre fetișurile lor. Justin Bieber e n top!; Actrița Heather Locklear a fost internată la psihiatrie; De ce poarta celebritatile pantofi prea mari pentru ele pe covorul rosu

MESAJUL SĂPTĂMÂNII de la ÎNGERII PĂZITORI ZODII pentru 21-25 noiembrie 2018. Deschide-te şi primeşte-l!

Mircea Lucescu: Nu este nevoie să fiu plăcut de cei care vorbesc despre mine. Eu am n spate o istorie plină de performanțe

Donald Trump nu este singurul. Steaua lui Jennifer Lopez de pe Walk of Fame, vandalizată

ALDE cere noi măsuri de transparentizare a finanțării ONG-urilor lui Soros: Apărăm interesele lui Soros?

Cum să creşti nivelul de progesteron din organism. Cele mai bune 5 modalităţi naturale

Bianca Drăguşanu, imagine DEMENŢIALĂ. "Ce aşteptări ai când postezi asemenea fotografie?" FOTO

Turcia: Activiștii pentru drepturile omului atrag atenția asupra ratei sarcinilor infantile nregistrate n spitale

Susținătorii Brexitului lansează un pamflet cu 17 mituri legate de ieșirea din uniunea vamală

Cristi Chivu, despre MARELE REGRET al VIEŢII. "Aş renunţa la toate trofeele, mai puţin Liga Campionilor, pentru asta!"

Cătălin Botezatu a provocat un ACCIDENT RUTIER în Bucureşti. Ce s-a întâmplat şi care sunt PAGUBELE

Portile Europei. O istorie a Ucrainei

Antonia, imagine incendiară scăpată pe internet. S-a văzut aproape tot FOTO

China arestează 576 de suspecți pentru contrabandă cu deșeuri

Președintele PE Antonio Tajani are astăzi întâlniri cu Iohannis, Dăncilă, Dragnea și Tăriceanu

Poliția italiană a confiscat vilele unuia dintre cele mai mari clanuri mafiote din Italia

CITATUL ZILEI

Rareş Bogdan a ameninţat cu demisia de la Realitatea TV după ce Oreste şi Oana Stăniculescu au fost interzişi pe post

Soroşista Raluca Prună, fost ministru al Justiție în Guvernul Soros-Cioloş sare şi ea la gâtul lui Tudorel Toader: "Doamna K nu e Mesia, e numai o femeie. Una cât mii de bărbați. Duce o luptă care e a noastră, a tuturor"

EVZ.RO - UMBRA lui Soros asupra judecătorilor de la CEDO. Manevrele prin care Europa e trasă pe STÂNGA

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un avion pe pista aeroportului internațional de la Moscova

Președintele Donald Trump a trimis răspunsurile solicitate în ancheta privind ingerințele electorale ruse-avocați

​VIDEO Sudanul de Sud: O tnără mireasă n vrstă de 16 ani a fost vndută de familie pe Facebook / Tatăl fetei a primit 500 de vaci n schimbul fiicei sale

Cu ei ne luptăm pentru participarea la EURO 2020! Cum arată urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor: cea mai accesibilă grupă + grupa imposibilă, cu Franța, Germania și Serbia

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru MIERCURI 21 NOIEMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Cine a bătut Start-Up Nation, programul de peste 300 de milioane de euro al guvernului romn

Parchetul General: Secția de anchetă a magistraților va funcționa într-o clădire nouă, într-o zonă frumoasă a Bucureștiului

Ședință comună cu liderii PE, la Palatul Victoria | Dăncilă: România, pregătită pentru a prelua președinția Consiliului UE/ Tajani: Drepturile cetățenilor europeni din Marea Britanie, printre priorități

Rețelele 5G ar putea crea peste 250.000 de locuri de muncă în România. Efectele noii tehnologii, semnificative

ȘTIRILE OREI 09.00

ARESTAȚI pentru contrabandă cu deșeuri. Sunt sute de suspecți în închisori pentru importurile de gunoaie

Simona Halep se distrează la munte cu Darren Cahill. Cum au fost surprinşi cei doi în vacanţă FOTO

Klaus Iohannis acuză declarații iresponsabile și grave carențe de educație, după ce Ilan Laufer l-a acuzat de antisemitism

Cotația bitcoin atinge cel mai scăzut nivel din acest an: Prețul criptomonedei a scăzut cu 25% ntr-o săptămnă

AVERTIZARE ANM: Cod galben de polei și ceață în 13 județe, majoritatea din Moldova și Muntenia

Fotbal: Arbitrajul video ar putea fi utilizat în actuala ediție a Ligii Campionilor, anunță președintele UEFA

Video Un martor la procesul lui El Chapo vorbește despre corupția la nivel nalt

Cea mai tristă victorie. Și cu interesul echipei naționale cum rămâne? Vlad Măcicășan, după Muntenegru - România 0-1

Sddeutsche Zeitung: Manfred ​Weber l apără pe Viktor Orbn

​VIDEO Brazilia, victorie mpotriva Camerunului (1-0) / Neymar a părăsit terenul n minutul 8, accidentat

Scenariul BOMBĂ prin care România mai poate ajunge la EURO 2020 din Liga Naţiunilor

Barometrul Industrial: ​​n octombrie, cererea a scăzut, iar creșterea s-a plafonat la nivelul lunii septembrie

FOTO | Halep și Cahill s-au întâlnit din nou! Cei doi își petrec câteva zile de vacanță împreună

VIDEO Liga Națiunilor: Portugalia, ținută n șah de Polonia; Suedia a promovat n Seria A (Rezultatele de marți și clasamentele finale)

Numărul 2 din Inspecția judiciară candidează la șefia secției care va ancheta magistrații

GRUPĂ INFERNALĂ pentru România în preliminariile pentru EURO 2020. Adversari de calibru pentru "tricolori"

Barcelona, interzis la transferuri! Catalanii au acceptat să nu poată aduce jucători de la un gigant al Europei

HOROSCOP 2019 MARIANA COJOCARU: An de tulburări, cu încurcături amoroase şi ghinioane băneşti. Cine plăteşte păcatele trecutului

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 noiembrie

Khashoggi: Un senator republican compară Casa Albă cu o "agenție de relații publice" pentru prințul moștenitor saudit

Întâlnirea Conferinței Președinților din Parlamentul European cu Guvernul României, la Palatul Victoria

Ziua limbii sârbe

Donald Trump respinge criticile la adresa fiicei sale, Ivanka, privind folosirea unui cont privat de e-mail în activități oficiale

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

Un tânăr din Constanţa a murit pe un vas de croazieră în Chile. Cum şi-a pierdut viaţa bărbatul

Atac armat de inspiraţie jihadistă în Melbourne

ONG-urile Soroşiste cer Primului Ministru îndoctrinarea părinților şi a copiilor LA ȘCOALĂ cu 'educația' PRO-HOMOSEXUALĂ

​Preliminarii CE 2020: Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți/ Romnia, n urna a 4-a

Fotbal: George Țucudean - Rezultatele din Liga Națiunilor ne dau încredere pentru preliminarile EURO 2020

Teodorovici: Iohannis ori este încă în haina de om politic PNL, ori a ieșit din haina de om politic și arată că nu poate fi altceva decât anti-român

România ocupă locul 49 în clasamentul global Paying Taxes 2019

Țucudean, marcatorul golului care ne-a dat speranțe pentru preliminarii mai "ușoare" la EURO: "Nu se supăra nimeni dacă era trei, patru la zero"

Tătărușanu: "Am apărat penalty-ul cu ochiul! Pentru mine urna a 3-a sau a 4-a e același lucru. Cred că putem merge la EURO"

Cosmin Contra, deranjat de critici: ntotdeauna scoatem n evidență negativismul sau eșecul/ Ce au declarat selecționerul și jucătorii la finalul Ligii Națiunilor

Liga Națiunilor | S-a tras cortina peste grupe! Echipele promovate/retrogradate și rezultatele complete

Ancheta rusă: Donald Trump i-a trimis răspunsurile sale procurorului special

Apropierea dintre cele două Corei nu trebuie să meargă mai repede ca denuclearizarea (Mike Pompeo)

O firmă media rusă, unde lucra o femeie acuzată de ingerințe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook

Portugalia: Un turist care transporta cocaină n sticle de ulei de măsline a fost arestat n Lisabona

Contra, reacție "tare": "Sunt fericit și mândru de acești băieți, dar suntem negativi și vedem partea goală a paharului. Îmi asum vina pentru ratarea obiectivului!" Ce a spus despre preliminariile EURO 2020 și oferta de la Al Nassr: "Iar facem asta?"

România a învins Muntenegru cu 1-0 și a terminat pe locul doi în grupa din Liga Națiunilor

Studiu The Guardian: Populismul este în ascensiune, afectând sistemul politic din Europa

Mutarea Barcelonei care anunță revenirea lui Neymar! Jucătorul scos la vânzare pentru a-i face loc superstarului de la PSG: suma de transfer trece de 100 de milioane de euro

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele. UPDATE: grile corecte

Președintele Parlamentului European: Cred că a venit momentul să accelerăm aderarea României la Schengen

Vaslui: O bătrână a murit după ce ar fi fost lovită de un cal

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

DEZLEGARE LA PEŞTE: Plăcinta de peşte

Primăria Capitalei a montat bradul de Crăciun în Piaţa Constituţiei. Când se deschide Târgul de Crăciun din Bucureşti

Carlos Ghosn va sta ncă 10 zile n arest. Presa japoneză scrie că mandatul i-a fost prelungit


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1296, afisate in 11 pagini.



ieri 06:10 CITATUL ZILEI