09:55
Comentarii Adauga Comentariu

Simona Halep și Ana Bogdan se pot întâlni în turul 2 de la New Haven

Simona Halep este principala favorită a competiției, astfel că va merge automat în turul 2. Pentru ca liderul mondial să joace împotriva compatrioatei Ana Bogdan, aceasta din urmă trebuie să treacă, în primul tur, de Camila Giorgi (Italia; 40 WTA). Partida dintre cele două va avea loc luni, de la 18:30 și este a treia întâlnire directă. În precedentele două, victoriile au fost împărțite. Ambele au avut loc la Shenzen (China). Giorgi a câștigat în 2017, scor 1-6; 7-6(5); 6-3, în timp ce sportiva noastră s-a impus în acest an, cu scorul de 6-4; 6-2.

La New Haven a luat startul și Irina Begu (55 WTA), dar a fost eliminată în runda inaugurală de Daria Gavrilova (Australia; 23 WTA), scor 6-2; 6-1.

Prezența în primul tur este recompensată cu 1 punct WTA și 6.107 de dolari.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Un virus modificat genetic care ucide celulele canceroase și distruge și celulele ce le asigură locurile de ascundere a fost dezvoltat de oamenii de știință britanici. Virusul nu atacă celulele sănătoase.

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Mutarea Barcelonei care anunță revenirea lui Neymar! Jucătorul scos la vânzare pentru a-i face loc superstarului de la PSG: suma de transfer trece de 100 de milioane de euro

ȘTIRILE OREI 17.00

IMAGINILE ZILEI Galați: Patru muncitori scot apa dintr-o groapă cu lopata, apoi o transportă la canalizare

Federica Mogherini afirmă că este îngrijorată cu privire la viitorul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare

Dinamo se ridică după momentul "Elverum"! "Pentru acele 30 de secunde din finalul jocului în Norvegia, mai avem încă o oră de foc". Calculele campioanei României, înaintea partidei cu Riihimaen Cocks

SONDAJ: Românii ar prefera un guvern tehnocrat şi un preşedinte cu "mână de fier". 74% consideră că ţara merge în direcţia greşită

Legea pentru desecretizarea protocoalelor, contestată la CCR de către Înalta Curte

Cel puțin 40 de morți într-un atentat la o reuniune religioasă din Kabul

CExN al PSD se reunește din nou, miercuri,. În ultimele două ședințe au fost excluși membri ai partidului și s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă

Achiței (PNL Botoșani): Remanierea este o spălare în public a rufelor murdare din PSD

Mihnea Constantinescu, decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis pentru excelență profesională

România s-a calificat în turul de elită al Europenelor de fotbal Under-19. Tricolorii au învins cu 8-0 Gibraltarul VIDEO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Atentat sinucigaş într-o zonă aglomerată, sunt cel puţin 40 de morţi şi 60 de răniţi

"Băsescu spune de ce crede că a vrut "Daddy" licitație pentru corvete: Ca să poată fi trucată

S-a aflat MOTIVUL REAL pentru care Florin Busuioc va fi operat a doua oară. Ce spun MEDICII

Israelul nu va semna Pactul ONU privind migrația, anunță premierul Benjamin Netanyahu

Napoli lovește în plin Barcelona! Atacantul s-a săturat și poate ajunge gratis în Italia. Detaliile mutării

O BARZĂ a rămas peste iarnă în Brașov. Pompierii și alpiniștii caută soluții pentru a ajuta pasărea să supraviețuiască

Bucharest Court Decides Subway General Strike Illegal

Cu ei ne luptăm pentru participarea la EURO 2020! Cum arată urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor: cea mai accesibilă grupă + grupa imposibilă, cu Franța, Germania și Serbia

8 sfaturi ca să scapi de inhibiţiile sexuale

Cel mai lung drum spre casă și oamenii care-și iubesc meseria. Andru Nenciu, după drama lui Ovidiu Hațegan

Traian Băsescu îl acuză pe Liviu Dragnea că a trucat licitaţia pentru corvete. Scandal uriaş stârnit de fostul preşedinte

Ilan Laufer, refuzat de președinte la Ministerul Dezvoltării, îl acuză pe Iohannis de antisemitism: Își dorește ca România să aibă relații doar cu Germania

Fotbal: Influența agenților de jucători la unele cluburi poate fi "problematică" (Ceferin)

O veche rivală a Angliei nu se va opune aderării Scoției la UE ca națiune independentă de Marea Britanie

Eugen Teodorovici, după ce Ilan Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism: Dacă se confirmă, sunt conotații dincolo de granițele acestei țări

CNPP: Peste 1,06 milioane pensionari au primit indemnizație socială în septembrie 2018

Mesajul comisarului european pe justiție, după ntlnirea cu Toader: Este important ca Romnia să facă pașii necesari pentru a asigura independența justiției și continuarea luptei anticorupție

Mihnea Constantinescu, decorat post-mortem de președintele Iohannis

Mireasă VIOLATĂ ÎN GRUP ÎN ZIUA NUNŢII. "Veneau la mine cu rândul...."

San Francisco, paralizat din cauza poluării provocate de incendiile de vegetaţie

Situație controversată la o școală din mediul rural: Cornuri pentru elevi, depozitate pe jos

ASF-ul americanilor a decis că anumite criptomonede sunt titluri de valoare

CALIFICARE! România U19 merge la Turul de Elită pentru EURO 2019 după ce "a distrus" Gibraltarul. Grecii ne-au dat o mână de ajutor

Medalie de bronz obținută de croați la Cupa Mondială din 1998, scoasă la licitație

Andreea Bălan, APEL DISPERAT pe Facebook: "Andreea are o formă rară de cancer"

Instanța supremă sesizează CCR în legătură cu Legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Fotbal: Tim Cahill a disputat ultimul său meci pentru selecționata Australiei

Profit.ro: Pro TV cere ajutor de stat pentru Las Fierbinți

VIDEO Electric Castle 2019. Florence and The Machine și Thirty Seconds to Mars, capul de afiș al festivalului de la castelul Banffy

Digi24: C.T. Popescu explică de ce Olguța Vasilescu și Ilan Laufer au fost refuzați de Klaus Iohannis - Efectul va fi de imagine

Surse: Lia Olguţa Vasilescu, la Ministerul Dezvoltării, Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor

Întâlnire la sediul PSD, după refuzul lui Iohannis de numire a unor miniștri

Ecaterina Andronescu, ministru desemnat pentru Educație, despre manualul unic: Nu a fost o idee fericită

Patronul din Liga 1 care și-a pus în cap toată comunitatea. Fanii "au luat foc" și vor scuze publice: "A jignit un oraș întreg". Se cere intervenția primarului

Legea privind protecția persoanelor referitor la prelucrarea datelor merge la promulgare. CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate a PNL

HOROSCOP. Care este zodia cu care nu te potriveşti deloc. Toate combinaţiile toxice

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în cazul procurorului care a amendat, cu câte 5.000 de lei, poliţiştii care l-au oprit în trafic

Ungaria i-a acordat azil fostului premier macedonean Nikola Gruevski (presă)

ÎCCJ sesizează CCR cu privire la Legea care prevede declasificarea hotărârii CSAT și revizuirea sentințelor

Transparency International cere autorităților ungare să îl extrădeze pe fostul premier macedonean Nikola Gruevski

SERBIA-LITUANIA LIVE VIDEO LIGA NAŢIUNILOR. Meciul de care depinde calificarea României în grupa a doua valorică

Legea salarizării unitare a dezavantajat profund biologii, chimiştii şi biochimiştii din sistemul sanitar

Comisarul Vera Jourova, despre demersul de revocare a procurorului general: Aştept ca România să urmeze recomandările MCV

Ce trebuie să ştii despre naşterea naturală după o cezariană. Avantaje, dezavantaje şi recomandări

Tentativă de tâlhărie cu maceta, într-o benzinărie. Agresorul voia să bea pe gratis VIDEO

MAE Român: Acţiuni de protest şi blocaje în mai multe zone de pe teritoriul Franţei

Care este zodia de care te îndrăgosteşti profund, potrivit astrologiei

Tribunalul București dispune încetarea grevei de la metrou

Un miner din Gorj, cercetat disciplinar după ce a postat un filmuleţ pe Facebook

LIVE BLOG | Muntenegru - România, de la 21:45. Sunt șanse ca meciul să fie amânat! VIDEO | Plouă torențial la Podgorica. Echipele probabile

UPDATE Pompierii au mai găsit un copil decedat în incendiul de la Cernica

Miniștrii Lucian Șova și Paul Stănescu s-ar fi întâlnit cu interpuși ai președintelui Klaus Iohannis

Atac armat de inspiraţie jihadistă în Melbourne

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un avion pe pista aeroportului internațional de la Moscova

7 tipuri de sex pentru cuplurile de lungă durată

Tătărușanu: "Am apărat penalty-ul cu ochiul! Pentru mine urna a 3-a sau a 4-a e același lucru. Cred că putem merge la EURO"

ULTIMA ORĂ: Atac inopinat cu avioane F-15, bombardamente intense la această oră

Liga Națiunilor | S-a tras cortina peste grupe! Echipele promovate/retrogradate și rezultatele complete

"Bătrâna Doamnă". Allegri a trimis în teren la finala cu Barcelona al doilea cel mai vârstnic "11" din istoria Ligii Campionilor. Ce medie de vârstă au avut italienii

Președintele Curții de Conturi Europene: E esențial să le arătăm oamenilor ce primesc pentru taxe

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru MIERCURI 21 NOIEMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Paul Stănescu rămâne în Guvern. Iohannis nu a semnat decretul de revocare a sa din funcție

CUTREMUR cu magnitudine 5.4. Populaţia a ieşit din case, se aşteaptă replici

Ca în Evul Mediu. Anchetă la un cămin de bătrâni din Gorj, unde o femeie ar fi fost mușcată de ȘOBOLANI

Idei minunate de machiaj

Vot în ședința PSD: Olguța Vasilescu propusă la Dezvoltare, iar Mircea Drăghici la Transporturi

Iohannis avertizează: Numărul mare de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de-a dreptul alarmant

Ședință la PSD după refuzul președintelui Iohannis de numire a unor miniștri

Barna, despre susţinerea moţiunii de cenzură: Discutăm acum cu parlamentarii, om la om

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Un tânăr din Constanţa a murit pe un vas de croazieră în Chile. Cum şi-a pierdut viaţa bărbatul

Bancă: Riscul unei RECESIUNI tehnice în România este foarte mare. Când ar putea avea loc/ Economist: Nu va fi în niciun caz o scădere de 7%, ca în 2009

CM 2030: Spania vrea o candidatură comună cu Maroc și Portugalia

O nouă zi de doliu. Actorul s-a stins pe patul de spital, vegheat de cei dragi. Totul s-a agravat de la o banală căzătură

Corupție la vârful firmei franco-japoneze Renault-Nissan. Președintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în legătură cu acuzații de corupție. Să iasă Klemă și soroșiștii și să condamne corupția franco-japoneză. Pariu că vor tăcea chitic?

Lia Olguţa Vasilescu a rămas fără minister. Preşedintele Iohannis a revocat-o de la Muncă, dar nu a numit-o la Transporturi

Seven New Ministers Sworn In Following Government Reshuffle

Ce seamănă fiica de 16 ani a lui Johnny Depp cu mama ei! FOTO

Jim Carrey: Donald Trump este un "melanom", iar republicanii "violează sistemul"

Coșmar pentru PSG! VIDEO & FOTO | Neymar și Mbappe s-au accidentat urât cu opt zile înaintea meciului vital cu Liverpool. Ce li s-a întâmplat în partidele amicale jucate marți seară de Brazilia și Franța

SUA: Șase persoane au supraviețuit după ce liftul n care se aflau a căzut n gol 84 de etaje ntr-o clădire din Chicago

Scos din primul "11" din cauza unei accidentări. Decizie de ultim moment luată de Cosmin Contra

Antreprenorii romni au reușit cel mai mare progres din UE, deși mor multe firme romnești (raport)

Un nume cu greutate din Turcia cere debarcarea lui Lucescu: "Trebuie dat afară imediat"

MUNTENEGRU ROMANIA LIVE TV STREAM VIDEO ONLINE PRO TV. Meci capital pentru "tricolorii": care este miza locul 2

Bărbatul care a atacat şi tâlhărit o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia a fost arestat

Președintele turc Erdogan respinge decizia CEDO cu privire la opozantul kurd Demirtas

Peter Szijjarto: Europa trebuie să fie capabilă să-și apere frontierele externe

Alertă la bordul unui avion al Austrian Airlines. Din cabina aeronavei a ieşit fum

Candidatura Kosovo la Interpol, respinsă pentru a treia oară

Iata ce va urma daca se va privatiza sistemul de sanatate. Copil, mort după o operație la un spital privat. Vii cu el sănătos și pleacă în 4 scânduri

Danemarca: Un fost traficant de droguri a fost mpușcat mortal după lansarea cărții sale despre părăsirea lumii interlope

Teodorovici: România își va asuma rolul de mediator imparțial în discutarea temelor europene

A murit Ilie Balaci, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile după Hagi şi Dobrin. Minunea Blondă avea doar 62 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Două tronsoane de drumuri judeţene din Alba, reabilitate cu finanţare europeană în valoare de peste 3 milioane de euro

Un fost prim ministru a primit azil politic în Ungaria

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere un proiect de ordin care prevede transferul pacienților arși

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Progresiştii Soroşişti îşi bat joc de legile României. Primul DOCUMENT OFICIAL ILEGAL legat de "egalitatea SOROŞISTĂ de GEN" din România. "Părinte 1" şi "Părinte 2" înlocuiesc MAMA şi TATA

Cehia se alătură statelor care se opun impozitului digital al UE

Merkel şi-a îngropat aliații prin aducerea a milioane de migranți. Alegeri Bavaria: CSU a obținut unul dintre cele mai slabe rezultate electorale din ultimii ani

Colegilor de la Dinamo nu le-a venit să creadă. Ce look a adoptat un jucător. "Ce p* mea e asta?" | FOTO&VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 407, afisate in 4 pagini.



ieri 06:10 CITATUL ZILEI