18:33
Comentarii Adauga Comentariu

Pompierii au prezentat în Parcul 'Alexandru Ioan Cuza' tehnica pe care o folosesc la intervenții

București, 18 aug /Agerpres/ - Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București - Ilfov au organizat, sâmbătă, o expoziție de tehnică în Parcul 'Alexandru Ioan Cuza' din Capitală, unde au prezentat echipamentele pe care pompierii le folosesc în fiecare zi la intervenții.

Copiii, care au venit în număr mare în parc, au învățat de la paramedici cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situații de urgență.

"Cu prilejul Zilei aniversare a ISU București, aniversarea celor 174 de ani, am organizat activitatea de prezentare a tehnicii de intervenție, cea cu care pompierii acționează în mod cotidian pentru gestionarea situațiilor de urgență. Ne referim aici la autospeciale de stingere, autospeciale pentru intervenție la înălțime, dar și ambulanțe SMURD, chiar și o motocicletă SMURD. Scopul nostru este ca populația să fie informată să cunoască aceste mijloace de intervenție și, mai mult decât atât, să își însușească mai multe reguli și măsuri pe care ar trebui să le respecte pentru a preveni situațiile de urgență. Este cea de-a șasea ediție de când aniversăm Ziua Inspectoratului și tot în acest context a fost organizat și un simpozion, fiind premiați pompierii care s-au remarcat pe parcursul anului în activitățile și misiunile pe care le-am avut de gestionat. (...) Faptul că sunt prezenți (n.r. - copiii) într-un număr ridicat atunci când avem activități de prezentare în parcuri sau chiar porți deschise nu poate decât să ne bucure", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Vasile.

Cei mici au putut vedea de aproape o motocicletă urbană SMURD cu paramedic, o mașină pentru multiple victime, o autospecială de stins incendii cu apă și spumă de capacitate mică, o autospecială de intervenții și salvare la înălțime, dar și o autospecială pentru descarcerare. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Un virus modificat genetic care ucide celulele canceroase și distruge și celulele ce le asigură locurile de ascundere a fost dezvoltat de oamenii de știință britanici. Virusul nu atacă celulele sănătoase.

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

"Băsescu spune de ce crede că a vrut "Daddy" licitație pentru corvete: Ca să poată fi trucată

Israelul nu va semna Pactul ONU privind migrația, anunță premierul Benjamin Netanyahu

Napoli lovește în plin Barcelona! Atacantul s-a săturat și poate ajunge gratis în Italia. Detaliile mutării

S-a aflat MOTIVUL REAL pentru care Florin Busuioc va fi operat a doua oară. Ce spun MEDICII

Traian Băsescu îl acuză pe Liviu Dragnea că a trucat licitaţia pentru corvete. Scandal uriaş stârnit de fostul preşedinte

8 sfaturi ca să scapi de inhibiţiile sexuale

O BARZĂ a rămas peste iarnă în Brașov. Pompierii și alpiniștii caută soluții pentru a ajuta pasărea să supraviețuiască

Cu ei ne luptăm pentru participarea la EURO 2020! Cum arată urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor: cea mai accesibilă grupă + grupa imposibilă, cu Franța, Germania și Serbia

Bucharest Court Decides Subway General Strike Illegal

Cel mai lung drum spre casă și oamenii care-și iubesc meseria. Andru Nenciu, după drama lui Ovidiu Hațegan

Mutarea Barcelonei care anunță revenirea lui Neymar! Jucătorul scos la vânzare pentru a-i face loc superstarului de la PSG: suma de transfer trece de 100 de milioane de euro

Eugen Teodorovici, după ce Ilan Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism: Dacă se confirmă, sunt conotații dincolo de granițele acestei țări

Fotbal: Influența agenților de jucători la unele cluburi poate fi "problematică" (Ceferin)

O veche rivală a Angliei nu se va opune aderării Scoției la UE ca națiune independentă de Marea Britanie

Ilan Laufer, refuzat de președinte la Ministerul Dezvoltării, îl acuză pe Iohannis de antisemitism: Își dorește ca România să aibă relații doar cu Germania

Mesajul comisarului european pe justiție, după ntlnirea cu Toader: Este important ca Romnia să facă pașii necesari pentru a asigura independența justiției și continuarea luptei anticorupție

CNPP: Peste 1,06 milioane pensionari au primit indemnizație socială în septembrie 2018

Mihnea Constantinescu, decorat post-mortem de președintele Iohannis

Mireasă VIOLATĂ ÎN GRUP ÎN ZIUA NUNŢII. "Veneau la mine cu rândul...."

Paul Stănescu rămâne în Guvern. Iohannis nu a semnat decretul de revocare a sa din funcție

CUTREMUR cu magnitudine 5.4. Populaţia a ieşit din case, se aşteaptă replici

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Ca în Evul Mediu. Anchetă la un cămin de bătrâni din Gorj, unde o femeie ar fi fost mușcată de ȘOBOLANI

Idei minunate de machiaj

SONDAJ: Românii ar prefera un guvern tehnocrat şi un preşedinte cu "mână de fier". 74% consideră că ţara merge în direcţia greşită

Vot în ședința PSD: Olguța Vasilescu propusă la Dezvoltare, iar Mircea Drăghici la Transporturi

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Barna, despre susţinerea moţiunii de cenzură: Discutăm acum cu parlamentarii, om la om

Un tânăr din Constanţa a murit pe un vas de croazieră în Chile. Cum şi-a pierdut viaţa bărbatul

ȘTIRILE OREI 17.00

Ședință la PSD după refuzul președintelui Iohannis de numire a unor miniștri

Iohannis avertizează: Numărul mare de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de-a dreptul alarmant

Lia Olguţa Vasilescu a rămas fără minister. Preşedintele Iohannis a revocat-o de la Muncă, dar nu a numit-o la Transporturi

Corupție la vârful firmei franco-japoneze Renault-Nissan. Președintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în legătură cu acuzații de corupție. Să iasă Klemă și soroșiștii și să condamne corupția franco-japoneză. Pariu că vor tăcea chitic?

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

CM 2030: Spania vrea o candidatură comună cu Maroc și Portugalia

O nouă zi de doliu. Actorul s-a stins pe patul de spital, vegheat de cei dragi. Totul s-a agravat de la o banală căzătură

Bancă: Riscul unei RECESIUNI tehnice în România este foarte mare. Când ar putea avea loc/ Economist: Nu va fi în niciun caz o scădere de 7%, ca în 2009

Ce seamănă fiica de 16 ani a lui Johnny Depp cu mama ei! FOTO

Seven New Ministers Sworn In Following Government Reshuffle

Coșmar pentru PSG! VIDEO & FOTO | Neymar și Mbappe s-au accidentat urât cu opt zile înaintea meciului vital cu Liverpool. Ce li s-a întâmplat în partidele amicale jucate marți seară de Brazilia și Franța

Jim Carrey: Donald Trump este un "melanom", iar republicanii "violează sistemul"

SUA: Șase persoane au supraviețuit după ce liftul n care se aflau a căzut n gol 84 de etaje ntr-o clădire din Chicago

Scos din primul "11" din cauza unei accidentări. Decizie de ultim moment luată de Cosmin Contra

Antreprenorii romni au reușit cel mai mare progres din UE, deși mor multe firme romnești (raport)

MUNTENEGRU ROMANIA LIVE TV STREAM VIDEO ONLINE PRO TV. Meci capital pentru "tricolorii": care este miza locul 2

Bărbatul care a atacat şi tâlhărit o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia a fost arestat

Un nume cu greutate din Turcia cere debarcarea lui Lucescu: "Trebuie dat afară imediat"

Președintele turc Erdogan respinge decizia CEDO cu privire la opozantul kurd Demirtas

Candidatura Kosovo la Interpol, respinsă pentru a treia oară

Alertă la bordul unui avion al Austrian Airlines. Din cabina aeronavei a ieşit fum

Peter Szijjarto: Europa trebuie să fie capabilă să-și apere frontierele externe

Iata ce va urma daca se va privatiza sistemul de sanatate. Copil, mort după o operație la un spital privat. Vii cu el sănătos și pleacă în 4 scânduri

Danemarca: Un fost traficant de droguri a fost mpușcat mortal după lansarea cărții sale despre părăsirea lumii interlope

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere un proiect de ordin care prevede transferul pacienților arși

Un fost prim ministru a primit azil politic în Ungaria

Teodorovici: România își va asuma rolul de mediator imparțial în discutarea temelor europene

Două tronsoane de drumuri judeţene din Alba, reabilitate cu finanţare europeană în valoare de peste 3 milioane de euro

A murit Ilie Balaci, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile după Hagi şi Dobrin. Minunea Blondă avea doar 62 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Președintele Poloniei s-a supărat rău pe neobolşevica UIE: "Europa ne-a lăsat în voia sorții n 1945. Să ne lase în pace"

Merkel şi-a îngropat aliații prin aducerea a milioane de migranți. Alegeri Bavaria: CSU a obținut unul dintre cele mai slabe rezultate electorale din ultimii ani

Progresiştii Soroşişti îşi bat joc de legile României. Primul DOCUMENT OFICIAL ILEGAL legat de "egalitatea SOROŞISTĂ de GEN" din România. "Părinte 1" şi "Părinte 2" înlocuiesc MAMA şi TATA

Cehia se alătură statelor care se opun impozitului digital al UE

Colegilor de la Dinamo nu le-a venit să creadă. Ce look a adoptat un jucător. "Ce p* mea e asta?" | FOTO&VIDEO

Accident la o centrală nucleară din Marea Britanie. Trei persoane au fost rănite

Mureșan: Președinția română a UE, blocată dacă nu adoptăm bugetul Uniunii până la finalul anului

CCR a respins sesizarea PNL la Legea privind protecția datelor cu caracter personal

Motivul SURPRINZĂTOR pentru care trebuie să dormi mereu pe partea STÂNGĂ

Împletituri pentru toamnă

BOMBĂ pe piaţa drepturilor TV a meciurilor de FOTBAL. Contractul s-a semnat pentru o SUMĂ CLOLOSALĂ

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Bărbații, cei mai activi cumpărători online în România (studiu)

Cazul Khashoggi: Mai mulți membri ai familiei regale saudite se întorc împotriva fiului favorit al regelui

Liga Națiunilor | Tot ce trebuie să știi despre noua competiție UEFA: rezultate, program și echipele promovate/retrogradate. Se trage cortina peste grupe. Programul zilei de marți

Startup-ul care vrea să transforme orice suprafață ntr-un touchscreen

DOCUMENT ​Plățile eronate făcute de contribuabili n vechiul cont al Trezoreriei vor fi redirecționate de ANAF către cel nou. Dacă situația continuă, din 2019 banii se vor ntoarce la plătitori

Scandal n comisia de transporturi ntre aleșii ALDE și PSD: Domnilor de la PSD, știți unde mă doare? Nu-mi puneți pumnul n gură / Nu te-am amenințat cu absolut nimic. Nu mai visați amenințări

Pilotul de Formula 3 Sophia Floersch a scăpat de paralizie. A ieșit cu bine din operația care a durat 11 ore

Gibraltar, motiv de dispută în acordul Brexit. Amenințarea Spaniei

Cluj: Florence + theMachine, 30 Secondsto Mars și BringMetheHorizon, la Electric Castle 2019

Ilan Laufer, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării, a făcut parte din Cabinetul Tudose

Sorina Pintea: Ministerul Sănătății a aprovizionat cu imunoglobulină depozitele Unifarm, mai departe ține de managementul fiecărui spital

Spania amenință că nu va vota acordul Brexit din cauza Gibraltarului

Laura Cosoi, poza cu copilul care i-a enervat la culme pe fani. "Fiecare mamă ştie ce e mai bine pentru copilul ei" FOTO

Fotbal: Drepturile de televizare pentru Liga a doua engleză, vândute cu 668 milioane euro

DOZA DE CULTURĂ: "O casă de păpuși"

Au bătut doar biata Lituanie. Totul despre Muntenegru, adversara României de azi, din Nations League

Incendiu izbucnit într-o locuinţă din Mureş: un mort şi un rănit

Sorina Pintea: Lipsa imunoglobulinei din spitale este o problemă de management

Riadul respinge relatările conform cărora CIA consideră că prințul moștenitor a ordonat uciderea lui Khashoggi

BREAKING Klaus Iohannis anunță declarații de presă, a doua zi după anunțul remanierii Guvernului

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect privind înfiinţarea unei comisii de analiză pentru transferul pacienţilor cu arsuri

Ion Cristoiu investighează impactul liderilor români în istoria societății și a presei în două volume

"Bătrâna Doamnă". Allegri a trimis în teren la finala cu Barcelona al doilea cel mai vârstnic "11" din istoria Ligii Campionilor. Ce medie de vârstă au avut italienii

Dan Bucșa, UniCredit: Am putea avea două trimestre consecutive de contracție economică spre finalul anului 2019 sau n 2020. Trebuie făcute investiții și atrase fonduri europene

Şedinţă în Coaliţia PSD-ALDE după refuzul preşedintelui de a aproba integral remanierea guvernamentală

Federica Mogherini afirmă că este îngrijorată cu privire la viitorul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare

Ludovic Orban: Decizia preşedintelui, corectă. Olguţa Vasilescu, nicio legătură cu Transporturile

Theresa May: Acordul privind Brexit este "fantastic" pentru Irlanda de Nord

FACEBOOK A PICAT. De ce nu merge Facebook în mai multe ţări

Bugetul Italiei: Președintele Comisiei Europene și premierul italian vor avea sâmbătă un dineu de lucru la Bruxelles

Botoșani: CNAIR, amendată pentru intervenția defectuasă la deszăpezirea unor drumuri naționale din județ

Un pilot TAROM, găsit vinovat de instanţă pentru că a pus în pericol viaţa pasagerilor

Legea pentru desecretizarea protocoalelor, contestată la CCR de către Înalta Curte

Vremea în decembrie 2018 în România. Temperaturi mai mici decât normalul perioadei, precipitaţiile oscilante

webPR Investiție n sănătate: Abonamentele private, soluție pentru accesul la asistență medicală de calitate

Achiței (PNL Botoșani): Remanierea este o spălare în public a rufelor murdare din PSD

Asfaltare "modernă" la Galați. Patru muncitori transportă apă de ploaie cu lopata și roaba | VIDEO

Ce a făcut tânăra agresată în faţa liftului, după ce şi-a revenit. Nimănui nu i-a venit să creadă că a fost capabilă de aşa ceva

Apariție TULBURĂTOARE pe o bancă de pe o stradă aglomerată. Oamenii din cartier sunt scandalizați. "Am fost îngrozită"/ Reacția autorităților | FOTO

Cazul procurorului fără ITP din Slobozia, care a AMENDAT cu câte 5.000 de lei polițiștii care l-au oprit în trafic, a luat o întorsătură neașteptată. Este INCREDIBIL cine a intrat pe fir

Ce nseamnă pentru Romnia eșuarea negocierilor pe bugetul UE? Siegfried Mureșan: Președinția romnă va fi nevoită să ajungă la un acord. Cred că este o pălărie prea mare pentru dl Teodorovici

Serie A: Zlatan Ibrahimovic, șanse mari să revină pentru șase luni la AC Milan

IMAGINILE ZILEI Galați: Patru muncitori scot apa dintr-o groapă cu lopata, apoi o transportă la canalizare

Supraviețuitorii incendiului din Colectiv acuză că Ordinul care va reglementa transferul n străinătate al pacienților arși ngreunează actuala procedură

Simona Halep, decizie neaşteptată. Când va reveni pe teren nr. 1 WTA


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 286, afisate in 3 pagini.



ieri 06:10 CITATUL ZILEI