10:27
Comentarii Adauga Comentariu

Albumele lansate de Prince în perioada 1995-2010, disponibile pe platformele de streaming

Peste 300 de piese lansate de Prince între anii 1995 și 2010 sunt disponibile, începând de vineri, pe principalele platforme de streaming, după ce moștenitorii drepturilor de autor ai legendarului cântăreț și-au dat acordul pentru difuzarea acestora, potrivit AFP.

Piesele provin de pe 23 de albume lansate între 1995 (''The Gold Experience'') și 2010 (''20Ten'') și de pe o nouă compilație pregătită pentru această ocazie.

Moștenitorii drepturilor de autor pentru muzica lui Prince, care s-a opus mereu difuzării muzicii sale la scară largă în mediul online, au ajuns la un acord cu Legacy Recordings, din cadrul Sony Music.

''Multe dintre aceste albume, îndelung așteptate de fani și colecționari, sunt disponibile pentru prima dată în cadrul unui serviciu de streaming și pentru descărcare, adăugând peste 300 de piese semnate de Prince listei de melodii disponibile online'', a precizat Legacy într-un comunicat.

După dispariția subită a muzicianului în aprilie 2016, moștenitorii - frații și surorile sale - au ajuns la înțelegeri cu trei dintre cele mai mari case de discuri, Sony, Universal și Warner, pentru comercializarea moștenirii artistice a artistului supranumit ''copilul rebel din Minneapolis''.

În cea mai mare parte a carierei sale, Prince s-a opus cu vehemență practicilor din industria muzicală. La mijlocul anilor '90, a renunțat la contractul cu Warner, după ce și-a inscripționat cuvântul ''slave'' (''sclav'') pe obraz.

Revista de specialitate Variety a observat că unul dintre cele mai cunoscute hituri ale muzicianului din această perioadă, ''The Most Beautiful Girl in the World'', lansat în 1994, nu se află printre melodiile lansate vineri online.

Potrivit unei surse anonime, piesa face obiectul unui litigiu. AGERPRES/(AS-editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mireasă VIOLATĂ ÎN GRUP ÎN ZIUA NUNŢII. "Veneau la mine cu rândul...."

Cazul Khashoggi: Mai mulți membri ai familiei regale saudite se întorc împotriva fiului favorit al regelui

Împletituri pentru toamnă

BOMBĂ pe piaţa drepturilor TV a meciurilor de FOTBAL. Contractul s-a semnat pentru o SUMĂ CLOLOSALĂ

Motivul SURPRINZĂTOR pentru care trebuie să dormi mereu pe partea STÂNGĂ

Bărbații, cei mai activi cumpărători online în România (studiu)

Liga Națiunilor | Tot ce trebuie să știi despre noua competiție UEFA: rezultate, program și echipele promovate/retrogradate. Se trage cortina peste grupe. Programul zilei de marți

Premierul anunță că România a obținut, pentru prima dată, peste 10,2 milioane tone grâu la recolta de vară

Am ajuns ca-n Vestul Sălbatic. Foc de armă tras asupra unui tren care circulă pe ruta Timișoara-Reșița. Nu există victime

Resursele NOASTRE date şi Mai Pe Nimic. Întâlnire intempestivă Klemm - Dragnea la Camera Deputaților urmată de un Comunicat într-o Limbă De Lemn: Consolidarea Parteneriatului strategic pe agenda întâlnirii Dragnea - Klemm

Pretexte penibile ale lui Iuliu Mureşan după înfrângerea ruşinoasă din Luxemburg. CFR Cluj o reclamă pe Dudelange la UEFA

Prima reacție a lui Darren Cahill după eliminarea Simonei Halep de la US Open:" Ea știe care sunt problemele. Trebuie să renunțe la asta!". Și noi știm că singura problemă a Simonei e că îl are antrenor pe acest impostor numit Cahill

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

După ce progresiştii au dat-o jos cu "justiția independentă" pe Cristina Kirschner cea care renaționalizase extracția de petrol, situația a ajuns de coșmar în Argentina: Președintele cere fonduri de urgență de la FMI

CCR a respins sesizarea PNL la Legea privind protecția datelor cu caracter personal

Preşedintele Institutului Elie Wiesel, după acuzaţiile lui Ilan Laufer: "E o speculaţie, are iz politic"

Așa se fac transferurile în România! "A fost amenințat, înjurat. I s-a spus: 'Dacă nu semnezi cu Steaua, te distrug'". Cum a pierdut Stanciu un transfer în Europa și 60.000 de euro

Ion Crăciunescu a vorbit despre drama lui Hațegan: "Nu trebuia să afle la pauză. A avut o forță formidabilă"

John Bolton: Statele Unite sunt deschise pentru un schimb de teritorii între Kosovo și Serbia

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

UPDATE Pompierii au mai găsit un copil decedat în incendiul de la Cernica

Un fost prim ministru a primit azil politic în Ungaria

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru MIERCURI 21 NOIEMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Multinaționalele se jură că nu fură, dar le-am prins cu #rezist în gură. Reacția Consiliul Investitorilor Străini după ce Dragnea a acuzat unele companii multinaționale că finanțează mișcarea #rezist

Oare ce mai pun la cale? Cei doi progresişti, Angela Merkel și Emmanuel Macron, care au trecut şi pe la Grupul Bilderberg înainte să ajungă Cancelar şi Președinte, se vor întâlni în luna septembrie la Paris

Pe Ambasada Israelului o freacă grija de părerile lui Bacalbaşa Ambasada Israelului: Declarațiile lui Bacalbașa "scandaloase și neadevărate. Insultă protestatarii pașnici din Piață, asociindu-i cu teroriștii Hamas" Nu mai are voie omul să-şi spună părerea?

Cuib de progresişti internaționalişti pripăşiți în Ministerul Educației Naționale. Marius Paşcan, PMP: Ministerul Educaţiei vrea să educe părinţii împotriva familiei tradiţionale, şi să promoveze "omul nou" neomarxist

Coldea a făcut-o lată încă o dată? Vanghelie: Judecătorul Ionuț Matei era omul SRI-ului la ÎCCJ. Vor apărea poze cu judecătorul Matei mergând la T14

Voința poporului britanic exprimată democratic la un Referendum nu face doi bani pentru Soros şi Gaşca Lui. Nigel Farage despre cererea Soroşiştilor de a se organiza un al doilea referendum pentru Brexit : "A votat Soros sau a votat poporul britanic?"

Dragnea revine cu amănunte despre atacul împotriva sa. Întrebăm încă o dată: Cu ce mama dracului se ocupă SRI pe sute de milioane de euro (banii noştri), dacă nu poate nici confirma, nici infirma spusele lui Dragnea

În fine mai e cineva care să-i ia de urechi pe măgarii din conducerea SRI. Fost șef al SIE: SRI, trebuie să prevină și să contracareze amenințări la siguranța națională. Dacă al treilea om în stat e urmărit asta face parte din siguranța națională

Într-un discurs rar, Șeful statului islamic, îşi îndeamnă adepții să lupte în continuare

Merkel minte ca Porcu'. Merkel: Nord Stream-2 nu ne va face dependenți de Rusia din punct de vedere energetic.

Bundesliga se vede în România! Cine a cumpărat drepturile de televizare. Eurosportul nu mai are mai nimic...Dar cere bani grei de la firmele de cablu. Plus că nesimțiții de la Eurosport, pentru români, nu au HD

Ziua şi Ilegalitatea făcută de SRI. Liviu Dragnea după publicarea protocoalelor ilegale între SRI şi Parchetul General, semnate de popperianul Hellvig şi de kovesistul Lazăr. Dragnea: Cer Comisiei SRI să ancheteze eventualele fapte ilegale săvârşite de SRI

Darius Vâlcov: Jaful la care a fost supusă România este inimaginabil

Parchetul investighează "de ce s-au publicat protocoalele" în loc să investigheze ILEGALITATEA LOR. Vâlcov, despre dosarul deschis după publicarea protocolului SRI-PÎCCJ: Nu am fost neglijent şi documentul nu a fost alterat

Germania. Cenzură în massmedia de stat. Serviciul de știri german, sponsorizat de stat, refuză să publice ştirea despre medicul german ucis de către un migrant somalez în orașul Offenburg.

Adus pe funcție printr-un dosar politic prin care predecesorul său a fost înlăturat abuziv, Kovesistul Lazăr va fi în sfârșit evaluat... Tudorel Toader declanşează procedura de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr. Să sperăm că va zbura rapid.

Un articol complet idiot scris de o Rezistentă: "Generația Fugiți, teroriștii sunt la Babadag versus Familia Rezist"

Popperianul soroșist Hellvig luat la întrebări de membru CSM. Șapte membri CSM, scrisoare către Hellvig: Cerem SRI urgentarea desecretizării protocolului cu Inspecția Judiciară

Fotbal: Portarul Loris Karius (Liverpool) va fi împrumutat la Beșiktaș Istanbul (presă)


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 43, afisate in 1 pagina.

ieri 06:10 CITATUL ZILEI